ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2665/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, reclamanta R.A.G.C. Târgoviște a solicitat obligarea

pârâtei T.N.A. să permită accesul specialiștilor R.A.G.C. Târgoviște în

imobilul proprietatea sa, în vederea sigilării surselor de apă și canalizare,

de asemenea, a solicitat suspendarea executării contractului nr. 13677/2003 și

obligarea pârâtei la plata sumei totale de 227,84 RON, reprezentând prețul apei

potabile furnizate și a serviciilor de preluare a apelor menajere calculate

pentru perioada 7 iunie 2003 – 25 noiembrie 2004 și majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut

că a prestat servicii pârâtei în executarea obligațiilor ce-i revin prin Legea nr.

326/2001, contravaloarea acestora nefiind achitată. În ceea ce privește

suspendarea contractului a arătat că se impune această măsură, datorită

structurii instalațiilor.

Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 945 din 5 mai 2006, a apreciat întemeiate pretențiile reclamantei, în raport de dispozițiile art. 11 din contract

raportat la art. 969 C. civ. și art. 25 din Legea nr. 326/2001 și a admis

acțiunea formulată de reclamantă, a dispus suspendarea executării contractului nr.

13677/2003 și a obligat pârâta la plata sumei de 227,84 RON cu titlu de preț și

majorări de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, având în vederea citarea sa nelegală

la adresa din contract, care nu este domiciliul său.

În consecință, Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 197 din 26

septembrie 2006, reținând citarea eronată a pârâtei, a admis apelul, a

desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Procedând la rejudecarea pricinii, Tribunalul

Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 43

din 18 ianuarie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut

că în baza probelor administrate a rezultat că pârâta nu a locuit niciodată în

imobilul din Cartierul Priseaca, iar reclamanta nu a procedat la citirea

contorului din imobil.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, susținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea

prevederilor contractului, iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 145 din 6 iulie 2007, a respins, ca

nefondat, apelul reclamantei.

În considerentele deciziei instanța de apel a

reținut legalitatea sentinței, în sensul că pentru perioada în litigiu, pârâta

a îndeplinit calitatea de sechestru judiciar pentru imobilul respectiv, iar

situația facturării în sistem paușal, fără citirea contorului nu dovedește

temeinicia pretențiilor solicitate prin acțiune.

Decizia sus-menționată a fost recurată de

către reclamanta R.A.G.C. Târgoviște, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 284 din 31 ianuarie 2008, a admis recursul, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de casare a reținut că între părți s-a încheiat contractul de furnizare a apei

potabile și evacuarea apelor menajere nr. 13677 din 16 mai 2003 pentru imobilul

situat în Priseaca, iar calitatea de sechestru judiciar pe care a îndeplinit-o

pârâta este lipsită de relevanță.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 200 din 21 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta R.A.G.C. Târgoviște, a schimbat în parte sentința, în

sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 227,84 lei cu

titlu de preț și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării

contractului.

Pentru a pronunța această soluție, în

rejudecare după casare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize,

care nu a putut fi executată, însă reapreciind materialul probator administrat

în cauză, a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 10 din contract, reclamanta

a emis facturile enumerate la care au fost calculate majorări.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în cadrul termenului legal, pârâta T.N.A., prin care a solicitat admiterea

recursului, fără a încadra criticile invocate în motive de nelegalitate,

conform art. 304 C. proc. civ.

În argumentarea criticilor a susținut

următoarele:

instanța de apel nu a respectat dispozițiile

instanței de casare privind administrarea unei expertize tehnice, impunându-se

probarea pretențiilor cu indexul apometrului;

- renunțarea la expertiză a fost determinată

de reclamantă care a demontat apometrul, distrugând singura probă concludentă;

- instanța nu a ținut cont că imobilul nu a

fost locuibil și nici locuit;

- data de citire a apometrului nu a fost

stabilită conform art. 8 din contract, cererea de suspendare a contractului a

fost respinsă nelegal, întrucât sunt îndeplinite condițiile în temeiul art. 16,

17 și 18 din contract;

Prin încheierea de ședință din data de 30

iunie 2009, a fost admisă cererea de abținere formulată de membri completului

inițial investit cu soluționarea cauzei cauza fiind scoasă de pe rol și

înaintată președintelui secției comerciale în vederea repartizării aleatorii

altui complet de judecată.

Înalta Curte constată că în cauză nu se

evidențiază motive de nelegalitate a deciziei recurată, recursul fiind

nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate de

recurenta pârâtă, Înalta Curte constată neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art.

304 C. proc. civ., privind încadrarea susținerilor în motive de nelegalitate.

Totuși, Înalta Curte, verificând în cadrul

controlului de nelegalitate decizia recurată, constată legalitatea acesteia.

Pretențiile solicitate de către reclamantă

sunt întemeiate pe contractul privind furnizarea apei potabile și evacuarea

apelor menajere nr. 13677 din 16 mai 2003. În executarea contractului,

reclamanta, urmare livrării către pârâtă a serviciilor contractate la imobilul

din adresă, a emis facturile aferente lunilor iunie 2003 - noiembrie 2004,

facturi neachitate de către reclamantă.

În ceea ce privește determinarea consumului

de apă, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 9 din contract,

în sensul facturării în sistem paușal, precum și a art. 10.2., în lipsa

accesului pentru citirea contorului.

Susținerile pârâtei în sensul că art. 10 pct.

1 și 2 a fost interpretat greșit, vor fi înlăturate, Înalta Curte, constatând

că sunt lipsite de fundament juridic în raport de clauzele prevăzute la art. 7.2

și 11.2 din contract, care prevăd obligația utilizatorului de a anunța orice

schimbare a datelor de identificare, precum și dreptul acestuia de a solicita

verificarea contorului.

În raport de clauzele contractuale,

susținerile pârâtei privind faptul că imobilul este nelocuit sau nelocuibil,

precum și faptul că pârâta are domiciliul la o altă adresă, nu sunt de natura a

înlătura starea de pasivitate de care a dat dovadă pârâta în executarea

contractului încheiat.

Pe de altă parte, raportat la existența

contractului încheiat între părți, pârâta avea obligația de se ocupa de actele

de administrare și conservare ale imobilului, obligații care decurg din

prevederile art. 600 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile pârâtei

privind nerespectarea indicațiilor date prin decizia de casare, în sensul

efectuării unei expertize tehnice de specialitate, Înalta Curte precizează că

instanța de apel este suverană, în baza rolului devolutiv, să stabilească

situația de fapt și de drept, în raport de probele administrate și în raport de

cele pe care le consideră necesare, în virtutea rolului activ. Pe de altă

parte, față de imposibilitatea obiectivă de a se realiza expertiza tehnică,

instanța de apel s-a considerat pe deplin lămurită si a procedat la

reaprecierea materialului probator administrat. Prin încheierea de ședință din

data de 14 octombrie 2008, reclamanta a invederat instanței că renunță la

administrarea probei cu expertiză, însă nu acesta a fost motivul neefectuării

raportului, ci onorariile exorbitante pretinse de experți, instanța luând

măsura prevăzută de art. 108

1

pct. 2 lit. c) C. proc. civ. În raport

de această situație de fapt, invocarea nerespectării deciziei de casare, având

în vedere că pârâta nu s-a opus acestei măsuri, fiind prezentă însă la

judecarea cauzei, în fata instanței de apel, la un singur termen de judecată,

este nefondată.

În ceea ce privește solicitarea recurentei în

sensul suspendării executării contractului încheiat între părți, Înalta Curte

constată că în lipsa unei cereri reconvenționale formulată de către pârâtă,

această pretenție proprie a reclamantei nu poate fi analizată de către

instanță, putând face obiectul unui acțiuni separate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta T.N.A. împotriva deciziei nr. 200 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2009.