ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Instanța de fond
1.Cererea de chemare în
judecată
Prin cererea
înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, reclamantul V.G. a chemat în judecată pârâții
Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție și
Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la plata ajutoarelor
bănești ce i se cuvin ca urmare a trecerii în rezervă cu drept la pensie de
serviciu anticipată parțială, reactualizate, indexate, majorate cu dobânda
medie de referință a B.N.R.
În
motivarea acțiunii arată că a fost angajat al Ministerului Administrației și
Internelor în perioada 23 august 1984 – 15 mai 2009. În perioada 1 octombrie 2005
– 15 martie 2009 a ocupat funcția de șef Birou Anticorupție pentru Județul
Neamț din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Ca urmare a reorganizării
Direcției Generale Anticorupție, în sensul desființării în primă fază a
birourilor județene și apoi a serviciilor teritoriale, reclamantul a optat pentru
încetarea raporturilor de serviciu și pensionarea anticipată începând cu data
de 15 mai 2009 și acordarea drepturilor bănești compensatorii, în conformitate
cu dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/2003.
Reclamantul a mai
arătat că din suma de 71.375 lei i s-a achitat suma de 31.405 lei după mai mult
de 9 luni de la data încetării raportului de serviciu. Fostul angajator nu
contestă existența acestei creanțe și legitimitatea solicitării reclamantului,
însă precizează prin adresa nr. 1234449 din 3 martie 2010 că diferența de
39.970 lei va fi achitată la următoarea deschidere de credite cu această
destinație.
În data de 15
septembrie 2010, reclamantul a depus precizări la acțiune, în sensul că cererea
de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice reprezintă o cerere de
chemare în garanție și solicită ca această parte să-l despăgubească cu suma de
bani care i se cuvine cu titlu de ajutor la trecerea în rezervă, actualizată cu
rata inflației și dobânda legală.
În ceea
ce privește sumele de plată, reclamantul a solicitat ca pârâții și chemata în
garanție să fie obligați să plătească:
- pentru suma de 31.405 lei dobânzile
legale și rata inflației pentru perioada 15 mai 2009 – 23 februarie 2010;
- pentru suma de 10.983 lei,
dobânzile legale și rata inflației pentru perioada 15 mai 2009 - 24 aprilie 2010;
- pentru suma de 29.977 lei
dobânzile legale și rata inflației pentru perioada 15 mai 2009 și până la data
efectivă a plății.
Reclamantul a precizat că pârâții
i-au achitat la data de 23 februarie 2010 suma de 31.405 lei, la data de 26
aprilie 2010 suma de 10.983 lei, rămânând de plată suma de 29.977 lei.
A menționat petentul că, potrivit
doctrinei și practicii judiciare cumularea dobânzii cu rata inflației este
posibilă, dobânda reprezentând sancțiunea pentru neexecutarea obligației de
plată, iar actualizarea reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data
efectuării plății și prin urmare, nu se ajunge la o dublă reparație.
Apărările pârâtelor
Pârâta Direcția Generală
Anticorupție a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ. prin care
a arătat că în considerarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind
finanțele publice, a solicitat lunar ordonatorului principal de credite
repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor reclamantului, însă, din
lipsă de fonduri acestea nu au putut fi alocate în întregime. A menționat că a
achitat reclamantului, în două tranșe suma de 41.398 lei, urmând ca diferența
de 29.977 lei să fie plătită la prima deschidere de credite bugetare cu această
destinație. Solicită a se constata că nu i se poate imputa nici o vină pentru
neplata în totalitate a drepturilor solicitate, în condițiile în care are
obligația legală de a se încadra în fondurile bugetare repartizate conform legii
din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite.
Pârâtul Ministerul Administrației
și Internelor a formulat la rândul său întâmpinare, în baza art. 115 – 118 C.
proc. civ. prin care arată că drepturile bănești se acordă în limita fondurilor
aprobate anual și că fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor aprobate
prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 s-au dovedit a fi insuficiente, fiind
utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare deschise în
acest sens în perioada ianuarie-aprilie 2009, deschideri ce au cuprins
solicitările de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu
restante pentru anul 2008 și cele aferente încetării raporturilor de serviciu în
perioada ianuarie-februarie și parțial martie 2009.
În privința solicitării
reclamantului de plată a dobânzii legale, s-au formulat aceleași apărări ca și
pârâta Direcția Generală Anticorupție.
3.Soluția instanței de fond
Prin
sentința nr. 122 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția comercială,
contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, așa
cum a fost precizată de reclamantul V.G., în contradictoriu cu pârâții
Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție
București și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a obligat
pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală
Anticorupție, să-i plătească reclamantului suma de 29.977 lei actualizată cu
indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data de 15 mai 2009 și data
plății efective și cu dobânda legală aferentă calculată pentru perioada
cuprinsă între data de 4 iunie 2010 și data plății efective, precum și
diferența rezultată din actualizarea, în funcție de indicele de inflație, a
sumei de 31.405 lei pentru perioada 15 mai 2009 - 23 februarie 2010 și a sumei
de 10.983 lei pentru perioada 15 mai 2009-26 aprilie 2010 și a respins cererea
de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca nefondată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :
În
perioada 1 octombrie 2005 – 15 mai 2009 reclamantul și-a desfășurat activitatea
în cadrul Biroului Anticorupție pentru Județul Neamț și Serviciul Teritorial
Anticorupție Iași, structuri subordonate Direcției Generale Anticorupție.
La data
de 15 mai 2009 reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu
drept la pensie de serviciu, precum și acordarea drepturilor compensatorii în
conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/2003
privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
S-a
reținut că cererea reclamantului a fost aprobată, însă, în ceea ce privește
drepturile bănești, acestuia i-au fost achitate suma de 31.405 lei la data de
23 februarie 2010 și suma de 10.983 lei la data de 26 aprilie 2010, rămânând de
plată suma de 29.977 lei.
A
mai constatat prima instanță că pârâții nu au contestat dreptul reclamantului
de a primi suma de 71.375 lei cu titlu de ajutor acordat la încetarea
raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, însă au invocat dispozițiile art.
57 din O.G. nr. 38/2003, potrivit cărora drepturile bănești reglementate de
această ordonanță se acordă în limita fondurilor bugetare aprobate anual, iar fondurile
bugetare prevăzute cu destinația de ajutoare bănești pentru anul 2009 au fost
insuficiente, astfel că drepturile bănești restante vor fi plătite din
creditele bugetare ale exercițiului bugetar următor.
Aplicând
dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/2003 și văzând
poziția pârâților, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului de a i
se plăti și diferența de 29.977 lei cu titlu de ajutor la încetarea raportului
de serviciu, cu drept la pensie, este întemeiată.
În ceea
ce privește solicitarea reclamantului de a i se plăti sumele actualizate în
funcție de rata inflației și de a i se acorda dobânda legală, instanța de fond
a constatat că în speță, reclamantului i-a încetat raportul de serviciu la data
de 15 mai 2009, iar drepturile cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu i-au
fost achitate parțial, în 2 tranșe.
În
acest context, a apreciat prima instanță că actualizarea sumei în funcție de
rata inflației este menită să acopere prejudiciul cauzat reclamantului prin
devalorizarea monedei naționale și să conserve valoarea reală a obligației până
în momentul executării acesteia, iar dobânda legală i se cuvine reclamantului
în temeiul art. 1082 și art. 1088 C. civ.
Instanța
de fond a mai reținut că împrejurările invocate de pârâți nu sunt de natură a -
i exonera de plata dobânzilor legale, în condițiile în care obligația de plată
își are temeiul în lege, iar ordonatorii principali de credite au obligația de
a întocmi propunerile pentru proiectul de buget, care să conțină estimările de
cheltuieli pentru următorii 3 ani.
În ceea
ce privește dobânda legală, s-a considerat de către curtea de apel că, în
conformitate cu art. 1088 alin. (2) C. civ., urmează să fie achitate doar
pentru suma de 29.977 lei, pentru perioada cuprinsă între data formulării
cererii de chemare în judecată – 4 iunie 2010 și data plății efective.
Cererea
de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, a fost apreciată ca
nefiind fondată, deoarece instituția chemată în garanție nu este garantul
îndeplinirii obligațiilor legale ce le revin pârâților.
II
instanța de recurs
1.Criticile
pârâților
Împotriva
acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală Anticorupție din
cadrul Ministerului Administrației și Internelor, precum și Ministerul
Administrației și Internelor, care au formulat aceleași critici, deși sunt
prezentate diferit, astfel că motivele de recurs urmează a fi analizate
împreună.
Recurenții
au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că plata
parțială și cu întârziere a drepturilor bănești cuvenite intimatului –
reclamant V.G. s-a făcut din motive obiective, care nu le sunt imputabile.
Astfel,
s-a arătat că potrivit art. 57 din O.U.G. nr. 38/2003 acordarea drepturilor
bănești reglementate prin această ordonanță se face în limita fondurilor
bugetare aprobate anual Ministerului Administrației și Internelor, iar conform art.
14 alin. (1) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele
publice, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, nici o
cheltuială din fondurile publice neputând fi angajată și plătită dacă nu este
aprobată potrivit legii, ordonatorii de credite având obligația de a utiliza
creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinației aprobate, cu
respectarea dispozițiilor legale.
Recurenții
au susținut că fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor de tipul celor
solicitate de intimatul – reclamant, prevăzute din art. 27 alin. (1) din O.G.
nr. 37/2003 au fost insuficiente, deschiderile de credite bugetare din perioada
ianuarie – aprilie 2009 fiind folosite pentru acordarea ajutoarelor restante
cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu pentru anul 2008 și pentru
primele 3 luni din 2009, art. 61 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 prevăzând că orice
cheltuială angajată și ordonanțată, neachitată până la sfârșitul anului bugetar
se va plăti în contul bugetului pe anul următor, în acest sens fiind și OMFP nr.
1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,
ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și dispozițiile
art. 47 din O.G. nr. 38/2003, potrivit căruia ajutoarele prevăzute la art. 27
alin. (1) din Ordonanță pot fi achitate în termen de 3 ani de la data când
trebuiau plătite.
Recurenții
au arătat că în mod greșit au fost obligați să plătească intimatului –
reclamant dobândă legală pentru suma rămasă de achitat, deși în speță nu se
aplică O.G. nr. 9/2000, nefiind vorba de o obligație de plată rezultată dintr-o
convenție a părților, iar pe de altă parte pârâții nu puteau fi puși în
întârziere, întrucât angajarea cheltuielilor bugetare se putea face numai în
limita creditelor bugetare aprobate, din art. 1 și art. 8 al Ordonanței rezultând
că nu erau incidente în cauză prevederile O.G. nr. 9/2000.
S-a
învederat că potrivit art. 1082 C. civ. debitorul nu poate fi obligat la plata
de daune interese, dacă va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o
cauză străină, care nu-i poate fi imputată, ori recurentele – pârâte nu se fac
vinovate de neachitarea imediată a drepturilor bănești cuvenite intimatului –
reclamant.
Recurenta
– pârâtă DGA a mai susținut că nu este corect reținut de instanța de fond
cuantumul sumei achitate intimatului la 22 aprilie 2010 și nici datele plăților
parțiale.
S-a
susținut că actualizarea sumei de bani cu indicele de inflație la momentul
plății efective reprezenta o reparație suficientă a eventualului prejudiciu pe
care intimatul l-ar fi putut suferi prin devalorizarea monedei naționale.
S-a
solicitat admiterea recursurilor și modificarea sentinței în sensul respingerii
acțiunii intimatului – reclamant.
Apărările
intimatului
Intimatul
– reclamant V.G. a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C.
proc. civ. prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursurilor
Instanța
constată că nicunul din recurenții – pârâți nu a contestat legitimitatea și
cuantumul drepturilor bănești rămase de achitat intimatului – reclamant, pe
care au fost obligați să le plătească prin sentința recurată.
Prima
critică formulată de recurenții – pârâți privind lipsa fondurilor bănești
necesare achitării drepturilor legal cuvenite intimatului – reclamant V.G. în
temeiul art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 37/2003 este nefondată, întrucât deși
recurenții – pârâți sunt instituții bugetare , care nu pot utiliza creditele
bugetare acordate pentru fiecare an bugetar decât în limita și în scopul
destinației pentru care au fost aprobate, (la data promovării acțiunii
reclamantului fiind deja epuizate fondurile pentru drepturile bănești restante cuvenite
polițiștilor care au solicitat trecerea în rezervă), această împrejurare nu
poate în nici un caz conduce la respingerea acțiunii și la lipsirea intimatului
– reclamant de un drept prevăzut de lege, pentru care avea o speranță legitimă
de a-i fi plătit.
Este în
schimb întemeiată cea de-a doua critică formulată de reclamanți, care privește obligarea
lor și la plata dobânzii legale aferente sumei rămase de achitat intimatului,
de 29977 lei, deși s-a dispus actualizarea acesteia cu indicele de inflație pentru
perioada cuprinsă între data de 15 mai 2009 și data plății efective.
Prima
instanță a obligat pârâții la plata acestei dobânzi în temeiul art. 1082 și art.
1088 alin. (2) C. civ., fiind incorecte susținerile recurenților – pârâți
privind aplicarea O.G. nr. 9 /2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile
bănești, din considerentele sentinței nerezultând că instanța de fond a avut în
vedere dispozițiile acestui act normativ.
Potrivit
prevederilor art. 1082 C. civ. pe care Curtea de Apel Bacău și-a fundamentat soluția
de acordare a dobânzii aferente sumei de 29977 lei, „debitorul este osândit, de
se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru
întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte – i, afară
numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care
nu-i poate fi imputată”.
În
speță, recurenții pârâți nu au nici o culpă pentru întârzierea plății drepturilor
bănești solicitate de intimatul - reclamant în temeiul nr. O.G. nr. 38/2003,
deoarece, datorită numeroaselor solicitări, s-au terminat creditele bugetare
care le-au fost aprobate pentru plata acestor drepturi cuvenite polițiștilor la
încetarea raporturilor de serviciu, cu fondurile aprobate pentru anul 2010 neputându-se
achita decât restanțele datorate pentru anul 2008 și primele luni din anul
2009, recurenții – pârâți fiind obligați să respecte limitele și destinația
creditelor bugetare aprobate, conform Legii nr. 500/2002.
De
altfel, aceștia au fost obligați să plătească intimatului – reclamant sumele
cuvenite, actualizate cu rata inflației, pentru a fi acoperit eventualul
prejudiciu pe care acesta din urmă l-ar putea suferi ca urmare a devalorizării
monedei naționale.
Ultima
critică formulată de Direcția Generală Anticorupție care vizează cuantumul
sumelor achitate recurentului – pârât , deși corectă, în sensul că în mod
eronat în considerentele și în dispozitivul sentinței nr. 122/2010 a Curții de
Apel Brașov s-a reținut că s-a achitat suma de 10983 lei la data de 22 aprilie
2010, în loc de 9993 lei, așa cum rezultă din Ordinul de plată nr. 413 /2010 de
la fila 8 dosar recurs, este lipsită de interes, deoarece drepturile bănești
restante cuvenite intimatului – reclamant au fost calculate corect , la valoarea
de 29977 lei, confirmată de toate părțile din proces (71375 lei suma cuvenită,
din care sau scăzut sumele achitate, de 31405 lei și 9993 lei plătite deja
intimatului).
De
asemenea, este lipsită de interes și critica ce vizează data la care s-a plătit
cea de – a doua tranșă - 22 aprilie 2010, confirmată de Ordinul plată menționat
anterior, în dispozitivul sentinței recurate fiind trecut greșit 26 aprilie
2010, întrucât această eroare este de natură să-l prejudicieze pe intimat, care
ar fi putut obține actualizarea pe o perioadă mai îndelungată, însă acesta nu a
recurat sentința, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. recurenta –
pârâtă nu poate invoca o eroare care prejudiciază o altă parte din proces și
care , în cazul de față i-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac,
fiind incidente dispozițiile art. 315 alin. (4)
3
coroborat cu art.
296
1
C. proc. civ.
4.Soluția
instanței de recurs
Astfel
fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele
recursuri și va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătura obligarea
pârâților la plata dobânzii legale de 29977 lei datorată intimatului –
reclamant în temeiul art. 27 din O.G. nr. 38/2003 și neachitată, urmând a se
menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție,
împotriva sentinței nr. 122 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată
în sensul că înlătură obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumei
de 29.977 lei.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
7 iunie 2011.