ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond. 1.1. Prin Sentința nr. 2311 din 13 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, S.I. și B.C., prin care solicita anularea Dispoziției Secretarului General nr. S/II/7093 din 23 martie 2009 de modificare unilaterală a raportului de serviciu al reclamantului, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, precum și a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

1.2. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Administrație și Internelor, reținând, în esență, că din conținutul cererii nr. 5496/SRP din 08 aprilie 2009 adresată autorității publice emitente nu rezultă că reclamantul a solicitat anularea sau modificarea Dispoziției nr. S/II/7093 din 23 martie 2009, pentru care a cerut anularea prin acțiunea adresată instanței, și nici nu se referă la aceasta, ci la Dispoziția nr. S/7055/2007 și la înștiințarea nr. 485 din 08 aprilie 2009. Așa fiind, reține instanța de fond, actul invocat de reclamant nu întrunește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru a fi calificat drept plângere prealabilă, apreciindu-se, deci, că, în cauză, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 7 alin. (1) din același act normativ.

2. Recursul formulat de V.M. împotriva Sentinței nr. 2311 din 13 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 2.1. Instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii deși a fost investită cu soluționarea excepției procedurii prealabile. Recurentul consideră că s-a încălcat principiul contradictorialității deoarece excepția inadmisibilității a fost pusă în discuția părților, astfel că părțile nu și-au putut exprima poziția cu privire la aceasta, nu și-au putut formula o apărare. 2.2. Instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației juridice existente în cauză, sub aspectul formulării procedurii prealabile.

Recurentul arată că a formulat plângere prealabilă la momentul comunicării dispoziției, la 8 aprilie 2009 adresată directorului Direcției Generale Management Resurse umane, înregistrată la Secretariatul General cu nr. 5496/SRP din 8 aprilie 2009. La plângerea formulată, recurentul a primit răspuns prin adresa nr. 214249 din 8 mai 2009. Prin plângerea prealabilă s-a arătat că măsura de mutare este abuzivă și ilegală și că recurentul refuză mutarea la Clubul Sportiv D. București, solicitând mutarea pe una dintre funcțiile libere din cadrul Direcției Formare Inițială și Continuă a Personalului sau readucerea în cadrul acestei structuri a funcției mutate în anul 2007. Dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu obligă la formulări sacramentale, legea neimpunând un anumit conținut ori referiri exprese, ci manifestarea indubitabilă a dezacordului cu măsura luată prin actul administrativ contestat.

3. Apărările formulate de intimatul Ministerul Administrației și Internelor. Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3.1. Se arată că în fața instanței de fond s-a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, iar urmare a admiterii excepției acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă. 3.2. Adresa întocmită de recurent la 8 aprilie 2009 și înregistrată sub nr. 5496/SRP din 8 aprilie 2009 nu poate constitui plângere prealabilă în condițiile în care nu se solicită revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ dedus judecății. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat pentru aspectele ce vor fi arătate în continuare. 1.1. Prima instanță s-a pronunțat asupra excepției lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, iar consecința admiterii acestei excepții este respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Plângerea prealabilă reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, neîndeplinirea condiției conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Motivul de recurs este nefondat. 1.2. În speță, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată a fost îndeplinită de recurentul-reclamant. Potrivit art. 7 sus menționat, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Literatura de specialitate și jurisprudența au arătat că nu este necesar a se folosi în cuprinsul plângerii prealabile noțiunea expresă de revocare a actului administrativ.

Este suficient ca din cuprinsul plângerii prealabile să rezulte intenția celui vătămat de a solicita revocarea actului. Prin adresa nr. 5496/SRP din 8 aprilie 2009 recurentul-reclamant a arătat că prin mutarea sa la Clubul Sportiv D. București au fost încălcate în mod evident, flagrant, abuziv și ilegal prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Totodată, recurentul-reclamant a precizat că refuză mutarea la Clubul Sportiv D. București. Referirea la prima dispoziție prin care a fost mutat, nr. S/7055/2007, s-a făcut în contextul explicării de către recurent a situației sale profesionale. Aceasta nu înseamnă că recurentul a solicitat revocarea primei dispoziții, care fusese emisă cu doi ani înainte de dispoziția contestată în prezenta cauză.

Prin adresa nr. 212249 din 8 mai 2009, intimatul-pârât a răspuns la plângerea prealabilă. Prin adresa sus menționată intimatul comunică împrejurarea că reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor a avut loc prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 266/2009, postul recurentului a fost desființat și întregul personal a fost mutat, în interesul serviciului, în noua unitate. Din cuprinsul celor două acte rezultă indubitabil că recurentul-reclamant a criticat mutarea sa, considerând-o ilegală, iar intimatul-pârât a răspuns solicitării în sensul că a considerat mutarea acestuia legală, în conformitate cu legislația în vigoare. Este evident că în urma cererii adresate, recurentul a urmărit revocarea actului administrativ prin care a fost mutat la o altă unitate sau rezolvarea cererii sale într-un alt mod.

Mai mult, în cuprinsul plângerii prealabile se face referire la înștiințarea nr. 485 din 8 aprilie 2009 prin care recurentul a fost somat să se prezinte la sediul Clubului Sportiv D. București, ca urmare a emiterii Dispoziției nr. S/II/7093 din 23 martie 2009, contestată în prezenta cauză. 2. Față de acestea, constatându-se întrunite motivele de recurs invocate, cu majoritate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează să se admită recursul, să se caseze sentința recurată și să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva Sentinței nr. 2311 din 13 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Cu opinia separată a domnului judecător E.A., în sensul respingerii recursului, ca neîntemeiat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011. Opinia Separată În temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. Contrar punctului de vedere al majorității completului, materializat în decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint, în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere a recursului.

În cauză, este necontestat că prin acțiunea adresată instanței de fond, reclamantul a cerut in terminis „anularea Dispoziției nr. S/II/7093 din 23 martie 2009 a Secretarului General prin care a fost dispusă modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu…”, dispoziție pe care o invocă în mod consecvent în mod repetat în cadrul argumentelor prezentate în susținerea cererii sale. De asemenea, este mai presus de orice discuție, că noțiunea de plângere prealabilă este definită în mod clar și fără nici un echivoc, de către legiuitor, la art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care a înțeles, astfel, să nu lase interpretarea acestei noțiuni la latitudinea teoreticienilor, dar nici la dispoziția practicienilor („literatura de specialitate și jurisprudența” la care se referă opinia majoritară tangențial și generic).

Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. j), prin plângere prealabilă se înțelege acea cerere pe care persoana vătămată o adresează autorității emitente, ori celei ierarhic superioare autorității emitente „prin care se solicită…, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia”. Astfel fiind, apreciem că instanța de fond a reținut în mod judicios că cererea de la fila 9 din dosarul Curții de apel nu întrunește cerințele legale pentru a fi considerată o plângere prealabilă formulată pentru revocarea sau modificarea Dispoziției nr. S/II/7093 din 23 martie 2009, din moment ce acea cerere nu se referă în nici un mod la acest act administrativ care, în acțiune, este indicat în mod complet, cu exactitate, în mai multe rânduri.

Prin cererea, pe care opinia majoritară o consideră ca fiind „plângerea prealabilă”, recurentul-reclamant, comisar șef doctor în științe, solicită, textual „Vă rog să-mi precizați care este situația juridică, la data prezentei solicitări, a postului ocupat de mine…”, referindu-se la Dispoziția „de mutare abuzivă și ilegală nr. S/7044/2007… prin care postul de ofițer cu atribuții privind educația fizică și sportul mi-a fost mutat…”. Mai mult, în opinia majoritară se argumentează că autoritatea publică intimată i-ar fi și răspuns recurentului-reclamant la plângerea prealabilă prin Adresa cu nr. 485 din 8 aprilie 2009, fără să se observe că cererea de la fila 9, care a fost considerată ca fiind plângerea prealabilă, este datată de recurentul-reclamant la 8 aprilie 2009 și înregistrată la aceeași dată de ministerul intimat sub nr. 5496/SRP din 8 aprilie 2009, ceea ce demonstrează lipsa oricărei legături între cele două documente.

Cum, însă, potrivit art. 257 și art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate doar ca o încercare de argumentare rațională a opiniei noastre care, în cauza de față, este diferită de cea a restului completului.