ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3114/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, la data de 12 mai 2006, reclamanta SC S.U.

SRL a chemat în judecată pe pârâta CN A.D.N.R. SA București, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 3.570.644,74 ron cu titlu de penalități,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

8601 din 22 iunie 2007, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.098.684 lei, reprezentând

penalități de întârziere calculate până la 4 august 2005. A obligat pârâta la

29.678,36 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel ambele părți, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, sub nr. 16959/3/2006.

Prin decizia comercială nr. 19

din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins ambele apeluri, ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel

a reținut că reclamanta a solicitat plata penalităților pentru neplata la

scadență a facturii din 23 decembrie 2004, emisă în baza contractului din 28

octombrie 2003 încheiat între părți și a facturii din 14 decembrie 2003 emisă

conform contractului din 17 iulie 2003, penalități datorate în baza art. 23.2.

respectiv art. 22.2. din contractele menționate.

Cu privire la debitele

principale datorate în baza acestor facturi, părțile au încheiat la 4 august

2005 o convenție pornind de la prevederile H.G. nr. 726/2005.

S-a convenit astfel emiterea

unor bilete la ordin, cu scadența în perioada 1 septembrie 2006 – 1 decembrie

2008, pentru toate sumele datorate de CN A.D.N.R. SA, rămânând aplicabile

clauzele prevăzute în contractele nominalizate, celelalte clauze contractuale

rămânând nemodificate, în ceea ce privește aceste debite ca și celelalte clauze

contractuale.

S-a concluzionat că, în

aceste condiții, instanța de fond a interpretat, corect, voința părților,

reclamanta nerenunțând expres la dreptul de a încasa penalitățile de

întârziere, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens, dar neonorarea

biletelor la ordin la scadența stabilită prin convenție nu toate genera

penalități de întârziere decât începând cu această dată și nu de la data

încheierii convenției, cum s-a susținut, neexistând culpă contractuală.

În ceea ce privește

resursele financiare de plată a obligațiilor contractuale s-a reținut că sumele

alocate au fost considerate și relativ apropiate de cele solicitate de pârâtă,

care nu a făcut dovada că la scadențele facturilor în cauză, respectiv la

datele la care au început să curgă penalitățile (26 februarie 2005 și 9 martie

2005) fondurile erau deja epuizate prin efectuarea unor plăți anterior

scadente. În consecință, pârâta nu se poate apăra nici prin invocarea clauzei

din actele adiționale prin care se obliga să eșaloneze deconturile cu

încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Referitor la actele

adiționale prin care s-a hotărât sistarea lucrărilor și renunțarea pe durata

sistării derulării contractelor, la dreptul de a cere executarea contractului

și de a cere despăgubirile prevăzute, precum și la dreptul de a cere penalități

și/sau rezilierea contractului, acestea nu se referă la lucrările deja

executate la data încheierii lor.

Totodată, obligarea la

cheltuieli de judecată s-a făcut în limita valorii admise, cu respectarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta – în termenul legal și a invocat motive de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În cadrul motivului prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esență, că instanța de apel a

interpretat greșit dispozițiile convenției din data de 4 august 2005,

scadențele din convenție fiind scadențele biletelor la ordin și nu ale

debitului principal, biletele la ordin nefiind decât instrumente de credit și

nu de plată, iar debitul, conform art. 23.2. din contractul din 2003, respectiv

art. 22.2. din contractul din 2003 nu a fost achitat nici până în prezent.

Această interpretare rezultă

și din dispozițiile pct. 3 din convenție potrivit cărora pentru toate sumele

datorate rămân aplicabile clauzele prevăzute în contracte, care greșit s-a

interpretat că ar fi fost schimbate, rolul convenției fiind acela de a se

obține recunoașterea creanței și o garanție că debitul va fi achitat într-un

termen rezonabil.

În cadrul motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că interpretarea

dată ar însemna lipsirea de efecte juridice a pct. 3 și 4 din convenție și a art.

23.2. și art. 22.2., or actele juridice trebuie interpretate în sensul de a

produce efecte juridice, potrivit principiului interpretării actelor juridice,

stabilit de art. 978 C. civ.

De asemenea, instanța de

apel, a interpretat greșit obligația asigurării resurselor financiare, atât

H.G. nr. 726/2005 cât și Scrisoarea de Confort nr. 1837/4/2007 conținând doar

declarații de intenție și nu garanții ale entităților semnatare, respectiv M.T.C.T.

și al M.F.P. în legătură cu orice obligație sau angajament al pârâtei.

Acest lucru rezultă cu

evidență și din faptul că s-a prevăzut că plata biletelor la ordin se va

asigura din resurse proprii ale pârâtei, adică în condițiile asumate prin

contracte.

Prin ultimul motiv de

recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că motivarea

hotărârii este contradictorie, deoarece pe de o parte, se reține că prin

semnarea convenției rămân neschimbate scadența și modul de calcul al

penalităților, iar pe de altă parte, biletele la ordin nefiind achitate, instanța

concluzionează că, în mod corect, instanța de fond a acordat penalități

începând doar de la data încheierii convenției.

Intimata - pârâtă a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și a arătat că prin

convenție a intervenit o novație care este obligatorie pentru părți.

Analizând recursul prin

prisma motivelor invocate se găsește nefondat.

Potrivit convenției sumele

datorate de CN A.D.N.R. SA aflate în sold la 31 decembrie 2004 și nedecontate

până la data prezentei, vor fi achitate pe baza biletelor la ordin emise în

baza prevederilor H.G. nr. 726/2005, în conformitate cu anexa la Scrisoarea de

confort emisă de M.F.P. și M.T.C.T. sumele înscrise în biletele la ordin și

scadența acestora corespunzând anexelor la Scrisoarea de confort.

S-a mai prevăzut la pct. 3

din convenție că pentru toate sumele datorate mai sus rămân aplicabile clauzele

prevăzute în contracte iar la pct. 4 din convenție că celelalte clauze rămân

nemodificate.

Or, este adevărat că prin art.

23.2. și art. 22.2. din cele două contracte s-a prevăzut plata unor penalități

de întârziere pentru nerespectarea termenelor de scadență fixate prin aceste

contracte dar față de această ultimă convenție, corect instanțele au considerat

că aplicarea acestor din urmă clauze – care se mențin potrivit pct. 3, trebuie

raportate la noile scadențe, fără a se putea susține că prin aceasta se

denaturează voința părților, dimpotrivă, ele trebuind a fi interpretate în

corelație cu pct. 4 potrivit căruia celelalte clauze ale contractelor deci, mai

puțin scadența plăților, rămân neschimbate.

Prin urmare, nu se poate

susține că nu ar fi intervenit nicio modificare prin convenție ci doar faptul

că s-ar fi stabilit o modalitate de plată și că s-ar fi urmărit doar punerea în

aplicare a H.G. nr. 726/2005, deoarece ar însemna să se ignore ceea ce părțile

au convenit expres cu privire la data plății, convenție care nu se constituie

într-o novație dar care, potrivit art. 969 C. civ. are putere obligatorie.

Așa fiind, corect au reținut

instanțele că nerespectarea noii scadențe atrage sancțiunea prevăzută în art. 23.2

și art. 22.2 din contracte și au obligat la penalități de întârziere doar după

această dată, cu respectarea regulilor de interpretare a convențiilor,

stabilite de Codul civil.

Cât privește asigurarea

resurselor financiare instanțele nu și-au motivat hotărârea de obligare la

penalități de întârziere în considerarea acestor resurse financiare, ci pe baza

interpretării date Convenției și a expertizelor efectuate, astfel că recurenta -

reclamantă nu justifică un interes în susținerea acestei critici.

Prin urmare, motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, după cum nici

cele invocate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea nefiind

contradictorie în motivarea și concluziile reținute față de cele arătate în

precedent.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.U. SRL Bacău împotriva deciziei comerciale nr. 19 din 23

ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2008.