ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 29 aprilie 2010 pe rolul Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal – reclamanta G.S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța, să se dispună: - anularea în parte a Deciziei nr. 438 din 03 februarie 2010 – emisă de Procurorul Șef al D.N.A.

și obligarea în solidar a pârâților Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % calculat la salariul de încadrare, de la data de 01 ianuarie 2010 și în continuare; - acordarea dobânzii legale la suma datorată, de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă și actualizarea cu indicele de inflație; - înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență următoarele: Prin Decizia nr. 415 din 22 decembrie 2009 emisă de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, reclamanta a fost numită, începând cu data de 01 ianuarie 2010, în funcția de grefier șef serviciu la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauzele de corupție privind infracțiunile de corupție al secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Prin Decizia nr. 438 din 03 februarie 2010 emisă de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a aplicării Legii nr. 330/2009 a constatat, în ciuda prevederilor art. 2 alin. (3) din Anexa 6 a legii, că salariul nou stabilit nu cuprindea indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % de care beneficiază întreg personalul din cadrul secției.

La data de 23 februarie 2010, reclamanta a formulat contestație împotriva modului de stabilire a salariului, urmare a aplicării Legii nr. 330/2009, iar prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Direcției Naționale Anticorupție din data de 23 martie 2010 s-a hotărât respingerea contestației, ca neîntemeiată. Ulterior, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea în parte și a Deciziei nr. 704 din 16 iulie 2010 și a Deciziei nr. 708 din 22 iulie 2010, având în vedere că sumele prevăzute de acestea, reprezentând salariul, se raportează la salariul stabilit prin Decizia nr. 438/2010, fără a cuprinde indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 %, care face obiectul acțiunii principale.

La termenul din 10 ianuarie 2011, Curtea de apel, din oficiu, a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost formulată și completată, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (2) Anexa VI din Legea nr. 330/2009 și respectiv prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 432 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei reținând, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2 )din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice” Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea nemulțumit de modul de stabilire al drepturilor salariale poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de stabilire a drepturilor salariale, la colegiul de conducere al Curții de Apel sau, după caz, la colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz al Direcției Naționale Anticorupți, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.” Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere¸în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, a Curții de Apel pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile.

Referitor la cererea inițială de chemare în judecată, prima instanță, a constatat că reclamanta nu a înțeles să formuleze plângere împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al Direcției Naționale Anticorupție, prin care i-a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 438 din 03 februarie 2010 emisă de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, ci a înțeles să solicite doar „anularea în parte a Deciziei nr. 438/2010”, ceea ce face ca cererea inițială să fie inadmisibilă, în raport de obiectul dedus judecății și prevederile legale mai sus citate.

În ceea ce privește cererea completatoare, prin care reclamanta a precizat că înțelege să solicite anularea în parte și a Deciziei nr. 704 din 16 iulie 2010 și respectiv a Deciziei nr. 708 din 22 iulie 2010, ambele emise de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, instanța a constatat că și aceasta este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, reclamanta nici nu a susținut și nici nu a dovedit parcurgerea acestei proceduri, situație în care, atacarea deciziilor direct la instanța de contencios administrativ, este inadmisibilă. 3. Recursul declarat de reclamant G.S.I. Împotriva sentinței nr. 432 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta G.S.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta susține că instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă numai printr-o interpretare greșită a obiectului cererii de chemare în judecată, care îl reprezintă, de fapt, tocmai plângerea formulată împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al Direcției Naționale Anticorupție din data de 23 martie 2010, în condițiile în care a respectat procedura prealabilă și respectiv dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Anexa VI a legii nr. 303/2009. Recurenta a solicitat casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea acțiunii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, constată că se impune respingerea recursului declarat în cauză ca inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.

Obiectul acțiunii precizate cu care a fost investită instanța de contencios, în baza art. 27 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, de către reclamanta G.S.I., îl reprezintă anularea în parte a Deciziei nr. 438 din 03 februarie 2010 precum și a Deciziilor 704 din 16 iulie 2010 și nr. 708 din 22 iulie 2010 emise de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit art. 27 alin. (1) și art. 34 alin. (5) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009. Prin Decizia nr. 438 din 03 februarie 2010 emisă de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, contestată în cauză, au fost stabilite drepturile salariale de care beneficiază reclamanta, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009.

Prin Decizia nr. 704 din 16 iulie 2010, nr. 708 din 22 iulie 2010 emise de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție au fost stabilite drepturile salariale pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru perioada 03 iulie 2010 – 31 decembrie 2010, potrivit Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Înalta Curte reține că procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, începând cu data de 01 ianuarie 2010 în baza Legii nr. 330/2009, reglementată de art. 27 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, are un caracter special în raport cu procedura generală de contestare a actelor administrative, reglementată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin urmare, dat fiind faptul că în alin. (2) al art. 27 din Anexa VI Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - a Legii - Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, se prevede expres că hotărârile pronunțate în acțiunile care privesc soluționarea contestațiilor referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale cuvenite personalului conex, în baza Legii nr. 330/2009, sunt irevocabile, recursul declarat în cauză este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.S.I. împotriva sentinței nr. 432 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.