ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 770/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 770/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3877/Com din 20 iunie 2006 Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord, a dispus rezilierea contractului de locație de gestiune din 1993 încheiat între reclamanta SC T.H.R.M.N.
SA Eforie Nord și pârâta SC A. SRL Constanța, având ca obiect locația gestiunii activului „V.B.” din Stațiunea Venus, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul „V.B.”, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 116,4 lei cheltuieli de judecată, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de reclamantă, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei reclamante către pârâtă la plata sumei de 574.263 lei rezultată din nestabilirea valorii corecte a imobilului dat în locație, la determinarea chiriei aferente, ca fiind prescris, a constatat că reclamanta pârâtă SC A. SRL Constanța are un drept de creanță pentru suma de 220.385 lei, a instituit în favoarea reclamantei pârâte SC A. SRL Constanța dreptul de retenție asupra imobilului „V.B.” până la plata de către pârâta reclamantă SC T.H.R.M.N.
SA Eforie Nord către reclamanta pârâtă SC A. SRL Constanța a sumei de 220.385 lei, a obligat-o pe pârâta reclamantă SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord la plata sumei de 10.068,1 lei cheltuieli de judecată. La data de 28 ianuarie 2009 pârâta SC A. SRL Constanța a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței mai sus menționate, în sensul înscrierii mențiunii că la contravaloarea investițiilor efectuate de către pârâta SC A. SRL la imobilul dat în locație de către reclamanta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord, se va scrie suma de 220.385 lei fără T.V.A., în loc de 220.385 lei.
Tribunalul Constanța-Secția comercială a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către petenta SC A. SRL Constanța și a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 3877/Com din 20 iunie 2006 în sensul că la contravaloarea investițiilor efectuate de către pârâta SC A. SRL Constanța la imobilul dat în locație de către reclamanta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord se va menționa suma de 220.385 fără T.V.A., în loc de 220.385 lei, îndreptarea fiind făcută în ambele exemplare ale hotărârii, așa cum rezultă din încheierea nr. 46/COM din Camera de Consiliu de la data de 11 martie 2009. Această încheiere a fost atacată cu apel de către intimata SC T.H.R.M.N.
SA Eforie Nord, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 58/Com din 22 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că în Dosarul de fond nr. 112/118/2003 pârâta reconvențională SC A. SRL Constanța a propus, iar instanța a dispus prin încheierea din 16 decembrie 2003 efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară imobiliară, iar expertul prin raportul de expertiză efectuat s-a pronunțat asupra investițiilor făcute de SC A. SRL Constanța la imobilul dat în locația „V.B.”, stabilind și suma de bani alocată iar în prealabil, a făcut mențiunea că valorile nu conțin T.V.A., și cum în cauză dispozitivul sentinței a indicat doar suma de 220.385 lei ca fiind valoarea investițiilor fără a ține seama de precizarea T.V.A.-ului, se consideră că instanța de fond corect a interpretat această situație drept o eroare materială, astfel că, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc.
civ., corect a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială. Împotriva acestei decizii reclamanta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii ca nefondată a cererii de îndreptare eroare materială.
Recurenta a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit existența unei erori materiale deoarece aceasta este o greșeală de fond care nu poate fi cenzurată și remediată decât prin intermediul căilor legale de atac, susținând că raportul de expertiză nu poate fi reanalizat atâta timp cât expertul a arătat în finalul raportului la capitolul „Concluzii” care este răspunsul la obiectivul respectiv, indicând ca sumă finală a pretențiilor investițiilor SC A. SRL Constanța suma de 2.203.846 lei vechi, instanța nefăcând altceva decât sa preia din concluziile raportului, suma precizată de expert, iar dacă este vorba de o omisiune, aceasta este a expertului și nu a instanței.
De asemenea, a arătat că expertul desemnat în cauză avea specialitate tehnică în construcții civile și agricole, că acesta nu s-a oprit asupra actelor contabile ale SC A. SRL Constanța, ci, așa cum rezultă din raportul de expertiză, documentele care au stat la baza acestuia au fost măsurătorile și devizele, context în care nu se cunoaște dacă SC A. SRL Constanța a achitat T.V.A. pentru a-l putea pretinde, iar calculul T.V.A.-ului ar presupune efectuarea unei alte expertize contabile. Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea poate fi modificată atunci când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Art. 281 alin. (1) C. proc. civ. prevede că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Raportând dispozițiile art. 304 pct. 9 la art. 281 alin. (1) C. proc. civ., se constată că acestea din urmă au fost aplicate greșit întrucât, prin cererea de îndreptare eroare materială pârâta reconvențională a solicitat îndreptarea unei greșeli de judecată care nu poate fi soluționată pe această cale. Erorile materiale vizează acele erori care s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că în cauză a fost efectuat un raport de expertiză care nu face nici o precizare referitoare la T.V.A. și cum instanța s-a raportat la concluziile expertului cu privire la suma datorată, fără a lămuri dacă această sumă cuprinde sau nu T.V.A.-ul, valoarea investițiilor cuprinsă în dispozitiv nu poate fi schimbată, prin deducție, fără a exista certitudinea că raportul de expertiză a menționat suma datorată fără a cuprinde T.V.A.-ul. În acest context, rezolvând o omisiune a instanței de fond în judecata și determinarea exactă prin expertiză a valorii investițiilor, instanța de apel a greșit calificând această omisiune ca fiind o eroare materială și menținând soluția prin care instanța de fond și-a interpretat propria hotărâre a afectat astfel fondul litigiului ceea ce nu este posibil pe această cale.
Pentru aceste considerente, se constată că în mod greșit cele două instanțe au apreciat greșeala de judecată ca fiind o eroare materială, aplicând greșit textul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamantă, și pe cale de consecință, se va modifica decizia atacată în sensul că se va admite apelul formulat de aceeași parte împotriva hotărârii instanței de fond pe care o va schimba în sensul că va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T.H.R.M.N. SA Eforie Nord împotriva Deciziei nr. 58/Com din 22 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat împotriva încheierii nr. 46/Com din 11 martie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în tot și respinge cererea. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.