ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr. 1154

din 5 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios, administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A.C.D.E. București,

în contradictoriu cu pârâții M.F.P., Statul Român – reprezentat de M.F.P., D.G.F.P.

Brașov, Garda Financiară – D.J. Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria Municipiului

Brașov și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 126.532,1220 RON,

reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,342 RON, între

data de 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006, precum și a sumei de 4.302,92 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată. De asemenea, instanța de judecată a respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților D.G.F.P. Brașov și Garda

Financiară – C.R. Brașov.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a pârâților D.G.F.P. Brașov și Garda Financiară

– C.R. Brașov, instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere

raportul juridic dedus judecății, în care pârâta Garda Financiara Brașov este emitenta

procesului-verbal din data de 21 februarie 2002 iar D.G.F.P. Brașov este autoritatea

fiscală căreia i-a fost adresată cererea de restituire a sumei ce face obiectul

pretențiilor deduse judecății și este organul fiscal competent teritorial în administrarea

creanțelor fiscale (între care și cea preluată de la reclamantă prin procesul-verbal

din 21 februarie 2002).

Cu privire la fondul litigiului.

În fapt, reține prima

instanță, în urma unui control efectuat de către pârâta Garda Financiara Brașov,

s-a dispus prin procesul-verbal din 21 februarie 2002 virarea de către reclamantă

în contul Trezoreriei Brașov a sumei de 770.783,3432 RON cu titlu de impozit pe

profit, sumă care a fost virată prin O.P. din 22 februarie 2002.

Împotriva acestui proces-verbal

reclamanta a formulat contestație care a fost admisă de către D.G.S.C. din cadrul

A.N.A.F., prin decizia din 15 decembrie 2005.

De asemenea, reține instanța

de fond, reclamanta a formulat cerere de restituire a sumei susmenționate la data

de 13 martie 2006 către D.G.F.P. Constanța și, apoi, către A.N.A.F., solicitând

și dobânda aferentă acesteia cât și actualizarea cu indicele de inflație, iar ulterior

suma i-a fost restituită la data de 24 noiembrie 2006.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, pretențiile reclamantei constând în suma de 126.532,122 RON (sumă

necontestată, ca și cuantum, de către pârâte), reprezentând actualizarea cu indicele

de inflație a sumei de 770.785,342 RON, între data de 22 februarie 2002 (cea a achitării

în mod nedatorat prin O.P.) și data de 24 noiembrie 2006 (cea a restituirii sumei),

sunt justificate, întrucât, prin anularea procesului-verbal din 21 februarie 2002

de către D.G.S.C., s-a constatat că suma reținută drept impozit pe profit nu are

suport legal, însemnând că s-a făcut o plata nedatorată ce trebuie restituită conform

principiului consacrat de art. 992 și 1092 C. civ., întinderea obligației de restituire

trebuind sa aibă în vedere necesitatea repunerii solventului în situația anterioară

efectuării plății, așadar să cuprindă valoarea actualizată cu indicele de inflație;

într-adevăr, numai prin acordarea indicelui de inflație se poate face aplicarea

principiului echității, cât și asigurarea respectării dreptului la un ”bun”, în

sensul art. 1 din protocolul 1 la C.E.D.O., în lumina jurisprudenței Curții Europene.

În schimb, apreciază instanța

de fond, pretențiile constând în dobânda legală, aferentă sumei achitate nedatorat,

nu au suport juridic, fiind neîntemeiate.

II. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamanta, cât și

pârâții.

În motivarea căii de atac,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține

că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea cererii

privind acordarea dobânzii legale solicitate.

Invocând și dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menționează că hotărârea recurată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv

a dispozițiilor art. 1088 C. civ., în ceea ce privește cererea de acordare a dobânzilor

legale.

Recurentul-pârât M.F.P.,

în cuprinsul recursului formulat în nume propriu și pentru Statul Român, a susținut

nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate.

Se susține că nici M.F.P.,

nici Statul Român, nu au calitate procesuală pasivă, nefiind părți ale raporturilor

juridice fiscale, neavând calitate de organe fiscale și nici nu au competențe în

administrarea creanțelor fiscale, iar calitatea de ordonator principal de credite

a ministrului finanțelor publice nu are nicio înrâurire asupra soluțiilor pe care

le pot adopta organele fiscale cu privire la modul de administrare a creanțelor

fiscale.

În ceea ce privește sentința

pe fondul cauzei, se menționează că aceasta este nelegală și netemeinică, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în esență,

că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata sumei de

126.532,1220 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,342

RON între data de 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006, întrucât reclamanta a

făcut plata voluntar dat fiind faptul că actul administrativ fiscal se bucura de

prezumția de legalitate, iar dreptul la restituirea sumei s-a născut doar în momentul

la care actul de control a fost desființat pe cale administrativă, respectiv data

de 15 decembrie 2005 când a fost emisă decizia nr. 229 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.,

însă reclamanta a depus cerere de restituire ulterior acestei decizii, situație

care nu poate fi imputată organului fiscal prin obligarea acestuia la restituirea

sumei actualizată cu indicele de inflație.

Pe de altă parte, se susține

că soluția instanței de fond este nelegală întrucât, potrivit art. 17 alin. (1)

lit. f) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., restituirea sumelor stabilite

prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii,

se face la cererea contribuabilului, iar conform art. 124 din același act normativ,

acesta are dreptul la dobânda calculată în condițiile O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, soluționarea

cererii reclamantei era supusă prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice

nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor

de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru

sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Recurenta-pârâtă Garda

Financiară, secția județeană Brașov în cuprinsul cererii de recurs formulată, aduce,

în esență, următoarele critici sentinței atacate.

În mod eronat instanța

de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare,

secția județeană Brașov, întrucât aceasta nu este organ fiscal și nu are nici un

fel de competență în ceea ce privește administrarea creanțelor bugetare în raport

de dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare,

astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 132/2004, modificată și completată prin

O.G. nr. 8/ 2005.

În susținerea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se menționează că hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, apreciindu-se că revenea competența

de soluționare a cauzei Judecătoriei întrucât temeiul de drept invocat de reclamantă

stabilește cadrul procesual al unei acțiuni în pretenții.

Susținându-se că instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, se arată că deși reclamanta printr-o acțiune

confuză și ambiguă a solicitat obligarea pârâților la plata sumei reprezentând actualizarea

cu indicele de inflație a sumei de 770.785,3434 RON fără a indica în concret care

este această sumă, instanța de fond a acordat suma de 126.532,1220 RON cu acest

titlu fără a exista nicio justificare asupra acestui cuantum, fapt ce atrage incidența

art. 304 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, se apreciază

că acțiunea introdusă de reclamantă este prescrisă în raport de dispozițiile

art. 11 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Aceeași recurentă menționează

că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au formulat

convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, apreciind că este incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, se susține

că în mod greșit a fost admisă în parte cererea reclamantei întrucât nu există nici

un temei legal care să justifice actualizarea cu indicele de inflație a sumei de

770.878,3432 RON achitată în mod benevol de reclamantă, hotărârea fiind dată cu

aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta A.F.P. Brașov

– Trezoreria Brașov în cuprinsul recursului formulat susține că hotărârea recurată

nu poate fi opozabilă Trezoreriei Brașov, întrucât nu are calitate procesuală pasivă

pentru că nu are nici personalitate juridică, potrivit regulamentului de organizare

și funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 din C. proc. civ., această recurentă, prin argumente

asemănătoare celor menționate în cererea de recurs de către Garda Financiară, secția

județeană Brașov, susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate.

Recurenta-pârâtă D.G.F.P.

Brașov prin cererea de recurs aduce, în esență, critici sentinței atacate atât sub

aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității sale procesuale pasive

cât și în ceea ce privește fondul cauzei.

Referitor la greșita soluționare

a excepției invocate, se menționează că D.G.F.P. Brașov nu este emitenta nici uneia

dintre actele prin care s-a dispus plata sau restituirea sumei de 770.785,3432 RON,

că nu a participat în nici un fel la pretinsa prejudiciere a reclamantei și nici

nu este organul fiscal competent teritorial în administrarea organelor fiscale ale

reclamantei.

În ceea ce privește soluția

pe fondul cauzei, se precizează că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală

întrucât nu a ținut seama de faptul că sumele ce se solicită a se acorda rezultă

din raporturi juridice fiscale, fiind aplicabile în speță, prevederile C. proc.

fisc., care este legea specială în materie și care este aplicabilă cu prioritate

față de normele de drept comun cât și cele ale art. 1 din protocolul I la C.E.D.O.

Se menționează că organul

fiscal nu avea posibilitatea să restituie suma plătită benevol de reclamantă cu

O.P. din 22 februarie 2002, că restituirea se putea face numai în baza unei cereri

exprese din partea contribuabilului, iar dispozițiile C. proc. fisc. nu prevăd posibilitatea

actualizării sumelor cu rata inflației.

De asemenea, se susține

că cererea de restituire formulată cu întârziere de reclamantă a fost soluționată

în termenul legal de 45 zile, prelungit potrivit art. 70 alin. (2) C. proc.

fisc. cu perioadele în care au fost necesare obținerea de informații suplimentare,

relevante în luarea deciziei.

Recurenta-pârâtă D.G.F.P.

Brașov a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta-reclamantă solicitând

respingerea acestuia, precizând că incidente în cauză erau dispozițiile art. 70,

art. 117 alin. (1) lit. f), art. 124 C. proc. fisc., care se aplicau cu prioritate,

astfel că în raport de acestea și de ordinul ministrului finanțelor publice nr.

1899/2004, sentința recurată este netemeinică și nelegală.

Recurenta-reclamantă a

formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor recurentelor-pârâte

arătând, în esență, că acestea au calitate procesuală pasivă iar sumele reținute

de stat în Trezoreria Brașov sunt purtătoare de dobânzi legale, impunându-se și

actualizarea acestora cu indicele de inflație, în temeiul dispozițiilor legale menționate

în cererea de chemare în judecată.

III. Soluția instanței

de recurs.

Înalta Curte, analizând

recursurile formulate, în raport de criticile formulate, apreciază că acestea sunt

fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Examinând, cu prioritate,

în raport și de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. criticile referitoare

la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a M.F.P., Statul Român reprezentat

de M.F.P., Garda Financiară, secția județeană Brașov, instanța de recurs apreciază

că această excepție este fondată.

Cererea reclamantei din

cauza dedusă judecății se circumscrie unui raport juridic fiscal, fiindu-i aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc., potrivit

art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Necontestat este faptul

că recurenta-reclamantă, prin O.P. din 22 februarie 2002 a virat în contul deschis

la Trezoreria Brașov, suma de 770.785,3432 RON reprezentând impozit pe profit stabilită

prin procesul-verbal din 21 februarie 2002, sumă care ulterior a fost restituită

la 24 noiembrie 2006 de A.F.P. Brașov – Trezoreria Brașov.

Suma achitată de recurenta-reclamantă

se încadrează în categoria creanțelor fiscale administrate de A.N.A.F., iar în raport

de dispozițiile art. 4 pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 A.N.A.F. reprezintă statul

în fața instanțelor și organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații

privind raporturile juridice fiscale și alte activități ale agenției, direct sau

prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, în litigiile care au legătură

cu raporturile juridice fiscale.

Prin urmare, parte a raportului

juridic fiscal este A.N.A.F. prin unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele

de specialitate ale autorităților administrației publice locale, ca organe fiscale,

în conformitate și cu dispozițiile art. 17 alin. (5) C. proc. fisc.

Întrucât acțiunea dedusă

judecății vizează acordarea dobânzilor pentru sumele restituite de la buget, potrivit

dispozițiilor art. 12, Cap.II din ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004,

pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum

și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau

rambursate, cu depășirea termenului legal, dobânzile cuvenite contribuabilului se

suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut restituirea

sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată privind C.

proc. fisc.

În consecință, față de

cele expuse, părți ale raportului juridic fiscal dedus judecății sunt recurenta-reclamantă

și pârâtele D.G.F.P. Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria Brașov, ca unități subordonate

A.N.A.F., care au restituit suma pentru care se solicită dobândă, acestea având

și calitate procesuală pasivă în raport de acțiunea formulată.

Prin urmare, se va admite

excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., Statul român, Garda Financiară

– secția județeană Brașov și se va respinge acțiunea față de aceste pârâte ca fiind

formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele

mai sus arătate, instanța de recurs apreciază că sunt nefondate criticile referitoare

la excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Brașov și A.F.P. Brașov

– Trezoreria Brașov, aceste pârâte având calitate procesuală pasivă în cauză.

Întrucât criticile formulate

de recurenta-reclamantă și recurentele-pârâte referitoare la fondul cauzei vizează

modul de rezolvare a problemei de drept deduse judecății referitoare la acordarea

dobânzilor și a actualizării cu indicele de inflație aferente sumei de 770.785,3432

RON, reprezentând impozit pe profit, achitată în baza unui act de control și restituită

ulterior la 24 noiembrie 2006, urmare a admiterii contestației împotriva procesului

verbal din 21 februarie 2002 prin decizia din 15 octombrie 2005, instanța de recurs

le va analiza și soluționa în ansamblu.

Problemei de drept dedusă

judecății, astfel cum s-a reținut, îi sunt aplicabile normele speciale ale C.

proc. fisc. precum și ale ordinului nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice

prin care a fost aprobată procedura de restituire și rambursare a sumelor de la

buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele

restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Nu prezintă relevanță

faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată dispoziții

ale C. civ., întrucât instanța, în exercițiul rolului activ, în raport de situația

de fapt, poate da calificarea juridică exactă a acțiunii, alta decât cea dată de

reclamantă în cererea de chemare în judecată, acțiunea nefiind una civilă ci specifică

instanțelor de contencios administrativ, astfel că sunt nefondate criticile care

vizează aceste aspecte.

De asemenea, dat fiind

obiectul cererii formulată de reclamantă și pentru respectarea principiului disponibilității,

nu se poate aprecia că obiectul acțiunii este o cerere de despăgubire, în temeiul

art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru

care s-ar putea pune problema prescripției dreptului la acțiune.

Fiind stabilită problema

de drept de a cărei rezolvare depinde soluționarea cauzei, instanța de recurs va

analiza, în continuare aspectele care vizează dreptul la dobânda solicitată de reclamantă.

Se reține că dobânda intră

în categoria creanțelor fiscale accesorii, conform art. 21 alin. (1) lit. b) din

O.G. nr. 92/2003 republicată.

Conform art. 21 alin.

(4) din O.G. nr. 92/2003, republicată, „În măsura în care plata sumelor reprezentând

impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, se

constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la

restituirea sumei respective”.

Potrivit art. 117

alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 92/2003, republicată, se restituie, la cererea debitorului,

sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente,

potrivit legii, iar conform art. 124 din același act normativ, pentru sumele de

restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă care

se acordă la cererea acestora.

Potrivit alin. (2) al

art. 124 menționat, dobânda datorată se suportă din același buget din care se restituie

ori se rambursează sumele solicitate de plătitori.

Prin ordinul nr. 1899/2004

al ministrului finanțelor publice a fost aprobată procedura de restituire și rambursare

a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor

pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Din cuprinsul acestor

dispoziții rezultă fără putință de tăgadă că suma reprezentând impozit pe profit

plătită în temeiul unui act fiscal desființat, se restituie contribuabilului, acesta

având dreptul la dobândă în condițiile legii speciale.

Necontestat este faptul

că recurenta-reclamantă a virat în contul Trezoreriei Brașov suma de 770.785,3432

RON reprezentând impozit pe profit urmare a impunerii acesteia prin procesul-verbal

din 21 februarie 2002 al Gărzii Financiare, care era executoriu din oficiu, de îndată.

Ulterior, prin decizia

nr. 229 din 15 decembrie 2005 a A.N.A.F. – D.G.S.C. s-a desființat capitolul privind

această sumă din procesul-verbal din 21 februarie 2002, urmând ca organele de inspecție

fiscală ale D.G.F.P. Constanța să reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă verificată.

De asemenea, este necontestat

faptul că urmare a controlului fiscal finalizat cu raportul de inspecție fiscală

din 2 iunie 2006 favorabil reclamantei, întreaga sumă a fost restituită acesteia.

Întrucât această sumă

s-a apreciat că nu este datorată de recurenta-reclamantă, fiind plătită în baza

unor acte ale organelor de control desființate în căile administrative de atac,

este evident că recurenta-reclamantă este îndreptățită atât la restituirea acesteia

cât și la dobândă de la momentul efectuării plăților nedatorate, respectiv 22

februarie 2002 și până la momentul restituirii – 24 noiembrie 2006, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind C. proc. fisc.

Mai mult, prin impunerea

la plată a unei sume de bani reprezentând impozit pe profit, apreciată ulterior

ca nedatorată de organele fiscale, s-a creat un impact negativ asupra situației

financiare a recurentei-reclamante, încălcându-se și principiul certitudinii impunerii,

astfel că aceasta este îndreptățită la dobânzi de întârziere pe durata indisponibilizării

sumei.

Este adevărat că restituirea

sumei se face la cererea contribuabilului iar o astfel de cerere se soluționează

în 45 de zile conform art. 4 alin. (3) din Ordinul nr. 1899/2004 coroborat cu

art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, însă în cauză nu este vorba de o cerere

de restituire a unei creanțe fiscale ci de plata dobânzii pentru o sumă încasată

necuvenit care se calculează începând cu ziua plății nedatorate.

Persoana impozabilă are

dreptul să solicite dobânzi care intră în categoria creanțelor fiscale accesorii,

astfel cum și organul fiscal poate percepe creanțe fiscale accesorii în caz de neplată

de către contribuabil a creanțelor fiscale datorate bugetului de stat.

Prin urmare, susținerile

recurentelor-pârâte referitoare la netemeinicia și nelegalitatea cererii privind

acordarea dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON, sunt nefondate.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și criticile recurentei-reclamante

expuse în cererea de recurs referitoare la soluția privind neacordarea dobânzii

legale în raport de dispozițiile C. civ. întrucât, astfel cum s-a reținut, aplicabile

speței sunt dispozițiile legale speciale menționate anterior.

Referitor la solicitarea

care vizează actualizarea sumei menționate cu indicele de inflație, se reține că

nu există vreo dispoziție legală aplicabilă raportului juridic fiscal care să prevadă

o astfel de actualizare.

Pentru sumele de restituit

de la buget contribuabilul are dreptul la dobândă astfel cum prevăd dispozițiile

legale precizate anterior.

Referitor la solicitarea

reclamantei care vizează actualizarea sumei menționate cu indicele de inflație,

se reține că nu există vreo dispoziție aplicabilă raportului juridic fiscal care

să prevadă o astfel de actualizare pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilul

având dreptul la dobândă.

În concluzie, prin obligarea

pârâților la plata către reclamant a sumei de 12.6532,1220 RON reprezentând actualizarea

cu indicele de inflație a sumei de 770.785,3432 RON între data de 22 februarie 2002

și 24 noiembrie 2006, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin.

(1) teza I și art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă

și recurentele-pârâte, va casa sentința atacată, va admite în parte acțiunea și

va obliga D.G.F.P. și A.F.P. Brașov – Trezoreria Municipiului Brașov la plata dobânzii

aferente sumei de 770.785,3432 RON între 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006.

Se va respinge acțiunea

față de M.F.P., Statul Român, Garda Financiară – secția județeană Brașov, ca fiind

formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Dată fiind această soluție,

instanța de recurs, analizând și celelalte motive de recurs invocate de recurentele-pârâte

D.G.F.P. și A.F.P. – Trezoreria Brașov în cuprinsul cererilor de recurs, le apreciază

ca nefondate.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat.

Dată fiind calificarea

juridică a cererii ce face obiectul judecății, guvernată de normele C. proc.

fisc. și nu de dispozițiile C. civ., potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, revenea competența de soluționare

a cauzei în fond, secției de contencios, administrativ și fiscal, a Curții de Apel

București.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat,

întrucât reclamanta, cu ocazia judecării în fond a cauzei, a precizat cuantumul

sumei ce reprezintă actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 770.785,3432

RON pentru perioada solicitată, prin concluziile scrise depuse la dosar, astfel

că sunt nereale susținerile potrivit cărora reclamanta nu a cuantificat această

sumă, iar instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.

După cum se constată,

sentința atacată satisface cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

astfel că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din

C. proc. civ.

Având în vedere argumentele

expuse anterior referitoare la calificarea juridică a cererii de chemare în judecată

atât din punct de vedere al temeiurilor de fapt cât și de drept, se apreciază că

nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât

instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ci doar a

aplicat greșit dispozițiile legale incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta A.C.D.E. București și de pârâții M.F.P., Statul Român – reprezentat

de M.F.P., D.G.F.P. Brașov, Garda Financiară – D.J. Brașov și A.F.P. Brașov – Trezoreria

Municipiului Brașov împotriva sentinței nr. 1154 din 5 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite excepția lipsei

calității procesuale pasive a M.F.P., Statul Român, Garda Financiară – secția județeană

Brașov și respinge acțiunea față de acești pârâți.

Admite în parte acțiunea

și obligă D.G.F.P. și A.F.P,. Brașov – Trezoreria municipiului Brașov la plata dobânzii

aferente sumei de 770.785,3432 RON, între 22 februarie 2002 și 24 noiembrie 2006.

Obligă pârâții la 4322,92

RON, cheltuieli de judecată – fond și recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2011.