ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

de fond.

Prin sentința nr. 319

din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu

pârâții M.A.I. și Ministerul Finanțelor Publice, și i-a obligat pe aceștia la plata

către reclamant a sumei de 32.376 RON și a dobânzii legale prevăzute de O.G.

nr. 9/2000, calculată asupra acestei sume de la data de 01 iulie 2009 și până la

plata integrală a acesteia. Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere

privind reactualizarea creanței cu indicele de inflație, precum și excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.A.I. și a fost admisă excepția lipsei capacității

procesuale de exercițiu a Direcției Generală Anticorupție, din cadrul M.A.I.

de drept care au format convingerea instanței de fond.

2.1. Referitor la excepții.

Cât privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., prima instanță a constatat că este

neîntemeiată întrucât pârâtul invocă drept temei al admiterii acesteia faptul că

plata oricăror drepturi bănești către reclamant s-a făcut exclusiv de către Direcția

Generală Anticorupție în timp ce M.A.I. are calitatea de ordonator principal de

credite conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2007. Or, arată prima instanță,

tocmai în considerarea prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2007 și în

raport de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 15/2002 privind finanțele publice rezultă

că pârâtul M.A.I. are obligația de a repartiza creditele bugetare aprobate astfel

încât să se poată acorda în întregime drepturile ce se cuvin polițiștilor la încetarea

raporturilor de serviciu în timp ce Direcția Generală Anticorupție prin directorul

general al acesteia are obligația de a stabili și a face plata efectivă a drepturilor

bănești; pe de altă parte reclamantul a fost angajat în cadrul D.G.A. ca structură

specializată din cadrul aparatului central al M.A.I., însă această entitate nu are

personalitate juridică în timp ce pârâtul M.A.I. este organ de specialitate al Administrației

publice centrale cu personalitate juridică potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 30/2007.

Din această perspectivă,

reține instanța de fond, și având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din O.U.G.

nr. 30/2007 raportat la art. 3 lit. c) pct. 17 din același act normativ, M.A.I.

îi revine calitate procesuală pasivă acesta asigurând protecția juridică a patrimoniului

propriu și a intereselor sale legitime în fața instanțelor de judecată, fiind reprezentat

prin personalul de specialitate pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare

caz în parte.

Totodată, se arată în

considerentele sentinței atacate, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (4) din

O.U.G. nr. 30/2007 pentru exercitarea atribuțiilor legale ministrul administrației

și internelor emite ordine și instrucțiuni care pot avea caracter normativ sau individual

iar pentru unitățile fără personalitate juridică, reprezentarea acestora se realizează

de către pârâtul M.A.I. motiv pentru care excepția lipsei capacității procesuale

de exercițiu a D.G.A. din cadrul M.A.I. este întemeiată pe considerentul că aceasta

nu are personalitate juridică.

2.2. Referitor la fondul

cererii de chemare în judecată.

Prima instanță reține

că reclamantul a avut calitatea de angajat al M.A.I. începând cu data de 26

august 1986 iar de la înființarea D.G.A. și până la data de 01 iunie 2009 a ocupat

funcția de șef birou cu grad profesional de comisar șef.

Prin decizia nr. 156193

a Casei de Pensii a M.A.I. s-a dispus pensionarea acestuia începând cu data de 1

iunie 2009 iar raporturile de serviciu au încetat la data de 15 mai 2009 prin ordin

al Ministrului de Interne. Urmare a cererii de pensionare a solicitat și acordarea

drepturilor bănești ce i se cuveneau în temeiul Legii nr. 360/2002 privind statutul

polițistului și a Legii nr. 179/ 2004 privind pensiile de stat și alte drepturi

de asigurări sociale ale polițiștilor prin aplicarea dispozițiilor art. 27

alin. (1), (2) și (3) din O.G. nr. 38/ 2003 potrivit cărora la încetarea raporturilor

de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă,

în funcție de vechimea efectivă, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de

bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.

La data de 26

noiembrie 2009 urmare plângerii prealabile formulate de reclamant, i se aduce la

cunoștință faptul că drepturile bănești ce i se cuvin în condițiile prevăzute de

art. 27 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2008 sunt de 42.825 RON pentru vechimea

în muncă, respectiv 34.260 RON pentru încetarea raporturilor de serviciu înainte

de vârsta de pensionare iar aceste drepturi cuvenite și neachitate au fost înregistrate

în contabilitate și raportate lunar Direcției financiare iar în prezent nu există

buget de venituri și cheltuieli disponibil pentru plata drepturilor ce i se cuvin.

Așadar, se arată în considerentele

sentinței recurate, reclamantului i s-a făcut o plată parțială din totalul sumei

ce i se cuvenea de 77.085 RON, rămânând la această dată o restanță de 32.376 RON

pentru care a solicitat efectiv plata, care însă a fost refuzată.

Reține prima instanță

că, potrivit art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, acordarea drepturilor bănești reglementată prin acest act normativ

se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.

În ceea ce privește competențele

și responsabilitățile în procesul bugetar, instanța de fond constată că Legea

nr. 500/2002 reglementează modalitățile în care cheltuielile bugetare vizează o

anume destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute

în legi specifice și în legile bugetare anuale; de asemenea prin art. XIX din O.U.G.

nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor

de personal în sectorul bugetar, ordonatorii de credite au obligația de a se încadra

în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea prevăzute în legea

bugetară anuală.

Ca atare, reține prima

instanță, fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor aprobate M.A.I. prin Legea

nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009 rectificată prin O.U.G. nr. 34/2009

și O.U.G. nr. 19/2009 s-au dovedit a fi insuficiente, fiind utilizate în totalitate,

potrivit susținerilor pârâtului, ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate

în acest sens în perioada ianuarie, aprilie 2009. Având în vedere prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prin care cheltuielile bugetare au destinație

precisă și limitată, la nivelul ordonatorului principal de credite (M.A.I.) s-au

luat în evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite polițiștilor

la încetarea raporturilor de serviciu pentru a fi alocate după aprobarea bugetului,

pentru această natură de cheltuieli.

Cu toate acestea, se arată

în considerentele sentinței atacate, sumele care au fost recunoscute ca fiind datorate

reclamantului nu au fost plătite decât parțial și ele sunt din anul 2009, așa încât

pentru perioada următoare până la data formulării cererii, 27 mai 2010, ele trebuiau

cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2010 iar plata acestora

trebuia realizată până în acest moment.

Concluzionează instanța

de fond că cererea reclamantului este întemeiată, impunându-se obligarea pârâtului

la plata diferenței de 32.376 RON, la care se adaugă dobânda legală prevăzută de

O.G. nr. 9/2000, calculată asupra acestei sume de la data de 1 iulie 2009 și până

la plata integrală a acesteia.

Reținând că reclamantului

i-au fost acordate cu titlu de despăgubiri suma neachitată și dobânda legală, prima

instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea de reactualizare a creanței în

raport de indicele de inflație.

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții M.A.I. și Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj.

3.1. Recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul consideră că

nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are raporturi juridice cu reclamantul.

Se mai arată că obligarea

M.F.P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea la plata din bugetul propriu și

nu din bugetul statului a unei sume reprezentând drepturi salariale acordate unor

persoane care nu se numără printre angajații săi.

3.2. Recursul declarat

de M.A.I.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul consideră că

prevederile O.G. nr. 9/2000 au fost aplicate în mod greșit, deoarece nu s-a stabilit

prin convenție plata dobânzii legale pentru întârziere.

Mai mult, în opinia recurentului,

acesta nici nu poate fi pus în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul

aprobat al instituției se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

de intimatul-reclamant B.I.

Prin întâmpinare, intimatul

solicită respingerea recursurilor ca nefondate, având în vedere că nu poate fi acceptată

inexistența fondurilor bănești, atâta timp cât în urma reorganizării a crescut numărul

de funcții plătibile, precum și valoarea lor.

Reorganizarea D.G.A. s-a

făcut cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, care are astfel calitate procesuală

pasivă în cauză.

II. Considerentele instanței

de recurs.

Recursurile sunt fondate.

1.1. Cu privire la recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Plata drepturilor salariale

intră în mod firesc în obligația legală a angajatorului persoanei ce pretinde o

astfel de plată.

Nu are relevanță împrejurarea

că reorganizarea s-a realizat cu acordul M.F.P.

Nu are relevanță nici

faptul că bugetul este aprobat de M.F.P., cât timp această autoritate nu are raporturi

juridice cu debitorul obligației de plată.

Jurisprudența Înaltei

Curți, secția contencios administrativ și fiscal, este constantă în această materie,

în sensul că obligația de plată a unui drept salarial o are numai entitatea ce are

raporturi juridice cu persoane care pretind încălcarea unui drept recunoscut de

lege.

Prin urmare, recurentul

nu are calitate procesuală pasivă în dosar.

1.2. Cu privire la recursul

formulat de recurentul-pârât M.A.I.

Este întemeiat motivul

de recurs referitore la aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 9/2000 modificată

și completată.

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 9/2000, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru

întârzierea la plata unei obligații bănești.

În speță, părțile nu au

încheiat nicio convenție în acest sens și nu există nici dispoziții legale care

să prevadă obligativitatea plății dobânzii legale în cazul întârzierii la plata

unui drept salarial.

Așadar, suma neachitată

nu este purtătoare de dobânzi, însă, conform principiilor generale prin care trebuie

asigurată și păstrată valoarea reală a obligației bănești de plată, suma urmează

să fie reactualizată la data executării, cu indicele de inflație.

Apărarea recurentului,

susținută și în fața instanței de fond, în sensul că drepturile bănești se acordă

în limita fondurilor aprobate anual, nu poate fi luată în considerare deoarece recurentul

are obligația plății într-un termen rezonabil, conform principiilor prevăzute de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi admise.

Sentința atacată va fi

modificată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului față de Ministerul

Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Se va admite acțiunea

față de pârâtul M.A.I., care va fi obligat la plata sumei de 32.376 RON actualizată

cu indicele de inflație, începând cu 01 iulie 2009, până la plata efectivă.

Se va respinge cererea

privind plata dobânzii.

Se va menține dispoziția

privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții M.A.I. și Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Cluj împotriva

sentinței nr. 319 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite acțiunea față de

pârâtul M.A.I., pe care îl obligă la plata sumei de 32.376 RON, actualizată cu indicele

de inflație, începând cu data de 1 iulie 2009, până la plata efectivă.

Respinge cererea privind

plata dobânzii.

Menține dispozițiile privind

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.