ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

inițial, reclamantul H.I. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Anticorupție,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia

la plata ajutorului bănesc cuvenit în temeiul art. 27 alin. (1) lit. e) și

alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

cu completările și modificările ulterioare, cât și dobânda legală aferentă sumei

datorate, cu aplicarea indicelui de inflație asupra sumei totale datorate cu titlu

de ajutor bănesc, de la data nașterii obligației de plată și până la data plății

efective. Cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acțiune,

reclamantul H.I. a chemat în judecată și pe pârâții Ministerul Administrației și

Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea

ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, să

facă demersurile necesare pentru alocarea sumelor necesare pârâților Direcția Generală

Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de ordonatori

secundari de credite;

- obligarea pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu și să aloce

Direcției Generale Anticorupție aceste sume;

- obligarea pârâtei Direcția

Generală Anticorupție să solicite Ministerului Administrației și Internelor și să

îi plătească:

- suma de 46.146 RON reprezentând

ajutorul bănesc cuvenit în temeiul O.G. nr. 38/2003;

- dobânda legală aferentă

sumei de 109.872 RON la data de 10 iulie 2009 până la data de 23 februarie 2010;

- dobânda legală aferentă

sumei de 61.528 RON de la data de 23 februarie 2010 și până la data de 23

aprilie 2010;

- dobânda aferentă sumei

de 46.146 RON de la data de 23 aprilie 2010 până la data plății integrale;

- reactualizarea sumelor

rezultate prin calcularea dobânzii legale, potrivit indicelui mediu de devalorizare.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a fost pensionat prin decizia de pensionare anticipată parțială

din data de 10 iulie 2009 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administrației

și Internelor, din funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Teritorial Anticorupție

Oradea, având la pensionare gradul profesional de comisar șef de poliție.

Potrivit dispozițiilor

art. 27 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor, cu completările și modificările ulterioare, la

încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, are dreptul pentru activitatea

depusă, în funcție de vechimea efectivă, la plata unui ajutor stabilit în raport

cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.

Susține reclamantul că,

deși prin cererea de pensionare a solicitat acordarea acestor ajutoare stabilite

ope legis - acestea nu i-au fost plătite, astfel că, prin adresa din 26 octombrie

2009 a solicitat pârâtei să procedeze de îndată la plata sumelor datorate potrivit

legii, însă, prin adresa din 09 noiembrie 2009, i s-a adus la cunoștință că începând

cu „luna aprilie 2009 Direcției Generale Anticorupție nu i-au mai fost repartizate

credite bugetare pentru plata ajutoarelor în discuție”.

Reclamantul contestă refuzul

pârâtei de a-i plăti sumele datorate, susținând că obligația legală de plată a sumelor

respective nu poate fi înlăturată de lipsa fondurilor în bugetul instituției ori

de modalitatea contabilă de rezolvare a acestora, întrucât asemenea aspecte țin

de raporturile juridice existente între ordonatorii de credite.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 240/CA/2010-P.I. din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor;

- a admis, în parte, acțiunea

precizată, formulată de reclamantul H.I.;

- a obligat pe pârâta

Direcția Generală Anticorupție să solicite Ministerului Administrației și Internelor

să se plătească reclamantului suma de 46.146 lei reprezentând ajutorul bănesc cuvenit

în temeiul O.G. nr. 38/2003, reactualizată potrivit indicelui mediu de devalorizare;

- a obligat pe pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu și să aloce

Direcției Generale Anticorupție suma menționată mai sus;

- a respins ca neîntemeiate

celelalte capete de cerere;

- a respins acțiunea formulată

de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice;

- a obligat pe pârâții

Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor, în solidar,

la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea

reclamantului.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamantul a fost pensionat

prin decizia de pensionare anticipată parțială din 10 iulie 2009 emisă de Casa de

Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, din funcția de șef serviciu

în cadrul Serviciului Teritorial Anticorupție Oradea, având la pensionare gradul

profesional de comisar șef de poliție.

În ceea ce îl privește

pe reclamant, Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 27 alin. (1) lit. e) și

alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, reclamantul are dreptul la încetarea raportului

de serviciu cu drept de pensie de un ajutor bănesc egal cu 12 salarii, în raport

cu vechimea cuprinsă între 20-25 de ani, precum și de un ajutor bănesc egal cu două

salarii de bază nete pentru fiecare an întreg rămas până la împlinirea vârstei de

pensionare prevăzute de reglementările în vigoare.

A reținut instanța că

dispozițiile respective se raportează la prevederile Legii nr. 179/2004 privind

pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, cât și

la dispozițiile Legii 360/2002 privind statutul polițiștilor.

Totodată, a reținut instanța

că, prin ordinul de plată din data de 23 februarie 2010, pârâta Direcția Generală

Anticorupție a depus în contul reclamantului, cu titlu de „ajutor de trecere în

rezervă” suma de 48.344 RON ce reprezintă aproximativ 44% din totalul sumei solicitate

de reclamant, iar, la data de 23 aprilie 2010, s-a mai virat în contul reclamantului

suma de 15.382 RON, rămânând un rest de plată de 46.146 RON.

A reținut instanța că

aceste plăți parțiale efectuate reprezintă o recunoaștere a obligației pârâtei de

a plăti ajutorul datorat reclamantului la trecerea în rezervă prin pensionare și

că pârâta Direcția Generală Anticorupție nu contestă suma reprezentând ajutor bănesc

solicitată de reclamant sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul obligației

sale de plată, ceea ce se contestă fiind doar pretenția reclamantului de acordare

a dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În ceea ce privește capetele

de cerere privind acordarea dobânzii legale conform O.G. nr. 9/2000, instanța a

reținut că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție

la achitarea dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, în condițiile

în care instituția pârâtă nu a stabilit printr-o convenție încheiată cu reclamantul

cum cere textul art. 1 coroborat cu art. 8 din ordonanța respectivă.

Totodată, a apreciat instanța

că actualizarea sumelor de bani cu rata inflației este suficientă pentru ca reclamantul

să nu sufere vreun prejudiciu prin devalorizarea monedei naționale.

În ceea ce privește acțiunea

formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța

a reținut că solicitarea este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 28 din Legea

nr. 500/2002 privind finanțele publice, H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare

Fiscală și H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei

și Finanțelor, ministerul are activități ce privesc elaborarea bugetului de stat,

iar nu alocarea sumelor respective anterior adoptării Legii bugetului de stat.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs atât reclamantul H.I., cât și pârâții

Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor.

Prin cererea de recurs,

reclamantul H.I. critică hotărârea pronunțată de Curtea de apel în ceea ce privește

soluția de respingere a capătului de cerere referitor la acordarea dobânzilor, calculate

potrivit capetelor de cerere din precizarea de acțiune, susținând că, în cauză,

sunt aplicabile dispozițiile art. 1084 și art. 1088 C. civ., iar nu cele ale O.G.

nr. 9/2000, precum și în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii față

de Ministerul Finanțelor Publice, invocând atribuțiile ce revin acestui minister

conform art. 14 din Legea nr. 500/2002.

Prin cererea de recurs,

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor critică hotărârea pronunțată de

Curtea de apel în ceea ce privește: 1. soluția de respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a ministerului, susținând, în esență, că ordonatorul

principal de credite are doar obligația de a repartiza creditele bugetare alocate

în buget cu o asemenea destinație; 2. soluția de admitere în parte acțiunii formulate

și precizate de reclamant, susținând că fondurile alocate instituției cu această

au fost insuficiente, iar art. 57 din O.G. nr. 38/2003 prevede că drepturile bănești

se acordă în limita fondurilor aprobate; 3. obligarea la plata cheltuielilor de

judecată, susținând că pretențiile materiale solicitate cu acest titlu sunt nejustificat

de mari raportat la volumul de muncă depus de avocat și complexitatea cauzei.

Prin cererea de recurs,

pârâta Direcția Generală Anticorupție critică hotărârea pronunțată de Curtea de

apel în ceea ce privește soluția de admitere în parte acțiunii formulate și precizate

de reclamant, susținând că fondurile alocate instituției cu această au fost insuficiente,

iar art. 57 din O.G. nr. 38/2003 prevede că drepturile bănești se acordă în limita

fondurilor aprobate, instituția dovedind bună-credință prin plata unei părți din

suma cuvenită reclamantului, precum și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor

de judecată, solicitând cenzurarea cuantumului sumei respective în temeiul art.

274 alin. (2) C. proc. civ.

de recurs

La termenul de judecată

din 22 februarie 2011, Înalta Curte, ca instanță de recurs, a invocat din oficiu,

în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a

instanței de fond și, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu

privire la această excepție, care face de prisos analiza în fond a criticilor din

recurs.

Înalta Curte va admite

excepția necompetenței materiale a instanței de fond pentru considerentele arătate

în continuare.

Prin acțiunea formulată

și precizată, reclamantul a solicitat în principal obligarea pârâtei Direcția Generală

Anticorupție la plata ajutorului bănesc cuvenit în temeiul art. 27 alin. (1)

lit. e) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor.

Conform dispozițiilor

art. 27 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor

(forma în vigoare la data emiterii deciziei din 10 iulie 2009, precum și la data

emiterii de către Direcția Generală Anticorupție a adresei din 09 noiembrie 2009):

„Art. 27.

-

(1)

La încetarea raporturilor

de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă,

în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal

contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne,

Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului

de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile

militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul

de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:

Vechime:

a)

până la 5 ani - un ajutor

egal cu 3 salarii;

b)

între 5-10 ani - un ajutor

egal cu 6 salarii;

c)

între 10-15 ani - un

ajutor egal cu 8 salarii;

d)

între 15-20 de ani -

un ajutor egal cu 10 salarii;

e)

între 20-25 de ani -

un ajutor egal cu 12 salarii;

f)

între 25-30 de ani -

un ajutor egal cu 15 salarii;

g)

peste 30 de ani - un

ajutor egal cu 20 de salarii.

(2)

Polițiștii, la încetarea

raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu și care încheie activitatea

înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare,

mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor

egal cu două salarii de bază nete.

(3)

Baza de calcul a salariului

de bază net o constituie salariul de bază brut din ultima lună de activitate, din

care se scade suma corespunzătoare impozitului pe salariu, calculat conform prevederilor

în vigoare.

(4)

Ajutoarele prevăzute

la alin. (1) și (2) urmează același regim fiscal ca cel al ajutoarelor acordate

la trecerea în rezervă a cadrelor militare.

(5)

În caz de deces al beneficiarului

înainte de data plății ajutorului, acesta se acordă soției sau soțului supraviețuitor

ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinților.

”

În prezenta cauză, reclamantul

solicită obligarea la plata unui ajutor acordat la încetarea raporturilor de serviciu,

cu drept la pensie, ajutor care, potrivit dispozițiilor citate, urmează regimul

juridic al ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă a cadrelor militare, regim

juridic reglementat, conform principiului tempus regit actum, de dispozițiile Legii

nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi

de asigurări sociale ale polițiștilor (abrogată la data pronunțării prezentei decizii

de art. 196 lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

Fiind vorba

de plata unor drepturi bănești care urmează regimul juridic stabilit de Legea

nr. 179/2004, sunt aplicabile prin analogie dispozițiile art. 54 alin. (1) din această

lege, conform cărora instanța competentă se determină potrivit dispozițiilor Legii

nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,

(în vigoare la data emiterii de către pârâta Direcția Generală Anticorupție a refuzului

de plată al sumei reprezentând ajutorul bănesc solicitat de reclamant).

Astfel, conform

dispozițiilor art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000, „tribunalele soluționează

în primă instanță litigiile privind: (…) refuzul nejustificat de rezolvare a unei

cereri privind drepturile de asigurări sociale”.

De altfel,

dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 179/2004 și ale art. 155 lit. e) din

Legea nr. 19/2000 au fost preluate în materialitatea lor în cuprinsul art. 153

lit. d) și e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în

vigoare de la data de 01 ianuarie 2011), conform cărora „tribunalele soluționează

în primă instanță hotărârile Comisiei Centrale de Contestații și ale comisiilor

de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații privind deciziile

de pensie” și „refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile

de asigurări sociale”.

În consecință,

Înalta Curte constată că instanța de fond - Curtea de Apel Oradea, ca instanță de

contencios administrativ, a pronunțat hotărârea ce formează obiectul recursului

cu încălcarea competenței materiale ce revenea tribunalului, ca instanță de litigii

de muncă, conform dispozițiilor speciale în materia pensiilor și altor drepturi

de asigurări sociale, recursul fiind fondat sub aspectul motivului prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Față de cele

arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 137,

art. 306 alin. (2), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (1), (2), (3) și (6) și

art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. și cu referire la art. 153 lit. d)

și e) din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză,

va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul

Satu Mare, secția litigii de muncă, ca instanță de la domiciliul reclamantului,

conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate

de

H.I.,

Direcția Generală Anticorupție și Ministerul Administrației și Internelor

împotriva sentinței civile

nr. 240/CA/2010-P.I. din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare, secția litigii

de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.