ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dolj la 31 octombrie 2005, reclamanta SNTFC C.F.R.C. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SA, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 219.196,96 ron, reprezentând contravaloare legitimațiilor de călătorie pe C.F.R. și penalități de întârziere. Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4445 din 10 octombrie 2006 a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 177.012,90 ron, cu titlu de penalități de întârziere calculate ca urmare a plății cu întârziere a facturilor fiscale emise în baza convenției din 2002 și contractului din 2004, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 5.203,17 ron.

Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 74 din 22 martie 2007 a admis apelul declarat de pârâta SC S.C. SA, a anulat sentința instanței de fond și a reținut procesul spre rejudecare, fixând termen de judecată la 12 aprilie 2007. Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 98 din 17 aprilie 2007 a admis acțiunea precizată a reclamantei SNTFC C.F.R.C. SA și a obligat pârâta SC S.C. SA la plata sumei de 177.012,90 lei, reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 5.203,17 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova, învestită cu rejudecarea acțiunii reclamantei astfel cum a fost precizată, a reținut, în esență, că în cazul nerespectării termenelor de plată, pârâta, în calitate de beneficiar, va achita reclamantei, în calitate de prestator, o penalitate de 0,06 %, respectiv de 0,15 % pe zi de întârziere, în baza art. 4 pct. 4.2 din contractul din 2004 și a art. 4 din convenția din 2002, deopotrivă, și în aplicațiunea dispozițiilor art. 969 și art. 1073 C. civ., având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză. Totodată, Curtea de Apel Craiova a mai reținut că, inițierea de către pârâtă a procedurii de compensare de la data scadenței nu o exonerează de plata penalităților de întârziere întrucât plata prin compensare este prevăzută în contract ca o clauză subsidiară de stingere a datoriei, ce este condiționată de acordul părților și de îndeplinirea condițiilor speciale ale acesteia.

Împotriva menționatei decizii a declarat recurs pârâta SC S.C. SA invocând, în drept, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta, în dezvoltarea motivului de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală având în vedere că neefectuarea plăților s-a datorat exclusiv culpei părților ce au intrat în procesul de compensare, în mod nelegal, instanța reținând culpa pârâtei, iar, o dată generat circuitul de compensare de către pârâtă, pe care reclamanta l-a acceptat fără rezerve, pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere, dovada lipsei culpei pârâtei constând în ordinele de compensare depuse la dosar. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6167/1/2007 la care sunt atașate dosarul Curții de Apel Craiova nr. 72/54/2007, 72.3/54/2007 și al Tribunalului Dolj nr. 1148/2005 atestă că obiectul dedus judecății îl constituie penalitățile de întârziere calculate pentru întârzierea pârâtei la plata facturilor fiscale din 17 martie 2003, din 15 iulie 2003, din 23 octombrie 2003, din 20 ianuarie 2004 și din 19 aprilie 2004, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Tribunalului Dolj.

Asupra menționatelor facturi fiscale, neonorate la scadență la plată de către pârâtă, reclamanta a calculat, pentru întârzierea înregistrată, penalități conform art. 4.2 din contractul din 2004 și potrivit art. 4 din convenția din 2002. Precitatele articole stipulează că în cazul nerespectării termenelor de plată, beneficiarul – pârâta – va suporta o penalitate de 0,06 % pe zi de întârziere iar, dacă acesta nu plătește sumele facturate în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, va suporta o penalizare de 0,15 %. De asemenea, art. 4 din convenție raportat la art. 4.3 din contract prevede că toate sumele facturate pot fi achitate și prin compensare, așa fiind, obligația de plată a facturilor fiscale emise de către prestator – reclamantă – putând fi îndeplinită și prin compensare.

Ori, în raport cu obiectul dedus judecății ce constă în penalitățile de întârziere pentru neplata facturilor la termenul scadent, se constată că atât Tribunalul Dolj cât și Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, au respectat dispozițiile legale incidente în speță, dând eficiență atât art. 969 C. civ. cât și art. 1073 din evocatul cod.

Conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, pe cale de consecință, cum izvorul raporturilor juridice în prezenta cauză constă în contractul și convenția despre care am făcut vorbire mai sus, soluția pronunțată, în rejudecare, de Curtea de Apel Craiova a avut în vedere dispozițiile cuprinse în acestea privitoare la răspunderea contractuală a beneficiarului – pârâtei – pentru neplata la termen a facturilor emise de prestator - reclamantă –, sens în care Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, a avut în vedere și dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la dezdăunare, dispoziție legală cuprinsă de art. 1073 C. civ.

Mai mult, în temeiul art. 1082 C. civ., debitorul este obligat la plata de daune - interese fie pentru neexecutarea termenilor contractuali, fie pentru întârzierea în executare, în afară de cazul în care neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată și pe care are obligația să o probeze. În răspunderea civilă contractuală, sintagma cauză străină desemnează în mod generic împrejurarea de fapt ce se produce independent de vreo culpă a debitorului și care cauzează, în planul raportului juridic contractual, fie neexecutarea, fie executarea întârziată sau necorespunzătoare a obligației asumate de debitor având ca efect exonerarea acestuia de răspundere. Caracterul de cauză străină îl au forța majoră, cazul fortuit, fapta creditorului, precum și fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut responsabil.

Așadar, nici din perspectiva dispozițiilor art. 1082 C. civ. explicitate în precedent, pârâta, nedovedind vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă contractuală, este ținută la plata penalităților de întârziere pentru neefectuarea la termenul scadent convenit de părți a plății contravalorii facturilor emise de reclamantă pentru prestațiile îndeplinite în condițiile contractuale agreate. Cum executarea cu întârziere de către recurenta - pârâtă a obligației de plată sus precizate nu a fost datorată unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, ci, exclusiv culpei acestei părți litigante, rezultă că în mod corect instanțele au dispus obligarea pârâtei la dezdăunări, invocând ca fundament juridic al hotărârilor pronunțate art. 969 și art. 1073 C. civ.

prin raportare la art. 1082 C. civ., aceste articole de lege constituind baza considerentelor soluțiilor adoptate. Recurenta - pârâtă se constată a fi într-o permanentă eroare, constând în confuzia pe care o face între procedura de compensare ca procedură de desocotire și obligația de plată a penalităților de întârziere ce derivă din executarea cu întârziere a obligației de plată stipulate în contract și convenție, penalitățile de întârziere având caracter de dezdăunări. Este de observat, însă, că recurenta - pârâtă nu a indicat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate de către Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, critica adusă, în esență, hotărârii recurate constând în simpla apreciere ca nelegală a acesteia, în lipsa unei argumentări pertinente și dezvoltate conform cerințelor art. 3021 lit. c) C. proc.

civ. În consecință, constatând că instanța învestită cu rejudecarea cauzei a respectat dispozițiile legale incidente în speță, așa cum au fost arătate în cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S.C. SA, împotriva Deciziei nr. 98 din 17 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.