ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 319 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și Ministerul Finanțelor Publice, și i-a obligat pe aceștia la plata către reclamant a sumei de 32.376 RON și a dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000, calculată asupra acestei sume de la data de 01 iulie 2009 și până la plata integrală a acesteia. Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind reactualizarea creanței cu indicele de inflație, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I.

și a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Direcției Generală Anticorupție, din cadrul M.A.I. 2. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. 2.1. Referitor la excepții. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., prima instanță a constatat că este neîntemeiată întrucât pârâtul invocă drept temei al admiterii acesteia faptul că plata oricăror drepturi bănești către reclamant s-a făcut exclusiv de către Direcția Generală Anticorupție în timp ce M.A.I. are calitatea de ordonator principal de credite conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2007. Or, arată prima instanță, tocmai în considerarea prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G.

nr. 30/2007 și în raport de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 15/2002 privind finanțele publice rezultă că pârâtul M.A.I. are obligația de a repartiza creditele bugetare aprobate astfel încât să se poată acorda în întregime drepturile ce se cuvin polițiștilor la încetarea raporturilor de serviciu în timp ce Direcția Generală Anticorupție prin directorul general al acesteia are obligația de a stabili și a face plata efectivă a drepturilor bănești; pe de altă parte reclamantul a fost angajat în cadrul D.G.A. ca structură specializată din cadrul aparatului central al M.A.I., însă această entitate nu are personalitate juridică în timp ce pârâtul M.A.I. este organ de specialitate al Administrației publice centrale cu personalitate juridică potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 30/2007. Din această perspectivă, reține instanța de fond, și având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 raportat la art. 3 lit. c) pct. 17 din același act normativ, M.A.I. îi revine calitate procesuală pasivă acesta asigurând protecția juridică a patrimoniului propriu și a intereselor sale legitime în fața instanțelor de judecată, fiind reprezentat prin personalul de specialitate pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare caz în parte. Totodată, se arată în considerentele sentinței atacate, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 pentru exercitarea atribuțiilor legale ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual iar pentru unitățile fără personalitate juridică, reprezentarea acestora se realizează de către pârâtul M.A.I.

motiv pentru care excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a D.G.A. din cadrul M.A.I. este întemeiată pe considerentul că aceasta nu are personalitate juridică. 2.2. Referitor la fondul cererii de chemare în judecată. Prima instanță reține că reclamantul a avut calitatea de angajat al M.A.I. începând cu data de 26 august 1986 iar de la înființarea D.G.A. și până la data de 01 iunie 2009 a ocupat funcția de șef birou cu grad profesional de comisar șef. Prin decizia nr. 156193 a Casei de Pensii a M.A.I. s-a dispus pensionarea acestuia începând cu data de 1 iunie 2009 iar raporturile de serviciu au încetat la data de 15 mai 2009 prin ordin al Ministrului de Interne.

Urmare a cererii de pensionare a solicitat și acordarea drepturilor bănești ce i se cuveneau în temeiul Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului și a Legii nr. 179/ 2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor prin aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/ 2003 potrivit cărora la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate. La data de 26 noiembrie 2009 urmare plângerii prealabile formulate de reclamant, i se aduce la cunoștință faptul că drepturile bănești ce i se cuvin în condițiile prevăzute de art. 27 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 38/2008 sunt de 42.825 RON pentru vechimea în muncă, respectiv 34.260 RON pentru încetarea raporturilor de serviciu înainte de vârsta de pensionare iar aceste drepturi cuvenite și neachitate au fost înregistrate în contabilitate și raportate lunar Direcției financiare iar în prezent nu există buget de venituri și cheltuieli disponibil pentru plata drepturilor ce i se cuvin. Așadar, se arată în considerentele sentinței recurate, reclamantului i s-a făcut o plată parțială din totalul sumei ce i se cuvenea de 77.085 RON, rămânând la această dată o restanță de 32.376 RON pentru care a solicitat efectiv plata, care însă a fost refuzată. Reține prima instanță că, potrivit art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, acordarea drepturilor bănești reglementată prin acest act normativ se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.

În ceea ce privește competențele și responsabilitățile în procesul bugetar, instanța de fond constată că Legea nr. 500/2002 reglementează modalitățile în care cheltuielile bugetare vizează o anume destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale; de asemenea prin art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, ordonatorii de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea prevăzute în legea bugetară anuală. Ca atare, reține prima instanță, fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor aprobate M.A.I.

prin Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009 rectificată prin O.U.G. nr. 34/2009 și O.U.G. nr. 19/2009 s-au dovedit a fi insuficiente, fiind utilizate în totalitate, potrivit susținerilor pârâtului, ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate în acest sens în perioada ianuarie, aprilie 2009. Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prin care cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, la nivelul ordonatorului principal de credite (M.A.I.) s-au luat în evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite polițiștilor la încetarea raporturilor de serviciu pentru a fi alocate după aprobarea bugetului, pentru această natură de cheltuieli.

Cu toate acestea, se arată în considerentele sentinței atacate, sumele care au fost recunoscute ca fiind datorate reclamantului nu au fost plătite decât parțial și ele sunt din anul 2009, așa încât pentru perioada următoare până la data formulării cererii, 27 mai 2010, ele trebuiau cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2010 iar plata acestora trebuia realizată până în acest moment. Concluzionează instanța de fond că cererea reclamantului este întemeiată, impunându-se obligarea pârâtului la plata diferenței de 32.376 RON, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, calculată asupra acestei sume de la data de 1 iulie 2009 și până la plata integrală a acesteia.

Reținând că reclamantului i-au fost acordate cu titlu de despăgubiri suma neachitată și dobânda legală, prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea de reactualizare a creanței în raport de indicele de inflație. 3. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții M.A.I. și Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj. 3.1. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are raporturi juridice cu reclamantul. Se mai arată că obligarea M.F.P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea la plata din bugetul propriu și nu din bugetul statului a unei sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numără printre angajații săi.

3.2. Recursul declarat de M.A.I. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul consideră că prevederile O.G. nr. 9/2000 au fost aplicate în mod greșit, deoarece nu s-a stabilit prin convenție plata dobânzii legale pentru întârziere. Mai mult, în opinia recurentului, acesta nici nu poate fi pus în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat al instituției se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. 4. Apărările formulate de intimatul-reclamant B.I. Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursurilor ca nefondate, având în vedere că nu poate fi acceptată inexistența fondurilor bănești, atâta timp cât în urma reorganizării a crescut numărul de funcții plătibile, precum și valoarea lor.

Reorganizarea D.G.A. s-a făcut cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, care are astfel calitate procesuală pasivă în cauză. II. Considerentele instanței de recurs. Recursurile sunt fondate. 1.1. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Plata drepturilor salariale intră în mod firesc în obligația legală a angajatorului persoanei ce pretinde o astfel de plată. Nu are relevanță împrejurarea că reorganizarea s-a realizat cu acordul M.F.P. Nu are relevanță nici faptul că bugetul este aprobat de M.F.P., cât timp această autoritate nu are raporturi juridice cu debitorul obligației de plată. Jurisprudența Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, este constantă în această materie, în sensul că obligația de plată a unui drept salarial o are numai entitatea ce are raporturi juridice cu persoane care pretind încălcarea unui drept recunoscut de lege.

Prin urmare, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în dosar. 1.2. Cu privire la recursul formulat de recurentul-pârât M.A.I. Este întemeiat motivul de recurs referitore la aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 9/2000 modificată și completată. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 9/2000, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. În speță, părțile nu au încheiat nicio convenție în acest sens și nu există nici dispoziții legale care să prevadă obligativitatea plății dobânzii legale în cazul întârzierii la plata unui drept salarial. Așadar, suma neachitată nu este purtătoare de dobânzi, însă, conform principiilor generale prin care trebuie asigurată și păstrată valoarea reală a obligației bănești de plată, suma urmează să fie reactualizată la data executării, cu indicele de inflație.

Apărarea recurentului, susținută și în fața instanței de fond, în sensul că drepturile bănești se acordă în limita fondurilor aprobate anual, nu poate fi luată în considerare deoarece recurentul are obligația plății într-un termen rezonabil, conform principiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi admise. Sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Se va admite acțiunea față de pârâtul M.A.I., care va fi obligat la plata sumei de 32.376 RON actualizată cu indicele de inflație, începând cu 01 iulie 2009, până la plata efectivă.

Se va respinge cererea privind plata dobânzii. Se va menține dispoziția privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții M.A.I. și Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței nr. 319 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Admite acțiunea față de pârâtul M.A.I., pe care îl obligă la plata sumei de 32.376 RON, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1 iulie 2009, până la plata efectivă. Respinge cererea privind plata dobânzii. Menține dispozițiile privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.A.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.