ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2905/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2006 reclamanta SN A.M. SA a chemat în judecată pârâta SC R.D. SA Oradea solicitând instanței ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.666.540.1000 lei cu titlu de diferență preț facturat și neachitat, 2.666.540.100 lei penalități de întârziere. În susținerea cererii reclamanta a arătat că antecesoarea sa a încheiat cu pârâta contractul din 1996 având ca obiect vânzarea substanțelor minerale, respectiv apă minerală la sursă extrasă din zăcământul hidromineral S.V., sursa I.M., pe o durată de 10 ani. Din valoarea totală de 3.720.725.400 lei pârâta a achitat doar 1.054.185.300 lei rămânând de achitat valoarea precizată în petitul acțiunii.

Scadența facturilor, conform art. 10 din contract era la data de 20 a fiecărei luni pentru cantitățile livrate în perioada 1 - 30 a lunii precedente. S-a mai arătat că prețul, conform art. 8 din contract a fost inițial de 10,10 lei/litru plus T.V.A., pentru ca ulterior conform actului adițional a fost stabilit la 17 lei/litru plus T.V.A. Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 178/2001 pentru completarea anexei la O.U.G. nr. 36/2001 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc de O.C., regimul apei minerale la sursă – proprietatea publică a statului – s-a schimbat prețul acestui produs stabilindu-se numai cu avizul fostului O.C., actualmente M.F.P. În conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 36/2001, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 178/2001, fostul O.C. a emis avizul din 25 februarie 2002, prin care începând cu data de 1 martie 2002, prețul produsului „apă minerală naturală la sursă” a fost stabilit la 60 lei/litru plus T.V.A. În raport cu caracterul imperativ al dispozițiilor citate, în mod corespunzător, cantitatea de apă minerală naturală livrată pârâtei, începând cu data de 1 martie 2002, a fost facturată de către reclamantă cu prețul de 60 lei/litru. Pârâta însă, din valoarea fiecărei facturi emise, cu o excepție, a efectuat plată parțială în sensul că a achitat cantitatea de apă livrată la preț inferior respectiv de 17 lei/litru invocând că reclamanta ar fi majorat prețul în mod unilateral și nelegal.

Ulterior, reclamanta și-a modificat cererea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.482.043.664 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate în temeiul art. 25 din contractul de vânzare - cumpărare din 1996. Prin sentința nr. 7058 din 23 mai 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 2.666.540.100 lei reprezentând diferență de preț, 3.645.133.645 lei penalități de întârziere cu cheltuieli de judecată în sumă de 129.972.000 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a înlăturat susținerea pârâtei potrivit căreia prețul putea fi modificat doar prin acordul ambelor părți, întrucât art. 5 C. civ. limitează principiul libertății contractuale pentru anumite bunuri sau servicii din motive de ordine publică sau economico-sociale și pentru protejarea interesului public.

O astfel de limitare a manifestării de voință a părților este prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 36/2001 modificată prin O.U.G. nr. 178/2001 în temeiul cărora la data de 25 februarie 2002 O.C. a emis avizul prin care a stabilit că începând cu data de 1 martie 2002, prețul apei minerale la sursă este de 60 lei/litru plus T.V.A. Legalitatea avizului a fost verificată de instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș care prin sentința nr. 48 din 17 februarie 2004, rămasă irevocabilă a respins cererile SC R.D. SA și SC E.D. SA privind anularea sa. De asemenea a fost înlăturată apărarea pârâtei conform căreia penalitățile nu pot depăși debitul principal a fost considerată ca nefondată, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002 și nu poate fi supus acesteia decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta prin care arată că instanța a ignorat principiul neretroactivității legii, contractul fiind încheiat anterior actelor normative invocate de reclamantă, norme ce nu existau la data încheierii contractului. De asemenea se critică stabilirea cuantumului penalităților datorate pentru neplata diferenței de preț, Legea nr. 469/2002 având caracterul unei norme de ordine publică, similar celei cu privire la stabilirea prețului și instanța ar fi trebuit să aplice același regim juridic. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 589 din 28 noiembrie 2007 a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că, contractul comercial de vânzare - cumpărare din 28 noiembrie 1996, invocat de părți este unul cu executare succesivă și privește apa minerală naturală negazoasă (plată) extrasă din sursa F.R., județul Bihor.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 36/2001, produsele și serviciile care se prestează în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special ale căror prețuri și tarife se stabilesc și se ajustează cu avizul O.C. sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din această ordonanță de urgență. Prin O.U.G. nr. 178/2001 anexa a fost completată, fiind prevăzută și apa minerală naturală la sursă. Prin avizul din 25 februarie 2002, fostul O.C. a stabilit că începând cu 1 martie 2002, prețul produsului „apă minerală naturală la sursă” este de 10 lei/litru. Prin aplicarea acestor dispoziții nu se încalcă principiul neretroactivității legii din moment ce au fost supuse noului preț numai livrările de apă minerală ulterioare datei de 1 martie 2002, în speță aprilie – noiembrie 2003, realizate sub imperiul legii noi.

Pentru aplicarea noilor prevederi legale și contractelor aflate în derulare, nu era nevoie ca actul normativ să cuprindă o dispoziție specială, fiind aplicabile regulile și principiile generale ale dreptului civil. Majorarea prețului s-a hotărât cu avizul O.C. și având în vedere regimul special al produsului vândut, dacă pârâta nu era de acord cu noul preț avea posibilitatea denunțării contractului. Cu petiția înregistrată la data de 31 ianuarie 2008 pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că contractul dintre părți a fost încheiat anterior actelor normative care au fost invocate de către reclamantă, astfel că dat fiind principiul neretroactivității aceste norme nu puteau fi încălcate de părți pentru că ele nu existau la data încheierii contractului.

Normele legale invocate de reclamantă nu au nicio referință la situația contractelor cu derulare în timp prin prestații succesive. De asemenea se invocă greșita aplicare a legii cu privire la instituția juridică a penalităților, arătând că instanța de apel nu a arătat care este textul legal care permite calcularea unor penalități distincte pentru sume care fac parte din același debit. Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 36/2001 completată prin O.U.G. nr. 178/2001 fostul O.C., a emis avizul din 25 februarie 2002 prin care, începând cu data de 1 martie 2002, prețul produsului „apă minerală naturală la sursă” a fost stabilit la 60 lei/litru. Prin această dispoziție legală, legiuitorul a adus, în ceea ce privește posibilitatea părților de stabilire a prețului, o limitare a principiului libertății contractuale în raporturile comerciale având ca obiect bunurile sau serviciile expres prevăzute în anexa O.U.G.

nr. 36/2001, limitare care, dată fiind importanța deosebită a acestor bunuri pentru economia națională, este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 5 C. civ. Principiul libertății contractuale consacrat prin art. 5 C. civ. cunoaște în cazul dedus judecății limitări exprese de legiuitor pentru anumite bunuri sau servicii din motive de ordine publică sau economico-sociale și pentru protejarea interesului național. Prin adoptarea O.U.G. nr. 36/2001 și O.U.G. nr. 178/2001 legiuitorul impune produsului comercializat în baza contractului încheiat regim obligatoriu în privința prețului și prin adoptarea avizului din 2002 s-a stabilit prețul legal al produsului în raport de care părțile au o obligație de conformare indiferent de negocierea unor clauze contractuale cu caracter privat.

În aceste condiții urmează a fi înlăturată critica care vizează greșita stabilire a debitului principal deoarece reclamanta furnizoare a acționat în baza dispozițiilor legale obligatorii care impun modificarea contractului. Cu privire la cea de-a doua critică, care vizează greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 469/2002 se reține în considerarea principiului neretroactivității legii, că contractul fiind încheiat între părți în anul 1996 anterior intrării în vigoare acesteia nu-i sunt aplicabile dispozițiile potrivit cărora cuantumul penalităților se limitează la debitul principal. De altfel prin compararea valorii debitului principal cu valoarea penalităților de întârziere solicitate prin cererea precizatoare rezultă că penalitățile de întârziere nu depășesc debitul principal.

Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.D. SA Oradea împotriva deciziei nr. 589 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SN A.M. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.