ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2031/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta D.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice:

- anularea hotărârii

Colegiului de Conducere al Direcției Naționale Anticorupție din 23 februarie

2010;

- anularea în parte a

Deciziilor nr. 439 din 03 februarie 2010, 617 din 06 aprilie 2010, 704 din 16

iulie 2010, 708 din 22 iulie 2010 și 745 din 24 august 2010 emise de Procurorul

Șef al Direcției Naționale Anticorupție;

- obligarea în

solidar a pârâților Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul

Apărării Naționale la recalcularea și plata drepturilor salariale în

consecință, prin acordarea și introducerea indemnizației de dispozitiv în

cuantum de 25% calculată la salariul de încadrare, în salariul de bază,

începând cu 01 ianuarie 2010 și în continuare;

- acordarea dobânzii

legale la sumele datorate de la data introducerii acțiunii până la plata

efectivă și actualizarea cu indicele de inflație;

- reîncadrarea

corespunzător gradului profesional I, de la data numirii în funcția de grefier

șef de secție, respectiv 01 ianuarie 2010;

- înscrierea

mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă;

- obligarea

Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor

salariale.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că începând cu data 01 ianuarie 2010 a fost

numită în funcția de grefier șef la Secția de combatere a infracțiunilor de

corupție săvârșite de militari din cadrul D.N.A. prin Decizia nr. 416 din 22

decembrie 2009, că la data de 09 februarie 2010, urmare a aplicării Legii nr.

330/2009, a fost emisă Decizia nr. 439 din 03 februarie 2010, ocazie cu care a

observat că noul salariu nu cuprinde și indemnizația de dispozitiv de 25%

calculată la salariul de încadrare de care beneficiază întreg personalul din

cadrul secției.

A arătat reclamanta

că împotriva deciziei a formulat contestație, care i-a fost respinsă cu

motivarea că nebeneficiind la data de 31 decembrie 2009 de indemnizația de

dispozitiv, nu se poate face aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010. Cu privire

la acest aspect, reclamanta a arătat că nu avea cum să beneficieze la data de

31 decembrie 2009 de această indemnizație, din moment ce numirea sa în funcție

a avut loc abia la data de 01 ianuarie 2010.

Reclamanta a mai

arătat că aplicarea prevederilor Legii nr. 330/2009 s-a făcut greșit, întrucât

nu s-a ținut cont de prevederile art. 32 din cuprinsul acesteia, precum și de

art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002 și că, neacordându-i-se indemnizația de

dispozitiv, apreciază că este discriminată în raport cu personalul încadrat în

unitățile militare care beneficiază de aceasta.

S-a mai arătat în

motivarea cererii de chemare în judecată faptul că art. 4 alin. (3) din O.U.G.

nr. 1/2010 prevede reîncadrarea personalului cu funcții de conducere în

grade/trepte profesionale, iar art. 15 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 prevede

diferențierea salariilor de bază potrivit celor două grade profesionale. Pentru

personalul cu funcții de conducere sunt prevăzute două grade profesionale, iar

reîncadrarea sa trebuia să se facă cu gradul I, întrucât îndeplinește condițiile.

La data de 16

noiembrie 2010, pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ședința publică de

la data de 30 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus

întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, admiterea excepțiilor

și respingerea în consecință a acțiunii.

La data de 30

noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată, formulând și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice.

Prin Sentința civilă

nr. 687 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale și a respins

acțiunea formulată de reclamanta D.M. față de acest pârât și a respins acțiunea

formulată de reclamanta D.M. în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională

Anticorupție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării

Naționale, instanța a constatat că reclamanta nu solicită stabilirea unui drept

în contradictoriu cu această instituție, astfel încât chemarea sa în judecată

nu are temei legal.

În ceea ce privește

fondul acțiunii, Curtea a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele

motive:

- Reclamanta afirmă

că este îndreptățită, față de dispozițiile Legii nr. 330/2009 să primească un

spor de dispozitiv, dar nu indică textul de lege care reglementează un astfel

de spor. Reclamanta a indicat doar acele texte de lege care conțin dispoziții

generale privitoare la salarizarea personalului din care face parte (art. 2 din

anexa VI din Legea nr. 330/2009) dar nu și textul de lege care să confere

acestei categorii de personal dreptul la sporul pretins.

- Ca argumente în

susținerea acțiunii s-a invocat faptul că potrivit art. 3 lit. c) din anexa VI

din Legea nr. 330/2009, acest spor recunoscut potrivit reglementărilor

anterioare ar trebui să se regăsească în indemnizație. Or interpretarea acestui

articol este în sensul că legiuitorul a înțeles să acorde prin noua lege, o

indemnizație în care să se considere a fi cuprinse și sporurile obținute în

temeiul legislației anterioare "la un nivel rezonabil". În niciun

caz, din text nu se desprinde ideea că potrivit legii noi personalul din care

face parte reclamanta ar avea dreptul, pe lângă indemnizația calculată potrivit

legii noi (care înglobează, așa cum am arătat mai sus, și sporul de dispozitiv)

de un spor distinct de 25% cu titlu de spor de dispozitiv.

- De asemenea,

reclamanta a invocat faptul că întreg personalul din carul instituției sale

beneficiază de acest spor salarial. Așa cum a arătat intimatul, acordarea

acestui spor celorlalte persoane din cadrul instituției s-a făcut în temeiul

dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 ca sumă compensatorie, astfel încât

salariul acestora să nu se diminueze în raport cu salariul obținut la data de

31 decembrie 2009. Or reclamanta nu se află în situația acestor persoane,

întrucât la data de 31 decembrie 2009 nu era încadrată în funcția pe care o

ocupă în prezent, astfel încât nu poate beneficia de nicio sumă compensatorie.

Față de aceste

considerente, Curtea a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta D.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înainte de a examina

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este

inadmisibil.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Înalta Curte constată

că sentința recurată a fost dată în procedura prevăzută de Anexa nr. VI,

secțiunea a 4-a din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 27 alin. (1) din anexa VI la Legea nr. 330/2009 - Lege-cadru

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Titlul

"Reglementări specifice personalului din sistemul justiției",

Secțiunea a 4-a "Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale

personalului auxiliar și personalului conex din cadrul instanțelor

judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea": "Personalul

auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor

salariale poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării

deciziei de stabilire a drepturilor salariale, la colegiul de conducere al

curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe

lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea

persoana în cauză ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, al

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestațiile

se soluționează în termen de cel mult 30 de zile".

De asemenea, prin

alin. (2) al aceluiași articol se precizează că: "Împotriva hotărârilor

organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de

zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel

București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile."

Aceste dispoziții au

caracter special, derogatoriu atât de la prevederile art. 299 C. proc. civ.,

cât și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte

subliniază faptul că procedura de contestare a modului de stabilire a

drepturilor salariale cuvenite personalului conex din cadrul instanțelor

judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, începând cu data de 01

ianuarie 2010 în baza Legii nr. 330/2009, reglementată de art. 27 din Anexa VI

la Legea nr. 330/2009, are un caracter special în raport cu procedura generală

de contestare a actelor administrative, reglementată de Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

În cauza de față,

recurenta-reclamantă a formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de

Conducere al Direcției Naționale Anticorupție din 23 februarie 2010, împotriva

Deciziilor nr. 439 din 03 februarie 2010, nr. 617 din 16 aprilie 2010,

împotriva Deciziilor nr. 704 din 16 iulie 2010, nr. 708 din 22 iulie 2010 și

nr. 745 din 24 august 2010, emise de Procurorul Șef al Direcției Naționale

Anticorupție, plângere care a fost soluționată de Curtea de Apel București.

Prin urmare, în

temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (2), anexa VI la Legea nr. 330/2009,

împotriva hotărârii pronunțate nu se putea declara recurs.

Or, în conformitate

cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs,

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Cum Sentința civilă

nr. 687 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri

prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. întrucât este irevocabilă,

constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității recursului, acesta urmează

a fi respins ca atare.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.M. împotriva Sentinței civile nr. 687 din 1 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2012.

Procesat de GGC - GV