ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1180/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 66/CA din 12 ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A.P.

Valea Jiului-Petroșani, împotriva pârâtei, Asociația de Proprietari V., str. P., județ Hunedoara, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6.513.828 lei cu titlu de contravaloare a apei potabile livrate, plus 6.513.828 lei penalități de întârziere și 1.117.212 lei cheltuieli de judecată, prima instanță, reținând, în fundamentarea acestei soluții, că pârâta a beneficiat de cantitățile de apă potabilă livrate de reclamantă în baza contractului nr. VI din 1 noiembrie 1995, care conținea clauza penală, însă, nu a onorat factura nr. 3115285 din 29 ianuarie 1999, în valoare de 6.513.828 lei, nici după ce a fost pusă în întârziere, prin adresa nr. 29778 din 12 noiembrie 2000, situație în care datorează atât suma de 6.513.828 lei, cu titlu de preț marfă livrată, cât și penalitățile de întârziere în plată în același cuantum.

Apelul declarat împotriva sus menționatei sentințe de pârâta, Asociația de Proprietari V., a fost admis prin decizia nr. 404 din 21 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care a anulat în tot hotărârea atacată, cu reținerea, în temeiul art. 297 alin. ultim partea finală C. proc. civ., a cauzei spre rejudecare, în care sens a fixat termen la 18 iunie 2001, pentru când au fost citate părțile, instanța de apel reținând, în fundamentarea acestei soluții, că tribunalul a soluționat pricina cu încălcarea dispozițiilor art. 100 C. proc. civ., în sensul că, în citația emisă pe numele pârâtei, s-a omis să se menționeze instanța de la care pornește actul de procedură, situație care, conform art. 107 C. proc.

civ., sancționează actul de procedură cu nulitatea. În fond, prin decizia nr. 716/A din 28 septembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea comercială, formulată de reclamanta R.A.P.

Valea Jiului-Petroșani împotriva pârâtei, Asociația de Proprietari V. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta nu a putut dovedi, astfel cum a solicitat pârâta, că a livrat integral acesteia cantitatea de apă facturată și că datoria de 6.513.828 lei din totalul sumei înscrise în factură, de 22.240.977 lei, revine de plată în totalitate pârâtei, acesta în afara faptului că reclamanta nu s-a conformat obligației privind completarea probelor, în sensul celor menționate în încheierea din 11 iunie 2001, astfel că, în acest context, s-a apreciat, pe de o parte, că, deși reclamanta avea, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei, totuși, aceasta nu a putut dovedi legalitatea pretențiilor solicitate, iar pe de altă parte că, chiar dacă reclamanta a depus la dosar factura în litigiu pentru a proba executarea obligațiilor de livrare asumate, acesta nu poate constitui în raport de dispozițiile art. 46 C. com., o dovadă în acest sens, din moment ce textul legal precitat se referă la facturi acceptate și nu refuzate la plată, așa cum este cazul în speță.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, R.A.P. Valea Jiului, susținând, în esență, că s-a conformat celor solicitate de instanța de apel pentru termenul de la 6 iulie 2001, în sensul că a trimis, prin poștă, memoriul intitulat „precizări”, la care a anexat și actele doveditoare, potrivit cărora pârâta datorează, cu titlu de preț apă potabilă furnizată, suma de 6.513.828 lei și, pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea apelului pârâtei împotriva sentinței primei instanțe. Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, în baza contractului nr. V/1 din 1 decembrie 1995, reclamanta a efectuat, în beneficiul pârâtei, furnizarea apei potabile, evacuarea și epurarea apelor menajere, precum și a apelor meteorice și industriale și că, în scopul achitării prețului, a emis factura nr. 3115285 din 29 ianuarie 1999, în valoare totală de 24.240.977,90 lei, din care pârâta a refuzat la plată suma de 6.513.828 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru blocurile nr. 3T și 7T din cadrul asociației pârâte. Or, din probele dosarului, inclusiv din recunoașterea explicită a reclamantei, rezultă că aceasta a preluat, la încasarea directă, aceste două blocuri, începând cu data de 21 decembrie 1998 și că, în luna ianuarie 1999, au fost emise facturi individuale pentru fiecare apartament.

Ca atare, faptul că luna de referință, decembrie 1998, nu au fost încheiate contracte individuale cu locatarii blocurilor menționate, nu are nici o relevanță, din moment ce chiar reclamanta recunoaște că a facturat și încasat efectiv contravaloarea apei potabile furnizate acestora, situație care reiese indirect și din precizările depuse pentru termenul de la 6 iulie 2001, prin care se confirmă că, în urma somațiilor primite, o parte din locatari au achitat din factura în litigiu suma de 765.355 lei. În concluzie, din cele arătate mai sus, rezultă că reclamanta a facturat eronat suma în litigiu către asociația pârâtă, din moment ce aceasta a fost încasată individual de la locatarii apartamentelor aferente blocurilor 3T și 7T.

Or, reclamanta, deși era în posesia tuturor actelor privind consumul de apă furnizată, înregistrat la fiecare bloc din cadrul asociației, nu a dovedit, deși, conform art. 1069 C. civ., sarcina probei revenea acesteia, că, în speță, suma considerată ca debit nu este rezultatul unei duble facturări, cu corespondent în îmbogățirea fără justă cauză, din moment ce nu a prezentat nici o situație clară bazată pe documente contabile, eventual, un centralizator pe blocurile 3T și 7T din care să reiasă sumele restante pe fiecare dintre aceste blocuri pentru serviciile prestate și modul cum s-a facturat și încasat în perioada de referință sumele datorate, adică direct de la locatari sau de la asociație și, evident, în concret, debitul rămas în discuție aferent fiecăruia dintre cele două blocul menționate anterior, cu ajutorul căreia să demonstreze temeinicia pretențiilor sale față de pârâtă.

Pe de altă parte, cum, potrivit art. 46 C. com., numai factura acceptată la plată constituie probă, rezultă per a contrario , așa cum bine a reținut instanța de apel, că factura în litigiu nu poate avea o asemenea valoare din moment ce a fost refuzată la plată, astfel că, în lipsa unor alte dovezi care, coroborate cu cele existente la dosar, să demonstreze existența obligației de plată a pârâtei în legătură cu suma solicitată prin cerere, se constată că bine instanța de apel a respins, pe fond, acțiunea. Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat și decizia atacată menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta, R.A.P. Valea Jiului-Petroșani, împotriva deciziei nr. 716 din 28 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2004.