ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4489/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4489/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 21 ianuarie 2002, reclamanta R.A.G.C. Târgoviște a chemat în judecată pârâtul C.I. cu domiciliul în Târgoviște, pentru obligarea la plata sumei de 18.147.822 lei, prețul apei potabile și servicii de preluare ape menajere, în perioada ianuarie 2000 – septembrie 2002, cu majorări de întârziere în sumă de 7.102.608 lei și cheltuieli de judecată. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 45 din 13 ianuarie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.347.975 lei, reprezentând preț prestații, cu 4.470.606 lei penalități de întârziere în plată și 1.712.000 lei, cheltuieli de judecată.
Instanța a avut în vedere concluziile expertizei tehnice dispuse, în cauză, în prima variantă, și anume, prin luarea în considerare a consumului paușal, iar nu a celui contractat Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, susținând că greșit s-a luat în considerare consumul paușal, întrucât consumul pârâtului a fost contorizat și s-a încălcat prevederile contractului intervenit între părți. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 223 din 22 martie 2004, a respins apelul ca nefondat. S-a reținut, în esență, că contractul invocat de reclamanta-apelantă nu a fost încheiat cu pârâtul, ci cu Asociația de proprietari, iar consumul prestațiilor s-a făcut corect la paușal, conform cu Ordinul nr. 29/N/1993 și Hotărârea nr. 137/1998.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât: - prin reținerea consumului paușal s-au încălcat prevederile contractului nr. 29165/2000 și ale Ordinului MLPAT nr. 29/1993. - s-a ignorat faptul că exista apometru montat la intrarea în imobil, astfel că trebuia să fie avut în vedere consumul înregistrat. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului se reține că instanța, prin probatoriul administrat - expertiza tehnică – a stabilit o corectă situație de fapt și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale în materie. Reținerea calculului prestațiilor în raport cu varianta I a raportului de expertiză, respectiv, consumul paușal, este întemeiată.
Pârâtul nu a avut instalate apometre individuale în apartament, deci, corect s-a luat în calcul consumul paușal – stabilit pe baza consumurilor similare - cu o majorare de 20%. În acest sens, art. 46 din Regulamentul de furnizare apă – prevede că, în cazul consumatorilor care nu au montate apometre de măsură, consumul cantităților de apă rece se face în sistem paușal. În ce privește contractul nr. 29.165/2000, invocat de recurentă, acesta nu este încheiat cu pârâtul, ci cu Asociația de locatari. Se reține că, în acest contract, nu există o prevedere conform căreia diferențele dintre consumul înregistrat la branșamentul de la scara blocului și suma consumurilor individuale (înregistrări apometre la ceilalți locatari) să fie suportate de locatarii ce nu au apometre individuale.
Ca urmare, criticile recurentei fiind nefondate, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta R.A.G.C. Târgoviște împotriva deciziei nr. 223 din 22 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 9 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.