ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3890/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2124/ S din 7 decembrie 2004, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta C.A.R.A. Brașov în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Brașov. A constatat nulitatea absolută a ordinului de compensare nr. 1019928 din 31 mai 2001, a procesului verbal nr. 6187 din 5 martie 2001 și a anexei acestuia. A obligat pârâta la plata sumei de 894.751.021 lei contravaloare servicii, de 276.997.326 lei penalități de întârziere aferente facturilor neachitate, calculate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 10 septembrie 2003, de 59.501.364 lei penalități de întârziere aferente facturilor achitate după scadență, calculate pentru perioada 1 august 2000 – 10 septembrie 2003 și 39.356.195 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de furnizare nr. 521 din 21 ianuarie 1993 având ca obiect furnizarea apei potabile și evacuarea apelor uzate menajere și meteorice, că pârâta deși a beneficiat de serviciile reclamantei pe care nu le-a achitat, sau le-a achitat după scadență, datorează penalități de întârziere conform art. 7 pct. 2 din contract. Prin convenția de eșalonare încheiată de părți, la 3 martie 2004, pârâta a recunoscut debitele menționate, recunoscând implicit și împrejurarea că nu au obiect ordinul de compensare nr. 1019928/2001, procesul verbal nr. 6187/2001 și anexa acestuia, între părți neexistând datorii reciproce care să poată face obiectul unei compensări și că în această situație acestea sunt nule absolut potrivit art. 948 C. civ., pentru lipsa obiectului.

Nemulțumită de soluția de la fond, pârâta a declarat apel solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii pretențiilor reclamantei pentru sumele de 276.007.326 lei și 59.501.364 lei, reprezentând penalități aferente facturilor neachitate în perioada 1 ianuarie 2000 – 10 septembrie 2003. În motivarea apelului său, pârâta a arătat că potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, penalitățile pretinse sunt prescrise, având în vedere că dreptul la acțiune pentru contravaloarea facturilor era stins la 21 septembrie 2003. Instanța de apel i-a pus în vedere pârâtei să depună la dosar o situație centralizată privind facturile considerate prescrise și calculul penalităților de întârziere aferente facturilor în litigiu pe intervalul 18 septembrie 2000 – 10 septembrie 2003. Prin decizia civilă nr. 149/ Ap din 29 septembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată de reclamantă și în consecință a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere în sumă de 261.089.836 lei în loc de 276.007.326 lei, calculate pentru perioada 18 septembrie 2000 – 10 septembrie 2003, în loc de 1 ianuarie 2000 – 10 septembrie 2003, și la 39.231.715 lei cheltuieli de judecată în loc de 39.356.195 lei.

A respins pretențiile reclamantei pentru penalități în sumă de 14.917.480 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat că penalitățile de întârziere în decontare, în sumă de 14.917.490 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 17 septembrie 2000, sunt prescrise. Potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Împotriva menționatei decizii, reclamanta C.A.R.A. Brașov în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

În criticile formulate recurenta reclamantă a susținut în esență că greșit a apreciat instanța de apel că pârâta nu datorează penalitățile de întârziere pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 17 septembrie 2000, ca fiind prescrise în condițiile în care debitul principal nu a fost prescris, iar cursul prescripției a fost întrerupt la 5 martie 2001 prin recunoașterea expresă și neechivocă a datoriei făcută de pârâtă, conform anexei la procesul verbal nr. 6187/5 martie 2001 – fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta reclamantă a mai susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere faptul că deși s-a invocat prin întâmpinare împrejurarea că a fost întrerupt cursul prescripției, instanța nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile sale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat. Recursul reclamantei este fondat. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, urmând a se admite recursul reclamantei pentru următoarele considerente: Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia Curții de Apel Brașov a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin care susține că penalitățile sunt un accesoriu al creanței principale și prin urmare în virtutea principiului „secundarul urmează principalul”, întreruperea prescripției față de debitul principal întrerupe prescripția și față de accesoriul acestui debit, este întemeiat.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”. Aplicând acest principiu la speța de față, înseamnă că odată cu dreptul la acțiune privind plata prețului se stinge și dreptul la acțiune referitor la penalități. Ori, în raport de acest text de lege se reține că întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiune de a pretinde prețul se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru penalități.

Penalitățile pretinse în cauză de reclamantă vizează facturile emise în perioada 12 ianuarie 2000 – 17 iulie 2003, iar cursul prescripției a fost întrerupt prin recunoașterea datoriei, făcută de pârâtă prin anexa la procesul verbal nr. 6187 din 5 martie 2001, ordinul de compensare nr. 1019928 din 31 mai 2001 și convenția de eșalonare a datoriilor înregistrată la 14 mai 2004. Cum reclamanta a introdus acțiunea la 18 septembrie 2003, rezultă că instanța de apel a apreciat în mod greșit că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, făcând o aplicare incorectă a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Și al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 309 pct. 7 C. proc.

civ., este întemeiat. Curtea de apel a fost sesizată cu soluționarea căii de atac a apelului, prin care au fost aduse critici sentinței de fond, atât pe chestiuni de drept cât și de fapt. Fiind sesizată ca instanță de control judiciar, soluția pronunțată de aceasta trebuia să reflecte întocmai faptul că s-a declanșat o cale de atac devolutivă care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în privința administrării probelor, dar în limita aspectelor criticate și judecate de instanța de fond a cărei hotărâre se atacă, critica privind contradicția dintre motive și soluție este întemeiată. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia, va respinge apelul pârâtei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pârâta SC H. SA Brașov la plata sumei de 65,42 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.A.R.A. Brașov împotriva deciziei nr. 149/ Ap din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC H. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 2124/ S din 7 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov. Obligă intimata pârâtă SC H. SA Brașov la plata sumei de 65,42 RON cheltuieli de judecată către reclamanta Compania Apa RA Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2006.