ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3307/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală

Anticorupție din cadrul Ministerului de Interne, a solicitat obligarea pârâtei

la soluționarea cererii adresate acestei instituții la data de 18 august 2011,

precum și la plata de despăgubiri pentru daunele materiale și morale provocate

prin acțiunile abuzive desfășurate de pârâtă la adresa sa.

În motivarea cererii

sale, reclamantul a arătat că la data de 18 august 2011, a solicitat pârâtei

prin e-mail să îi comunice motivele și data la care a intrat în atenția acestei

instituții și întrucât termenul legal pentru comunicarea unui răspuns a

expirat, a introdus acțiune în instanță.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată, arătând că petiția la care face referire reclamantul nu a fost

adresată acestei instituții.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 127

din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiate atât

excepția inadmisibilității acțiunii, cât și acțiunea formulată de reclamantul

D.I. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Anticorupție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității

acțiunii este nefondată, întrucât în cauză nu se solicită anularea actului

administrativ, acțiunea reclamantului vizând refuzul nejustificat de rezolvare

a cererii sale, situație în care recursul prealabil se dovedește a fi inutil,

iar reclamantul se poate adresa cu acțiune direct instanței de contencios

administrativ, fără a fi necesară o nouă cerere adresată pârâtei.

În ceea ce privește

fondul cauzei, prima instanță a reținut că, deși reclamantul a susținut că la

data de 18 august 2011 a transmis pe adresa de e-mail a pârâtei o solicitare

privind comunicarea motivelor și a datei la care a intrat în atenția acestei

instituții, totuși nu a depus la dosar dovada transmiterii acestei cereri, iar

din verificările efectuate de pârâtă în baza de date pentru evidența

informatică a petițiilor și a apelurilor, a rezultat că la data menționată, în

adresa de e-mail a pârâtei a fost primită o singură cerere formulată de

reclamant, prin care a solicitat comunicarea motivelor și a datei la care a

intrat în atenția Jandarmeriei Române.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că cererea reclamantului a fost înaintată de

pârâtă spre competentă soluționare Inspectoratului General al Jandarmeriei, iar

prin Adresa nr. 345984 din 19 august 2011, reclamantul a fost înștiințat cu

privire la înaintarea petiției către Inspectoratul General al Jandarmeriei

Române.

Conchizând,

judecătorul fondului a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unui refuz

nejustificat al pârâtei, atâta vreme cât reclamantul nu a dovedit că s-a

adresat pârâtei cu o cerere care viza comunicarea unor informații ce priveau

activitatea acestei instituții, astfel că nu este întemeiat nici capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul D.I.,

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut

în esență că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, în condițiile

în care a depus la dosar dovezi din care rezultă că în data de 18 august 2011 a

trimis pe adresa de e-mail a pârâtei două e-mailuri: unul la ora 09:58 în care

solicita să se i comunice motivele pentru care a intrat în atenția jandarmeriei

și un al doilea e-mail la ora 10:06, în care solicita să se i comunice motivele

pentru care a intrat în atenția Direcției Generale Anticorupție, la care nu a

primit niciun răspuns.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

După cum se constată,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție la

soluționarea cererii adresate acestei instituții în data de 18 august 2011.

În considerentele

sentinței atacate, instanța de fond, deși reține susținerile reclamantului în

sensul că a transmis pe adresa de e-mail a pârâtei o solicitare privind

comunicarea motivelor și a datei la care a intrat în atenția acestei

instituții, totuși constată că se impune respingerea acțiunii fără a manifesta

rolul activ în suplimentarea probatoriului cu privire la situația celui de-al

doilea e-mail expediat pârâtei de către reclamant.

În speța de față,

Înalta Curte apreciază că se impunea ca, în baza art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., prima instanță, din oficiu, să dispună completarea probatoriului în

sensul unor verificări suplimentare cu privire la situația celui de-al doilea

e-mail expediat pârâtei de către reclamant.

Potrivit art. 129

alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a

stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În

acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar

împotrivi.

Față de dispozițiile

legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili

în mod neechivoc adevărul cu privire la existența sau inexistența celui de-al

doilea e-mail, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În conformitate cu

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii se poate dispune dacă

modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe

noi, iar potrivit art. 314 C. proc. civ., "Înalta Curte hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin

stabilite".

Față de aceste

dispoziții și pentru că este necesară administrarea de probe noi, situația de

fapt nefiind pe deplin stabilită, se va casa hotărârea atacată și se va trimite

cauza spre rejudecare.

Temeiul legal al

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa

hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.I. împotriva Sentinței civile nr. 127 din 11 ianuarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ