ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 893/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1097 din 25 iunie 2009 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea

formulată de Ț.O.C., C.M.M. și R.A.B., procurori în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

structura centrală, prin care solicita recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în

esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor,

conform procedurii speciale, la această structură specializată, aceștia ar

dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres,

faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are

dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la

Direcția Națională Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Totodată, s-au

invocat prevederile art. 87 alin. (9

1

) din Legea nr. 304/2004,

introdus prin O.U.G. nr. 56/2009, potrivit cărora, de la data revenirii la

parchetul de unde provin sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze,

potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea

corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a

promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul

direcției.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Ț.O.C., C.M.M. și R.A.B., întemeiat pe dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 317/2004, solicitând să se constate că au dobândit de

drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Recurenții critică

hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând,

în esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu

privire la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale

întocmite de către recurenți și de către ceilalți procurori care funcționează

în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, de la data numirii lor în funcție -

conform unei proceduri speciale, prevăzute de Legea nr. 304/2004 - și până în

prezent.

Recurenții au făcut,

de asemenea, referire la evoluția în timp a actelor normative care au

reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și

organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție,

concluzionând că hotărârea recurată contravine grav situației faptice și

legislative existente în momentul numirii sale în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În sprijinul cererii,

recurenții au anexat, în copie, următoarele înscrisuri: cererea adresată

intimatului, ordinele Procurorului șef al D.N.A., de numire a recurenților în

funcția de procuror în Direcția Națională Anticorupție - structura centrală.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând, în

esență, că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele

pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În sprijinul acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională

Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură

specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi

remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi

obținut numai prin concurs.

De asemenea,

intimatul a făcut referire la dispozițiile art. 87 alin. (9

1

) din

Legea nr. 304/2004, introdus prin O.U.G. nr. 56 din 27 mai 2009, invocate și în

hotărârea atacată.

În temeiul art. 13

din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota

întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane

pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 5 procurori, printre care

și recurenta, care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului

Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama

de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă

analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Parchetul Național

Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat

în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe

întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.

Inițial, Parchetul

Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu

personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un

procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu

modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat

funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concepția cu privire

la acest organism specializat în combaterea corupției a fost radical modificată

prin O.U.G. nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevăzut reorganizarea Parchetului

Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție,

structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul” Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, prin Legea nr.

54/2006 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005, care a

modificat dispoziția legală sus-menționată, în sensul înființării Direcției

Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind

prevăzut de lege caracterul autonom.

Direcția Națională

Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al

direcției (art. 1 alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările

și completările ulterioare).

Evoluția legislativă

rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării

Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de

toate celelalte direcții componente.

Curtea constată că

art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau

de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept

comun, stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a

candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice,

stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

În aceste condiții,

numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat

în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are

ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În practica

intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost

definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în

ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau

transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (Hotărârea Plenului nr. 878 din

13 decembrie 2007, www.csm1909.ro). „Gradul profesional” nu este o noțiune

abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în

cadrul căruia își desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de

lege, promovarea se face „pe loc”.

De asemenea, potrivit

art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției

Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al

procurorului - șef, fără a avea o competență materială diferită de cea a

structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile

teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în

structura centrală.

Nu pot fi reținute ca

temei de drept al respingerii recursului prevederile art. 87 alin. (1

1

)

din Legea nr. 304/2004, introdus prin O.U.G. nr. 56/2009, invocate de intimatul

Consiliul Superior al Magistraturii din mai multe considerente.

Dispozițiile legale

menționate au intrat în vigoare la data de 4 iunie 2009, respectiv data

publicării în M. Of., astfel încât acestea nu erau aplicabile nici la data când

recurenta a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - 1 ianuarie 2006 - și nici la momentul

formulării cererii adresate Consiliului Superior al Magistraturii în sensul

recunoașterii dobândirii acestui grad - 25 mai 2009.

Modificările

legislative nu pot retroactiva și nu pot fi, deci, aplicate recurentei,

întrucât s-ar încălca principiile neretroactivității legii civile, încrederii

legitime, echivalenței postului și gradului, bunei credințe și solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

Este cunoscut, de

asemenea, că, în mod constant, în jurisprudența instanței comunităților

europene, s-a reținut posibilitatea prevalării de un drept dobândit, dacă

faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui anumit statut,

anterior modificării dispozițiilor statutare (Hotărârea Curții din 19 martie

1975 - Gillet/Comisia 28/74).

Trebuie avută în vedere

și noțiunea de discriminare, așa cum aceasta este definită în practica Curții

Europene a Drepturilor Omului (inclusiv Decizia din 6 decembrie 2007,

pronunțată în Cauza Beian contra României), în care s-a reținut că, „o

distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și

rezonabilă, adică ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”

Un argument

suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea

prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a

recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

O soluție contrară,

fără argumente consistente, care să justifice declanșarea procedurii de

schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004,

ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de

incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces

echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula Hotărârea nr. 1097 din 25 iunie

2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îi privește

pe recurenți, obligându-l pe intimat să le recunoască acestora gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ț.O.C., C.M.M. și R.A.B. împotriva Hotărârii nr. 1097 din 25 iunie

2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea

atacată, în ceea ce privește pe recurenți.

Obligă Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii să recunoască recurenților gradul

profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.