ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3307/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului de Interne, a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea cererii adresate acestei instituții la data de 18 august 2011, precum și la plata de despăgubiri pentru daunele materiale și morale provocate prin acțiunile abuzive desfășurate de pârâtă la adresa sa. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la data de 18 august 2011, a solicitat pârâtei prin e-mail să îi comunice motivele și data la care a intrat în atenția acestei instituții și întrucât termenul legal pentru comunicarea unui răspuns a expirat, a introdus acțiune în instanță.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că petiția la care face referire reclamantul nu a fost adresată acestei instituții. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 127 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiate atât excepția inadmisibilității acțiunii, cât și acțiunea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Anticorupție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, întrucât în cauză nu se solicită anularea actului administrativ, acțiunea reclamantului vizând refuzul nejustificat de rezolvare a cererii sale, situație în care recursul prealabil se dovedește a fi inutil, iar reclamantul se poate adresa cu acțiune direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesară o nouă cerere adresată pârâtei.

În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că, deși reclamantul a susținut că la data de 18 august 2011 a transmis pe adresa de e-mail a pârâtei o solicitare privind comunicarea motivelor și a datei la care a intrat în atenția acestei instituții, totuși nu a depus la dosar dovada transmiterii acestei cereri, iar din verificările efectuate de pârâtă în baza de date pentru evidența informatică a petițiilor și a apelurilor, a rezultat că la data menționată, în adresa de e-mail a pârâtei a fost primită o singură cerere formulată de reclamant, prin care a solicitat comunicarea motivelor și a datei la care a intrat în atenția Jandarmeriei Române.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că cererea reclamantului a fost înaintată de pârâtă spre competentă soluționare Inspectoratului General al Jandarmeriei, iar prin Adresa nr. 345984 din 19 august 2011, reclamantul a fost înștiințat cu privire la înaintarea petiției către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Conchizând, judecătorul fondului a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat al pârâtei, atâta vreme cât reclamantul nu a dovedit că s-a adresat pârâtei cu o cerere care viza comunicarea unor informații ce priveau activitatea acestei instituții, astfel că nu este întemeiat nici capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul D.I., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, în condițiile în care a depus la dosar dovezi din care rezultă că în data de 18 august 2011 a trimis pe adresa de e-mail a pârâtei două e-mailuri: unul la ora 09:58 în care solicita să se i comunice motivele pentru care a intrat în atenția jandarmeriei și un al doilea e-mail la ora 10:06, în care solicita să se i comunice motivele pentru care a intrat în atenția Direcției Generale Anticorupție, la care nu a primit niciun răspuns.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. După cum se constată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție la soluționarea cererii adresate acestei instituții în data de 18 august 2011. În considerentele sentinței atacate, instanța de fond, deși reține susținerile reclamantului în sensul că a transmis pe adresa de e-mail a pârâtei o solicitare privind comunicarea motivelor și a datei la care a intrat în atenția acestei instituții, totuși constată că se impune respingerea acțiunii fără a manifesta rolul activ în suplimentarea probatoriului cu privire la situația celui de-al doilea e-mail expediat pârâtei de către reclamant.

În speța de față, Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanță, din oficiu, să dispună completarea probatoriului în sensul unor verificări suplimentare cu privire la situația celui de-al doilea e-mail expediat pârâtei de către reclamant. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la existența sau inexistența celui de-al doilea e-mail, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. În conformitate cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii se poate dispune dacă modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, iar potrivit art. 314 C. proc. civ., "Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite". Față de aceste dispoziții și pentru că este necesară administrarea de probe noi, situația de fapt nefiind pe deplin stabilită, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare.

Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.I. împotriva Sentinței civile nr. 127 din 11 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013. Procesat de GGC - AZ