ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la C.S.M., B.D.E., C.C.V. și I.I. au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. au dobândit efectiv și gradul profesional corespunzător funcției. Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., printre aceștia aflându-se și recurenții B.D.E., C.C.V.

și I.I. În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reținut faptul că niciunul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional superior nu a susținut examenul de promovare în condițiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată. S-a arătat că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, în condițiile în care dispozițiile din Legea nr. 508/2004 nu prevăd înlăturarea obligației de participare la concursul național pentru obținerea gradului profesional.

De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența. Plenul C.S.M. a apreciat că numai concursul, ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește pe deplin toate criteriile enunțate în Recomandare. De asemenea, Plenul a reținut că a fost prevăzută și o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această structură specializată, instituindu-se regula numirii acestor procurori pe o perioadă limitată de timp, subliniindu-se că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T.

nu poate fi echivalată cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece condițiile de numire sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciindu-se că altfel s-ar încălca principiul egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs B.D.E., C.C.V. și I.I., criticând hotărârea Plenului C.S.M. În motivarea recursului, recurenții au arătat că au fost numiți la D.I.I.C.O.T. prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că, fiind numiți la o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte au dobândit de drept și gradul profesional corespunzător funcției exercitate.

În susținerea motivelor de recurs, recurenții au invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând faptul că recurenții au fost numiți la D.I.I.C.O.T. și că trebuie făcută distincția între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite. A mai subliniat și faptul că deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă, are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată. Pentru aceste motive, s-a arătat că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.

Intimatul a mai precizat și că dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, intimatul a arătat evoluția carierei profesionale a celor trei recurenți, precizând că la momentul de față niciunul dintre ei nu mai face parte din D.I.I.C.O.T. Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat de B.D.E., C.C.V. și I.I., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în cauza de față, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, care derogă de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere.

Astfel, recurenții au fost numiți în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. cu respectarea dispozițiilor legale. Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenții nu au solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „ dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților ". Or, în cauză este necontestat faptul că recurenții au fost numiți, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, au câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene". În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudentă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudentă în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței", iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale. Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce îi privește pe recurenți și, în consecință, va obliga C.S.M.

să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.D.E., C.C.V. și I.I. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează parțial hotărârea atacată, în ceea ce-i privește pe recurenți. Obligă intimatul să recunoască recurenților gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.