ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4652/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4652/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.C.A. a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor

București, Direcția Generală Anticorupție București și Ministerul Finanțelor

Publice București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții

la plata drepturilor bănești în sumă de 30.787 RON, actualizată la zi în raport

cu rata inflației la data plății efective, ca urmare a trecerii în rezervă.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în perioada 1987-2009 a fost angajat al Ministerului Administrației

și Internelor, iar începând cu luna octombrie 2005 și până în martie 2009 a lucrat

la Serviciul Anticorupție Suceava, din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

În luna martie 2009 a

solicitat încetarea raporturilor de serviciu, pensionarea anticipată și acordarea

drepturilor bănești compensatorii în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1)

lit. j) din Legea nr. 360/2002 și art. 14 lit. a) din Legea nr. 179/2004.

Prin decizia din 18

mai 2009 emisă de Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și

nternelor a fost pensionat anticipat, fără a-i fi achitate în totalitate drepturile

bănești care i-au fost calculate conform art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3)

din O.G. nr. 38/2003.

Referitor la chemarea

în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice consideră că acesta este întemeiată

în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 în lipsa aprobării rectificării

bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Direcția

Generală Anticorupție de către Ministerul Finanțelor Publice, cea dintâi ar fi practic

în imposibilitate să achite sumele datorate.

Prin sentința civilă

nr. 295 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor și excepția lipsei capacității procesuale

de exercițiu invocată de pârâta Direcția Generală Anticorupție, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.C.A., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației Și Internelor Direcția Generală Anticorupție și Ministerul

Finanțelor Publice și a obligat pârâții Ministerul Administrației și Internelor

și Direcția Generală Anticorupție să plătească reclamantului drepturi bănești în

sumă de 30.787 RON actualizată cu rata inflației la data plății.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut referitor la excepția lipsei capacității procesuale,

invocată de pârâta Direcția Generală Anticorupție, că în materia contenciosului

administrativ, pentru verificarea capacității nu prezintă relevanță personalitatea

juridică a autorității publice emitente ci capacitatea ei de drept administrativ,

constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică,

asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.

Pârâta Direcția Generală

Anticorupție are calitatea de ordonator terțiar de credite având obligația stabilirii

și plății drepturilor bănești cuvenite polițiștilor angajați în cadrul acestei unități,

deci are capacitate de drept administrativ.

Instanța de fond a apreciat

că nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale active invocate

de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Este adevărat că reclamantul

a fost angajat al pârâtei Direcția Generală Anticorupție dar pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite.

Ordonatorul terțiar de

credite stabilește drepturile salariale ale angajaților și le plătește dar, numai

în măsura în care ordonatorul principal de credite aprobă și repartizează sumele

necesare.

Astfel, instanța de fond

a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă întrucât are obligația repartizării

creditelor bugetare necesare achitării drepturilor salariale ale reclamantului.

Cât privește excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, apreciind că ministerul

are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de

stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea

sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, Ministerul

Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite

alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea

de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse

în bugetul de stat.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a reținut că reclamantul a fost angajat al Ministerului Administrației și

Internelor în perioada 1987-2009. Începând cu luna octombrie 2005 și până în luna

martie 2009, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, reclamantul

a fost angajat al Direcției Generale Anticorupție.

Odată cu cererea de pensionare

anticipată reclamantul a solicitat pârâtei Direcția Generală Anticorupție și plata

drepturilor compensatorii conform art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Pârâta, în urma calculului

făcut, a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 73.301 RON, sumă din care

i-a achitat 32.252 RON la data de 22 februarie 2010 și 10.262 RON la data de 29

aprilie 2010 (adresa din 8 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administrației și

Internelor).

Deoarece, de la data pensionării

reclamantului (18 mai 2009) și până în prezent a trecut mai mult de un an, iar pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție refuză

plata drepturilor bănești restante, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat

pârâții să plătească reclamantului suma de 30.787 RON actualizată cu rata inflației

la data plății.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție

au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Administrației

și Internelor în motivele de recurs susține că sentința recurată este netemeinică

și nelegală deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, calculul

și plata oricăror drepturi bănești către intimatul-reclamant s-a făcut exclusiv

de către Direcția Generală Anticorupție, unitate al cărei director are calitatea

de ordonator terțiar de credite.

Așadar, stabilirea și

plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul

Direcției Generale Anticorupție sunt în competența exclusivă a directorului acestei

unități, care este ordonator terțiar de credite.

Fondurile bugetare pentru

acordarea ajutoarelor prevăzute la art. 27 din O.G. nr. 38/2003, cu modificările

și completările ulterioare, aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin

Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, astfel cum a fost modificată

și completată prin O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul

2009 și reglementarea unor măsuri financiare-fiscale și O.G. nr. 19/2009 cu privire

la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, s-au dovedit a fi insuficiente,

fiind utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate

în acest sens în perioada ianuarie-aprilie 2009, deschideri ce au cuprins solicitările

de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu restante pentru

anul 2008 și cele aferente încetării raporturilor de serviciu în perioada ianuarie-februarie

și, parțial, martie 2009.

Având în vedere prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt

determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale

și pe cele ale art. 14 alin. (3) din legea menționată, potrivit cărora nicio cheltuială

din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată

potrivit legii și nu are prevederi bugetare, precum și actuala situație financiară

care reclamă constrângeri de ordin bugetar, se arată că la nivelul ordonatorului

principal de credite s-au luat în evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor

cuvenite cadrelor militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere, pentru

a fi alocate în funcție de fondurile bugetare aprobate cu această destinație Ministerului

Administrației și Internelor prin legea bugetului de stat.

Recurentul-pârât precizează

că drepturile bănești cuvenite intimatului-reclamant la încetarea raporturilor de

serviciu, au fost calculate potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003,

cu modificările și completările ulterioare, fiind în sumă de 73.301 RON, din care

până în prezent s-au efectuat plăți în sumă de 42.514 RON, în funcție de creditele

bugetare repartizate.

Direcția Generală Anticorupție

în motivarea recursului arată că potrivit art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, acordarea

drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor

bugetare aprobate anual. Întrucât Direcției Generale Anticorupție nu i-au fost alocate

fonduri cu această destinație, se arată că este neîntemeiată obligarea unității

la plata drepturilor bănești solicitate.

În conformitate cu prevederile

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările

ulterioare, Direcția Generală Anticorupție (al cărei director general are calitatea

de ordonator terțiar de credite în finanțarea directă a ordonatorului principal

de credite) a solicitat, lunar, ordonatorului principal de credite, repartizarea

sumelor necesare pentru plata drepturilor, însă din lipsă de fonduri acestea nu

au putut fi alocate.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu privire la calitatea

procesuală pasivă a Ministerului Administrației și Internelor

Pentru a avea calitate

procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient

ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă

să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul

legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare

la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului

disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul

de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative

unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut

reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat

în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății

Având în vedere că într-un

proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă

că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport de obiectul

acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, rezultă că Ministerul Administrației

și Internelor are calitate procesuală pasivă, deoarece Ministerul Administrației

și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației

și Internelor.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Reclamantul a fost angajat

al Ministerului Administrației și Internelor în perioada 1987-2009. Începând cu

luna octombrie 2005 și până în luna martie 2009, când a solicitat încetarea raporturilor

de muncă prin pensionare, reclamantul a fost angajat al Direcției Generale Anticorupție.

Odată cu cererea de pensionare

anticipată reclamantul a solicitat pârâtei Direcția Generală anticorupție și plata

drepturilor compensatorii conform art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Potrivit dispozițiilorart.

27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 „la încetarea raporturilor

de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă,

în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal

contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne,

Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului

de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile

militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul

de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:

- între 20-25 de ani,

un ajutor egal cu 12 salarii;

Polițiștii, la încetarea

raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea

înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare,

mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor

egal cu două salarii de bază nete.

Baza de calcul a salariului

de bază net o constituie salariul de bază brut din ultima lună de activitate, din

care se scade suma corespunzătoare impozitului pe salariu, calculat conform prevederilor

în vigoare.

Pârâta, în urma calculului

făcut, a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 73.301 RON, sumă din care

i-a achitat 32.252 RON la data de 22 februarie 2010 și 10.262 RON la data de 29

aprilie 2010 astfel cum rezultă din adresa din 8 septembrie 2010 emisă de Ministerul

Administrației și Internelor.

Deoarece, de la data pensionării

reclamantului și până în prezent a trecut mai mult de un an, iar pârâții Ministerul

Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție refuză plata drepturilor

bănești restante, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a admis

acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 30.787 RON, actualizată

cu rata inflației la data plății.

De asemenea, Înalta Curte

constată că nici critica potrivit căruia fondurile bugetare au fost insuficiente

nu este întemeiată și nu poate fi primită, deoarece pârâții sunt ordonatori de credite,

iar executarea obligațiilor stabilite prin sentință implică alocarea de resurse

financiare pentru plata drepturilor cuvenite reclamantului-intimat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

Prin urmare, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție, împotriva

sentinței civile nr. 295 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.