ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4146/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4146/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M. – P.

C. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător.

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dobândit efectiv și gradul

profesional corespunzător funcției.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., printre

aceștia aflându-se și recurenta P.C.

În motivarea

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a

reținut

faptul că nici unul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaștere a

gradului profesional superior nu au susținut examenul de promovare în

condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, modificată și completată.

S-a arătat că prin acordarea gradului

profesional corespunzător

.

Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor

numiți la

D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs

în funcții de execuție imediat superioare, în condițiile în care dispozițiile

din Legea nr. 5 08/2004 nu prevăd înlăturarea obligației de participare la

concursul național pentru obținerea gradului profesional.

De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul

Recomandării 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind

independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994,

se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a

judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera judecătorilor

trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile

și eficiența.

Plenul C.S.M. a apreciat că numai concursul, ca modalitate

de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește pe deplin toate

criteriile enunțate în Recomandare.

De asemenea, Plenul a reținut că a fost

prevăzută și o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această

structură specializată, instituindu-se regula numirii acestor procurori pe o

perioadă limitată de timp, subliniindu-se că numirea

în cadrul D.I.I.C.O.T.

nu poate fi echivalată cu promovarea în funcții

de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

deoarece condițiile  de numire  sunt diferite de cele stabilite în vederea

promovării la Parchetul de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție,

apreciindu-se că altfel s-ar încălca principiul

egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite trebuie să li se

aplice tratamente juridice diferite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.C., criticând

hotărârea plenului C.S.M..

În motivarea recursului, recurenta a arătat că

a fost numită la D.I.I.C.O.T. prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea dispozițiilor

legale, astfel că fiind numită la o structură din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte a dobândit de drept și

gradul profesional corespunzător funcției

exercitate.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta a

invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ

și fiscal (Deciziile nr. 112

din 21 februarie 2007, nr. 113 din 21 februarie 2007).

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care

a solicitat

respingerea recursului, ca

nefondat, invocând faptul că recurenta a fost

numită la D.I.I.C.O.T. și

că trebuie făcută distincția între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T.

și „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri

diferite.

A mai subliniat și faptul că deși funcționează

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă, are

personalitate juridică proprie, cu atribuții,

competență, organizare și

salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea gradului

profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile

prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Pentru aceste motive, s-a arătat că numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul

de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar

conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004,

republicată,

care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.

Intimatul a mai precizat și că dispozițiile

legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de

excepție, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiți la D.I.I.C.O.T.

revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu referire la practica înaltei Curți de Casație și

Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal invocată de recurent,

intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate în

soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că

nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au

caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat de P.C., prin

prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în cauza de față, înalta Curte

constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul

că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se

face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea,

organizarea și funcționarea în

cadrul

Ministerului Public a D.I.I.

C.O.T.) dispoziții cu caracter special,

care derogă de la dreptul comun în materia

promovării procurorilor în

funcții de execuție sau de conducere.

Astfel, recurenta

a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

prin

Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului

susținut de recurentă și avizului favorabil de numire în funcție emis de Secția

pentru procurori

a C.S.M.

Este evident faptul că nu se poate face

confuzie între numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție,

în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție

în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul

că recurenta nu a

solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea

gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul

C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează car ier ea

magistraților ".

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurenta a fost numită, în

condițiile

legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul

de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce

revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin

lege.

De reținut este și faptul că, în această

materie, înalta Curte de

Casație și

Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune

că nu se

poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care,

admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în cazul

procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție,

structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce

vizează

aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar

însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al

solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest

sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, constând în deciziile invocate de recurentă, o altă

soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu

acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce

ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.

6 din C.E.D.O.

În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența

unor divergențe de jurisprudentă în cadrul celei mai înalte autorități

judiciare a țării este

în sine contrară

principiului securității juridice, care rezidă implicit din

toate

articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale

statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).

Cât privește susținerea intimatului cu

privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în sensul că

acestea nu sunt obligatorii, aceasta

urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul înaltei

Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în

această materie este acela „de a regla

contradicțiile jurisprudenței", iar

menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura

o

interpretare și aplicare unitară a

legii, în scopul de a evita apariția unor

divergențe jurisprudențiale.

Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va

admite recursul declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce o

privește pe recurentă și, în consecință, va obliga C.S.M. să recunoască gradul

profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.C. împotriva Hotărârii nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează Hotărârea atacată numai în ceea ce o privește pe

recurentă.

Obligă intimatul să recunoască recurentei gradul

profesional de

procuror corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.