ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2268/2015

Decizia nr. 2268/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2/2013, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei 50.000 lei reprezentând daune morale, ca urmare a refuzului nejustificat al autorității de a-i elibera și comunica la cerere, în condițiile legii, copii de pe actele existente în dosarul personal aflat în deținerea exclusivă a pârâtului; s-a solicitat și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 de lei.

Prin cererea completatoare a acțiunii, depusă la termenul din data de 27 noiembrie 2013, reclamantul a solicitat obligarea aceluiași pârât la plata de despăgubiri pentru întârzierea executării Deciziei nr. 4114 din 12 octombrie 2010 în cuantum de 5000 lei.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr 404 din data de 7 februarie 2014 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă, ca neîntemeiată.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile 2928/2010 și 4114/2012 a statuat că sunt întrunite elementele refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere, se poate antrena răspunderea pentru daunele morale.

Totodată, s-a arătat că respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru întârzierea executării Deciziei 4114/2012 este greșit motivată, autoritatea publică neconformându-se obligației de a comunica înscrisurile descrise prin cererea nr. 579/2008.

A susținut recurentul că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar prejudiciul moral suferit este dovedit, acesta constând în starea de disconfort psihic provocat.

S-a arătat că respingerea solicitării privind acordarea de despăgubiri pentru întârzierea executării Deciziei nr. 4114 din 12 octombrie 2012, o apreciază ca fiind greșit motivată întrucât temeiul acestui capăt de cerere nu îl reprezintă depășirea termenului de 30 de zile pentru punerea în executare a hotărârii, ci împrejurarea că autoritatea nu s-a conformat deciziei.

De asemenea, s-a arătat că instanța nu a respectat normele de procedură cu privire la pronunțarea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (2) C. proc. civ. în Camera de Consiliu.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea fondului cu obligarea paratului la acordarea de daune morale și despăgubiri pentru întârzierea executării Hotărârii nr. 4114/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 al 1, pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Procedura în față instanței de recurs

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2015 s-a admis în principiu recursul.

Apărările intimatului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul de Informații și Protecție Internă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea înregistrată la Secretariatul General - Serviciul Relații Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sub nr. 5791 din 21 aprilie 2008 și reînregistrată sub nr. 983585 din 19 mai 2008, reclamantul, în calitate de angajat al ministerului, a solicitat în temeiul Legii nr. 544/2001 și al O.G. nr. 27/2002, comunicarea unor informații și înscrisuri existente în dosarul personal, referitoare la unele măsuri disciplinare luate împotriva sa, începând cu anul 1987.

Prin Decizia nr. 4114 din 12 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul și a fost modificată sentința atacată, în sensul că a fost admisă cererea reclamantului și a fost obligată autoritatea publică pârâtă la comunicarea înscrisurilor solicitate de reclamant, cu respectarea art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

În vederea îndeplinirii obligației de executare a Deciziei nr. 4114 din 12 octombrie 2012 prin adresa nr. 932487 din 09 noiembrie 2012 emisă de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, au fost transmise reclamantului, în copie, documentele existente la dosarul personal, respectiv: adresa nr. 1501100 din 01 iulie 1987 transmisă de IMB către IGM privind evenimentul petrecut în data de 01 iulie 1987, în jurul orei 14.00, la circumscripția 21 miliție; raportul șefului miliției Sectorului 6 nr. 960113 din 01 iulie 1987, privind evenimentul petrecut în ziua de 01 iulie 1987 în cadrul circumscripției 21 miliție.

Totodată, prin aceeași adresă s-a comunicat reclamantului faptul că, din analiza tuturor documentelor existente la dosarul personal, nu au rezultat date/documente privind mutarea acestuia la Poliția Ilfov - Postul de Poliție Clinceni, numele șefului care a aprobat mandatul de arestare, respectiv, motivele diminuării salariului și anulării celorlalte drepturi ori sporuri salariale pentru perioada 1986 - 1989.

Prin prezenta acțiune dedusă judecății, reclamantul solicită sancționarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa în termen legal cererea înregistrată sub nr. 5791 din 21 aprilie 2008, considerând că autoritatea publică i-a restrâns în mod abuziv drepturile constituționale pe o perioadă de peste patru ani, precum și sancționarea executării cu întârziere a Deciziei nr. 4114 din 12 octombrie 2012.

- Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prima instanță a pus în discuția părților în ședința din data de 22 ianuarie 2014 necesitatea introducerii în cauză a conducătorului autorității pârâte raportat la completarea acțiunii cu capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri pentru executarea cu întârziere a deciziei, precum și necesitatea judecării cauzei în camera de consiliu.

A constatat în mod judicios prima instanță că, deși acest capăt de cerere a fost întemeiat pe dispozițiile art. 24 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul nu a solicitat amendarea conducătorului autorității, iar cauza este în esență o acțiune în despăgubiri, prezentând mai multe capete de cerere.

În condițiile în care regula soluționării cauzelor o reprezintă judecarea proceselor în ședință publică, iar sancțiunea nerespectării acestei reguli o reprezintă nulitatea hotărârii, în cazul concursului intre mai multe capete de cerere, judecata are loc în ședință publică, prezenta acțiune nefiind una întemeiată exclusiv pe procedura prevăzută de art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.

Față de considerentele expuse, motivul de recurs vizând încălcarea normelor de procedură cu privire la publicitatea ședinței de judecată va fi respins ca neîntemeiat.

- Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate, recurentul - reclamant nefăcând dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul autorității de a-i elibera, la cerere, copiile de pe actele din dosarul personal.

Acordarea daunelor morale este condiționată de constatarea răspunderii juridice pentru prejudiciul pretins a fi fost cauzat prin faptul încălcării legii de către o autoritate publică în exercitarea atribuțiilor sale de putere publică, în condițiile dovedirii legăturii de cauzalitate, acestea neputând avea caracterul unei sancțiuni aplicate pârâtei.

În mod corect a motivat prima instanță și respingerea celui de al doilea capăt de cerere, completat, constatând că, în termenul de 30 de zile, prin adresa nr. 932487 din 09 noiembrie 2012 au fost comunicate reclamantului documentele existente în dosarul profesional.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 404 din 07 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV