ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dar și Direcției Naționale Anticorupție, cum este și cazul recurentului V.D.

Cererile au fost respinse cu motivarea că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură distinctă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acesteia, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar faptul că procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul V.D. solicitând admiterea recursului, anularea în parte a hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 și admiterea cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivele de recurs se arată că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1751/C/2004, începând cu 1 iulie 2004 recurentul a fost numit în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Târgu Jiu, anterior desfășurându-și activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Această numire constituie, în opinia recurentului, o promovare în sensul legii, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.G.

nr. 43/2002, dar și faptul că dacă inițial numirea se făcea pe o perioadă de 6 ani, în prezent numirea este pe perioadă nedeterminată iar Parchetul Național Anticorupție a fost reorganizat ca structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Primul motiv de nelegalitate al actului atacat ce a fost invocat de recurent este acela că, deși recurentul este procuror la Direcția Națională Anticorupție, iar în cererea sa a invocat dispozițiile legale referitoare la această direcție, cererea sa a fost respinsă pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile legii referitoare la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Au fost invocate și motive de nelegalitate a hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii deși nu s-a solicitat anularea acesteia de către recurent.

S-au depus de către recurent la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia cererii adresată Consiliului Superior al Magistraturii, copia hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, copia hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007. Consiliul Superior al Magistraturii a formulat Întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu referire la solicitarea recurentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin promovarea la Direcția Națională Anticorupție, chiar dacă hotărârea atacată vizează procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

S-a solicitat aceasta având în vedere că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, astfel că nu trebuie confundată numirea cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a apreciat că dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la această structură specializată aceștia ar dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

S-a invocat și faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, iar faptul că procurorii de la Direcția Națională Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. S-a apreciat că prin dobândirea gradului profesional numai prin numire s-ar crea o situație discriminatorie în raport cu ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care trebuie să susțină concurs pentru promovarea în funcție de execuție.

În privința cauzelor similare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a considerat că acestea nu au caracter obligatoriu, nefiind pronunțate ca decizii în urma unui recurs în interesul legii. S-a depus la dosar, de către intimat, o notă privind evoluția profesională a recurentului și Nota Direcției Resurse Umane și Organizare care a fost avută în vedere la pronunțarea hotărârii atacate. După examinarea motivelor de recurs, a înscrisurilor depuse la dosar, a dispozițiilor legale incidente în cauză, va fi admis recursul pentru următoarele considerente Recurentul a fost numit procuror la 1 noiembrie 1994 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, iar după o perioadă de delegare a fost numit, la 1 iulie 2004 în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova – Biroul Teritorial Târgu Jiu, iar la 27 septembrie 2004 – procuror șef al aceluiași Birou Teritorial.

Numirea în această funcție a recurentului s-a făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 42/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, dar și al dispozițiilor art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească. În baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum era în vigoare la momentul numirii recurentului, numirea procurorilor la Parchetul Național Anticorupție se făcea pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării lor și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

Pentru numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, cerea ca procurorii să aibă calități și rezultate deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție, iar alin. (2) lit. b) din același art. cerea o vechime în funcția de procuror sau judecător de 6 ani. Prin stabilirea acestor condiții se deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care reglementa posibilitatea promovării în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă acestea. Față de reglementările prezentate, numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror a constituit o promovare în funcție, iar distincția pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ține seama de textele care au reglementat și reglementează numirea procurorilor la Parchetul Național Anticorupție sau Direcția Națională Anticorupție.

Un alt argument în sprijinul susținerii că prin numirea la Parchetul Național Anticorupție recurentul a fost promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție este și art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care, la momentul intrării sale în vigoare la 27 septembrie 2004, a stabilit că „magistrații în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți”.

Chiar față de modificările legislative intervenite în numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție nu pot fi acceptate susținerile intimatului pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție derogatorie de la procedura stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care presupune stabilirea unor condiții, verificarea existenței unor calități necesare pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

De aceea, se poate spune că numirea procurorilor specializați care îndeplineau condițiile prevăzute de lege, îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției au avut ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că Direcția Națională Anticorupție a devenit, prin reorganizare Parchetul Național Anticorupție, structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind condusă de Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții.

De altfel, chiar Consiliul Superior al Magistraturii recunoaște că gradul profesional, definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (a se vedea hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 878 din 13 decembrie 2007 publicată pe pagina de internet). Trebuie subliniat faptul că chiar intimatul, plecând de la dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a admis cererile unor procurori de recunoaștere a gradului profesional corespunzător parchetului unde au fost numiți fără concurs.

În acest sens, ar putea fi amintite hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 417 din 28 septembrie 2005, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176 din 21 februarie 2008. Trebuiesc înlăturate susținerile intimatului care apreciază că recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii numiți la Direcția Națională Anticorupție ar crea o situație discriminatorie pentru că nimic nu-i împiedică pe procurorii care doresc și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să participe la interviu în vederea numirii la Direcția Națională Anticorupție sau să participe la concurs în vederea promovării la alte parchete.

În privința acestei noțiuni de discriminare trebuie avută în vedere practica Curți Europene a Drepturilor Omului care chiar într-o cauză recentă (cauza Beian contra României) a arătat că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”, ori în speță justificarea există și este dovedită de necesitatea înființării unor structuri specializate în lupta împotriva corupției, de emiterea unei legi speciale și de procedura derogatorie de la regulile comune privind condițiile și procedura de numire.

Într-adevăr, așa cum și recurentul a invocat anterior pronunțării hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul recunoașterii gradului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Dacă s-ar adopta o soluție contrară, fără argumente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu ar face altceva decât să genereze divergențe de jurisprudență, ce au ca efect un climat de insecuritate și incertitudine, fără a mai exista posibilitatea respectării dreptului fiecărui cetățean la un proces echitabil, drept consacrat atât de art. 21 alin. (3) din Constituția României, dar și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la susținerile intimatului că deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse pentru că, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei jurisdicții supreme este tocmai acela de a regla contradicțiile jurisdicționale iar prin pronunțarea aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi anulată hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe recurent, va fi admisă cererea formulată de acesta de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.D. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la V.D. Admite cererea reclamantului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.