ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4114/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 10 septembrie 2008, sub nr. 33584/3/2008, reclamantul C.Gh. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

- Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligarea autorității

pârâte la comunicarea unor informații din dosarul său personal.

Prin Sentința nr.

3190 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis

excepția tardivității invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea reclamantului

ca tardiv formulată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.Gh., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal sub nr. 33584/3/2008.

În ședința publică de

la data de 16 martie 2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților,

conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 702 din 16 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința și a

trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că în raport cu obiectul

acțiunii și calitatea autorității pârâte, de organ de specialitate de nivel

central, conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr.

30/2007, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal la data de 30 martie 2009 sub nr. unic 3033/2/2009.

Prin Sentința nr.

3481 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtă și pe cale de

consecință a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul C.Gh.

Împotriva Sentinței

nr. 3481 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul C.Gh.

Prin Decizia nr. 2928

din 3 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de C.Gh., s-a

casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 15

februarie 2011, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă a depus la dosar, în conformitate

cu dispozițiile instanței, întreaga documentație care a stat la baza emiterii

Adresei nr. 983612 din 16 iunie 2008, precum și înscrisuri care au fost

identificate în dosarul personal al reclamantului.

Prin Sentința nr.

2270 din 23 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a

solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 579 din 21 aprilie 2008 și

reînregistrată sub nr. 983585 din 19 mai 2008, comunicarea de informații și

înscrisuri Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din cadrul

M.I.R.A.

Pârâta, prin

răspunsul formulat la data de 16 iunie 2008, a răspuns cererii reclamantului în

sensul că se poate prezenta pentru consultarea dosarului personal, inclusiv

pentru obținerea de copii ale documentelor, potrivit legii.

La solicitarea

instanței, pârâta a depus la dosar înscrisuri din dosarul personal al

reclamantului, înscrisuri pe care acesta avea posibilitatea să le cunoască,

dacă s-ar fi prezentat pentru consultarea dosarului conform art. 25 din Legea

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În aceste condiții,

Curtea a constatat că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat de

soluționare a cererii reclamantului în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004, aceasta fiind soluționată, chiar dacă reclamantul nu este

mulțumit de conținutul răspunsului.

în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, C.Gh., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

a) Motivele de recurs

În motivele de

recurs, reclamantul a arătat că instanța a reținut greșit că pârâtul și-a

îndeplinit obligația de comunicare a actelor solicitate, că s-au nesocotit

îndrumările instanței de casare, că se impunea admiterea acțiunii și obligarea

autorității pârâte să-i comunice înscrisurile solicitate, deoarece nu conțin

informații clasificate.

Prin întâmpinare,

pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a solicitat

respingerea recursului întrucât au fost depuse la dosarul instanței de fond

actele solicitate de reclamant.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea, situația de fapt și legislația

aplicabilă în cauză, constată că recursul este fondat, după cum se va explica

în continuare.

Reclamantul a

solicitat pârâtului să-i comunice o serie de acte și înscrisuri care se aflau

la dosarul său personal.

Pârâtul i-a răspuns

reclamantului că are posibilitatea obținerii copiilor solicitate prin

consultarea dosarului personal la sediul direcției de specialitate.

Prin Decizia nr. 2928

din 3 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat cererea

formulată de reclamant ca fiind refuz nejustificat al autorității.

În rejudecare,

instanța de fond a considerat că depunerea unor înscrisuri la dosarul cauzei

echivalează cu soluționarea cererii de comunicare a actelor cerute de

reclamant.

Soluția este greșită

pentru că reclamanta a solicitat eliberarea unor copii de pe actele existențe

în dosarul său personal.

Din conținutul

deciziei de casare, care în baza art. 315 C. proc. civ. este obligatorie pentru

instanța de trimitere, rezultă că în baza art. 25 alin. (3) din Legea nr.

360/2002 privind Statutul polițistului, reclamantul-recurent avea dreptul să i

se elibereze copii ale actelor, dacă nu conțin informații clasificate.

Or, depunerea la

dosar a unor înscrisuri nu poate fi asimilată noțiunii de eliberare de copii

folosită de legiuitor în cuprinsul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

Prin soluția

pronunțată, instanța de fond a nesocotit dezlegarea problemei de drept dată de

către instanța de casare.

În raport de faptul

că nu au fost comunicate actele cerute de reclamant, în baza art. 312 C. proc.

civ., se impune admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea acțiunii

și obligarea pârâtului să comunice înscrisurile solicitate, cu respectarea art.

25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.Gh. împotriva Sentinței nr. 2270 din 23 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantului C.Gh. și obligă autoritatea publică

pârâtă la comunicarea înscrisurilor solicitate de reclamant, cu respectarea

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM