ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2665/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta R.A.G.C. Târgoviște a solicitat obligarea pârâtei T.N.A. să permită accesul specialiștilor R.A.G.C. Târgoviște în imobilul proprietatea sa, în vederea sigilării surselor de apă și canalizare, de asemenea, a solicitat suspendarea executării contractului nr. 13677/2003 și obligarea pârâtei la plata sumei totale de 227,84 RON, reprezentând prețul apei potabile furnizate și a serviciilor de preluare a apelor menajere calculate pentru perioada 7 iunie 2003 – 25 noiembrie 2004 și majorări de întârziere. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a prestat servicii pârâtei în executarea obligațiilor ce-i revin prin Legea nr. 326/2001, contravaloarea acestora nefiind achitată.

În ceea ce privește suspendarea contractului a arătat că se impune această măsură, datorită structurii instalațiilor. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 945 din 5 mai 2006, a apreciat întemeiate pretențiile reclamantei, în raport de dispozițiile art. 11 din contract raportat la art. 969 C. civ. și art. 25 din Legea nr. 326/2001 și a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus suspendarea executării contractului nr. 13677/2003 și a obligat pârâta la plata sumei de 227,84 RON cu titlu de preț și majorări de întârziere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, având în vederea citarea sa nelegală la adresa din contract, care nu este domiciliul său.

În consecință, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 197 din 26 septembrie 2006, reținând citarea eronată a pârâtei, a admis apelul, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Procedând la rejudecarea pricinii, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 43 din 18 ianuarie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că în baza probelor administrate a rezultat că pârâta nu a locuit niciodată în imobilul din Cartierul Priseaca, iar reclamanta nu a procedat la citirea contorului din imobil.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, susținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea prevederilor contractului, iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 145 din 6 iulie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. În considerentele deciziei instanța de apel a reținut legalitatea sentinței, în sensul că pentru perioada în litigiu, pârâta a îndeplinit calitatea de sechestru judiciar pentru imobilul respectiv, iar situația facturării în sistem paușal, fără citirea contorului nu dovedește temeinicia pretențiilor solicitate prin acțiune. Decizia sus-menționată a fost recurată de către reclamanta R.A.G.C. Târgoviște, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 284 din 31 ianuarie 2008, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de casare a reținut că între părți s-a încheiat contractul de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor menajere nr. 13677 din 16 mai 2003 pentru imobilul situat în Priseaca, iar calitatea de sechestru judiciar pe care a îndeplinit-o pârâta este lipsită de relevanță. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 200 din 21 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta R.A.G.C. Târgoviște, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 227,84 lei cu titlu de preț și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării contractului.

Pentru a pronunța această soluție, în rejudecare după casare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize, care nu a putut fi executată, însă reapreciind materialul probator administrat în cauză, a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 10 din contract, reclamanta a emis facturile enumerate la care au fost calculate majorări. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, pârâta T.N.A., prin care a solicitat admiterea recursului, fără a încadra criticile invocate în motive de nelegalitate, conform art. 304 C. proc. civ.

În argumentarea criticilor a susținut următoarele: instanța de apel nu a respectat dispozițiile instanței de casare privind administrarea unei expertize tehnice, impunându-se probarea pretențiilor cu indexul apometrului; - renunțarea la expertiză a fost determinată de reclamantă care a demontat apometrul, distrugând singura probă concludentă; - instanța nu a ținut cont că imobilul nu a fost locuibil și nici locuit; - data de citire a apometrului nu a fost stabilită conform art. 8 din contract, cererea de suspendare a contractului a fost respinsă nelegal, întrucât sunt îndeplinite condițiile în temeiul art. 16, 17 și 18 din contract; Prin încheierea de ședință din data de 30 iunie 2009, a fost admisă cererea de abținere formulată de membri completului inițial investit cu soluționarea cauzei cauza fiind scoasă de pe rol și înaintată președintelui secției comerciale în vederea repartizării aleatorii altui complet de judecată.

Înalta Curte constată că în cauză nu se evidențiază motive de nelegalitate a deciziei recurată, recursul fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Prealabil examinării criticilor invocate de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., privind încadrarea susținerilor în motive de nelegalitate. Totuși, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de nelegalitate decizia recurată, constată legalitatea acesteia. Pretențiile solicitate de către reclamantă sunt întemeiate pe contractul privind furnizarea apei potabile și evacuarea apelor menajere nr. 13677 din 16 mai 2003. În executarea contractului, reclamanta, urmare livrării către pârâtă a serviciilor contractate la imobilul din adresă, a emis facturile aferente lunilor iunie 2003 - noiembrie 2004, facturi neachitate de către reclamantă.

În ceea ce privește determinarea consumului de apă, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 9 din contract, în sensul facturării în sistem paușal, precum și a art. 10.2., în lipsa accesului pentru citirea contorului. Susținerile pârâtei în sensul că art. 10 pct. 1 și 2 a fost interpretat greșit, vor fi înlăturate, Înalta Curte, constatând că sunt lipsite de fundament juridic în raport de clauzele prevăzute la art. 7.2 și 11.2 din contract, care prevăd obligația utilizatorului de a anunța orice schimbare a datelor de identificare, precum și dreptul acestuia de a solicita verificarea contorului. În raport de clauzele contractuale, susținerile pârâtei privind faptul că imobilul este nelocuit sau nelocuibil, precum și faptul că pârâta are domiciliul la o altă adresă, nu sunt de natura a înlătura starea de pasivitate de care a dat dovadă pârâta în executarea contractului încheiat.

Pe de altă parte, raportat la existența contractului încheiat între părți, pârâta avea obligația de se ocupa de actele de administrare și conservare ale imobilului, obligații care decurg din prevederile art. 600 alin. (3) C. proc. civ. În ceea ce privește susținerile pârâtei privind nerespectarea indicațiilor date prin decizia de casare, în sensul efectuării unei expertize tehnice de specialitate, Înalta Curte precizează că instanța de apel este suverană, în baza rolului devolutiv, să stabilească situația de fapt și de drept, în raport de probele administrate și în raport de cele pe care le consideră necesare, în virtutea rolului activ. Pe de altă parte, față de imposibilitatea obiectivă de a se realiza expertiza tehnică, instanța de apel s-a considerat pe deplin lămurită si a procedat la reaprecierea materialului probator administrat.

Prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2008, reclamanta a invederat instanței că renunță la administrarea probei cu expertiză, însă nu acesta a fost motivul neefectuării raportului, ci onorariile exorbitante pretinse de experți, instanța luând măsura prevăzută de art. 108 1 pct. 2 lit. c) C. proc. civ. În raport de această situație de fapt, invocarea nerespectării deciziei de casare, având în vedere că pârâta nu s-a opus acestei măsuri, fiind prezentă însă la judecarea cauzei, în fata instanței de apel, la un singur termen de judecată, este nefondată. În ceea ce privește solicitarea recurentei în sensul suspendării executării contractului încheiat între părți, Înalta Curte constată că în lipsa unei cereri reconvenționale formulată de către pârâtă, această pretenție proprie a reclamantei nu poate fi analizată de către instanță, putând face obiectul unui acțiuni separate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta T.N.A. împotriva deciziei nr. 200 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.