ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4516/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 73 din 14 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a respins acțiunea formulată de S.M.R. ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 RON, cu titlu de primă reclamantului.

Judecătorul fondului, deși a dispus anularea ordinului menționat, în mod greșit a apreciat că în cauză nu se impune formularea plângerii prealabile din perspectiva dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., incidente într-o atare situație. Procedura prealabilă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, iar dovada îndeplinirii acesteia trebuie să fie anexată acțiunii, astfel cum prevede art. 12 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. În speță, o atare dovadă nu a fost produsă, iar neîndeplinirea acestei condiții de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, în termenul prevăzut de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii, soluție ce se impunea a fi pronunțată în cauză.

Chiar și în situația în care s-a susținut de apărătorul reclamantului că s-a invocat excepția de nelegalitate cu privire la ordinul nr. 2769 din 07 martie 2007 în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul tot nu ar obține o soluție favorabilă. Pe de o parte, instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci, dimpotrivă, aceasta este obligată, în virtutea rolului său activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta chiar decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Așa cum s-a reținut anterior, obiectul corect al acțiunii judiciare are ca temei art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și vizează în principal anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007. Pe de altă parte, jurisprudența constantă a instanței supreme este în sensul că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ având ca obiect principal invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ, prevăzută de legiuitor ca un mijloc de apărare, ca o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanțe și pentru a cărei dezlegare s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la regula înscrisă în art. 17 C. proc.

civ. Prin urmare, această excepție nu are o existență de sine stătătoare, pentru a putea fi invocată pe calea acțiunii directe. Cum nu a existat un alt proces pe rol, excepția invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă. În altă ordine, practica judiciară constantă a instanțelor de contencios administrativ este în sensul că este inadmisibilă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la același act administrativ pentru care s-a solicitat anularea, având în vedere principiul electa una via, potrivit cu care, odată aleasă calea procedurală legală, partea nu mai poate reveni asupra ei.

După cum se constată, în cauză, prima instanță a dispus anularea ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007, ori reclamantul, chiar prin întâmpinarea formulată în recurs, a considerat legală soluția, astfel că, în raport de cele reținute anterior, în niciun caz nu ar putea obține o soluție favorabilă ca urmare a susținerii că ar fi invocat excepția de nelegalitate a actului menționat. Mai mult, conform art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul acceptând soluția de anulare a ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007. Împotriva deciziei nr. 73 din 14 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, intimatul-reclamant S.M.R.

a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susținut că instanța de recurs s-a pronunțat atât asupra acțiunii în contencios administrativ, cât și asupra drepturilor salariale, lăsând totodată nesoluționată excepția de nelegalitate. Susține că prin statuarea asupra obiectului principal al acțiunii privind drepturile salariale, instanța s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, încălcând principiul dublului grad de jurisdicție. Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Susține că împotriva sentinței Curții de Apel Brașov a formulat recurs Ministerul Administrației și Internelor și prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire, s-a dispus casarea hotărârii și respingerea ca inadmisibilă a cererii având ca obiect atât anularea Ordinului Ministerul Administrației și Internelor nr. S/II/2769 din data de 07 martie 2007, cât și obligarea instituției la plata sumei de 9.500 RON, cu titlu de drepturi salariale. Arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată, iar susținerile revizuentului că și-a precizat cererea în sensul că a înțeles să invoce excepția de nelegalitate și nu anularea actului administrativ în cadrul procesului de fond, nu corespunde realității.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul S.M.R. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, în care, spre deosebire de recurs, care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt. Cu alte cuvinte, ea urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevăratului obiectiv și nu starea de drept astfel cum se încearcă a se antama de către revizuent. Înalta Curte, analizând decizia a cărei revizuire se solicită, constată că instanța de recurs a dispus admiterea recursului formulat de Ministerul Administrației și Internelor, casarea sentinței nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curții de Apel Brașov și a respins acțiunea formulată de S.M.R.

ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile. Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă, întrucât potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanța să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

În cauză, instanța de recurs, deși învestită numai cu recursul formulat de pârât, s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a actului atacat, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei, reținând inadmisibilitatea excepției invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, întrucât instanța de recurs s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut în condițiile art. 304 C. proc. civ., susținerile revizuentului nu pot fi reținute ca un motiv de revizuire în sensul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În sensul acestui text, „prin lucru cerut” trebuie să se înțeleagă cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.

Cum în cauză instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii formulată în contencios administrativ în întregul său, prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se poate reține motivul de revizuire invocat – că „instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), respectiv asupra anulării actului administrativ și obligarea intimatului la plata drepturilor bănești sau că nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita) pe excepția de nelegalitate. În aceste condiții, având în vedere că revizuirea este o cale de atac admisibilă numai în condițiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de S.M.R., împotriva deciziei nr. 73 din 14 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.