ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2016/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la 6 octombrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăvița, prin primar, obligarea pârâtei să lase acesteia în deplină proprietate și posesie extinderea de rețea de apă-canal situată pe raza localității Dumbrăvița, jud. Timiș, în lungime totală de 101.139 m (din care: 85.041 m - rețea de apă și 16.098 m - rețea canal), în valoare de 4.761.521 RON, realizată de reclamantă, rețeaua revendicată fiind distinctă de rețeaua de apă-canal în lungime totală de 20.825 m - care aparținea pârâtei (conform inventarului bunurilor aparținând domeniului public), precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului litigiu.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 458/30.03.2018, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamantă.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 143 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul formulat de către reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 458/PI/30.03.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, precum și cererea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantă.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurenta a formulat, în esență, următoarele critici:

Recurenta susține că instanțele de fond au aplicat greșit dispozițiile legale care consfințesc dreptul de proprietate și, implicit, normele care reglementează mijlocul juridic de protecție al acestui drept real, întrucât au refuzat posibilitatea de a proba atingerea ce a fost adusă recurentei de către intimata-pârâtă unui element de activ aflat în patrimoniul său și a cărei existență este de necontestat, rezultând din întreaga evidență contabilă. Astfel, documentele financiar contabile atestă faptul că extinderea rețelei de apă-canal de pe raza comunei Dumbrăvița a fost executată în perioada 01.02.2003 - 01.04.2012 din fondurile asociației.

Extinderea de rețea este înregistrată în contabilitate la capitolul active imobilizate, sumele fiind determinate de experți la valoarea de 4.761.521 RON, conform raportului depus în dosarul de insolvență, aflat pe rolul Tribunalul Timiș, sub dosar nr. x/2014.

Realitatea investiției efectuate rezultă din centralizatoarele anexate cererii introductive de instanță, care conțin totalul materialelor și manoperei cu care a fost extinsă rețeaua inițial primită în exploatare de la intimata-pârâtă, iar dacă instanța de recurs va considera necesar recurenta susține că va depune la dosar toate documentele justificative aferente acestora.

Susține recurenta că atât ea, cât și intimata-pârâta au în proprietate, ca urmare a realizării prin investiții proprii ale fiecăreia, o anumită parte (lungime) a rețelei de apă-canal din comună.

Contrar susținerilor intimatei-pârâte, investițiile recurentei nu au fost realizate cu bani de la bugetul local sau general al statului, ci cu venituri proprii ale asociației, cum ar fi cotizația membrilor, donații și contractarea mai multor credite, precum suma de 30.000 euro, de la numitul B., 35.000 USD, credit bancar garantat de către unitatea administrativ teritorială, așa cum rezultă din raportul de specialitate nr. 7857/04.11.2005 și 20.000 USD, credit bancar, garantat de către unitatea administrativ teritorială, potrivit H.C.L. Dumbrăvița nr. 92/03.11.2005, atașate cererii introductive de instanță.

Așa cum rezultă din actele constitutive, scopul înființării A. l-a constituit "realizarea rețelei de canalizare si distribuție a apei potabile, lucrări de întreținere si reparație rețea apă si canalizare.." (art. 2 din statut, din parag. 1 al pag. 2 al actului constitutiv, precum și din cele două autorizații de funcționare), înscrisuri depuse în dosarul de fond.

Recurenta susține că între părți s-au purtat mai multe litigii cu privire la rețelele de apă și canal din localitatea Dumbrăvița.

Urmare preluării abuzive a extinderii rețelei de apă-canal de către intimata pârâta, recurenta susține că a intrat în insolvență, ceea ce produce grave prejudicii statului român, întrucât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș este creditorul majoritar, iar celălalt creditor este Societatea C. S.A. Timișoara, ce are acționar unic Consiliul local al municipiului Timișoara.

O dovadă în acest sens este și faptul că, după adoptarea celor două hotărâri de consiliu local, nr. 46/20.12.2012 și nr. 57/27.08.2013, pe care le-a atacat la instanța de contencios administrativ, a urmat o a doua etapă în planul pus în aplicare de către intimata-pârâta pentru a o deposeda pe recurentă de bunurile proprietatea sa. Astfel, prin H.C.L. nr. 9/28.02.2013 s-a aprobat înființarea S.C. D. S.R.L., care a preluat aceeași activitate ca cea avută de asociația recurentă anterior, în condițiile în care intimata avea cunoștință de faptul că o parte din extinderea de rețea a fost realizată de aceasta, Consiliul Local al comunei Dumbrăvița fiind membru al asociației recurente.

Prin Hotărârea Consiliului local al comunei Dumbrăvița nr. 43/20.06.2013 s-a constituit Comisia specială de analiză și verificare, având ca obiect identificarea și preluarea de la asociația recurentă a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare din comună, această comisie realizând un inventar prin care a identificat o rețea în lungime totală de 92.960 m - rețea de apă și 45.954 m - rețea canalizare.

Prin decizia pronunțată în dosar nr. x/2013, s-a reținut că rețeaua "s-a făcut, în cea mai mare parte, cu sume primite de la bugetul de stat", deci nu integral, astfel că nu se poate susține că întreaga rețea de apă-canal din comună aparține pârâtei sau că toată această rețea s-ar afla pe domeniul public, motiv pentru care, nu se poate considera că recurenta ar fi doar detentor precar, devenit concesionar.

Recurenta susține că i se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu i se permite să administreze proba cu expertize tehnice în specialitățile contabilitate și construcții-instalații, singurele dovezi din care poate rezulta temeinicia demersului său judiciar.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au aplicat greșit legea, refuzând dreptul recurentei de a proba susținerile sale cu privire la deposedarea de bunul proprietatea sa, făcând trimitere la cele reținute în cuprinsul deciziei civile nr. 207/27.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, pronunțate în dosarul nr. x/2013.

Aceasta întrucât, în pofida faptului că respectiva soluție a privit un litigiu de contencios administrativ, în care a fost supusă analizei nelegalitatea unei hotărâri a administrației publice locale, iar dispozitivul instanței doar la aceasta s-a referit și, deși nu avea nicio legătură cu obiectul dedus judecății, instanța de recurs a reținut că "pentru sumele pe care reclamanta le-a investit în aceste rețele, poate pretinde doar recunoașterea unui drept de creanță".

Modul în care judecătorii de contencios administrativ au înțeles să își motiveze soluția de confirmare a legalității actului administrativ contestat nu poate fi cenzurat în niciun fel de părți, cu atât mai mult cu cât textul art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. nu era incident în speță.

Raportat la obiectul litigiului în contencios administrativ, consideră recurenta că, atât puterea de lucru judecat, cât și autoritatea de lucru judecat, puteau să privească doar aspectele asupra cărora instanța de judecată a statuat, respectiv legalitatea hotărârilor Consiliului local al comunei Dumbrăvița nr. 46/20.12.2012 și nr. 57/27.08.2013. Nicio instanță nu putea să statueze, printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, că vreuna dintre aceste acte ale autorității locale deliberative ar fi nelegală.

Apreciază recurenta ca fiind greșită logica juridică a instanței care a pronunțat decizia recurată, potrivit căreia, prin introducerea unei noi cereri având ca obiect revendicare, s-ar tinde la lipsirea de efectele lucrului judecat a unei hotărâri anterioare, pentru că instanța de contencios administrativ nu avea cum să stabilească în cadrul litigiului ce a vizat doar verificarea legalității celor două hotărâri de consiliu local, cine este proprietarul extinderii rețelei de apă-canal.

Întrucât și instanța de apel a respins recurentei reclamante cererea de probațiune privind administrarea celor două expertize de specialitate, cea contabilă și cea de construcții-instalații, consideră că i se încalcă dreptul la un proces echitabil, singurele dovezi din care poate rezulta temeinicia demersului său judiciar, întrucât nu toată extinderea de rețea de apă si canal se află pe domeniul public pentru a avea acest regim juridic.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 10 decembrie 2018.

Prin rezoluția din 18 decembrie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu mențiunea că intimata are obligația de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimata Comuna Dumbrăvița a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că, susținerile formulate prin memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La 4 iunie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu, completul urmând să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și dacă acestea vizează soluția instanței de apel.

La 10 iunie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, recurenta formulând punct de vedere cu privire la acesta.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 7 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, reținând în motivarea soluției sale că, prin introducerea cererii pendinte, având ca obiect acțiune în revendicare, reclamanta tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară- decizia civilă nr. 207/27.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, - prin care s-a stabilit irevocabil că actul încheiat între părți în anul 2001, denumit "convenție", a fost un contract de comodat, care, prin H.C.L. nr. 48/07.07.2005 a fost transformat într-un contract de concesiune fără licitație publică a exploatării rețelelor de apă și canalizare aflate pe domeniul public al localității Dumbrăvița, astfel că, A. poate pretinde, pentru sumele investite în extinderea rețelelor de apă canal, doar recunoașterea unui drept de creanță.

Instanța nu a respins acțiunea pe temeiul excepției autorității de lucru judecat, ci, dând eficiență prezumției de lucru judecat, a reținut că natura dreptului reclamantei a fost dezlegată, în relația dintre părți, această prezumție având caracter absolut, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, concluzionându-se că, în realitate, reclamanta nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului său, ci formulează doar o nouă apărare, ceea ce nu este permis după ce litigiul a fost tranșat irevocabil.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure. Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum).

Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară și nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase și, de aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

Recurenta a susținut neîndeplinirea cerințelor efectului pozitiv al lucrului judecat față de decizia nr. 207/27.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, în sensul că instanța de contencios administrativ nu putea stabili cine este proprietarul extinderii rețelei de apă-canal în cadrul litigiului ce a vizat doar verificarea legalității celor două hotărâri de consiliu local, însă aceasta nu a arătat, în concret, care sunt argumentele pentru care pretinde neîndeplinirea acestor cerințe și în ce constă greșeala instanței de apel din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Susținerile recurentei, reluate în mare parte din acțiunea introductivă de instanță și din motivele de apel, se referă la modul de realizare și extindere a rețelei de apă - canal din Comuna Dumbrăvița și litigiile purtate între părți, chestiuni care vizează situația de fapt, iar nu argumentele instanței de apel avute în vedere în pronunțarea soluției de respingere a apelului său, în cadrul acțiunii în revendicare, ce constituie obiectul litigiului pendinte.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reținute de curtea de apel în pronunțarea soluției sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, recurenta formulând susțineri exclusiv cu privire la situația de fapt, la probe și la istoricul litigiilor purtate între părți.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, raportat la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, iar nu orice nemulțumire a părții.

Așa fiind, constatând că susținerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 143 din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2019.