ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1180/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 66/CA din 12

ianuarie 2001 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta R.A.P. Valea Jiului-Petroșani, împotriva pârâtei, Asociația de

Proprietari V., str. P., județ Hunedoara, care a fost obligată să plătească

reclamantei suma de 6.513.828 lei cu titlu de contravaloare a apei potabile

livrate, plus 6.513.828 lei penalități de întârziere și 1.117.212 lei

cheltuieli de judecată, prima instanță, reținând, în fundamentarea acestei

soluții, că pârâta a beneficiat de cantitățile de apă potabilă livrate de

reclamantă în baza contractului nr. VI din 1 noiembrie 1995, care conținea

clauza penală, însă, nu a onorat factura nr. 3115285 din 29 ianuarie 1999, în valoare

de 6.513.828 lei, nici după ce a fost pusă în întârziere, prin adresa nr. 29778

din 12 noiembrie 2000, situație în care datorează atât suma de 6.513.828 lei,

cu titlu de preț marfă livrată, cât și penalitățile de întârziere în plată în

același cuantum.

Apelul declarat împotriva sus menționatei

sentințe de pârâta, Asociația de Proprietari V., a fost admis prin decizia nr. 404

din 21 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și

de contencios administrativ, care a anulat în tot hotărârea atacată, cu

reținerea, în temeiul art. 297 alin. ultim partea finală C. proc. civ., a

cauzei spre rejudecare, în care sens a fixat termen la 18 iunie 2001, pentru

când au fost citate părțile, instanța de apel reținând, în fundamentarea

acestei soluții, că tribunalul a soluționat pricina cu încălcarea dispozițiilor

art. 100 C. proc. civ., în sensul că, în citația emisă pe numele pârâtei, s-a

omis să se menționeze instanța de la care pornește actul de procedură, situație

care, conform art. 107 C. proc. civ., sancționează actul de procedură cu

nulitatea.

În fond, prin decizia nr. 716/A din

28 septembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea comercială,

formulată de reclamanta

R.A.P.

Valea

Jiului-Petroșani împotriva pârâtei, Asociația de Proprietari V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că reclamanta nu a putut dovedi, astfel cum a

solicitat pârâta, că a livrat integral acesteia cantitatea de apă facturată și

că datoria de 6.513.828 lei din totalul sumei înscrise în factură, de

22.240.977 lei, revine de plată în totalitate pârâtei, acesta în afara faptului

că reclamanta nu s-a conformat obligației privind completarea probelor, în

sensul celor menționate în încheierea din 11 iunie 2001, astfel că, în acest

context, s-a apreciat, pe de o parte, că, deși reclamanta avea, potrivit art. 1169

C. civ., sarcina probei, totuși, aceasta nu a putut dovedi legalitatea

pretențiilor solicitate, iar pe de altă parte că, chiar dacă reclamanta a depus

la dosar factura în litigiu pentru a proba executarea obligațiilor de livrare

asumate, acesta nu poate constitui în raport de dispozițiile art. 46 C. com., o

dovadă în acest sens, din moment ce textul legal precitat se referă la facturi

acceptate și nu refuzate la plată, așa cum este cazul în speță.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs reclamanta, R.A.P. Valea Jiului, susținând, în esență, că s-a

conformat celor solicitate de instanța de apel pentru termenul de la 6 iulie

2001, în sensul că a trimis, prin poștă, memoriul intitulat „precizări”, la

care a anexat și actele doveditoare, potrivit cărora pârâta datorează, cu titlu

de preț apă potabilă furnizată, suma de 6.513.828 lei și, pe cale de

consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

respingerea apelului pârâtei împotriva sentinței primei instanțe.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că, în baza contractului nr. V/1 din 1 decembrie 1995, reclamanta a

efectuat, în beneficiul pârâtei, furnizarea apei potabile, evacuarea și

epurarea apelor menajere, precum și a apelor meteorice și industriale și că, în

scopul achitării prețului, a emis factura nr. 3115285 din 29 ianuarie 1999, în

valoare totală de 24.240.977,90 lei, din care pârâta a refuzat la plată suma de

6.513.828 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru blocurile

nr. 3T și 7T din cadrul asociației pârâte.

Or, din probele dosarului, inclusiv

din recunoașterea explicită a reclamantei, rezultă că aceasta a preluat, la

încasarea directă, aceste două blocuri, începând cu data de 21 decembrie 1998

și că, în luna ianuarie 1999, au fost emise facturi individuale pentru fiecare

apartament.

Ca atare, faptul că luna de

referință, decembrie 1998, nu au fost încheiate contracte individuale cu

locatarii blocurilor menționate, nu are nici o relevanță, din moment ce chiar

reclamanta recunoaște că a facturat și încasat efectiv contravaloarea apei

potabile furnizate acestora, situație care reiese indirect și din precizările

depuse pentru termenul de la 6 iulie 2001, prin care se confirmă că, în urma

somațiilor primite, o parte din locatari au achitat din factura în litigiu suma

de 765.355 lei.

În concluzie, din cele arătate mai

sus, rezultă că reclamanta a facturat eronat suma în litigiu către asociația

pârâtă, din moment ce aceasta a fost încasată individual de la locatarii apartamentelor

aferente blocurilor 3T și 7T.

Or, reclamanta, deși era în posesia

tuturor actelor privind consumul de apă furnizată, înregistrat la fiecare bloc

din cadrul asociației, nu a dovedit, deși, conform art. 1069 C. civ., sarcina

probei revenea acesteia, că, în speță, suma considerată ca debit nu este

rezultatul unei duble facturări, cu corespondent în îmbogățirea fără justă

cauză, din moment ce nu a prezentat nici o situație clară bazată pe documente

contabile, eventual, un centralizator pe blocurile 3T și 7T din care să reiasă

sumele restante pe fiecare dintre aceste blocuri pentru serviciile prestate și

modul cum s-a facturat și încasat în perioada de referință sumele datorate,

adică direct de la locatari sau de la asociație și, evident, în concret, debitul

rămas în discuție aferent fiecăruia dintre cele două blocul menționate

anterior, cu ajutorul căreia să demonstreze temeinicia pretențiilor sale față

de pârâtă.

Pe de altă parte, cum, potrivit art.

46 C. com., numai factura acceptată la plată constituie probă, rezultă

per a

contrario

, așa cum bine a reținut instanța de apel, că factura în litigiu

nu poate avea o asemenea valoare din moment ce a fost refuzată la plată, astfel

că, în lipsa unor alte dovezi care, coroborate cu cele existente la dosar, să demonstreze

existența obligației de plată a pârâtei în legătură cu suma solicitată prin

cerere, se constată că bine instanța de apel a respins, pe fond, acțiunea.

Așa fiind, recursul reclamantei

urmează a fi respins ca nefondat și decizia atacată menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, R.A.P. Valea Jiului-Petroșani, împotriva deciziei nr. 716 din 28

septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 martie 2004.