ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M., D.M.N. a solicitat recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dobândit efectiv și gradul

profesional corespunzător funcției.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., printre

aceștia aflându-se și recurenta D.M.N.

În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie

2008, Plenul C.S.M. a reținut faptul că niciunul dintre procurorii care au

formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional superior nu a susținut

examenul de promovare în condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.

S-a arătat că prin acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile

privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare,

în condițiile în care dispozițiile din Legea nr. 508/2004 nu prevăd înlăturarea

obligației de participare la concursul național pentru obținerea gradului

profesional.

De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul

Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind

independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994,

se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a

judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera

judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările,

integritatea, abilitățile și eficiența.

Plenul C.S.M. a apreciat că numai concursul,

ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește pe deplin

toate criteriile enunțate în Recomandare.

De asemenea, Plenul a reținut că a fost

prevăzută și o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această

structură specializată, instituindu-se regula numirii acestor procurori pe o

perioadă limitată de timp, subliniindu-se că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu

poate fi echivalată cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece condițiile de numire sunt

diferite de cele stabilite în vederea promovării la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, apreciindu-se că altfel s-ar încălca principiul

egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite trebuie să li se

aplice tratamente juridice diferite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

D.M.N., criticând hotărârea Plenului C.S.M.

În motivarea recursului, recurenta a arătat

că a fost numită la D.I.I.C.O.T. prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea

dispozițiilor legale, astfel că, fiind numită la o structură din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte a dobândit de drept și gradul profesional

corespunzător funcției exercitate.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta

a invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Analizând recursul formulat de D.M.N., prin

prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C.

proc. civ. și cu legislația aplicabilă în cauza de față, Înalta Curte constată

că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face

potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu

caracter special, care derogă de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere.

Astfel, recurenta a fost numit în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T. cu respectarea dispozițiilor legale.

Este evident faptul că nu se poate face

confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform

procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și

potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul

că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător

acestui Parchet.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul

C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează car ier ea

magistraților".

Or, în cauză este necontestat faptul că

recurenta a fost numită, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la

D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia

parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această

materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja

existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară

D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului

comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva

principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al

echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul U.E.".

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurentă, o

altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența

unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități

judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care

rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din

elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).

Rolul unei jurisdicții supreme, cum este

cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile

jurisprudenței", iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este

de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a

evita apariția unor divergențe jurisprudențiale.

Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte

va admite recursul declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce

o privește pe recurentă și, în consecință, va obliga C.S.M. să recunoască

gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.M.N. împotriva

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează parțial hotărârea atacată, în ceea

ce o privește pe recurentă.

Obligă intimatul să recunoască recurentei

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie

2009.