ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 189 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A.A.R. - D.A.S. BACĂU și pârâta SC T. SRL ONEȘTI a fost obligată la 3.165.341.756 lei contravaloare prestații și la 61.770.718 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 13 din 2 februarie 2006, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că aceasta a fost obligată la plata sumei de 1.445.394.344 lei pretenții în loc de 3.165.341.756 lei și la 40.723.087 lei cheltuieli de judecată.

S-au menținut celelalte dispoziții și intimata a fost obligată la 23.112.074 lei cheltuieli de judecată în apel. S-a reținut în considerentele deciziei că potrivit art. 11 lit. a) din contract clauză aflată în divergență, facturarea se va face la nivelul cantităților contractate. Că dispozițiile art. 12 lit. a) din contract stabilesc modul de calcul al cantităților contractate în cazul în care beneficiarul nu dispune de echipamente de măsură a volumelor de apă prelevată/evacuată, clauză care este conformă cu dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998. Instanța a stabilit că aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 107/2002 în baza art. 6 din contract, nu se referă la modul de stabilire a cantităților de apă contractate, ci la tarifele aplicabile pentru aceste cantități.

S-a apreciat că întrucât dispozițiile O.U.G. nr. 63/1998 au fost abrogate expres, prin Legea nr. 318/2003 intrată în vigoare la 8 iulie 2003 după emiterea facturilor, sunt aplicabile dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 coroborate cu procentul de 5% necontestat de intimata-reclamantă. Împotriva acestei decizii reclamanta A.A.R. – D.A.S. cu sediul în Bacău a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și în urma rejudecării menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. A susținut recurenta că instanța de apel a interpretat eronat contractul abonament nr. 6064/2003 în sensul că prevederile art. 12 sunt conforme cu cele ale O.U.G.

nr. 63/1998. Astfel, dispozițiile acestui act normativ prevăd că „se plătește diferența dintre cantitatea de apă prelevată și cea restituită în emisar”, fără a fi stabilit în concret un procent din totalul volumului de apă captat, iar în art. 12 din contract, s-a stipulat ca algoritm de stabilire a cantității, produsul dintre capacitatea instalată în sistemul de prelevare și timpul efectiv lucrat în această ultimă ipoteză, consumul ar fi același ca și în factură. A precizat recurenta că intimata nu a contestat niciodată cantitatea de apă asigurată de D.A.S. aceasta fiind absolut necesară desfășurării activității, ci a refuzat să achite mai mult decât 5 % din volumul de apă asigurat în sursă, stabilit prin procesele verbale lunare anexe la facturile fiscale.

Că și în situația în care instanța ar fi considerat că sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 63/1998, ar fi trebuit stabilit printr-o expertiză care este în concret diferența dintre cantitatea de apă prelevată și cea evacuată. S-a invocat că în mod eronat s-a considerat că nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 107/2002 singurul act normativ în baza căruia funcționează D.A.S. și care stabilește în anexele acestuia că recurenta asigură apa brută în sursă pentru agenții economici producători de energie termică prin termocentrale. Deci, se susține că a prestat serviciul de asigurare a apei brute în sursă și nu a livrat apa brută pe care beneficiarul o folosește în procesul tehnologic, așa încât instanța a interpretat greșit atât contractul și actele normative invocate în cauză.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că în mod corect instanța a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 care prevăd că pentru centralele electrice de termoficare se plătește cantitatea de apă efectiv consumată, respectiv diferența dintre calitatea de apă prelevată și cantitatea de apă restituită în emisar, cu respectarea normelor de calitate și nu întreaga cantitate de apă pe care recurenta o asigură în sursă și o facturează. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin contractul de abonament privind prestarea de servicii de gospodărie a apelor și livrare apă potabilă nr. 6064 din 1 ianuarie 2003 (art. 1) recurenta–reclamantă s-a obligat să presteze servicii de gospodărire a apelor și livrare de apă potabilă, iar la art. 6 au prevăzut că tarifele sunt cele legal stabilite în anexa 6 la O.U.G.

nr. 107/2002 valabile la încheierea contractului. La art. 11 lit. a) din contract s-a stabilit de comun acord că facturarea se va face la nivelul cantităților contractate, clauză care deși a fost în divergență, nu s-a ajuns la o negociere între părți, așa încât aceasta reprezintă voința părților. Instanța de apel numai cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) a reținut că prevederile art. 12 lit. a) din contract privind modul de calcul al cantităților contractate sunt conforme cu dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 și căreia i-a dat eficiență juridică, deși aceasta era abrogată la data încheierii contractului.

Potrivit art. 12 lit. a) din contract (care reprezintă o excepție de la art. 11 privind modul de calcul al cantităților contractate) în cazul în care beneficiarul nu dispune de echipamente de măsură a volumelor de apă prelevată/evacuată și funcționarea instalațiilor de captare evacuare a fost acceptată în aceste condiții prin autorizația de gospodărire a apelor, volumele recepționate se vor stabili pe baza capacității instalate a sistemului de prelevare/evacuare și a timpului efectiv de lucru evidențiat de beneficiar în registre speciale”. Art. 42 din O.U. nr. 63/1998 privind energia electrică și termică prevede un alt procedeu de stabilire a cantităților de apă și care este diferit, respectiv diferența dintre volumul de apă prelevat și cel evacuat în emisar.

Față de considerentele reținute, în mod greșit instanța de apel a reținut că prevederile art. 12 lit. a) din contract sunt conforme cu art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 și au aplicat dispozițiile acestui act normativ, care era abrogat la data încheierii contractului. Este adevărat că O.U.G. nr. 107/2002 se referă la tarifele serviciilor de gospodărire a apelor, dar părțile la art. 11 lit. a) și 12 lit. a), de comun acord au prevăzut prin contractul încheiat și care este legea părților, potrivit art. 969 C. civ., modalitatea de stabilire a cantităților de apă ce urmează a fi achitate de intimata-pârâtă în calitate de beneficiar al serviciilor prestate de recurenta-reclamantă. Așa fiind, cum instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 42 din O.U.G.

nr. 63/1998 și nu contractul încheiat între părți, urmează ca potrivit art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul reclamantei să se caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care în raport de art. 11 și 12 din contract privind modalitatea de calcul a serviciilor prestate de recurentă și tarifelor prevăzute de O.U.G. nr. 107/2002 să stabilească suma datorată de intimată în calitate de beneficiar al serviciilor acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.A.R. – D.A.S. BACĂU, împotriva deciziei nr. 13 din 2 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia nr. 13 din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2007.