ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 189

din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.A.R. - D.A.S. BACĂU

și pârâta SC T. SRL ONEȘTI a fost obligată la 3.165.341.756 lei contravaloare prestații

și la 61.770.718 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 13 din 2 februarie

2006, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului ce a

fost schimbată în parte în sensul că aceasta a fost obligată la plata sumei de

1.445.394.344 lei pretenții în loc de 3.165.341.756 lei și la 40.723.087 lei

cheltuieli de judecată.

S-au menținut celelalte dispoziții

și intimata a fost obligată la 23.112.074 lei cheltuieli de judecată în apel.

S-a reținut în

considerentele deciziei că potrivit art. 11 lit. a) din contract clauză aflată

în divergență, facturarea se va face la nivelul cantităților contractate.

Că dispozițiile art. 12 lit.

a) din contract stabilesc modul de calcul al cantităților contractate în cazul

în care beneficiarul nu dispune de echipamente de măsură a volumelor de apă

prelevată/evacuată, clauză care este conformă cu dispozițiile art. 42 din O.U.G.

nr. 63/1998.

Instanța a stabilit că aplicarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 107/2002 în baza art. 6 din contract, nu se referă la

modul de stabilire a cantităților de apă contractate, ci la tarifele aplicabile

pentru aceste cantități.

S-a apreciat că întrucât

dispozițiile O.U.G. nr. 63/1998 au fost abrogate expres, prin Legea nr. 318/2003

intrată în vigoare la 8 iulie 2003 după emiterea facturilor, sunt aplicabile

dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 coroborate cu procentul de 5%

necontestat de intimata-reclamantă.

Împotriva acestei decizii

reclamanta A.A.R. – D.A.S. cu sediul în Bacău a declarat recurs în temeiul art.

304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia,

casarea deciziei atacate și în urma rejudecării menținerea sentinței pronunțată

de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

A susținut recurenta că

instanța de apel a interpretat eronat contractul abonament nr. 6064/2003 în

sensul că prevederile art. 12 sunt conforme cu cele ale O.U.G.

nr. 63/1998.

Astfel, dispozițiile acestui

act normativ prevăd că „se plătește diferența dintre cantitatea de apă

prelevată și cea restituită în emisar”, fără a fi stabilit în concret un procent

din totalul volumului de apă captat, iar în art. 12 din contract, s-a stipulat ca

algoritm de stabilire a cantității, produsul dintre capacitatea instalată în

sistemul de prelevare și timpul efectiv  lucrat în această ultimă ipoteză,

consumul ar fi același ca și în factură.

A precizat recurenta că

intimata nu a contestat niciodată cantitatea de apă asigurată de D.A.S. aceasta

fiind absolut necesară desfășurării activității, ci a refuzat să achite mai

mult decât 5 % din volumul de apă asigurat în sursă, stabilit prin procesele

verbale lunare anexe la facturile fiscale.

Că și în situația în care

instanța ar fi considerat că sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 63/1998, ar

fi trebuit stabilit printr-o expertiză care este în concret diferența dintre

cantitatea de apă prelevată și cea evacuată.

S-a invocat că în mod eronat

s-a considerat că nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 107/2002 singurul

act normativ în baza căruia funcționează D.A.S. și care stabilește în anexele acestuia

că recurenta asigură apa brută în sursă pentru agenții economici producători de

energie termică prin termocentrale. Deci, se susține că a prestat serviciul de

asigurare a apei brute în sursă și nu a livrat apa brută pe care beneficiarul o

folosește în procesul tehnologic, așa încât instanța a interpretat greșit atât

contractul și actele normative invocate în cauză.

Prin întâmpinare, intimata a

arătat că în mod corect instanța a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.

42 din O.U.G. nr. 63/1998 care prevăd că pentru centralele electrice de

termoficare se plătește cantitatea de apă efectiv consumată, respectiv

diferența dintre calitatea de apă prelevată și cantitatea de apă restituită în

emisar, cu respectarea normelor de calitate și nu întreaga cantitate de apă pe

care recurenta o asigură în sursă și o facturează.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Prin contractul de abonament

privind prestarea de servicii de gospodărie a apelor și livrare apă potabilă nr.

6064 din 1 ianuarie 2003 (art. 1) recurenta–reclamantă s-a obligat să presteze

servicii de gospodărire a apelor și livrare de apă potabilă, iar la art. 6 au

prevăzut că tarifele sunt cele legal stabilite în anexa 6 la O.U.G. nr. 107/2002

valabile la încheierea contractului.

La art. 11 lit. a) din contract

s-a stabilit de comun acord că facturarea se va face la nivelul cantităților

contractate, clauză care deși a fost în divergență, nu s-a ajuns la o negociere

între părți, așa încât aceasta reprezintă voința părților.

Instanța de apel numai cu

aplicarea greșită a dispozițiilor legale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) a

reținut că prevederile art. 12 lit. a) din contract privind modul de calcul al

cantităților contractate sunt conforme cu dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998

și căreia i-a dat eficiență juridică, deși aceasta era abrogată la data încheierii

contractului.

Potrivit art. 12 lit. a) din

contract (care reprezintă o excepție de la art. 11 privind modul de calcul al

cantităților  contractate) în cazul în care beneficiarul nu dispune de

echipamente de măsură a volumelor de apă prelevată/evacuată și funcționarea

instalațiilor de captare evacuare a fost acceptată în aceste condiții prin autorizația

de gospodărire a apelor, volumele recepționate se vor stabili pe baza capacității

instalate a sistemului de prelevare/evacuare și a timpului efectiv de lucru

evidențiat de beneficiar în registre speciale”.

Art. 42 din O.U. nr. 63/1998

privind energia electrică și termică prevede un alt procedeu de stabilire a cantităților

de apă și care este diferit, respectiv diferența dintre volumul de apă prelevat

și cel evacuat în emisar.

Față de considerentele reținute,

în mod greșit instanța de apel a reținut că prevederile art. 12 lit. a) din

contract sunt conforme cu art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 și au aplicat

dispozițiile acestui act normativ, care era abrogat la data încheierii

contractului.

Este adevărat că O.U.G. nr. 107/2002

se referă la tarifele serviciilor de gospodărire a apelor, dar părțile la art. 11

lit. a) și 12 lit. a), de comun acord au prevăzut prin contractul încheiat și

care este legea părților, potrivit art. 969 C. civ., modalitatea de stabilire a

cantităților de apă ce urmează a fi achitate de intimata-pârâtă în calitate de beneficiar

al serviciilor prestate de recurenta-reclamantă.

Așa fiind, cum instanța de

apel a avut în vedere dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 și nu

contractul încheiat între părți, urmează ca potrivit art. 314 coroborat cu art.

312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul reclamantei să se caseze decizia

atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care în

raport de art. 11 și 12 din contract privind modalitatea de calcul a serviciilor

prestate de recurentă și tarifelor prevăzute de O.U.G. nr. 107/2002 să

stabilească suma datorată de intimată în calitate de beneficiar al serviciilor

acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.A.R. – D.A.S. BACĂU, împotriva deciziei nr. 13 din 2 februarie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează decizia nr. 13 din 2

februarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19  ianuarie 2007.