ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 717/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 717/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 noiembrie 2006 reclamanta RA C.A. Brașov a chemat în judecată pe

pârâta SC R. SA solicitând pronunțarea unei

hotărâri prin care să se dispună

obligarea acesteia la plata sumei de

653.945,34 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata

facturilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că pârâta a

beneficiat de serviciile prestate constând în servicii de alimentare cu apă și

canalizare în baza contractelor numărul 472 din 20 martie 1993 și 474 din 10

octombrie 1995 și nu a achitat contravaloarea acestora cu

respectarea termenelor contractuale. Față de nerespectarea

prevederilor art. 5 și art. 7

din contract pentru plățile efectuate după

împlinirea termenului scadent de plată s-au calculat penalități conform

prevederilor legale.

Se arată că debitul reprezintă

diferența de penalitate ce a făcut obiectul

Convenției

de eșalonare încheiată conform O.U.G. nr. 57/2002 iar potrivit acestui act

normativ pârâta ar fi trebuit să beneficieze de scutirea la plata penalităților

de

întârziere autorizată de Consiliul Concurenței însă acesta nu a

finalizat investigația în ceea ce privește SC R. SA.

În drept au

fost invocate prevederile art. 969, art. 1073 și urm., art. 1082

C. civ. și cele ale art. 43 C. com.

Pârâta a formulat întâmpinare

invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei în

conformitate cu prevederile art. 1 și art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 arătând că la data scadenței ultimei facturi și

până la data

promovării acțiunii au trecut 4 ani

și 10 luni, cursul prescripției nefiind

suspendat

sau întrerupt.

Tribunalul Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1143 din 14 mai 2008 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 514.427,55 lei reprezentând

penalități de întârziere precum și 8.330,80 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că între părți s-au încheiat pe perioadă

nedeterminată contractele nr. 472 din 20 martie 1993 și 474 din 10 octombrie 1995

având ca obiect livrarea de apă potabilă și industrială și evacuarea apelor

uzate menajere, termenul de plată al facturilor fiind de 30 zile de la data

avizării, iar nerespectarea termenului de plată atrage plata de penalități de

0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.

Debitul restant solicitat prin

prezenta acțiune a făcut obiectul Convenției de eșalonare nr. 7597 din 18

decembrie 2002 încheiată de părți conform O.U.G. nr. 57/2002. Conform art. 16

din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție se întrerupe prin

recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie.

Cum încheierea acestei convenții

reprezintă o recunoaștere a debitului

restant

la data de 31 decembrie 2001 urmează a se respinge ca neîntemeiată excepția

prescripției

dreptului material la acțiune.

Potrivit concluziilor raportului de

expertiză efectuat în cauză și a răspunsului la obiecțiuni la debitul restant

de 715.252,78 lei cuantumul penalităților de întârziere este de 514.427,55 lei.

Ca urmare, se

constată că acțiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi

admisă în parte, în limita acestei sume

potrivit prevederilor art. 969, art. 1073, art.

1082

C. civ., art. 43 C. com.

Împotriva sentinței civile

susmenționate au declarat apel reclamanta C.A. RA Brașov și pârâta SC R. SA

Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta reclamantă nu a indicat în

cuprinsul cererii sale de apel

motivele de

fapt și de drept pentru care a înțeles să atace hotărârea primei instanțe.

Apelanta pârâtă SC R. SA Brașov

arată în cuprinsul cererii sale de apel că hotărârea tribunalului este nelegală

și netemeinică întrucât pe fond cererea de chemare în judecată trebuia respinsă

în integralitatea ei, având în vedere

ca în

cauză nu au fost respectate prevederile art. 720 indice 1 C. proc. civ.,

referitoare

la procedura prealabilă a concilierii, dispoziții care sunt de strictă

interpretare și a căror încălcare atrage inadmisibilitatea oricărei acțiuni

ulterioare de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei apelanta pârâtă

susține că prima instanță nu a avut în vedere convenția de eșalonare încheiată

între cele doua părți în litigiu ci și-a întemeiat soluția pe contractele de

furnizare a apei și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză ce a fost

astfel ridicat la rangul de „regină a probelor”.

Susține apelanta pârâtă că instanța

de fond a avut un minim de rol activ și nu a observat că societatea pârâta și-a

îndeplinit în integralitate obligațiile asumate prin convenția de eșalonare cu

nr. 7597 din 18 decembrie 2002 încheiată între reclamantă și pârâta, astfel

încât obligarea acesteia din urmă la plata penalităților este nelegală.

Mai arată apelanta pârâtă că

obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost clar precizat de către reclamanta

C.A. RA Brașov, ceea ce rezultă din răspunsul dat la interogatoriu de către această

parte la întrebarea cu nr. 1, astfel încât soluția pronunțată în cauză este

netemeinică.

Ultimul motiv de apel vizează faptul

că hotărârea atacată a fost pronunțată de către un judecător specializat în

materia contenciosului administrativ și nu în materie comercială.

În sfârșit, în cadrul concluziilor

scrise depuse la dosar apelanta pârâtă a susținut că în speță beneficiază de

scutirea de la plată a penalităților de întârziere conform O.U.G. nr. 57/2002

întrucât scutirea respectivă reprezintă în realitate un „ajutor de stat”

aplicabil în condițiile art. 9 din Legea nr. 143/1999, aspect ce nu a fost avut

în vedere de către prima instanță și care a determinat nelegalitatea sentinței

atacate.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială,

prin decizia nr. 5 din 23 ianuarie 2009 a respins apelurile ca nefondate.

În fundamentarea soluției pronunțate,

instanța de control judiciar a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., referitoare la procedura concilierii prealabile, existând dovada

convocării și confirmării de primire, iar faptul că la acel sediu se află și

alte societăți și nu rezultă cine a semnat nu conduce la respingerea ca

inadmisibilă a acțiunii atâta timp cât nu a făcut dovada producerii vreunei

vătămări.

Dimpotrivă, din actele aflate la fil.189-191

dosar tribunal, rezultă că ulterior emiterii actului de convocare la conciliere

între societatea reclamantă C.A. RA și Consiliul Concurenței s-a purtat o

corespondență scrisă având ca scop „analiza posibilităților legale de

autorizare a ajutorului de stat pentru beneficiara SC R. SA Brașov”, pentru

suma de 654.845,28 lei

RON. Această sumă

este cea pretinsă de către reclamantă în cererea de chemare în

judecată

și este cea care rezultă din convenția de eșalonare - invocată în apărare de

către apelanta pârâtă SC R. SA Brașov. Deci existența ulterioară a demersurilor

legale făcute de către reclamantă în beneficiul apelantei pârâte exclude ideea

vătămării acesteia din urmă.

În plus, în speță este dovedit că

reclamanta apelantă C.A. RA Brașov a făcut convocarea la conciliere cu

respectarea termenului prevăzut de

alin. (3)

al textului legal susmenționat, fiind făcută totodată și dovada îndeplinirii

termenului

de 30 de zile cuprins în alin. ultim al art. 720

1

C. proc. civ. (act

fila 1 dosar tribunal).

Referitor la motivul privind

încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor,

art. 112 pct. 3 C. proc. civ., s-a considerat

că reclamanta

(apelanta) C.A. RA Brașov a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată

obiectul acesteia, arătând că solicită obligarea pârâtei SC R. SA Brașov la

plata sumei de 653.945 lei reprezentând „penalități de întârziere” și a

cheltuielilor de judecată. Penalitățile de întârziere au fost solicitate de

către reclamantă în baza contractelor de furnizare apă potabilă și industrială

și de evacuare a apelor uzate menajere având nr. 472/1993 și respectiv nr. 474/1995,

pentru plata cu întârziere a facturilor emise de către apelanta reclamanta,

astfel încât nu se poate susține că cererea introductivă de instanță nu are un

obiect „clar definit” cum susține în mod neîntemeiat apelanta pârâtă.

În cauză au fost propuse probe de

către ambele părți în litigiu, iar în raport de concluziile expertizei

contabile efectuate în fața primei instanțe

judecătorul

i-a pus în vedere reclamantei să își precizeze acțiunea, solicitare la care

reclamanta

(apelanta) C.A. RA Brașov a indicat în mod expres că înțelege să îi pretindă

pârâtei suma indicată în cuprinsul cererii de chemare în

judecată (act fila 339 dosar tribunal).

Așadar, și cea de-a doua critică

adusă sentinței atacate a fost înlăturată.

Referitor la motivul vizând greșita

apreciere a probelor de către prima instanță și lipsa rolului activ al acesteia

Curtea reține, de asemenea că este nefondat.

Suma solicitată de către reclamantă

(apelanta) în prezentul litigiu reprezintă în fapt o diferență de penalități

calculată ulterior pronunțării titlurilor executorii și a făcut obiectul

convenției de eșalonare cu nr. 7597 din 18 decembrie 2002 (fila 166 dosar tribunal).

Referitor la

aceasta convenție, apelanta pârâtă SC R. SA Brașov

invocă în apel faptul că a

beneficiat de scutire la plata penalităților în temeiul O.U.G. nr. 57/2002 și

că beneficiază totodată de ajutor de stat în condițiile Legii nr. 143/1999,

astfel încât obligarea sa la plata acestor penalități este nelegală.

Aceste susțineri nu pot fi reținute.

Din conținutul convenției invocate

în apărare de către apelanta pârâtă rezultă fără echivoc că debitul inițial

restant (datorie scadentă la data de 31 decembrie 2001 și penalități de

întârziere aferente) a fost în cuantum de 699.931,60 lei

RON plus 2.167.315,13 lei RON la care s-a

solicitat a fi aplicată ulterior reducerea

de 50% în condițiile O.U.G.

nr. 57/2002, rezultând un debit final de

10.893.328.128

lei ROL (108.933,28 lei RON). Deci scutirea în cuantum de 50% de la plata

debitelor a fost inițial avută în vedere de către cele doua părți în litigiu

atunci

când au încheiat convenția în discuție (Hotărârea cu nr. 127 din 4 decembrie 2002

emisă de Consiliul de Administrație al C.A. - act fila 30 dosar tribunal).

În speță nu s-a făcut însă dovada că

ulterior convenției invocate de către apelanta pârâtă aceasta din urma a

beneficiat efectiv de ajutor de stat în condițiile Legii nr. 143/1999, așa cum

eronat se susține.

Deci s-a făcut aplicarea de către

Consiliul Concurenței a dispozițiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 143/1999

republicată.

Nu poate fi

reținută teza potrivit căreia în cauză ajutorul de stat operează

„

ope legis

" întrucât

chiar dacă decizia finală pe care trebuia să o emită Consiliul Concurenței în

termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din actul normativ

susmenționat nu a fost dată (adresa nr. 979 din 11 februarie 2008 fila 334

dosar

tribunal) este de menționat că

acordarea acestui ajutor de stat era condiționată de

„înștiințarea

prealabilă,, a aceluiași Consiliu al Concurenței, situație în care el devenea

„ajutor existent” potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 143/1999.

Ori reclamanta apelantă C.A. Brașov

nu a înțeles să îi acorde apelantei pârâte SC R. SA Brașov nici o înlesnire sau

scutire la plata în acest sens, astfel încât obligațiile financiare ale pârâtei

rezultând din achitarea cu întârziere a facturilor emise în baza contractelor

de furnizare a apei potabile și industrială și de evacuare a apelor menajere

subzistă.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs în termen și legal timbrat SC R. SA criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a reluat criticile

formulate în apel cu privire la faptul că hotărârile atacate au fost pronunțate

de către judecătorii specializați în materia contenciosului administrativ, că

nu s-au respectat întocmai dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

privind procedura concilierii prealabile, și interpretarea eronată a

dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 143/1999 în vigoare la acel moment care

considera ca și acordat ajutorul de stat dacă nu era emis în termen de 40 zile.

Recursul este nefondat.

Litigiul dedus judecății are

caracter comercial, iar cauza a fost soluționată atât la fond cât și în apel de

complete specializate în materie critică privind compunerea nelegală a completului

urmând a fi înlăturată.

Cu privire la nerespectarea dispozițiilor

art. 720

1

C. proc. civ., critica este nejustificată atâta timp cât

din înscrisurile anexate acțiunii rezultă că reclamanta-intimată a procedat la

convocarea în termen util fiindu-i trimisă prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire.

Nu poate fi reținută nici teza

potrivit căreia în cauză ajutorul de stat operează „

ope legis

” întrucât

chiar dacă decizia finală pe care trebuia să o emită Consiliul Concurenței în

termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 143/1999

nu a fost dată (adresa nr. 979 din 11 februarie 2008 fil.334 dosar fond) este

de menționat că acordarea acestui ajutor de stat este condiționată de

„înștiințarea prealabilă” a aceluiași Consiliu al Concurenței, situație în care

el devenea „ajutor existent” potrivit art. 3 lit. c) din legea precitată”.

Cum nu s-a făcut dovada că ulterior

convenției invocate de către recurenta-pârâtă că a beneficiat efectiv de ajutor

de stat în condițiile legii și având în vedere și cele expuse anterior cât și

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de pârâta SC R. SA

Brașov împotriva deciziei nr. 5/Ap de la 23

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17

februarie 2011.