ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4652/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul P.C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor București, Direcția Generală Anticorupție București și Ministerul Finanțelor Publice București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești în sumă de 30.787 RON, actualizată la zi în raport cu rata inflației la data plății efective, ca urmare a trecerii în rezervă. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 1987-2009 a fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor, iar începând cu luna octombrie 2005 și până în martie 2009 a lucrat la Serviciul Anticorupție Suceava, din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

În luna martie 2009 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, pensionarea anticipată și acordarea drepturilor bănești compensatorii în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 și art. 14 lit. a) din Legea nr. 179/2004. Prin decizia din 18 mai 2009 emisă de Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și nternelor a fost pensionat anticipat, fără a-i fi achitate în totalitate drepturile bănești care i-au fost calculate conform art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 38/2003. Referitor la chemarea în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice consideră că acesta este întemeiată în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Direcția Generală Anticorupție de către Ministerul Finanțelor Publice, cea dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele datorate.

Prin sentința civilă nr. 295 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu invocată de pârâta Direcția Generală Anticorupție, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.C.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației Și Internelor Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție să plătească reclamantului drepturi bănești în sumă de 30.787 RON actualizată cu rata inflației la data plății.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut referitor la excepția lipsei capacității procesuale, invocată de pârâta Direcția Generală Anticorupție, că în materia contenciosului administrativ, pentru verificarea capacității nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice emitente ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii. Pârâta Direcția Generală Anticorupție are calitatea de ordonator terțiar de credite având obligația stabilirii și plății drepturilor bănești cuvenite polițiștilor angajați în cadrul acestei unități, deci are capacitate de drept administrativ.

Instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. Este adevărat că reclamantul a fost angajat al pârâtei Direcția Generală Anticorupție dar pârâtul Ministerul Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite. Ordonatorul terțiar de credite stabilește drepturile salariale ale angajaților și le plătește dar, numai în măsura în care ordonatorul principal de credite aprobă și repartizează sumele necesare. Astfel, instanța de fond a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă întrucât are obligația repartizării creditelor bugetare necesare achitării drepturilor salariale ale reclamantului.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, apreciind că ministerul are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget. În aceste condiții, Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că reclamantul a fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor în perioada 1987-2009.

Începând cu luna octombrie 2005 și până în luna martie 2009, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, reclamantul a fost angajat al Direcției Generale Anticorupție. Odată cu cererea de pensionare anticipată reclamantul a solicitat pârâtei Direcția Generală Anticorupție și plata drepturilor compensatorii conform art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Pârâta, în urma calculului făcut, a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 73.301 RON, sumă din care i-a achitat 32.252 RON la data de 22 februarie 2010 și 10.262 RON la data de 29 aprilie 2010 (adresa din 8 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor).

Deoarece, de la data pensionării reclamantului (18 mai 2009) și până în prezent a trecut mai mult de un an, iar pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție refuză plata drepturilor bănești restante, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 30.787 RON actualizată cu rata inflației la data plății. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Ministerul Administrației și Internelor în motivele de recurs susține că sentința recurată este netemeinică și nelegală deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, calculul și plata oricăror drepturi bănești către intimatul-reclamant s-a făcut exclusiv de către Direcția Generală Anticorupție, unitate al cărei director are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul Direcției Generale Anticorupție sunt în competența exclusivă a directorului acestei unități, care este ordonator terțiar de credite. Fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor prevăzute la art. 27 din O.G. nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiare-fiscale și O.G.

nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, s-au dovedit a fi insuficiente, fiind utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate în acest sens în perioada ianuarie-aprilie 2009, deschideri ce au cuprins solicitările de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu restante pentru anul 2008 și cele aferente încetării raporturilor de serviciu în perioada ianuarie-februarie și, parțial, martie 2009. Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale și pe cele ale art. 14 alin. (3) din legea menționată, potrivit cărora nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, precum și actuala situație financiară care reclamă constrângeri de ordin bugetar, se arată că la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite cadrelor militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere,

pentru a fi alocate în funcție de fondurile bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Administrației și Internelor prin legea bugetului de stat. Recurentul-pârât precizează că drepturile bănești cuvenite intimatului-reclamant la încetarea raporturilor de serviciu, au fost calculate potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, fiind în sumă de 73.301 RON, din care până în prezent s-au efectuat plăți în sumă de 42.514 RON, în funcție de creditele bugetare repartizate. Direcția Generală Anticorupție în motivarea recursului arată că potrivit art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.

Întrucât Direcției Generale Anticorupție nu i-au fost alocate fonduri cu această destinație, se arată că este neîntemeiată obligarea unității la plata drepturilor bănești solicitate. În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, Direcția Generală Anticorupție (al cărei director general are calitatea de ordonator terțiar de credite în finanțarea directă a ordonatorului principal de credite) a solicitat, lunar, ordonatorului principal de credite, repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor, însă din lipsă de fonduri acestea nu au putut fi alocate. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Administrației și Internelor Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim. În virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport de obiectul acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, rezultă că Ministerul Administrației și Internelor are calitate procesuală pasivă, deoarece Ministerul Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul a fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor în perioada 1987-2009. Începând cu luna octombrie 2005 și până în luna martie 2009, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, reclamantul a fost angajat al Direcției Generale Anticorupție. Odată cu cererea de pensionare anticipată reclamantul a solicitat pârâtei Direcția Generală anticorupție și plata drepturilor compensatorii conform art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Potrivit dispozițiilorart. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.G.

nr. 38/2003 „la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel: - între 20-25 de ani, un ajutor egal cu 12 salarii; Polițiștii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.

Baza de calcul a salariului de bază net o constituie salariul de bază brut din ultima lună de activitate, din care se scade suma corespunzătoare impozitului pe salariu, calculat conform prevederilor în vigoare. Pârâta, în urma calculului făcut, a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 73.301 RON, sumă din care i-a achitat 32.252 RON la data de 22 februarie 2010 și 10.262 RON la data de 29 aprilie 2010 astfel cum rezultă din adresa din 8 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor. Deoarece, de la data pensionării reclamantului și până în prezent a trecut mai mult de un an, iar pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție refuză plata drepturilor bănești restante, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 30.787 RON, actualizată cu rata inflației la data plății.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici critica potrivit căruia fondurile bugetare au fost insuficiente nu este întemeiată și nu poate fi primită, deoarece pârâții sunt ordonatori de credite, iar executarea obligațiilor stabilite prin sentință implică alocarea de resurse financiare pentru plata drepturilor cuvenite reclamantului-intimat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție, împotriva sentinței civile nr. 295 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2011.