ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2905/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2006

reclamanta SN A.M. SA a chemat în judecată pârâta SC R.D. SA Oradea solicitând

instanței ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei

de 2.666.540.1000 lei cu titlu de diferență preț facturat și neachitat,

2.666.540.100 lei penalități de întârziere.

În susținerea cererii

reclamanta a arătat că antecesoarea sa a încheiat cu pârâta contractul din 1996

având ca obiect vânzarea substanțelor minerale, respectiv apă minerală la sursă

extrasă din zăcământul hidromineral S.V., sursa I.M., pe o durată de 10 ani.

Din valoarea totală de 3.720.725.400 lei pârâta a achitat doar 1.054.185.300

lei rămânând de achitat valoarea precizată în petitul acțiunii.

Scadența facturilor, conform

art. 10 din contract era la data de 20 a fiecărei luni pentru cantitățile

livrate în perioada 1 - 30 a lunii precedente.

S-a mai arătat că prețul,

conform art. 8 din contract a fost inițial de 10,10 lei/litru plus T.V.A.,

pentru ca ulterior conform actului adițional a fost stabilit la 17 lei/litru

plus T.V.A.

Prin intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 178/2001 pentru completarea anexei la O.U.G. nr. 36/2001 privind

regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc de O.C.,

regimul apei minerale la sursă – proprietatea publică a statului – s-a schimbat

prețul acestui produs stabilindu-se numai cu avizul fostului O.C., actualmente

M.F.P.

În conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 36/2001, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 178/2001,

fostul O.C. a emis avizul din 25 februarie 2002, prin care începând cu data de

1 martie 2002, prețul produsului „apă minerală naturală la sursă” a fost

stabilit la 60 lei/litru plus T.V.A.

În raport cu caracterul

imperativ al dispozițiilor citate, în mod corespunzător, cantitatea de apă minerală

naturală livrată pârâtei, începând cu data de 1 martie 2002, a fost facturată

de către reclamantă cu prețul de 60 lei/litru.

Pârâta însă, din valoarea

fiecărei facturi emise, cu o excepție, a efectuat plată parțială în sensul că a

achitat cantitatea de apă livrată la preț inferior respectiv de 17 lei/litru

invocând că reclamanta ar fi majorat prețul în mod unilateral și nelegal.

Ulterior, reclamanta și-a

modificat cererea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.482.043.664

lei cu titlu de penalități de întârziere calculate în temeiul art. 25 din

contractul de vânzare - cumpărare din 1996.

Prin sentința nr. 7058 din

23 mai 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea și

a obligat pârâta la plata sumei de 2.666.540.100 lei reprezentând diferență de

preț, 3.645.133.645 lei penalități de întârziere cu cheltuieli de judecată în

sumă de 129.972.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a înlăturat susținerea pârâtei potrivit căreia prețul putea fi

modificat doar prin acordul ambelor părți, întrucât art. 5 C. civ. limitează

principiul libertății contractuale pentru anumite bunuri sau servicii din

motive de ordine publică sau economico-sociale și pentru protejarea interesului

public.

O astfel de limitare a

manifestării de voință a părților este prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 36/2001

modificată prin O.U.G. nr. 178/2001 în temeiul cărora la data de 25 februarie

2002 O.C. a emis avizul prin care a stabilit că începând cu data de 1 martie

2002, prețul apei minerale la sursă este de 60 lei/litru plus T.V.A.

Legalitatea avizului a fost

verificată de instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș care

prin sentința nr. 48 din 17 februarie 2004, rămasă irevocabilă a respins

cererile SC R.D. SA și SC E.D. SA privind anularea sa.

De asemenea a fost

înlăturată apărarea pârâtei conform căreia penalitățile nu pot depăși debitul

principal a fost considerată ca nefondată, întrucât contractul a fost încheiat

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002 și nu poate fi supus acesteia

decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel pârâta prin care arată că instanța a ignorat principiul

neretroactivității legii, contractul fiind încheiat anterior actelor normative

invocate de reclamantă, norme ce nu existau la data încheierii contractului.

De asemenea se critică

stabilirea cuantumului penalităților datorate pentru neplata diferenței de

preț, Legea nr. 469/2002 având caracterul unei norme de ordine publică, similar

celei cu privire la stabilirea prețului și instanța ar fi trebuit să aplice

același regim juridic.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 589 din 28 noiembrie 2007 a respins apelul

ca nefondat.

În motivarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că, contractul comercial de vânzare - cumpărare

din 28 noiembrie 1996, invocat de părți este unul cu executare succesivă și

privește apa minerală naturală negazoasă (plată) extrasă din sursa F.R., județul

Bihor.

Conform art. 1 din O.U.G. nr.

36/2001, produsele și serviciile care se prestează în cadrul activităților cu

caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special ale

căror prețuri și tarife se stabilesc și se ajustează cu avizul O.C. sunt

prevăzute în anexa ce face parte integrantă din această ordonanță de urgență.

Prin O.U.G. nr. 178/2001 anexa a fost completată, fiind prevăzută și apa

minerală naturală la sursă.

Prin avizul din 25 februarie

2002, fostul O.C. a stabilit că începând cu 1 martie 2002, prețul produsului

„apă minerală naturală la sursă” este de 10 lei/litru.

Prin aplicarea acestor

dispoziții nu se încalcă principiul neretroactivității legii din moment ce au

fost supuse noului preț numai livrările de apă minerală ulterioare datei de 1

martie 2002, în speță aprilie – noiembrie 2003, realizate sub imperiul legii

noi.

Pentru aplicarea noilor

prevederi legale și contractelor aflate în derulare, nu era nevoie ca actul

normativ să cuprindă o dispoziție specială, fiind aplicabile regulile și principiile

generale ale dreptului civil.

Majorarea prețului s-a

hotărât cu avizul O.C. și având în vedere regimul special al produsului vândut,

dacă pârâta nu era de acord cu noul preț avea posibilitatea denunțării

contractului.

Cu petiția înregistrată la

data de 31 ianuarie 2008 pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței

de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că contractul

dintre părți a fost încheiat anterior actelor normative care au fost invocate

de către reclamantă, astfel că dat fiind principiul neretroactivității aceste

norme nu puteau fi încălcate de părți pentru că ele nu existau la data

încheierii contractului.

Normele legale invocate de

reclamantă nu au nicio referință la situația contractelor cu derulare în timp

prin prestații succesive.

De asemenea se invocă

greșita aplicare a legii cu privire la instituția juridică a penalităților,

arătând că instanța de apel nu a arătat care este textul legal care permite

calcularea unor penalități distincte pentru sume care fac parte din același

debit.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 36/2001 completată prin O.U.G. nr. 178/2001 fostul O.C.,

a emis avizul din 25 februarie 2002 prin care, începând cu data de 1 martie

2002, prețul produsului „apă minerală naturală la sursă” a fost stabilit la 60

lei/litru.

Prin această dispoziție

legală, legiuitorul a adus, în ceea ce privește posibilitatea părților de

stabilire a prețului, o limitare a principiului libertății contractuale în

raporturile comerciale având ca obiect bunurile sau serviciile expres prevăzute

în anexa O.U.G. nr. 36/2001, limitare care, dată fiind importanța deosebită a

acestor bunuri pentru economia națională, este în deplină concordanță cu dispozițiile

art. 5 C. civ.

Principiul libertății

contractuale consacrat prin art. 5 C. civ. cunoaște în cazul dedus judecății

limitări exprese de legiuitor pentru anumite bunuri sau servicii din motive de

ordine publică sau economico-sociale și pentru protejarea interesului național.

Prin adoptarea O.U.G. nr. 36/2001

și O.U.G. nr. 178/2001 legiuitorul impune produsului comercializat în baza

contractului încheiat regim obligatoriu în privința prețului și prin adoptarea

avizului din 2002 s-a stabilit prețul legal al produsului în raport de care

părțile au o obligație de conformare indiferent de negocierea unor clauze

contractuale cu caracter privat.

În aceste condiții urmează a

fi înlăturată critica care vizează greșita stabilire a debitului principal

deoarece reclamanta furnizoare a acționat în baza dispozițiilor legale

obligatorii care impun modificarea contractului.

Cu privire la cea de-a doua

critică, care vizează greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 469/2002 se

reține în considerarea principiului neretroactivității legii, că contractul

fiind încheiat între părți în anul 1996 anterior intrării în vigoare acesteia

nu-i sunt aplicabile dispozițiile potrivit cărora cuantumul penalităților se

limitează la debitul principal.

De altfel prin compararea

valorii debitului principal cu valoarea penalităților de întârziere solicitate

prin cererea precizatoare rezultă că penalitățile de întârziere nu depășesc

debitul principal.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC R.D. SA Oradea împotriva deciziei nr. 589 din 28 noiembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 4.000

lei cheltuieli de judecată către intimata SN A.M. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2008.