ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4142/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M. - G.S. a solicitat recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dobândit efectiv și gradul

profesional corespunzător funcției.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție formulate de un număr de 87 de procurori

de la D.I.I.C.O.T., printre aceștia aflându-se și recurentul G.S.

În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie

2008, Plenul C.S.M. a

reținut faptul că

nici unul dintre procurorii care au formulat cereri de

recunoaștere a gradului profesional superior nu a

susținut examenul de

promovare în condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și

completată.

S-a arătat că prin acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile

privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare,

în condițiile în care dispozițiile din Legea nr. 508/2004 nu prevăd înlăturarea

obligației de participare la concursul național pentru obținerea gradului

profesional.

De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul

Recomandării 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind

independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994,

se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a

judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera

judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările,

integritatea, abilitățile și eficiența.

Plenul C.S.M. a apreciat că numai concursul, ca modalitate

de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește pe deplin toate

criteriile enunțate în Recomandare.

De asemenea, Plenul a reținut că a fost

prevăzută și o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această

structură specializată, instituindu-se regula numirii acestor procurori pe o

perioadă limitată de timp, subliniindu-se că

numirea în cadrul D.I.I.C.O.T.

nu poate fi echivalată cu promovarea în

funcții de execuție la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, deoarece condițiile  de numire  sunt diferite  de  cele  stabilite în

vederea

promovării la Parchetul de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție,

apreciindu-se că altfel s-ar

încălca principiul egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite

trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.S., criticând

hotărârea Plenului C.S.M.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că a fost

numit la D.I.I.C.O.T. prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea dispozițiilor legale,

astfel că fiind numit la o structură din cadrul Parchetului de pe lângă înalta

Curte a dobândit de drept și gradul profesional corespunzător funcției

exercitate.

În susținerea motivelor de recurs, recurentul a invocat

practica înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, enumerând 13 dintre deciziile înaltei Curți pe anul

2008.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care

a solicitat

respingerea recursului, ca

nefondat, invocând faptul că recurenta a fost

numită la D.I.I.C.O.T. și

că trebuie făcută distincția între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T.

și „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri

diferite.

A mai subliniat și faptul că deși

funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură

distinctă, are personalitate juridică proprie, cu atribuții,

competență,

organizare și salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și, deci,

dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face

numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004,

republicată.

Pentru aceste motive, s-a arătat că

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta

realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004,

republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.

Intimatul a mai precizat și că

dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt

norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiți

la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care

provin, iar nu la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent,

intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate în

soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că

nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au

caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat de Ghiță

Stelian, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în cauza de față,

înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se

face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea,

organizarea și funcționarea în

cadrul

Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate

Organizată și Terorism) dispoziții cu caracter special,

care derogă de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în

funcții

de execuție sau de conducere.

Astfel, recurentul a fost numit în funcția de procuror la

D.I.I.C.O.T. prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție.

Este evident faptul că nu se poate face

confuzie între numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție,

în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul

că recurentul nu a

solicitat promovarea la

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea

gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul

C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează car ier ea

magistraților".

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numit, în

condițiile

legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit

raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul

de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ar

echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce

revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice

acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie,

înalta Curte de

Casație și Justiție judecă

în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune

că nu se poate face

abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând

cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la

Parchetul Național

Anticorupție, structură

similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce

vizează aplicarea

dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a

încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime,

al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor

de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest sens,

față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație

și

Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea

de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu

acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce

ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.

6 din C.E.D.O.

În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența

unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități

judiciare a țării este

în sine contrară

principiului securității juridice, care rezidă implicit din

toate

articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale

statului de drept.

Cât privește susținerea intimatului cu privire

la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios

administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație

și Justiție, în sensul că

acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a

fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în

această materie este acela „de a

regla contradicțiile jurisprudenței", iar

menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura

o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor

divergențe

jurisprudențiale.

Având în vedere toate aceste motive,

Înalta Curte va admite

recursul declarat și

va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce îl

privește pe recurent

și, în consecință, va obliga C.S.M. să recunoască

gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.S. împotriva Hotărârii nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează Hotărârea atacată numai în ceea ce îl privește pe

recurent.

Obligă intimatul să recunoască recurentului

gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.