ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 773/2006

Deliberând asupra recursurilor de față, Reclamanta A.N.A.R. – D.A.J. Craiova, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA București și SC C.E.C. SA, acestea să fie obligate la plata sumei de 10.733.598.176 lei potrivit protocolului. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâtele contractul-abonament din 15 martie 2002, privind livrarea de produse și servicii apă, rezervându-și conform art. 8 din contract, dreptul de a reașeza valoarea contractului; noile prețuri și tarife s-au aplicat începând de la data actului de notificare respectiv O.U.G. nr. 107/2002 și a protocolului încheiat. Prin precizarea de acțiune reclamanta a modificat acțiunea din acțiune în constatare în acțiune în pretenții și obligarea intimatei la plata sumei de 8.152.492.388 lei, a cerut introducerea în cauză a SC T. SA București și obligarea acesteia la plata sumei de 6.469.864.281 lei debit și 1.682.682.107 lei penalități conform protocolului cu aceasta.

Instanța de fond a dispus introducerea în cauză a SC T. SA București. Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 28 din 1 februarie 2005 a admis acțiunea modificată și precizată, a obligat pe pârâtele SC C.E.C. SA și SC T. SA București la plata către reclamantă a sumei de 6.469.864.281 lei debit, 4.117.762.626 lei penalități de întârziere și 145.971.269 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că procedura prealabilă s-a efectuat față de pârâta SC C.E.C. SA, iar pârâta SC T. SA nu este independentă de prima pârâtă, în cauză punându-se în discuție o răspundere unică astfel încât procedura concilierii se consideră realizată. Excepția lipsei calității procesuale pasive a SC T. SA a fost respinsă apreciindu-se de asemenea că, în speță operează o responsabilitate comercială solidară.

Pe fond s-a avut în vedere că expertiza contabilă a stabilit că prejudiciul suferit de A.N.A.R. – D.A.J. este de 6.469.864.281 lei, iar penalitățile de întârziere sunt de 4.117.762.626 lei până la 30 septembrie 2004. Instanța a apreciat că prevederile O.U.G. nr. 107/2002 trebuie interpretate în sensul că toți utilizatorii, având drepturi egale să folosească sursele de apă, au și obligația să plătească serviciile de asigurare a apei brute în sursă și nu consumul efectiv cum s-a convenit printr-un protocol încheiat de părți. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele SC C.E.C. SA și SC T. SA București. SC C.E.C. SA susține că valoarea serviciilor specifice de gospodărire a apelor prestate de reclamantă nu este justificată nici cantitativ nici calitativ și au fost greșit calculate potrivit tarifelor noi prevăzute de O.U.G.

nr. 107/2004 deși acest act normativ nu a abrogat O.U.G. nr. 63/1998. Se mai arată că, actul adițional la contractul nr. 103/2002 a fost semnat cu obiecțiuni, iar protocolul încălcat nu are caracter obligatoriu fiind și denunțat ulterior prin adresă, astfel încât valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză este eronată. Pârâta SC T. SA București critică hotărârea arătând că, în mod greșit s-a apreciat că are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care cele două pârâte sunt societăți distincte și în speță nu operează o răspundere solidară; SC T. SA se consideră terț față de contractele încheiate de reclamantă cu cealaltă pârâtă și nici procedura concilierii nu a fost făcută în ceea ce o privește.

Criticile de fond sunt aceleași cu cele invocate de pârâta SC C.E.C. SA. Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 169 din 17 mai 2005 a respins ca tardiv apelul pârâtei SC T. SA și ca nefondat apelul pârâtei SC C.E.C. SA. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că hotărârea a fost comunicată pârâtei SC T. SA la 21 februarie 2005, iar apelul declarat la 10 martie 2005, peste termenul de apel de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ. Referitor la apelul pârâtei SC C.E.C. SA s-a apreciat că obligațiile părților au fost stabilite prin contractul din 15 martie 2002 și în art. 8 din acest contract reclamanta, în calitate de furnizor, și-a rezervat dreptul de a reașeza valoarea totală a contractului operând modificări legale de prețuri și tarife, ce vor fi aduse la cunoștință pârâtelor, de la data fixată prin actul legal de modificare.

Prețul inițial pentru apa brută prevalată s-a calculat potrivit H.G. nr. 981/1998, anexa 4 și H.G. nr. 472/2000, anexa 3 iar ulterior potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998, care stabilește că centralele termoelectrice plătesc cantitatea de apă efectiv consumată, respectiv diferența dintre cantitatea de apă prevalată și cantitatea de apă restituită. La data apariției O.U.G. nr. 107/2000 s-a modificat vechea metodă de plată a consumului efectiv de apă înlocuindu-se cu cea de plată a apei brute prelevate din sursă. Acest act normativ a prevăzut o nouă structură a tarifelor pentru servicii specifice de gospodărire a apelor, nivelul acestora și a abrogat orice altă dispoziție contrară deci și O.G.

nr. 63/1998. Protocolul încheiat de părți în decembrie 2002 consemna tocmai modul de aplicare a O.U.G. nr. 107/2002 având caracter obligatoriu chiar dacă ulterior a fost denunțat unilateral. Așadar, Curtea de Apel Craiova a considerat ca justificată valoarea facturată a serviciilor având la bază schimbarea mecanismului de calcul al tarifului serviciului de asigurare a apei. Decizia a fost atacată cu recurs de ambele pârâte. Pârâta SC C.E.C. SA invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că în speță trebuia aplicat art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998, care prevede că pentru centralele termoelectrice se plătește apa efectiv consumată care nu au fost expres abrogate de O.U.G.

nr. 107/2002, deoarece acest din urmă act normativ nu reglementează plata apei utilizate. Este criticată creșterea exagerată a valorii serviciilor în baza actului adițional la contractul nr. 103/2002 precizându-se că acest act adițional a fost semnat cu obiecțiuni. Se mai arată că expertiza nu a rezolvat problema ci a calculat ceea ce a cerut reclamanta iar aceasta putea cere rezilierea contractului față de refuzul beneficiarului de a încheia actul adițional și a negocia tarifele. Pârâta SC T. SA București își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că a fost greșit respinsă excepția lipsei calității procesuale pasivă în cauză neoperând o responsabilitate solidară și nu s-a observat că procedura prealabilă a concilierii nu s-a îndeplinit în ceea ce o privește.

Pe fondul cauzei recurenta arată că este greșită soluția deoarece se plătește doar apa efectiv consumată. Recursurile celor două pârâte sunt nefondate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul pârâtei SC C.E.C. SA. Obiectul acțiunii îl reprezintă pretențiile privind plata serviciilor și a penalităților pe perioada octombrie – decembrie 2002 ulterior apariției O.U.G. nr. 107 din 5 septembrie 2002. Acest act normativ prevede în art. 4 pct. 5 că tarifele prevăzute în anexa 6 se aplică tuturor beneficiarilor de servicii și se ajustează reciproc. Neexcluzând nici o categorie de beneficiari, noul mod de calcul al plății apei brute asigurate în sursă consacrat de art. 1 din anexa 5 din O.U.G.

nr. 107/2002 a fost recunoscut inițial de către pârâta SC C.E.C. SA prin încheierea protocolului din 2 decembrie 2002 prin care părțile stabileau de comun acord valorile de plată pentru perioada 1 octombrie 2002 – 31 decembrie 2002. Ulterior acesta a fost denunțat de pârâtă. Instanțele au aplicat corect dispozițiile O.U.G. nr. 107/2002 în cauză și nu vechea reglementare, art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 chiar dacă abrogarea acestui text nu s-a făcut expres. Din modul de redactare a O.U.G. nr. 107/2002 (art. 4 pct. 5) se înțelege că aplicabilitatea sa privește toți beneficiarii iar textul din art. 14 al ordonanței abrogă și orice alte dispoziții contrare celor acestui act normativ, deci implicit și art. 42 din O.U.G.

nr. 63/1998, care prevedea un mod diferit de calcul al tarifelor. Obiecțiunile invocate de pârâtă la încheierea actului adițional și la expertiză se circumscriu aceleiași pretenții de aplicabilitate a art. 42 din O.U.G. nr. 63/1998 și nu sunt argumente în plus pentru a schimba soluția legală pronunțată în cauză. Nici ideea că reclamanta trebuia să ceară rezilierea contractului față de refuzul de încheiere a actului adițional nu face recursul întemeiat deoarece opțiunea pentru reziliere sau executarea contractului aparține creditorului. Așadar negăsindu-se întemeiate motivele de recurs ale pârâtei SC C.E.C. SA, urmează a fi respins recursul acesteia ca nefondat. În ceea ce privește recursul pârâtei SC T. SA București se constată că este bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și privește pretinsa rezolvare greșită a celor două excepții, respectiv cea a lipsei calității procesuale pasive și a prematurității acțiunii cât și apărări de fond asemănătoare cu susținerile pârâtei SC C.E.C. SA. Față de soluția de respingere a apelului ca tardiv declarat și observând că nu se fac apărări și critici ale acestei soluții urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei SC T. SA București întrucât instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 284 C. proc. civ. constatând că hotărârea de fond a fost comunicată la 21 februarie 2005, iar apelul declarat la 10 martie 2005 după expirarea termenului de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții SC C.E.C. SA și SC T. SA București, împotriva deciziei nr. 169 din 17 mai 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 februarie 2006.