ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 1154 din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A.C.D.E. București, în contradictoriu cu pârâții M.F.P., Statul Român – reprezentat de M.F.P., D.G.F.P. Brașov, Garda Financiară – D.J. Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria Municipiului Brașov și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 126.532,1220 RON, reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,342 RON, între data de 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006, precum și a sumei de 4.302,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

De asemenea, instanța de judecată a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților D.G.F.P. Brașov și Garda Financiară – C.R. Brașov. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților D.G.F.P. Brașov și Garda Financiară – C.R. Brașov, instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere raportul juridic dedus judecății, în care pârâta Garda Financiara Brașov este emitenta procesului-verbal din data de 21 februarie 2002 iar D.G.F.P. Brașov este autoritatea fiscală căreia i-a fost adresată cererea de restituire a sumei ce face obiectul pretențiilor deduse judecății și este organul fiscal competent teritorial în administrarea creanțelor fiscale (între care și cea preluată de la reclamantă prin procesul-verbal din 21 februarie 2002). Cu privire la fondul litigiului.

În fapt, reține prima instanță, în urma unui control efectuat de către pârâta Garda Financiara Brașov, s-a dispus prin procesul-verbal din 21 februarie 2002 virarea de către reclamantă în contul Trezoreriei Brașov a sumei de 770.783,3432 RON cu titlu de impozit pe profit, sumă care a fost virată prin O.P. din 22 februarie 2002. Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație care a fost admisă de către D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., prin decizia din 15 decembrie 2005. De asemenea, reține instanța de fond, reclamanta a formulat cerere de restituire a sumei susmenționate la data de 13 martie 2006 către D.G.F.P.

Constanța și, apoi, către A.N.A.F., solicitând și dobânda aferentă acesteia cât și actualizarea cu indicele de inflație, iar ulterior suma i-a fost restituită la data de 24 noiembrie 2006. Or, se arată în considerentele sentinței atacate, pretențiile reclamantei constând în suma de 126.532,122 RON (sumă necontestată, ca și cuantum, de către pârâte), reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,342 RON, între data de 22 februarie 2002 (cea a achitării în mod nedatorat prin O.P.) și data de 24 noiembrie 2006 (cea a restituirii sumei), sunt justificate, întrucât, prin anularea procesului-verbal din 21 februarie 2002 de către D.G.S.C., s-a constatat că suma reținută drept impozit pe profit nu are suport legal, însemnând că s-a făcut o plata nedatorată ce trebuie restituită conform principiului consacrat de art. 992 și 1092 C. civ., întinderea obligației de restituire trebuind sa aibă în vedere necesitatea repunerii solventului în situația anterioară efectuării plății, așadar să cuprindă valoarea actualizată cu indicele de inflație; într-adevăr, numai prin acordarea indicelui de inflație se poate face aplicarea principiului echității, cât și asigurarea respectării dreptului la un ”bun”, în sensul art. 1 din protocolul 1 la C.E.D.O., în lumina jurisprudenței Curții Europene.

În schimb, apreciază instanța de fond, pretențiile constând în dobânda legală, aferentă sumei achitate nedatorat, nu au suport juridic, fiind neîntemeiate. II. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâții. În motivarea căii de atac, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea cererii privind acordarea dobânzii legale solicitate. Invocând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menționează că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1088 C. civ., în ceea ce privește cererea de acordare a dobânzilor legale.

Recurentul-pârât M.F.P., în cuprinsul recursului formulat în nume propriu și pentru Statul Român, a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate. Se susține că nici M.F.P., nici Statul Român, nu au calitate procesuală pasivă, nefiind părți ale raporturilor juridice fiscale, neavând calitate de organe fiscale și nici nu au competențe în administrarea creanțelor fiscale, iar calitatea de ordonator principal de credite a ministrului finanțelor publice nu are nicio înrâurire asupra soluțiilor pe care le pot adopta organele fiscale cu privire la modul de administrare a creanțelor fiscale. În ceea ce privește sentința pe fondul cauzei, se menționează că aceasta este nelegală și netemeinică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 126.532,1220 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,342 RON între data de 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006, întrucât reclamanta a făcut plata voluntar dat fiind faptul că actul administrativ fiscal se bucura de prezumția de legalitate, iar dreptul la restituirea sumei s-a născut doar în momentul la care actul de control a fost desființat pe cale administrativă, respectiv data de 15 decembrie 2005 când a fost emisă decizia nr. 229 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., însă reclamanta a depus cerere de restituire ulterior acestei decizii, situație care nu poate fi imputată organului fiscal prin obligarea acestuia la restituirea sumei actualizată cu indicele de inflație.

Pe de altă parte, se susține că soluția instanței de fond este nelegală întrucât, potrivit art. 17 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., restituirea sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii, se face la cererea contribuabilului, iar conform art. 124 din același act normativ, acesta are dreptul la dobânda calculată în condițiile O.G. nr. 92/2003. De asemenea, soluționarea cererii reclamantei era supusă prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Recurenta-pârâtă Garda Financiară, secția județeană Brașov în cuprinsul cererii de recurs formulată, aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate. În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare, secția județeană Brașov, întrucât aceasta nu este organ fiscal și nu are nici un fel de competență în ceea ce privește administrarea creanțelor bugetare în raport de dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 132/2004, modificată și completată prin O.G. nr. 8/ 2005. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se menționează că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, apreciindu-se că revenea competența de soluționare a cauzei Judecătoriei întrucât temeiul de drept invocat de reclamantă stabilește cadrul procesual al unei acțiuni în pretenții.

Susținându-se că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, se arată că deși reclamanta printr-o acțiune confuză și ambiguă a solicitat obligarea pârâților la plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,3434 RON fără a indica în concret care este această sumă, instanța de fond a acordat suma de 126.532,1220 RON cu acest titlu fără a exista nicio justificare asupra acestui cuantum, fapt ce atrage incidența art. 304 pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Pe de altă parte, se apreciază că acțiunea introdusă de reclamantă este prescrisă în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 554/2004. Aceeași recurentă menționează că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De asemenea, se susține că în mod greșit a fost admisă în parte cererea reclamantei întrucât nu există nici un temei legal care să justifice actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.878,3432 RON achitată în mod benevol de reclamantă, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta A.F.P. Brașov – Trezoreria Brașov în cuprinsul recursului formulat susține că hotărârea recurată nu poate fi opozabilă Trezoreriei Brașov, întrucât nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu are nici personalitate juridică, potrivit regulamentului de organizare și funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 din C. proc. civ., această recurentă, prin argumente asemănătoare celor menționate în cererea de recurs de către Garda Financiară, secția județeană Brașov, susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate. Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Brașov prin cererea de recurs aduce, în esență, critici sentinței atacate atât sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității sale procesuale pasive cât și în ceea ce privește fondul cauzei. Referitor la greșita soluționare a excepției invocate, se menționează că D.G.F.P. Brașov nu este emitenta nici uneia dintre actele prin care s-a dispus plata sau restituirea sumei de 770.785,3432 RON, că nu a participat în nici un fel la pretinsa prejudiciere a reclamantei și nici nu este organul fiscal competent teritorial în administrarea organelor fiscale ale reclamantei.

În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, se precizează că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală întrucât nu a ținut seama de faptul că sumele ce se solicită a se acorda rezultă din raporturi juridice fiscale, fiind aplicabile în speță, prevederile C. proc. fisc., care este legea specială în materie și care este aplicabilă cu prioritate față de normele de drept comun cât și cele ale art. 1 din protocolul I la C.E.D.O. Se menționează că organul fiscal nu avea posibilitatea să restituie suma plătită benevol de reclamantă cu O.P. din 22 februarie 2002, că restituirea se putea face numai în baza unei cereri exprese din partea contribuabilului, iar dispozițiile C. proc. fisc. nu prevăd posibilitatea actualizării sumelor cu rata inflației.

De asemenea, se susține că cererea de restituire formulată cu întârziere de reclamantă a fost soluționată în termenul legal de 45 zile, prelungit potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. cu perioadele în care au fost necesare obținerea de informații suplimentare, relevante în luarea deciziei. Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Brașov a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta-reclamantă solicitând respingerea acestuia, precizând că incidente în cauză erau dispozițiile art. 70, art. 117 alin. (1) lit. f), art. 124 C. proc. fisc., care se aplicau cu prioritate, astfel că în raport de acestea și de ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004, sentința recurată este netemeinică și nelegală.

Recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor recurentelor-pârâte arătând, în esență, că acestea au calitate procesuală pasivă iar sumele reținute de stat în Trezoreria Brașov sunt purtătoare de dobânzi legale, impunându-se și actualizarea acestora cu indicele de inflație, în temeiul dispozițiilor legale menționate în cererea de chemare în judecată. III. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursurile formulate, în raport de criticile formulate, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Examinând, cu prioritate, în raport și de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. criticile referitoare la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a M.F.P., Statul Român reprezentat de M.F.P., Garda Financiară, secția județeană Brașov, instanța de recurs apreciază că această excepție este fondată.

Cererea reclamantei din cauza dedusă judecății se circumscrie unui raport juridic fiscal, fiindu-i aplicabile dispozițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc., potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ. Necontestat este faptul că recurenta-reclamantă, prin O.P. din 22 februarie 2002 a virat în contul deschis la Trezoreria Brașov, suma de 770.785,3432 RON reprezentând impozit pe profit stabilită prin procesul-verbal din 21 februarie 2002, sumă care ulterior a fost restituită la 24 noiembrie 2006 de A.F.P. Brașov – Trezoreria Brașov. Suma achitată de recurenta-reclamantă se încadrează în categoria creanțelor fiscale administrate de A.N.A.F., iar în raport de dispozițiile art. 4 pct. 37 din H.G.

nr. 109/2009 A.N.A.F. reprezintă statul în fața instanțelor și organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale. Prin urmare, parte a raportului juridic fiscal este A.N.A.F. prin unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, ca organe fiscale, în conformitate și cu dispozițiile art. 17 alin. (5) C. proc. fisc.

Întrucât acțiunea dedusă judecății vizează acordarea dobânzilor pentru sumele restituite de la buget, potrivit dispozițiilor art. 12, Cap.II din ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004, pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate, cu depășirea termenului legal, dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut restituirea sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii. În acest sens sunt și dispozițiile art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată privind C. proc. fisc. În consecință, față de cele expuse, părți ale raportului juridic fiscal dedus judecății sunt recurenta-reclamantă și pârâtele D.G.F.P.

Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria Brașov, ca unități subordonate A.N.A.F., care au restituit suma pentru care se solicită dobândă, acestea având și calitate procesuală pasivă în raport de acțiunea formulată. Prin urmare, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., Statul român, Garda Financiară – secția județeană Brașov și se va respinge acțiunea față de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de recurs apreciază că sunt nefondate criticile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria Brașov, aceste pârâte având calitate procesuală pasivă în cauză.

Întrucât criticile formulate de recurenta-reclamantă și recurentele-pârâte referitoare la fondul cauzei vizează modul de rezolvare a problemei de drept deduse judecății referitoare la acordarea dobânzilor și a actualizării cu indicele de inflație aferente sumei de 770.785,3432 RON, reprezentând impozit pe profit, achitată în baza unui act de control și restituită ulterior la 24 noiembrie 2006, urmare a admiterii contestației împotriva procesului verbal din 21 februarie 2002 prin decizia din 15 octombrie 2005, instanța de recurs le va analiza și soluționa în ansamblu. Problemei de drept dedusă judecății, astfel cum s-a reținut, îi sunt aplicabile normele speciale ale C. proc. fisc. precum și ale ordinului nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice prin care a fost aprobată procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Nu prezintă relevanță faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată dispoziții ale C. civ., întrucât instanța, în exercițiul rolului activ, în raport de situația de fapt, poate da calificarea juridică exactă a acțiunii, alta decât cea dată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, acțiunea nefiind una civilă ci specifică instanțelor de contencios administrativ, astfel că sunt nefondate criticile care vizează aceste aspecte. De asemenea, dat fiind obiectul cererii formulată de reclamantă și pentru respectarea principiului disponibilității, nu se poate aprecia că obiectul acțiunii este o cerere de despăgubire, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-ar putea pune problema prescripției dreptului la acțiune.

Fiind stabilită problema de drept de a cărei rezolvare depinde soluționarea cauzei, instanța de recurs va analiza, în continuare aspectele care vizează dreptul la dobânda solicitată de reclamantă. Se reține că dobânda intră în categoria creanțelor fiscale accesorii, conform art. 21 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 republicată. Conform art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată, „În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective”. Potrivit art. 117 alin. (1) lit. f) din O.G.

nr. 92/2003, republicată, se restituie, la cererea debitorului, sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente, potrivit legii, iar conform art. 124 din același act normativ, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă care se acordă la cererea acestora. Potrivit alin. (2) al art. 124 menționat, dobânda datorată se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează sumele solicitate de plătitori. Prin ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice a fost aprobată procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă fără putință de tăgadă că suma reprezentând impozit pe profit plătită în temeiul unui act fiscal desființat, se restituie contribuabilului, acesta având dreptul la dobândă în condițiile legii speciale. Necontestat este faptul că recurenta-reclamantă a virat în contul Trezoreriei Brașov suma de 770.785,3432 RON reprezentând impozit pe profit urmare a impunerii acesteia prin procesul-verbal din 21 februarie 2002 al Gărzii Financiare, care era executoriu din oficiu, de îndată. Ulterior, prin decizia nr. 229 din 15 decembrie 2005 a A.N.A.F. – D.G.S.C. s-a desființat capitolul privind această sumă din procesul-verbal din 21 februarie 2002, urmând ca organele de inspecție fiscală ale D.G.F.P.

Constanța să reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă verificată. De asemenea, este necontestat faptul că urmare a controlului fiscal finalizat cu raportul de inspecție fiscală din 2 iunie 2006 favorabil reclamantei, întreaga sumă a fost restituită acesteia. Întrucât această sumă s-a apreciat că nu este datorată de recurenta-reclamantă, fiind plătită în baza unor acte ale organelor de control desființate în căile administrative de atac, este evident că recurenta-reclamantă este îndreptățită atât la restituirea acesteia cât și la dobândă de la momentul efectuării plăților nedatorate, respectiv 22 februarie 2002 și până la momentul restituirii – 24 noiembrie 2006, astfel cum prevăd dispozițiile art. 124 din O.G.

nr. 92/2003 republicată, privind C. proc. fisc. Mai mult, prin impunerea la plată a unei sume de bani reprezentând impozit pe profit, apreciată ulterior ca nedatorată de organele fiscale, s-a creat un impact negativ asupra situației financiare a recurentei-reclamante, încălcându-se și principiul certitudinii impunerii, astfel că aceasta este îndreptățită la dobânzi de întârziere pe durata indisponibilizării sumei. Este adevărat că restituirea sumei se face la cererea contribuabilului iar o astfel de cerere se soluționează în 45 de zile conform art. 4 alin. (3) din Ordinul nr. 1899/2004 coroborat cu art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, însă în cauză nu este vorba de o cerere de restituire a unei creanțe fiscale ci de plata dobânzii pentru o sumă încasată necuvenit care se calculează începând cu ziua plății nedatorate.

Persoana impozabilă are dreptul să solicite dobânzi care intră în categoria creanțelor fiscale accesorii, astfel cum și organul fiscal poate percepe creanțe fiscale accesorii în caz de neplată de către contribuabil a creanțelor fiscale datorate bugetului de stat. Prin urmare, susținerile recurentelor-pârâte referitoare la netemeinicia și nelegalitatea cererii privind acordarea dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON, sunt nefondate. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și criticile recurentei-reclamante expuse în cererea de recurs referitoare la soluția privind neacordarea dobânzii legale în raport de dispozițiile C. civ. întrucât, astfel cum s-a reținut, aplicabile speței sunt dispozițiile legale speciale menționate anterior.

Referitor la solicitarea care vizează actualizarea sumei menționate cu indicele de inflație, se reține că nu există vreo dispoziție legală aplicabilă raportului juridic fiscal care să prevadă o astfel de actualizare. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilul are dreptul la dobândă astfel cum prevăd dispozițiile legale precizate anterior. Referitor la solicitarea reclamantei care vizează actualizarea sumei menționate cu indicele de inflație, se reține că nu există vreo dispoziție aplicabilă raportului juridic fiscal care să prevadă o astfel de actualizare pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilul având dreptul la dobândă.

În concluzie, prin obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 12.6532,1220 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,3432 RON între data de 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă și recurentele-pârâte, va casa sentința atacată, va admite în parte acțiunea și va obliga D.G.F.P. și A.F.P.

Brașov – Trezoreria Municipiului Brașov la plata dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON între 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006. Se va respinge acțiunea față de M.F.P., Statul Român, Garda Financiară – secția județeană Brașov, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Dată fiind această soluție, instanța de recurs, analizând și celelalte motive de recurs invocate de recurentele-pârâte D.G.F.P. și A.F.P. – Trezoreria Brașov în cuprinsul cererilor de recurs, le apreciază ca nefondate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat. Dată fiind calificarea juridică a cererii ce face obiectul judecății, guvernată de normele C. proc.

fisc. și nu de dispozițiile C. civ., potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, revenea competența de soluționare a cauzei în fond, secției de contencios, administrativ și fiscal, a Curții de Apel București. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat, întrucât reclamanta, cu ocazia judecării în fond a cauzei, a precizat cuantumul sumei ce reprezintă actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,3432 RON pentru perioada solicitată, prin concluziile scrise depuse la dosar, astfel că sunt nereale susținerile potrivit cărora reclamanta nu a cuantificat această sumă, iar instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.

După cum se constată, sentința atacată satisface cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. Având în vedere argumentele expuse anterior referitoare la calificarea juridică a cererii de chemare în judecată atât din punct de vedere al temeiurilor de fapt cât și de drept, se apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ci doar a aplicat greșit dispozițiile legale incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta A.C.D.E. București și de pârâții M.F.P., Statul Român – reprezentat de M.F.P., D.G.F.P. Brașov, Garda Financiară – D.J. Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria Municipiului Brașov împotriva sentinței nr. 1154 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., Statul Român, Garda Financiară – secția județeană Brașov și respinge acțiunea față de acești pârâți. Admite în parte acțiunea și obligă D.G.F.P. și A.F.P,. Brașov – Trezoreria municipiului Brașov la plata dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON, între 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006. Obligă pârâții la 4322,92 RON, cheltuieli de judecată – fond și recurs.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.