ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de 28 iunie 2007, M.I. – procuror la Serviciul Teritorial Alba Iulia – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data numirii în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, petentul a arătat faptul că prin hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ordinului din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numit în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, începând cu data de 1 noiembrie 2005. A precizat că numirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a făcut pe o perioadă nedeterminată și are semnificația unei promovări de drept într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curți.

Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de un număr de 54 de procurori de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, recurentul M.I. fiind menționat la poziția AA. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că procurorii vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Judecătorie, Tribunal sau Curte de Apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificări.

S-a precizat că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, însă numirea la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se realizează conform unei proceduri speciale (Legea nr. 508/2004) și nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii a susținut că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorilor numiți la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent și reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”. Prin hotărârea atacată s-a precizat și faptul că salarizarea procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.I. În motivarea căii de atac, recurentul a invocat următoarele argumente: - prin hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil numirea sa în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; - numirea sa a fost făcută conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma susținerii unui concurs sau examen; - prin numirea la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe o perioadă nedeterminată a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - potrivit art. 12 și art. 16-19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G.

nr. 131/2006, procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au competența materială generală și în cursul urmăririi penale pot lua aceleași măsuri procesuale, indiferent de unitatea din cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism centrală sau teritorială unde își desfășoară activitatea ; - în baza art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, republicată, la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet, unde are dreptul să funcționeze, potrivit legii; această dispoziție, introdusă ulterior în lege, nu precizează că procurorul ar pierde un drept câștigat, respectiv gradul profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - potrivit art. 77 din Legea nr. 304/2004, republicată și, respectiv, art. 6 și 8 din Legea nr. 317/2004, procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la alegerea reprezentantului în Consiliul Superior al Magistraturii al acestui parchet.

De asemenea, în susținerea motivelor de recurs au fost invocate de către recurent și deciziile nr. 1112/2007, nr. 1113/2007 și nr. 3496/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru următoarele temeiuri: - recurentul a fost numit la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în funcția de procuror, în cadrul Serviciului Teritorial Alba Iulia; - este necesar să se facă distincție între „numirea” procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite; - deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competenț㸠organizare, salarizare stabilite prin lege specială; - promovarea procurorilor la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;

- numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform prevederilor Legii nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; - dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive; - procurorii numiți la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - împrejurarea că acești procurori sunt salarizați, pe perioada îndeplinirii funcției la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

- deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal care au fost invocate de către recurent nu pot constitui o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății, întrucât acestea nu au fost pronunțate în cadrul unor recursuri în interesul legii. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, recurentul M.I.

fiind menționat la poziția AA. În opinia instanței, este de necontestat faptul că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acest fapt rezultând din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora: „Prin prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Pe de altă parte, numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Astfel, recurentul M.I.

a fost numit în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin ordinul din 03 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut de recurent și avizului favorabil de numire în funcție emis de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005. Într-adevăr, nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și prin procedura reglementată de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Pe acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet. Rezultă, prin urmare, că prin hotărârea contestată în cauză se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora. Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere modalitatea de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de numire a procurorilor în cadrul acesteia, urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări – instituții care nu se confundă cu „numirea în funcție”).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. În cauză este de necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție - structură similară Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale aplicării dreptului comunitar în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene”.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate art. Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (cauza Beian împotriva României, nr. 30658/05).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: - rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” (Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00); - cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis Sovtransayto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, Păduraru împotriva României, nr. 63252/00; Beian nr. 30658/05); - invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății, deoarece, pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii, în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc.

civ., iar pe de altă parte Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe. Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.I. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și în consecință: Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l privește pe recurent. Admite cererea recurentului și obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.