ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la

Tribunalul Dolj la 31 octombrie 2005, reclamanta SNTFC C.F.R.C. SA a solicitat

ca, în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SA, instanța să pronunțe o hotărâre

prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 219.196,96 ron,

reprezentând contravaloare legitimațiilor de călătorie pe C.F.R. și penalități

de întârziere.

Tribunalul Dolj prin

sentința nr. 4445 din 10 octombrie 2006 a admis acțiunea precizată și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 177.012,90 ron, cu titlu de penalități

de întârziere calculate ca urmare a plății cu întârziere a facturilor fiscale

emise în baza convenției din 2002 și contractului din 2004, cu cheltuieli de

judecată în cuantum de 5.203,17 ron.

Curtea de Apel Craiova prin

decizia nr. 74 din 22 martie 2007 a admis apelul declarat de pârâta SC S.C. SA,

a anulat sentința instanței de fond și a reținut procesul spre rejudecare,

fixând termen de judecată la 12 aprilie 2007.

Curtea de Apel Craiova prin

decizia nr. 98 din 17 aprilie 2007 a admis acțiunea precizată a reclamantei SNTFC

C.F.R.C. SA și a obligat pârâta SC S.C. SA la plata sumei de 177.012,90 lei,

reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 5.203,17 lei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Craiova, învestită cu rejudecarea acțiunii reclamantei astfel

cum a fost precizată, a reținut, în esență, că în cazul nerespectării

termenelor de plată, pârâta, în calitate de beneficiar, va achita reclamantei,

în calitate de prestator, o penalitate de 0,06 %, respectiv de 0,15 % pe zi de

întârziere, în baza art. 4 pct. 4.2 din contractul din 2004 și a art. 4 din

convenția din 2002, deopotrivă, și în aplicațiunea dispozițiilor art. 969 și art.

1073 C. civ., având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză.

Totodată, Curtea de Apel

Craiova a mai reținut că, inițierea de către pârâtă a procedurii de compensare

de la data scadenței nu o exonerează de plata penalităților de întârziere

întrucât plata prin compensare este prevăzută în contract ca o clauză subsidiară

de stingere a datoriei, ce este condiționată de acordul părților și de

îndeplinirea condițiilor speciale ale acesteia.

Împotriva menționatei

decizii a declarat recurs pârâta SC S.C. SA invocând, în drept, motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta, în dezvoltarea

motivului de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală

având în vedere că neefectuarea plăților s-a datorat exclusiv culpei părților

ce au intrat în procesul de compensare, în mod nelegal, instanța reținând culpa

pârâtei, iar, o dată generat circuitul de compensare de către pârâtă, pe care

reclamanta l-a acceptat fără rezerve, pârâta este exonerată de plata

penalităților de întârziere, dovada lipsei culpei pârâtei constând în ordinele

de compensare depuse la dosar.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinarea dosarului Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 6167/1/2007 la care sunt atașate dosarul

Curții de Apel Craiova nr. 72/54/2007, 72.3/54/2007 și al Tribunalului Dolj nr.

1148/2005 atestă că obiectul dedus judecății îl constituie penalitățile de

întârziere calculate pentru întârzierea pârâtei la plata facturilor fiscale din

17 martie 2003, din 15 iulie 2003, din 23 octombrie 2003, din 20 ianuarie 2004

și din 19 aprilie 2004, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul

Tribunalului Dolj.

Asupra menționatelor facturi

fiscale, neonorate la scadență la plată de către pârâtă, reclamanta a calculat,

pentru întârzierea înregistrată, penalități conform art. 4.2 din contractul din

2004 și potrivit art. 4 din convenția din 2002.

Precitatele articole

stipulează că în cazul nerespectării termenelor de plată, beneficiarul – pârâta

– va suporta o penalitate de 0,06 % pe zi de întârziere iar, dacă acesta nu plătește

sumele facturate în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, va suporta o

penalizare de 0,15 %.

De asemenea, art. 4 din

convenție raportat la art. 4.3 din contract prevede că toate sumele facturate

pot fi achitate și prin compensare, așa fiind, obligația de plată a facturilor

fiscale emise de către prestator – reclamantă – putând fi îndeplinită și prin

compensare.

Ori, în raport cu obiectul

dedus judecății ce constă în penalitățile de întârziere pentru neplata

facturilor la termenul scadent, se constată că atât Tribunalul Dolj cât și

Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, au respectat dispozițiile legale

incidente în speță, dând eficiență atât art. 969 C. civ. cât și art. 1073 din

evocatul cod.

Conform art. 969 C. civ.,

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, pe cale

de consecință, cum izvorul raporturilor juridice în prezenta cauză constă în

contractul și convenția despre care am făcut vorbire mai sus, soluția

pronunțată, în rejudecare, de Curtea de Apel Craiova a avut în vedere

dispozițiile cuprinse în acestea privitoare la răspunderea contractuală a

beneficiarului – pârâtei – pentru neplata la termen a facturilor emise de

prestator - reclamantă –, sens în care Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, a

avut în vedere și dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a

obligației, în caz contrar având dreptul la dezdăunare, dispoziție legală

cuprinsă de art. 1073 C. civ.

Mai mult, în temeiul art. 1082

C. civ., debitorul este obligat la plata de daune - interese fie pentru

neexecutarea termenilor contractuali, fie pentru întârzierea în executare, în

afară de cazul în care neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i

poate fi imputată și pe care are obligația să o probeze.

În răspunderea civilă

contractuală, sintagma cauză străină desemnează în mod generic împrejurarea de

fapt ce se produce independent de vreo culpă a debitorului și care cauzează, în

planul raportului juridic contractual, fie neexecutarea, fie executarea

întârziată sau necorespunzătoare a obligației asumate de debitor având ca efect

exonerarea acestuia de răspundere.

Caracterul de cauză străină

îl au forța majoră, cazul fortuit, fapta creditorului, precum și fapta unui

terț pentru care debitorul nu este ținut responsabil.

Așadar, nici din perspectiva

dispozițiilor art. 1082 C. civ. explicitate în precedent, pârâta, nedovedind

vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă contractuală, este ținută la plata

penalităților de întârziere pentru neefectuarea la termenul scadent convenit de

părți a plății contravalorii facturilor emise de reclamantă pentru prestațiile

îndeplinite în condițiile contractuale agreate.

Cum executarea cu întârziere

de către recurenta - pârâtă a obligației de plată sus precizate nu a fost

datorată unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, ci, exclusiv culpei

acestei părți litigante, rezultă că în mod corect instanțele au dispus

obligarea pârâtei la dezdăunări, invocând ca fundament juridic al hotărârilor

pronunțate art. 969 și art. 1073 C. civ. prin raportare la art. 1082 C. civ.,

aceste articole de lege constituind baza considerentelor soluțiilor adoptate.

Recurenta - pârâtă se

constată a fi într-o permanentă eroare, constând în confuzia pe care o face

între procedura de compensare ca procedură de desocotire și obligația de plată

a penalităților de întârziere ce derivă din executarea cu întârziere a

obligației de plată stipulate în contract și convenție, penalitățile de întârziere

având caracter de dezdăunări.

Este de observat, însă, că

recurenta - pârâtă nu a indicat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate

de către Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, critica adusă, în esență,

hotărârii recurate constând în simpla apreciere ca nelegală a acesteia, în

lipsa unei argumentări pertinente și dezvoltate conform cerințelor art. 3021 lit.

c) C. proc. civ.

În consecință, constatând că

instanța învestită cu rejudecarea cauzei a respectat dispozițiile legale

incidente în speță, așa cum au fost arătate în cele de mai sus, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC S.C. SA, împotriva Deciziei nr. 98 din 17 aprilie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 6 februarie 2008.