ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată și precizată pe

rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, reclamantul P.H.F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor, Direcția Anticorupție și Ministerul Finanțelor

Publice, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție să

solicite ordonatorului principal de credite repartizarea sumelor necesare

pentru plata drepturilor bănești compensatorii și efectuarea plății, obligarea pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu aceste

sume pe care să le repartizeze Direcției Generale Anticorupție și să fie

obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să propună rectificarea bugetului

și să vireze Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare

achitării sumelor cu titlul de ajutoare bănești. Prin precizarea acțiunii,

reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților în modalitatea inițială la

plata diferenței de sumă neachitată de 34.433 RON și la plata dobânzii legale

calculate astfel: pentru suma achitată până în prezent, de 47.551 RON, dobândă

calculată pentru perioada cuprinsă de la data pensionării, respectiv 15 martie

2010 sau de Ia data notificării făcute la data de 23 iulie 2009 și până la

plata plății parțiale, respectiv februarie și aprilie 2010; - pentru tranșa

neachitată până la plata integrală a sumei, precum și la reactualizarea

creanței cu indicele inflației comunicate de Institutul Național de Statistică.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că fost angajat în Ministerul Administrației și

Internelor, însă ca urmare a reorganizării avute în cadrul structurilor

teritoriale ale Direcției Generale Anticorupție și a iminenței desființării

postului ocupat, a solicitat prin raportul din 12 martie 2009, pensionarea sa

anticipată.

Reclamantul a mai

arătat că prin decizia Casei de Pensii a Ministerului Administrației și

Internelor s-a dispus încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 15

martie 2009, fiind pensionat anticipat, și a solicitat și acordarea plăților

compensatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 360/2002, nr. 179/2004, prin

aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003. Pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, prin întâmpinarea formulată, a susținut că în

conformitate cu art. 57 din O.G. nr. 38/2003, fondurile bănești se acordă în

limita fondurilor aprobate anual ministerului, urmând a fi alocate în funcție

de data la care vor fi primite, sens în care a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Direcția Generală

Anticorupție prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei capacității procesuale

de exercițiu întrucât este unitate fără personalitate juridică din aparatul

central și a învederat instanței prevederile art. 57 din O.G. nr. 38/2003.

Ministerul Finanțelor

Publice a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale

pasive deoarece nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul,

precum și inadmisibilitatea cererii de judecată raportat la prevederile art. 17

alin. (1) din Legea nr. 500/2002.

Prin Încheierea de

ședință din data de 29 aprilie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de

pârâți.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

236/2010 pronunțată în data de 20 mai 2010, a admis acțiunea formulată de

reclamantul P.H.F., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală

Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâta Direcția Generală

Anticorupție să solicite Ministerului Administrației și Internelor și să

plătească după alocarea la bugetul propriu reclamantului suma de 34.433 RON cu

dobânda legală, dobândă legală care urmează a fi calculată pentru suma de

47.551 RON de la data de 23 iulie 2009 și până la data plății parțiale, iar

pentru tranșa neachitată de 34.433 RON, de la data notificării, respectiv 23

iulie 2009 și până la data plății integrale.

Totodată, a obligat

Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu și să

aloce Direcției Generale Anticorupție aceste sume, iar pe pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice să facă demersurile necesare pentru alocarea acestei sume

ordonatorului de credite.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței,

că, potrivit art. 27 din O.G. nr. 38/2003, reclamantul este îndreptățit să

beneficieze de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în

luna schimbării poziției de activitate raportat la vechimea între 20 și 25 de

ani, egal cu 12 salarii. Mai mult, arată instanța, întrucât a încheiat

activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare, reclamantul mai

beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un

ajutor egal cu două salarii de bază nete.

Deși a notificat

Direcția Generală Anticorupție la data de 23 iulie 2009, reclamantului i s-a

răspuns că aceste drepturi bănești compensatorii vor fi acordate în momentul în

care vor exista disponibilități financiare în acest sens, poziție pe care

pârâții au menținut-o și în fața instanței.

A mai susținut prima

instanță că în cursul procesului, reclamantului i-a fost achitată suma de

47.551 RON, rămânând o diferență de sumă neachitată în valoare de 34.433 RON.

Concluzionează

instanța, arătând că drepturile bănești nu au fost achitate după data

pensionării, astfel că reclamantul este îndreptățit să primească și dobânda

legală potrivit O.G. nr. 9/2000, care urmează a constitui factorul de

actualizare a sumei datorate.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția

Anticorupție. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, atât

împotriva sentinței sus-menționate, cât și a Încheierii din data de 29 aprilie

2010 a aceleiași instanțe.

Recurentul-pârât

Ministerul Finanțelor Publice a arătat că în mod greșit a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond nemotivând

soluția pronunțată pe această excepție, având în vedere că această instituție

nu are niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul.

Totodată, pe fondul

cauzei, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 500/2002 a finanțelor

publice, care reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea

cheltuielilor bugetare susținând că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1),

rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă revine Guvernului,

respectiv Parlamentului, iar conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) ale

aceluiași act normativ, legea bugetară anuală prevede și autorizează pentru

anul bugetar, veniturile și cheltuielile prin buget, în cadrul cărora se

angajează, ordonează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita

maximă, care nu poate fi depășită.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea încheierii și sentinței atacate în sensul

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de

recurentul-pârât, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât

Ministerul Administrației și Internelor a criticat sentința atacată invocând

lipsa fondurilor bănești necesare achitării ajutoarelor legale cuvenite

intimatului-reclamant, conform art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003,

recurentul arătând că potrivit art. 57 din acest act normativ drepturile

bănești cuvenite polițiștilor se acordă în limita fondurilor aprobate anual

Ministerului Administrației și Internelor.

Totodată, au fost

invocate și dispozițiile art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea

unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul

bugetar, potrivit cărora, ordonatorii de credite sunt obligați a se încadra în

limitele de cheltuieli cu personalul, astfel cum sunt acestea prevăzute în

legea bugetară anuală.

S-a susținut că în

conformitate cu art. 14 alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002, la nivelul

ordonatorului principal de credite s-au luat în evidență sumele necesare

privind acordarea ajutoarelor cuvenite polițiștilor la încetarea raporturilor

de serviciu, pentru a fi alocate după aprobarea bugetului Ministerului Administrației

și Internelor, pentru această natură de cheltuieli.

În ceea ce privește

dobânda legală, recurentul a susținut că nu există temei legal pentru acordarea

acesteia.

Recurenta-pârâtă

Direcția Generală Anticorupție a criticat sentința atacată doar sub aspectul

acordării dobânzii legale apreciind, în raport de dispozițiile art. 1 și 8 din

O.G. nr. 9/2000, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 356/2002,

cât și în raport de dispozițiile art. 1082 alin. (1) C. civ., că nu datorează

aceste sume.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare solicitând menținerea sentinței atacate și respingerea

recursurilor formulate, ca nefondate.

Analizând sentința

atacată, prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată următoarele:

Cu privire la

recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Administrației și

Internelor, precum și Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerul

Administrației și Internelor, Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, critica

formulată de către recurentul-pârât vizând lipsa fondurilor bănești necesare

plății ajutoarelor cuvenite intimatului-pârât, potrivit art. 27 alin. (1) din

O.U.G. nr. 38/2003, nu poate fi reținută, întrucât nu privește legalitatea

sentinței atacate, ci executarea acesteia, ceea ce excede actualului cadru

procesual, iar pe de altă parte, lipsa disponibilităților bănești nu poate

justifica neplata unui drept prevăzut de lege.

În ceea ce privește

critica vizând acordarea nelegală a dobânzii, pentru sumele datorate, invocată

de ambii recurenți-pârâți, se constată că și aceasta este nefondată, instanța

de fond reținând în mod corect că pentru drepturile bănești neachitate după

data pensionării, intimatul-reclamant este îndreptățit să primească și dobânda

legală potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.

În fapt, acordarea

dobânzii legale dispusă prin sentința atacată, vizează actualizarea drepturilor

bănești neacordate, la data plății efective a acestora, pentru acoperirea

prejudiciului cauzat, ca urmare a neachitării la timp a acestora.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

recurenților-pârâți Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală Anticorupție în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește

recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj, Înalta Curte constată că acesta este fondat

și urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, principala

critică formulată de recurent vizează soluționarea greșită a excepției lipsei

calității procesuale pasive, critica fiind fondată, întrucât instanța de fond

nu și-a motivat soluția de respingere a acestei excepții prin Încheierea de

ședință din data de 29 aprilie 2010.

Excepția invocată de

recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice este însă întemeiată, întrucât

nu există identitate între persoana acestui pârât și cel obligat în același

raport juridic, ori în speță solicitarea reclamantului de acordare a unor

drepturi bănești nu îl privește în mod direct pe acest pârât, iar obligarea sa

la efectuarea demersurilor necesare pentru alocarea acestei sume ordonatorului

de credite este nelegală.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ., va

admite recursul formulat și va modifica hotărârile atacate, în sensul că admite

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice

și respinge acțiunea reclamantului față de acesta, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

recursurile formulate de către ceilalți pârâți, astfel cum s-a menționat

anterior, vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj împotriva Încheierii din 29 aprilie 2010 și a Sentinței

nr. 263 din 20 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică hotărârile

atacate, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea reclamantului față de

acesta.

Respinge recursurile

formulate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală Anticorupție împotriva Sentinței nr. 236 din 20 mai 2010 pronunțată de

aceeași instanță, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2011.