ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4114/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 septembrie 2008, sub nr. 33584/3/2008, reclamantul C.Gh. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligarea autorității pârâte la comunicarea unor informații din dosarul său personal. Prin Sentința nr. 3190 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis excepția tardivității invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.Gh., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 33584/3/2008. În ședința publică de la data de 16 martie 2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 702 din 16 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că în raport cu obiectul acțiunii și calitatea autorității pârâte, de organ de specialitate de nivel central, conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (3) din O.U.G.

nr. 30/2007, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 martie 2009 sub nr. unic 3033/2/2009. Prin Sentința nr. 3481 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtă și pe cale de consecință a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul C.Gh. Împotriva Sentinței nr. 3481 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul C.Gh. Prin Decizia nr. 2928 din 3 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de C.Gh., s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 15 februarie 2011, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a depus la dosar, în conformitate cu dispozițiile instanței, întreaga documentație care a stat la baza emiterii Adresei nr. 983612 din 16 iunie 2008, precum și înscrisuri care au fost identificate în dosarul personal al reclamantului. Prin Sentința nr. 2270 din 23 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele considerente: Reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 579 din 21 aprilie 2008 și reînregistrată sub nr. 983585 din 19 mai 2008, comunicarea de informații și înscrisuri Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din cadrul M.I.R.A.

Pârâta, prin răspunsul formulat la data de 16 iunie 2008, a răspuns cererii reclamantului în sensul că se poate prezenta pentru consultarea dosarului personal, inclusiv pentru obținerea de copii ale documentelor, potrivit legii. La solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar înscrisuri din dosarul personal al reclamantului, înscrisuri pe care acesta avea posibilitatea să le cunoască, dacă s-ar fi prezentat pentru consultarea dosarului conform art. 25 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. În aceste condiții, Curtea a constatat că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind soluționată, chiar dacă reclamantul nu este mulțumit de conținutul răspunsului.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, C.Gh., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. a) Motivele de recurs În motivele de recurs, reclamantul a arătat că instanța a reținut greșit că pârâtul și-a îndeplinit obligația de comunicare a actelor solicitate, că s-au nesocotit îndrumările instanței de casare, că se impunea admiterea acțiunii și obligarea autorității pârâte să-i comunice înscrisurile solicitate, deoarece nu conțin informații clasificate. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a solicitat respingerea recursului întrucât au fost depuse la dosarul instanței de fond actele solicitate de reclamant.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, situația de fapt și legislația aplicabilă în cauză, constată că recursul este fondat, după cum se va explica în continuare. Reclamantul a solicitat pârâtului să-i comunice o serie de acte și înscrisuri care se aflau la dosarul său personal. Pârâtul i-a răspuns reclamantului că are posibilitatea obținerii copiilor solicitate prin consultarea dosarului personal la sediul direcției de specialitate. Prin Decizia nr. 2928 din 3 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat cererea formulată de reclamant ca fiind refuz nejustificat al autorității. În rejudecare, instanța de fond a considerat că depunerea unor înscrisuri la dosarul cauzei echivalează cu soluționarea cererii de comunicare a actelor cerute de reclamant.

Soluția este greșită pentru că reclamanta a solicitat eliberarea unor copii de pe actele existențe în dosarul său personal. Din conținutul deciziei de casare, care în baza art. 315 C. proc. civ. este obligatorie pentru instanța de trimitere, rezultă că în baza art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, reclamantul-recurent avea dreptul să i se elibereze copii ale actelor, dacă nu conțin informații clasificate. Or, depunerea la dosar a unor înscrisuri nu poate fi asimilată noțiunii de eliberare de copii folosită de legiuitor în cuprinsul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002. Prin soluția pronunțată, instanța de fond a nesocotit dezlegarea problemei de drept dată de către instanța de casare.

În raport de faptul că nu au fost comunicate actele cerute de reclamant, în baza art. 312 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să comunice înscrisurile solicitate, cu respectarea art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.Gh. împotriva Sentinței nr. 2270 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului C.Gh. și obligă autoritatea publică pârâtă la comunicarea înscrisurilor solicitate de reclamant, cu respectarea art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM