ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4516/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4516/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire
de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 73 din 14 ianuarie 2010, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis
recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței
nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal; a casat sentința recurată și a respins acțiunea formulată de S.M.R. ca
inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Pentru a pronunța această
decizie, instanța a reținut că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea
ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului
la plata sumei de 95.000 RON, cu titlu de primă reclamantului.
Judecătorul fondului,
deși a dispus anularea ordinului menționat, în mod greșit a apreciat că în cauză
nu se impune formularea plângerii prealabile din perspectiva dispozițiilor art.
7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 109 alin. (2) C.
proc. civ., incidente într-o atare situație.
Procedura prealabilă este
reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul
administrativ, iar dovada îndeplinirii acesteia trebuie să fie anexată acțiunii,
astfel cum prevede art. 12 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C.
proc. civ.
În speță, o atare dovadă
nu a fost produsă, iar neîndeplinirea acestei condiții de exercitare a dreptului
la acțiune în contenciosul administrativ, în termenul prevăzut de lege, atrage inadmisibilitatea
acțiunii, soluție ce se impunea a fi pronunțată în cauză.
Chiar și în situația în
care s-a susținut de apărătorul reclamantului că s-a invocat excepția de nelegalitate
cu privire la ordinul nr. 2769 din 07 martie 2007 în temeiul art. 4 din Legea
nr. 554/2004, reclamantul tot nu ar obține o soluție favorabilă.
Pe de o parte, instanța
nu este ținută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci, dimpotrivă, aceasta
este obligată, în virtutea rolului său activ, să dea acțiunii calificarea juridică
exactă, alta chiar decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Așa cum s-a reținut anterior, obiectul corect al acțiunii judiciare are ca temei
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,
și vizează în principal anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007.
Pe de altă parte, jurisprudența
constantă a instanței supreme este în sensul că este inadmisibilă acțiunea în contencios
administrativ având ca obiect principal invocarea excepției de nelegalitate a unui
act administrativ, prevăzută de legiuitor ca un mijloc de apărare, ca o procedură
incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul
unei instanțe și pentru a cărei dezlegare s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie
de la regula înscrisă în art. 17 C. proc. civ.
Prin urmare, această excepție
nu are o existență de sine stătătoare, pentru a putea fi invocată pe calea acțiunii
directe.
Cum nu a existat un alt
proces pe rol, excepția invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, este
inadmisibilă.
În altă ordine, practica
judiciară constantă a instanțelor de contencios administrativ este în sensul că
este inadmisibilă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la același act
administrativ pentru care s-a solicitat anularea, având în vedere principiul electa
una via, potrivit cu care, odată aleasă calea procedurală legală, partea nu mai
poate reveni asupra ei. După cum se constată, în cauză, prima instanță a dispus
anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007, ori reclamantul, chiar prin întâmpinarea
formulată în recurs, a considerat legală soluția, astfel că, în raport de cele reținute
anterior, în niciun caz nu ar putea obține o soluție favorabilă ca urmare a susținerii
că ar fi invocat excepția de nelegalitate a actului menționat.
Mai mult, conform art.
316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba
obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul acceptând soluția de anulare
a ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007.
Împotriva deciziei
nr. 73 din 14 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, intimatul-reclamant S.M.R. a formulat cerere de revizuire,
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea cererii de
revizuire, revizuentul a susținut că instanța de recurs s-a pronunțat atât asupra
acțiunii în contencios administrativ, cât și asupra drepturilor salariale, lăsând
totodată nesoluționată excepția de nelegalitate.
Susține că prin statuarea
asupra obiectului principal al acțiunii privind drepturile salariale, instanța s-a
pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, încălcând principiul dublului
grad de jurisdicție.
Prin întâmpinare, intimatul
Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea cererii de revizuire
ca inadmisibilă.
Susține că împotriva sentinței
Curții de Apel Brașov a formulat recurs Ministerul Administrației și Internelor
și prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire, s-a dispus casarea hotărârii
și respingerea ca inadmisibilă a cererii având ca obiect atât anularea Ordinului
Ministerul Administrației și Internelor nr. S/II/2769 din data de 07 martie 2007,
cât și obligarea instituției la plata sumei de 9.500 RON, cu titlu de drepturi salariale.
Arată că instanța de recurs
s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată, iar susținerile revizuentului
că și-a precizat cererea în sensul că a înțeles să invoce excepția de nelegalitate
și nu anularea actului administrativ în cadrul procesului de fond, nu corespunde
realității.
Cererea de revizuire formulată
de revizuentul S.M.R. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele
considerente:
Revizuirea este o cale
extraordinară de atac de retractare, în care, spre deosebire de recurs, care are
în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor
de fapt. Cu alte cuvinte, ea urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt
stabilită nu corespunde adevăratului obiectiv și nu starea de drept astfel cum se
încearcă a se antama de către revizuent.
Înalta Curte, analizând
decizia a cărei revizuire se solicită, constată că instanța de recurs a dispus admiterea
recursului formulat de Ministerul Administrației și Internelor, casarea sentinței
nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curții de Apel Brașov și a respins acțiunea formulată
de S.M.R. ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Cererea de revizuire formulată
în cauză este inadmisibilă, întrucât potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ.,
revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare,
precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul
se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri
care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai
mult decât s-a cerut.
Pentru a se putea cere
revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția
ca această instanța să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte
stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie
aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite,
în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus
judecății.
În cauză, instanța de
recurs, deși învestită numai cu recursul formulat de pârât, s-a pronunțat asupra
excepției de nelegalitate a actului atacat, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei,
reținând inadmisibilitatea excepției invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiții, întrucât
instanța de recurs s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut în condițiile art. 304
C. proc. civ., susținerile revizuentului nu pot fi reținute ca un motiv de revizuire
în sensul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În sensul acestui text,
„prin lucru cerut” trebuie să se înțeleagă cererile care au fixat cadrul litigiului,
au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.
Cum în cauză instanța
de recurs s-a pronunțat asupra cererii formulată în contencios administrativ în
întregul său, prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
nu se poate reține motivul de revizuire invocat – că „instanța s-a pronunțat asupra
unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), respectiv asupra anulării actului
administrativ și obligarea intimatului la plata drepturilor bănești sau că nu s-a
pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita) pe excepția de nelegalitate.
În aceste condiții, având
în vedere că revizuirea este o cale de atac admisibilă numai în condițiile limitativ
prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă
a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de S.M.R., împotriva deciziei nr. 73 din 14 ianuarie 2010 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2010.