ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 473/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 martie 2004 și precizată la 30 noiembrie 2004, reclamanta SC C.T.F.R. SRL

Craiova cheamă în judecată pe pârâta S.N.T.F.M. SA, sucursala C.F.R. M. Craiova

solicitând tribunalului arbitral să oblige pe pârâtă la plata sumei de

13.220.549.030 lei din care 444.369.468 lei cu titlu de reduceri tarifare

neacordate conform treptei de tonaj din anexele contractului de plata

centralizată nr. 1.1.b/61 din 21 decembrie 2002 pentru transporturile efectuate

(trafic Import-Export Via Mare – T.I.E.P.) în luna ianuarie 2002, 617.563.654

lei cu titlu de majorări de întârziere aferente sumei anterioare, 187.123.983

lei cu titlu de actualizare la inflație pentru stabilirea echilibrului

contractual, 10.939.225.675 lei cu titlu de daune interese contractuale pentru

suspendarea și rezilierea culpabilă a contractului, 623.199.374 lei cu titlu de

plată nedatorată în urma compensării, 246.781.759 lei cu titlu de dobânzi

legale la pretențiile imediat anterior menționate, 162.281.117 lei cu titlu de

reactualizare la inflație.

Prin cererea reconvențională

formulată la 18 mai 2004 și precizată pârâta solicită tribunalului arbitral

obligarea reclamantei la plata sumei de 34.811.295 lei din care 11.005.418 lei

cu titlu de reduceri tarifare acordate greșit reclamantei, 7.684.782 lei

diferențe convolut nr. 12/2002, 10.862.346 lei penalități de întârziere,

5.258.759 lei cu titlu de actualizări.

Prin hotărârea nr. 13 din 14

decembrie 2004, Tribunalul arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

Oltenia – Dolj respinge excepțiile referitoare la caducitatea și prescripția

acțiunii, la competența Tribunalului Arbitral și la lipsa calității procesuale

active a reclamantei, invocate de pârâtă, admite în parte acțiunea reclamantei

împotriva pârâtei și obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de

444.369.468 lei reprezentând diferență reduceri tarifare neacordate și

468.922.067 lei majorări de întârziere calculate până la data de 22 martie

2002, data acțiunii arbitrale, respingând celelalte capete de cerere, admite în

parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și obligă pe reclamantă la

plata sumei de 7.684.782 lei diferență convolut 12/2002, constatând că suma de

11.005.416 lei calculată eronat la reduceri tarifare a fost dedusă din totalul

sumelor acordate reclamantei și respinge capătul de cerere privind acordarea

penalităților și a indicelui de inflație, compensează datoriile reciproce și

dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 905.606.753 lei către reclamantă,

obligă pârâta la plata sumei de 29.260.830 lei taxă de arbitrare și la

28.000.000 lei onorariu de avocat, obligă reclamanta la 1.000.000 lei taxă de

arbitrare și 15.000.000 lei cotă parte onorariu de expertiză către pârâtă,

compensează aceste sume urmând ca pârâta să plătească diferența de cheltuieli în

sumă de 41.260.830 lei.

Împotriva hotărârii

arbitrale reclamanta formulează acțiune în anulare solicitând, cu invocarea

motivelor prevăzute de art. 364 lit. b), c), e), f), g) și i) C. proc. civ. și,

respectiv 304 C. proc. civ., admiterea acesteia, anularea hotărârii arbitrale

atacate și, pe fond, admiterea acțiunii sale și în ceea ce privește capătul de

cerere referitor la daunele interese.

În motivarea acțiunii sale

în anulare reclamanta susține că hotărârea a fost dată după expirarea

termenului de arbitrare prevăzut de art. 353 C. proc. civ., instanța fiind

sesizată cu cererea de arbitrare la data de 22 martie 2004 iar pronunțarea

hotărârii făcându-se la 14 decembrie 2004, aproximativ după 9 luni; susține de

asemenea reclamanta că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate

cu dispozițiile art. 345 și urm. C. proc. civ., convenția arbitrală și

Regulamentul de organizare și funcționare a Tribunalului Arbitral, întrucât

părțile contractante au convenit soluționarea litigiului în 4 luni, de către un

tribunal arbitral compus din 3 arbitrii nenominalizați și care ar fi trebuit să

fie aleși conform art. 349 C. proc. civ., din lista de arbitrii comunicată lor și

desemnați apoi de președintele Tribunalului Arbitral sau de înlocuitorul

acestuia, fapt nerealizat întrucât nu i s-a comunicat lista de arbitri, fiind

astfel arbitrată de un complet de arbitri stabilit din oficiu.

Reclamanta apreciază că

Tribunalul Arbitral a judecat cauza în baza unei clauze compromisorii nule

întrucât, cu încălcarea dispozițiilor art. 343

2

C. proc. civ., prin

clauza compromisorie inserată la art. 11.8 din contract părțile nu au arătat

nici numele arbitrilor și nici modalitatea de numire a acestora, clauza

compromisorie respectivă fiind impusă abuziv de către pârâtă prin contractul

părților încheiat în baza unui contract cadru impus și acesta de către

conducerea centrală a pârâtei. Cu invocarea dispozițiilor art. 364 lit. g) C.

proc. civ., reclamanta arată că  s-au încălcat și dispozițiile art. 349 C.

proc. civ., întrucât la termenul de dezbatere în fond din 30 noiembrie 2004 s-a

procedat la înlocuirea unui arbitru fapt care nu i s-a comunicat.

Reclamanta critică hotărârea

și pe fond susținând că aceasta încalcă dispozițiile imperative ale legii,

instanța de arbitraj interpretând greșit dispozițiile legale privind stabilirea

și existența prejudiciului, refuzând abuziv să oblige pârâta la plata de daune

interese și neluând în considerare constatările expertizelor administrate în

cauză referitoare la acest aspect.

Prin decizia nr. 109 din 25

aprilie 2005, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ,

declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova,

secția comercială.

Prin sentința nr. 98 din 18

octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, respinge acțiunea în

anulare formulată de reclamantă reținând că motivele invocate de către

reclamantă privind desființarea hotărârii arbitrale sunt neîntemeiate, nefiind

îndeplinite condițiile art. 364 C. proc. civ. În acest sens instanța de control

judecătoresc reține că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 364 lit.

e), în cursul judecării cauzei formulându-se cereri de recuzare a expertului,

administrându-se două expertize cu privire la concluziile cărora ambele părți

litigante, inclusiv reclamanta, au formulat obiecțiuni repetate, astfel că

prelungirea termenului de soluționare a litigiului a fost obiectiv determinată,

făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 353

3

alin. (2) și 4 C.

proc. civ., precum și că reclamanta nu a făcut dovada intervenirii condițiilor

prevăzute de art. 364 lit. c) C. proc. civ., întrucât părțile au convenit ca

litigiul să fie soluționat potrivit Regulamentului de conciliere și arbitraj al

Tribunalului arbitral (clauza nr. 11.8 din contract), înțelegând să accepte,

deci, și regulile de constituire a tribunalului, nefiind incidente în cauză

nici dispozițiile art. 349 C. proc. civ., invocate de reclamantă, dat fiind că

părțile înseși au înțeles să deroge de la procedura de drept comun.

Instanța reține că nici

dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., nu subzistă, nefiind incidente

nici dispozițiile art. 343

2

C. proc. civ., dat fiind că, stabilind

în art. 11.8 din contract că litigiul urmează a fi soluționat potrivit

Regulamentului de conciliere și arbitraj al Tribunalului Arbitral de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie Județeană Dolj, părțile au avut în vedere

implicit și numirea arbitrilor conform modalității prevăzute de menționatul

regulament, precum și că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta  i-ar fi impus

în mod abuziv clauza compromisorie înscrisă la art. 11.8 din contract; mai

reține instanța de control judiciar și că nu se pot reproșa hotărârii arbitrale

aspecte ce s-ar circumscrie dispozițiilor art. 364 lit. g) C. proc. civ.,

întrucât hotărârea a fost pronunțată la 14 decembrie 2004 de același complet

arbitral în fața căruia părțile au formulat concluziile în fond la termenul din

30 noiembrie 2004.

Împotriva sentinței de mai

sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.

304 pct. 7,8 și 9 și de art. 304

1

C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare și

anularea hotărârii arbitrale, urmând a judeca în fond pricina și a admite

cererea sa așa cum a fost precizată la 30 noiembrie 2004.

În susținerea recursului său

recurenta reia motivele prezentate în acțiunea în anulare, reproșând instanței

de control judecătoresc pronunțarea unei hotărâri cu greșita aplicare a

dispozițiilor art. 349 C. proc. civ. și ale art. 4 lit. b) din Regulamentul de

funcționare a Tribunalului Arbitral când a stabilit că tribunalul arbitral și

completul de arbitrare care a pronunțat hotărârea au fost legal constituite,

precum și a dispozițiilor art. 343

2

C. proc. civ., când nu a reținut

nulitatea clauzei compromisorii formulată cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale legii.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că sentința recurată este solid motivată, că

instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, precum și că

hotărârea pronunțată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a legii.

În mod întemeiat instanța de

control judiciar a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 349 C.

proc. civ. și nici dispozițiile art. 343

2

C. proc. civ., de către

tribunalul arbitral.

Astfel, în mod întemeiat a

apreciat instanța judecătorească faptul că, stabilind prin clauza prevăzută în art.

11.8 din contract că sediul arbitrajului competent să soluționeze litigiul este

Camera de Comerț și Industrie Dolj și că litigiul va fi soluționat potrivit

Regulamentului de conciliere și arbitraj al respectivului organ arbitral,

părțile au înțeles ca și desemnarea completului de arbitrare să se facă în

conformitate cu respectivul Regulament. De altfel, pe parcursul soluționării

litigiului de către Tribunalul Arbitral pe care însăși reclamanta l-a investit,

aceasta nu a invocat necomunicarea în scris a listei arbitrilor sau a

Regulamentului de organizare și funcționare a Tribunalului Arbitral, reclamanta,

între altele, achitând taxele arbitrale stabilite conform acestuia, și pe care

nu le-a contestat.

În mod întemeiat a respins

instanța și critica formulată de reclamantă în acțiunea în anulare în temeiul art.

364 lit. g), întrucât la termenul de dezbatere în fond reclamanta a pus

concluzii fără a reproșa tribunalului arbitral incorecta compunere prin

prezența unui alt arbitru din partea pârâtei, arbitru care a și pronunțat

hotărârea arbitrală și care a fost prezent și la alte termene procedurale date

în aceeași cauză.

Cât privește nulitatea

convenției arbitrale invocată de reclamanta recurentă în raport de dispozițiile

art. 343

2

C. proc. civ., întemeiat respinsă de către instanța de

control judecătoresc care a analizat și motivat respingerea susținerilor

reclamantei, se reține, în plus, faptul că recurenta se afla în eroare,

confundând condițiile cerute pentru valabilitatea clauzei compromisorii cu cele

impuse de dispozițiile art. 343

2

compromisului, dispoziții care nu

sunt incidente în speță întrucât prin art. 11.8 din contractul încheiat de

părți acestea formulaseră o clauză compromisorie care nu a fost invalidată până

la promovarea litigiului de față.

Cum orice acțiune în anulare

a unei hotărâri arbitrale nu poate fi examinată decât prin prisma motivelor

prevăzute de art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., cum instanța de control

judecătoresc a analizat acțiunea în anulare promovată de reclamantă sub toate

aspectele criticate de aceasta în limitele dispozițiilor art. 364 C. proc. civ.,

orice critici vizând judecata în fond a pricinii nu pot fi primite, cum corect

a stabilit și instanța judecătorească.

Astfel fiind, sentința

atacată fiind temeinică și legală, recursul promovat de recurentă urmează a fi

respins, ca nefondat, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.T.F.R. SRL Craiova, împotriva sentinței nr. 98 din 18

octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2007.