ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Instanța de fond

1.Cererea de chemare în

judecată

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamantul V.G. a chemat în judecată pârâții

Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție și

Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la plata ajutoarelor

bănești ce i se cuvin ca urmare a trecerii în rezervă cu drept la pensie de

serviciu anticipată parțială, reactualizate, indexate, majorate cu dobânda

medie de referință a B.N.R.

În

motivarea acțiunii arată că a fost angajat al Ministerului Administrației și

Internelor în perioada 23 august 1984 – 15 mai 2009. În perioada 1 octombrie 2005

– 15 martie 2009 a ocupat funcția de șef Birou Anticorupție pentru Județul

Neamț din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Ca urmare a reorganizării

Direcției Generale Anticorupție, în sensul desființării în primă fază a

birourilor județene și apoi a serviciilor teritoriale, reclamantul a optat pentru

încetarea raporturilor de serviciu și pensionarea anticipată începând cu data

de 15 mai 2009 și acordarea drepturilor bănești compensatorii, în conformitate

cu dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/2003.

Reclamantul a mai

arătat că din suma de 71.375 lei i s-a achitat suma de 31.405 lei după mai mult

de 9 luni de la data încetării raportului de serviciu. Fostul angajator nu

contestă existența acestei creanțe și legitimitatea solicitării reclamantului,

însă precizează prin adresa nr. 1234449 din 3 martie 2010 că diferența de

39.970 lei va fi achitată la următoarea deschidere de credite cu această

destinație.

În data de 15

septembrie 2010, reclamantul a depus precizări la acțiune, în sensul că cererea

de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice reprezintă o cerere de

chemare în garanție și solicită ca această parte să-l despăgubească cu suma de

bani care i se cuvine cu titlu de ajutor la trecerea în rezervă, actualizată cu

rata inflației și dobânda legală.

În ceea

ce privește sumele de plată, reclamantul a solicitat ca pârâții și chemata în

garanție să fie obligați să plătească:

- pentru suma de 31.405 lei dobânzile

legale și rata inflației pentru perioada 15 mai 2009 – 23 februarie 2010;

- pentru suma de 10.983 lei,

dobânzile legale și rata inflației pentru perioada 15 mai 2009 - 24 aprilie 2010;

- pentru suma de 29.977 lei

dobânzile legale și rata inflației pentru perioada 15 mai 2009 și până la data

efectivă a plății.

Reclamantul a precizat că pârâții

i-au achitat la data de 23 februarie 2010 suma de 31.405 lei, la data de 26

aprilie 2010 suma de 10.983 lei, rămânând de plată suma de 29.977 lei.

A menționat petentul că, potrivit

doctrinei și practicii judiciare cumularea dobânzii cu rata inflației este

posibilă, dobânda reprezentând sancțiunea pentru neexecutarea obligației de

plată, iar actualizarea reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data

efectuării plății și prin urmare, nu se ajunge la o dublă reparație.

Pârâta Direcția Generală

Anticorupție a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ. prin care

a arătat că în considerarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice, a solicitat lunar ordonatorului principal de credite

repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor reclamantului, însă, din

lipsă de fonduri acestea nu au putut fi alocate în întregime. A menționat că a

achitat reclamantului, în două tranșe suma de 41.398 lei, urmând ca diferența

de 29.977 lei să fie plătită la prima deschidere de credite bugetare cu această

destinație. Solicită a se constata că nu i se poate imputa nici o vină pentru

neplata în totalitate a drepturilor solicitate, în condițiile în care are

obligația legală de a se încadra în fondurile bugetare repartizate conform legii

din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite.

Pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor a formulat la rândul său întâmpinare, în baza art. 115 – 118 C.

proc. civ. prin care arată că drepturile bănești se acordă în limita fondurilor

aprobate anual și că fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor aprobate

prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 s-au dovedit a fi insuficiente, fiind

utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare deschise în

acest sens în perioada ianuarie-aprilie 2009, deschideri ce au cuprins

solicitările de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu

restante pentru anul 2008 și cele aferente încetării raporturilor de serviciu în

perioada ianuarie-februarie și parțial martie 2009.

În privința solicitării

reclamantului de plată a dobânzii legale, s-au formulat aceleași apărări ca și

pârâta Direcția Generală Anticorupție.

3.Soluția instanței de fond

Prin

sentința nr. 122 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal            a admis în parte acțiunea, așa

cum a fost precizată de reclamantul V.G., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală Anticorupție

București și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a obligat

pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală

Anticorupție, să-i plătească reclamantului suma de 29.977 lei actualizată cu

indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data de 15 mai 2009 și data

plății efective și cu dobânda legală aferentă calculată pentru perioada

cuprinsă între data de 4 iunie 2010 și data plății efective, precum și

diferența rezultată din actualizarea, în funcție de indicele de inflație, a

sumei de 31.405 lei pentru perioada 15 mai 2009 - 23 februarie 2010 și a sumei

de 10.983 lei pentru perioada 15 mai 2009-26 aprilie 2010 și a respins cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :

În

perioada 1 octombrie 2005 – 15 mai 2009 reclamantul și-a desfășurat activitatea

în cadrul Biroului Anticorupție pentru Județul Neamț și Serviciul Teritorial

Anticorupție Iași, structuri subordonate Direcției Generale Anticorupție.

La data

de 15 mai 2009 reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu

drept la pensie de serviciu, precum și acordarea drepturilor compensatorii în

conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

S-a

reținut că cererea reclamantului a fost aprobată, însă, în ceea ce privește

drepturile bănești, acestuia i-au fost achitate suma de 31.405 lei la data de

23 februarie 2010 și suma de 10.983 lei la data de 26 aprilie 2010, rămânând de

plată suma de 29.977 lei.

A

mai constatat prima instanță că pârâții nu au contestat dreptul reclamantului

de a primi suma de 71.375 lei cu titlu de ajutor acordat la încetarea

raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, însă au invocat dispozițiile art.

57 din O.G. nr. 38/2003, potrivit cărora drepturile bănești reglementate de

această ordonanță se acordă în limita fondurilor bugetare aprobate anual, iar fondurile

bugetare prevăzute cu destinația de ajutoare bănești pentru anul 2009 au fost

insuficiente, astfel că drepturile bănești restante vor fi plătite din

creditele bugetare ale exercițiului bugetar următor.

Aplicând

dispozițiile art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/2003 și văzând

poziția pârâților, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului de a i

se plăti și diferența de 29.977 lei cu titlu de ajutor la încetarea raportului

de serviciu, cu drept la pensie, este întemeiată.

În ceea

ce privește solicitarea reclamantului de a i se plăti sumele actualizate în

funcție de rata inflației și de a i se acorda dobânda legală, instanța de fond

a constatat că în speță, reclamantului i-a încetat raportul de serviciu la data

de 15 mai 2009, iar drepturile cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu i-au

fost achitate parțial, în 2 tranșe.

În

acest context, a apreciat prima instanță că actualizarea sumei în funcție de

rata inflației este menită să acopere prejudiciul cauzat reclamantului prin

devalorizarea monedei naționale și să conserve valoarea reală a obligației până

în momentul executării acesteia, iar dobânda legală i se cuvine reclamantului

în temeiul art. 1082 și art. 1088 C. civ.

Instanța

de fond a mai reținut că împrejurările invocate de pârâți nu sunt de natură a -

i exonera de plata dobânzilor legale, în condițiile în care obligația de plată

își are temeiul în lege, iar ordonatorii principali de credite au obligația de

a întocmi propunerile pentru proiectul de buget, care să conțină estimările de

cheltuieli pentru următorii 3 ani.

În ceea

ce privește dobânda legală, s-a considerat de către curtea de apel că, în

conformitate cu art. 1088 alin. (2) C. civ., urmează să fie achitate doar

pentru suma de 29.977 lei, pentru perioada cuprinsă între data formulării

cererii de chemare în judecată – 4 iunie 2010 și data plății efective.

Cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, a fost apreciată ca

nefiind fondată, deoarece instituția chemată în garanție nu este garantul

îndeplinirii obligațiilor legale ce le revin pârâților.

II

instanța de recurs

1.Criticile

pârâților

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală Anticorupție din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor, precum și Ministerul

Administrației și Internelor, care au formulat aceleași critici, deși sunt

prezentate diferit, astfel că motivele de recurs urmează a fi analizate

împreună.

Recurenții

au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că plata

parțială și cu întârziere a drepturilor bănești cuvenite intimatului –

reclamant V.G. s-a făcut din motive obiective, care nu le sunt imputabile.

Astfel,

s-a arătat că potrivit art. 57 din O.U.G. nr. 38/2003 acordarea drepturilor

bănești reglementate prin această ordonanță se face în limita fondurilor

bugetare aprobate anual Ministerului Administrației și Internelor, iar conform art.

14 alin. (1) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele

publice, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, nici o

cheltuială din fondurile publice neputând fi angajată și plătită dacă nu este

aprobată potrivit legii, ordonatorii de credite având obligația de a utiliza

creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinației aprobate, cu

respectarea dispozițiilor legale.

Recurenții

au susținut că fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor de tipul celor

solicitate de intimatul – reclamant, prevăzute din art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 37/2003 au fost insuficiente, deschiderile de credite bugetare din perioada

ianuarie – aprilie 2009 fiind folosite pentru acordarea ajutoarelor restante

cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu pentru anul 2008 și pentru

primele 3 luni din 2009, art. 61 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 prevăzând că orice

cheltuială angajată și ordonanțată, neachitată până la sfârșitul anului bugetar

se va plăti în contul bugetului pe anul următor, în acest sens fiind și OMFP nr.

1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,

ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și dispozițiile

art. 47 din O.G. nr. 38/2003, potrivit căruia ajutoarele prevăzute la art. 27

alin. (1) din Ordonanță pot fi achitate în termen de 3 ani de la data când

trebuiau plătite.

Recurenții

au arătat că în mod greșit au fost obligați să plătească intimatului –

reclamant dobândă legală pentru suma rămasă de achitat, deși în speță nu se

aplică O.G. nr. 9/2000, nefiind vorba de o obligație de plată rezultată dintr-o

convenție a părților, iar pe de altă parte pârâții nu puteau fi puși în

întârziere, întrucât angajarea cheltuielilor bugetare se putea face numai în

limita creditelor bugetare aprobate, din art. 1 și art. 8 al Ordonanței rezultând

că nu erau incidente în cauză prevederile O.G. nr. 9/2000.

S-a

învederat că potrivit art. 1082 C. civ. debitorul nu poate fi obligat la plata

de daune interese, dacă va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o

cauză străină, care nu-i poate fi imputată, ori recurentele – pârâte nu se fac

vinovate de neachitarea imediată a drepturilor bănești cuvenite intimatului –

reclamant.

Recurenta

– pârâtă DGA a mai susținut că nu este corect reținut de instanța de fond

cuantumul sumei achitate intimatului la 22 aprilie 2010 și nici datele plăților

parțiale.

S-a

susținut că actualizarea sumei de bani cu indicele de inflație la momentul

plății efective reprezenta o reparație suficientă a eventualului prejudiciu pe

care intimatul l-ar fi putut suferi prin devalorizarea monedei naționale.

S-a

solicitat admiterea recursurilor și modificarea sentinței în sensul respingerii

acțiunii intimatului – reclamant.

intimatului

Intimatul

– reclamant V.G. a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C.

proc. civ. prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

Înaltei Curți asupra recursurilor

Instanța

constată că nicunul din recurenții – pârâți nu a contestat legitimitatea și

cuantumul drepturilor bănești rămase de achitat intimatului – reclamant, pe

care au fost obligați să le plătească prin sentința recurată.

Prima

critică formulată de recurenții – pârâți privind lipsa fondurilor bănești

necesare achitării drepturilor legal cuvenite intimatului – reclamant V.G. în

temeiul art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 37/2003 este nefondată, întrucât deși

recurenții – pârâți sunt instituții bugetare , care nu pot utiliza creditele

bugetare acordate pentru fiecare an bugetar decât în limita și în scopul

destinației pentru care au fost aprobate, (la data promovării acțiunii

reclamantului fiind deja epuizate fondurile pentru drepturile bănești restante cuvenite

polițiștilor care au solicitat trecerea în rezervă), această împrejurare nu

poate în nici un caz conduce la respingerea acțiunii și la lipsirea intimatului

– reclamant de un drept prevăzut de lege, pentru care avea o speranță legitimă

de a-i fi plătit.

Este în

schimb întemeiată cea de-a doua critică formulată de reclamanți, care privește obligarea

lor și la plata dobânzii legale aferente sumei rămase de achitat intimatului,

de 29977 lei, deși s-a dispus actualizarea acesteia cu indicele de inflație pentru

perioada cuprinsă între data de 15 mai 2009 și data plății efective.

Prima

instanță a obligat pârâții la plata acestei dobânzi în temeiul art. 1082 și art.

1088 alin. (2) C. civ., fiind incorecte susținerile recurenților – pârâți

privind aplicarea O.G. nr. 9 /2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile

bănești, din considerentele sentinței nerezultând că instanța de fond a avut în

vedere dispozițiile acestui act normativ.

Potrivit

prevederilor art. 1082 C. civ. pe care Curtea de Apel Bacău și-a fundamentat soluția

de acordare a dobânzii aferente sumei de 29977 lei, „debitorul este osândit, de

se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru

întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte – i, afară

numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care

nu-i poate fi imputată”.

În

speță, recurenții pârâți nu au nici o culpă pentru întârzierea plății drepturilor

bănești solicitate de intimatul - reclamant în temeiul nr. O.G. nr. 38/2003,

deoarece, datorită numeroaselor solicitări, s-au terminat creditele bugetare

care le-au fost aprobate pentru plata acestor drepturi cuvenite polițiștilor la

încetarea raporturilor de serviciu, cu fondurile aprobate pentru anul 2010 neputându-se

achita decât restanțele datorate pentru anul 2008 și primele luni din anul

2009, recurenții – pârâți fiind obligați să respecte limitele și destinația

creditelor bugetare aprobate, conform Legii nr. 500/2002.

De

altfel, aceștia au fost obligați să plătească intimatului – reclamant sumele

cuvenite, actualizate cu rata inflației, pentru a fi acoperit eventualul

prejudiciu pe care acesta din urmă l-ar putea suferi ca urmare a devalorizării

monedei naționale.

Ultima

critică formulată de Direcția Generală Anticorupție care vizează cuantumul

sumelor achitate recurentului – pârât , deși corectă, în sensul că în mod

eronat în considerentele și în dispozitivul sentinței nr. 122/2010 a Curții de

Apel Brașov s-a reținut că s-a achitat suma de 10983 lei la data de 22 aprilie

2010, în loc de 9993 lei, așa cum rezultă din Ordinul de plată nr. 413 /2010 de

la fila 8 dosar recurs, este lipsită de interes, deoarece drepturile bănești

restante cuvenite intimatului – reclamant au fost calculate corect , la valoarea

de 29977 lei, confirmată de toate părțile din proces (71375 lei suma cuvenită,

din care sau scăzut sumele achitate, de 31405 lei și 9993 lei plătite deja

intimatului).

De

asemenea, este lipsită de interes și critica ce vizează data la care s-a plătit

cea de – a doua tranșă - 22 aprilie 2010, confirmată de Ordinul plată menționat

anterior, în dispozitivul sentinței recurate fiind trecut greșit 26 aprilie

2010, întrucât această eroare este de natură să-l prejudicieze pe intimat, care

ar fi putut obține actualizarea pe o perioadă mai îndelungată, însă acesta nu a

recurat sentința, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. recurenta –

pârâtă nu poate invoca o eroare care prejudiciază o altă parte din proces și

care , în cazul de față i-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac,

fiind incidente dispozițiile art. 315 alin. (4)

3

coroborat cu art.

296

1

C. proc. civ.

4.Soluția

instanței de recurs

Astfel

fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele

recursuri și va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătura obligarea

pârâților la plata dobânzii legale de 29977 lei datorată intimatului –

reclamant în temeiul art. 27 din O.G. nr. 38/2003 și neachitată, urmând a se

menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție,

împotriva sentinței nr. 122 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată

în sensul că înlătură obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumei

de 29.977 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 iunie 2011.