ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 717/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2006 reclamanta RA C.A. Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 653.945,34 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata facturilor, cu cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile prestate constând în servicii de alimentare cu apă și canalizare în baza contractelor numărul 472 din 20 martie 1993 și 474 din 10 octombrie 1995 și nu a achitat contravaloarea acestora cu respectarea termenelor contractuale.

Față de nerespectarea prevederilor art. 5 și art. 7 din contract pentru plățile efectuate după împlinirea termenului scadent de plată s-au calculat penalități conform prevederilor legale. Se arată că debitul reprezintă diferența de penalitate ce a făcut obiectul Convenției de eșalonare încheiată conform O.U.G. nr. 57/2002 iar potrivit acestui act normativ pârâta ar fi trebuit să beneficieze de scutirea la plata penalităților de întârziere autorizată de Consiliul Concurenței însă acesta nu a finalizat investigația în ceea ce privește SC R. SA. În drept au fost invocate prevederile art. 969, art. 1073 și urm., art. 1082 C. civ. și cele ale art. 43 C. com.

Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 arătând că la data scadenței ultimei facturi și până la data promovării acțiunii au trecut 4 ani și 10 luni, cursul prescripției nefiind suspendat sau întrerupt. Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1143 din 14 mai 2008 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 514.427,55 lei reprezentând penalități de întârziere precum și 8.330,80 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-au încheiat pe perioadă nedeterminată contractele nr. 472 din 20 martie 1993 și 474 din 10 octombrie 1995 având ca obiect livrarea de apă potabilă și industrială și evacuarea apelor uzate menajere, termenul de plată al facturilor fiind de 30 zile de la data avizării, iar nerespectarea termenului de plată atrage plata de penalități de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere. Debitul restant solicitat prin prezenta acțiune a făcut obiectul Convenției de eșalonare nr. 7597 din 18 decembrie 2002 încheiată de părți conform O.U.G. nr. 57/2002. Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie.

Cum încheierea acestei convenții reprezintă o recunoaștere a debitului restant la data de 31 decembrie 2001 urmează a se respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză și a răspunsului la obiecțiuni la debitul restant de 715.252,78 lei cuantumul penalităților de întârziere este de 514.427,55 lei. Ca urmare, se constată că acțiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă în parte, în limita acestei sume potrivit prevederilor art. 969, art. 1073, art. 1082 C. civ., art. 43 C. com. Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat apel reclamanta C.A. RA Brașov și pârâta SC R. SA Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta reclamantă nu a indicat în cuprinsul cererii sale de apel motivele de fapt și de drept pentru care a înțeles să atace hotărârea primei instanțe. Apelanta pârâtă SC R. SA Brașov arată în cuprinsul cererii sale de apel că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică întrucât pe fond cererea de chemare în judecată trebuia respinsă în integralitatea ei, având în vedere ca în cauză nu au fost respectate prevederile art. 720 indice 1 C. proc. civ., referitoare la procedura prealabilă a concilierii, dispoziții care sunt de strictă interpretare și a căror încălcare atrage inadmisibilitatea oricărei acțiuni ulterioare de chemare în judecată. Pe fondul cauzei apelanta pârâtă susține că prima instanță nu a avut în vedere convenția de eșalonare încheiată între cele doua părți în litigiu ci și-a întemeiat soluția pe contractele de furnizare a apei și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză ce a fost astfel ridicat la rangul de „regină a probelor”.

Susține apelanta pârâtă că instanța de fond a avut un minim de rol activ și nu a observat că societatea pârâta și-a îndeplinit în integralitate obligațiile asumate prin convenția de eșalonare cu nr. 7597 din 18 decembrie 2002 încheiată între reclamantă și pârâta, astfel încât obligarea acesteia din urmă la plata penalităților este nelegală. Mai arată apelanta pârâtă că obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost clar precizat de către reclamanta C.A. RA Brașov, ceea ce rezultă din răspunsul dat la interogatoriu de către această parte la întrebarea cu nr. 1, astfel încât soluția pronunțată în cauză este netemeinică. Ultimul motiv de apel vizează faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată de către un judecător specializat în materia contenciosului administrativ și nu în materie comercială.

În sfârșit, în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar apelanta pârâtă a susținut că în speță beneficiază de scutirea de la plată a penalităților de întârziere conform O.U.G. nr. 57/2002 întrucât scutirea respectivă reprezintă în realitate un „ajutor de stat” aplicabil în condițiile art. 9 din Legea nr. 143/1999, aspect ce nu a fost avut în vedere de către prima instanță și care a determinat nelegalitatea sentinței atacate. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 5 din 23 ianuarie 2009 a respins apelurile ca nefondate. În fundamentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., referitoare la procedura concilierii prealabile, existând dovada convocării și confirmării de primire, iar faptul că la acel sediu se află și alte societăți și nu rezultă cine a semnat nu conduce la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii atâta timp cât nu a făcut dovada producerii vreunei vătămări. Dimpotrivă, din actele aflate la fil.189-191 dosar tribunal, rezultă că ulterior emiterii actului de convocare la conciliere între societatea reclamantă C.A. RA și Consiliul Concurenței s-a purtat o corespondență scrisă având ca scop „analiza posibilităților legale de autorizare a ajutorului de stat pentru beneficiara SC R. SA Brașov”, pentru suma de 654.845,28 lei RON. Această sumă este cea pretinsă de către reclamantă în cererea de chemare în judecată și este cea care rezultă din convenția de eșalonare - invocată în apărare de către apelanta pârâtă SC R. SA Brașov.

Deci existența ulterioară a demersurilor legale făcute de către reclamantă în beneficiul apelantei pârâte exclude ideea vătămării acesteia din urmă. În plus, în speță este dovedit că reclamanta apelantă C.A. RA Brașov a făcut convocarea la conciliere cu respectarea termenului prevăzut de alin. (3) al textului legal susmenționat, fiind făcută totodată și dovada îndeplinirii termenului de 30 de zile cuprins în alin. ultim al art. 720 1 C. proc. civ. (act fila 1 dosar tribunal). Referitor la motivul privind încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor, art. 112 pct. 3 C. proc. civ., s-a considerat că reclamanta (apelanta) C.A. RA Brașov a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată obiectul acesteia, arătând că solicită obligarea pârâtei SC R. SA Brașov la plata sumei de 653.945 lei reprezentând „penalități de întârziere” și a cheltuielilor de judecată.

Penalitățile de întârziere au fost solicitate de către reclamantă în baza contractelor de furnizare apă potabilă și industrială și de evacuare a apelor uzate menajere având nr. 472/1993 și respectiv nr. 474/1995, pentru plata cu întârziere a facturilor emise de către apelanta reclamanta, astfel încât nu se poate susține că cererea introductivă de instanță nu are un obiect „clar definit” cum susține în mod neîntemeiat apelanta pârâtă. În cauză au fost propuse probe de către ambele părți în litigiu, iar în raport de concluziile expertizei contabile efectuate în fața primei instanțe judecătorul i-a pus în vedere reclamantei să își precizeze acțiunea, solicitare la care reclamanta (apelanta) C.A.

RA Brașov a indicat în mod expres că înțelege să îi pretindă pârâtei suma indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată (act fila 339 dosar tribunal). Așadar, și cea de-a doua critică adusă sentinței atacate a fost înlăturată. Referitor la motivul vizând greșita apreciere a probelor de către prima instanță și lipsa rolului activ al acesteia Curtea reține, de asemenea că este nefondat. Suma solicitată de către reclamantă (apelanta) în prezentul litigiu reprezintă în fapt o diferență de penalități calculată ulterior pronunțării titlurilor executorii și a făcut obiectul convenției de eșalonare cu nr. 7597 din 18 decembrie 2002 (fila 166 dosar tribunal). Referitor la aceasta convenție, apelanta pârâtă SC R. SA Brașov invocă în apel faptul că a beneficiat de scutire la plata penalităților în temeiul O.U.G.

nr. 57/2002 și că beneficiază totodată de ajutor de stat în condițiile Legii nr. 143/1999, astfel încât obligarea sa la plata acestor penalități este nelegală. Aceste susțineri nu pot fi reținute. Din conținutul convenției invocate în apărare de către apelanta pârâtă rezultă fără echivoc că debitul inițial restant (datorie scadentă la data de 31 decembrie 2001 și penalități de întârziere aferente) a fost în cuantum de 699.931,60 lei RON plus 2.167.315,13 lei RON la care s-a solicitat a fi aplicată ulterior reducerea de 50% în condițiile O.U.G. nr. 57/2002, rezultând un debit final de 10.893.328.128 lei ROL (108.933,28 lei RON). Deci scutirea în cuantum de 50% de la plata debitelor a fost inițial avută în vedere de către cele doua părți în litigiu atunci când au încheiat convenția în discuție (Hotărârea cu nr. 127 din 4 decembrie 2002 emisă de Consiliul de Administrație al C.A.

- act fila 30 dosar tribunal). În speță nu s-a făcut însă dovada că ulterior convenției invocate de către apelanta pârâtă aceasta din urma a beneficiat efectiv de ajutor de stat în condițiile Legii nr. 143/1999, așa cum eronat se susține. Deci s-a făcut aplicarea de către Consiliul Concurenței a dispozițiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 143/1999 republicată. Nu poate fi reținută teza potrivit căreia în cauză ajutorul de stat operează „ ope legis " întrucât chiar dacă decizia finală pe care trebuia să o emită Consiliul Concurenței în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din actul normativ susmenționat nu a fost dată (adresa nr. 979 din 11 februarie 2008 fila 334 dosar tribunal) este de menționat că acordarea acestui ajutor de stat era condiționată de „înștiințarea prealabilă,, a aceluiași Consiliu al Concurenței, situație în care el devenea „ajutor existent” potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 143/1999.

Ori reclamanta apelantă C.A. Brașov nu a înțeles să îi acorde apelantei pârâte SC R. SA Brașov nici o înlesnire sau scutire la plata în acest sens, astfel încât obligațiile financiare ale pârâtei rezultând din achitarea cu întârziere a facturilor emise în baza contractelor de furnizare a apei potabile și industrială și de evacuare a apelor menajere subzistă. Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termen și legal timbrat SC R. SA criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta a reluat criticile formulate în apel cu privire la faptul că hotărârile atacate au fost pronunțate de către judecătorii specializați în materia contenciosului administrativ, că nu s-au respectat întocmai dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. privind procedura concilierii prealabile, și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/1999 în vigoare la acel moment care considera ca și acordat ajutorul de stat dacă nu era emis în termen de 40 zile. Recursul este nefondat. Litigiul dedus judecății are caracter comercial, iar cauza a fost soluționată atât la fond cât și în apel de complete specializate în materie critică privind compunerea nelegală a completului urmând a fi înlăturată. Cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., critica este nejustificată atâta timp cât din înscrisurile anexate acțiunii rezultă că reclamanta-intimată a procedat la convocarea în termen util fiindu-i trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Nu poate fi reținută nici teza potrivit căreia în cauză ajutorul de stat operează „ ope legis ” întrucât chiar dacă decizia finală pe care trebuia să o emită Consiliul Concurenței în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 nu a fost dată (adresa nr. 979 din 11 februarie 2008 fil.334 dosar fond) este de menționat că acordarea acestui ajutor de stat este condiționată de „înștiințarea prealabilă” a aceluiași Consiliu al Concurenței, situație în care el devenea „ajutor existent” potrivit art. 3 lit. c) din legea precitată”. Cum nu s-a făcut dovada că ulterior convenției invocate de către recurenta-pârâtă că a beneficiat efectiv de ajutor de stat în condițiile legii și având în vedere și cele expuse anterior cât și dispozițiile art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA Brașov împotriva deciziei nr. 5/Ap de la 23 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2011.