ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Consiliului Superior al

Magistraturii la data de 28 iunie 2007, M.I. – procuror la Serviciul Teritorial

Alba Iulia – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data numirii în funcția de

procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică specializată a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii,

petentul a arătat faptul că prin hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2006 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii și ordinului din 3 noiembrie 2005 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numit

în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, începând

cu data de 1 noiembrie 2005.

A precizat că numirea

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a făcut

pe o perioadă nedeterminată și are semnificația unei promovări de drept într-o funcție

de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce

justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului

Înaltei Curți.

Prin hotărârea nr. 819

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă

cererea petentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de un număr de 54 de procurori

de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, recurentul M.I. fiind menționat la poziția AA.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că procurorii

vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Judecătorie,

Tribunal sau Curte de Apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat

la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificări.

S-a precizat că Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  este o

structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, însă numirea la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se realizează

conform unei proceduri speciale (Legea nr. 508/2004) și nu trebuie confundată cu

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile

Legii nr. 303/2004.

De asemenea, Consiliul

Superior al Magistraturii a susținut că prin acordarea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorilor numiți

la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții

de execuție imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor

profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are

caracter permanent și reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția

carierei profesionale”.

Prin hotărârea atacată

s-a precizat și faptul că salarizarea procurorilor de la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu

conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs M.I.

În motivarea căii de atac,

recurentul a invocat următoarele argumente:

- prin hotărârea nr. 97

din 01 noiembrie 2005, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

a avizat favorabil numirea sa în funcția de procuror la Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

- numirea sa a fost făcută

conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv și reprezintă o promovare

cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea realizată

în urma susținerii unui concurs sau examen;

- prin numirea la Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe o perioadă

nedeterminată a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- potrivit art. 12 și

art. 16-19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin O.U.G. nr. 131/2006, procurorii

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism au competența materială generală și în cursul urmăririi penale pot lua

aceleași măsuri procesuale, indiferent de unitatea din cadrul Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism centrală sau

teritorială unde își desfășoară activitatea

;

- în baza art. 75

alin. (11) din Legea nr. 304/2004, republicată, la data încetării activității în

cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet, unde

are dreptul să funcționeze, potrivit legii; această dispoziție, introdusă ulterior

în lege, nu precizează că procurorul ar pierde un drept câștigat, respectiv gradul

profesional și salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție;

- potrivit art. 77 din

Legea nr. 304/2004, republicată și, respectiv, art. 6 și 8 din Legea nr. 317/2004,

procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la alegerea

reprezentantului în Consiliul Superior al Magistraturii al acestui parchet.

De asemenea, în susținerea

motivelor de recurs au fost invocate de către recurent și deciziile nr. 1112/2007,

nr. 1113/2007 și nr. 3496/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului

ca neîntemeiat, pentru următoarele temeiuri:

- recurentul a fost numit

la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism în funcția de procuror, în cadrul Serviciului Teritorial Alba Iulia;

- este necesar să se facă

distincție între „numirea” procurorilor la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și „promovarea” procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru

care legea prevede condiții și proceduri diferite;

- deși funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură

distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență¸

organizare, salarizare stabilite prin lege specială;

- promovarea procurorilor

la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare,

dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai

în condițiile prevăzute de art. 43 și 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;

- numirea procurorilor

la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, aceasta realizându-se doar conform prevederilor Legii nr. 304/2004,

republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;

- dispozițiile legale

referitoare la numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism sunt norme de excepție, supuse unei interpretări

restrictive;

- procurorii numiți la

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- împrejurarea că acești

procurori sunt salarizați, pe perioada îndeplinirii funcției la Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu

le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

- deciziile pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

care au fost invocate de către recurent nu pot constitui o dezlegare la o problemă

de drept supusă judecății, întrucât acestea nu au fost pronunțate în cadrul unor

recursuri în interesul legii.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea nr. 819

din 28 noiembrie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, recurentul

M.I. fiind menționat la poziția AA.

În opinia instanței, este

de necontestat faptul că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, acest fapt rezultând din prevederile art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, conform cărora:

„Prin prezenta lege se înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Pe de altă parte, numirea

procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004 (privind

înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), prevederi

cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor

în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul M.I.

a fost numit în funcția de procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism prin ordinul din 03 noiembrie 2005 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior

interviului susținut de recurent și avizului favorabil de numire în funcție emis

de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea

nr. 97 din 01 noiembrie 2005.

Într-adevăr, nu se poate

face confuzie între numirea procurorilor la Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și prin procedura reglementată

de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de

Legea nr. 303/2004.

Pe acest aspect, Curtea

are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional

corespunzător acestui Parchet.

Rezultă, prin urmare,

că prin hotărârea contestată în cauză se face confuzie între efectele instituției

promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea

reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea

în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea

nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui

organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii

de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și existența

în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia

că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece

ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere modalitatea

de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism și de numire a procurorilor în cadrul acesteia, urmează a

fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar

naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea

nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra

României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta

nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop

legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat”.

Or, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul

numit la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar justifica în cazul

unor eventuale detașări sau delegări – instituții care nu se confundă cu „numirea

în funcție”).

Sub acest aspect, Curtea

constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat

de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat

prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează

cariera magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

În cauză este de necontestat

faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004),

la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

astfel că, potrivit raționamentului din hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007,

a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin

lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă

la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul

procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție - structură similară Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - au fost

reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite

teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției

încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale aplicării dreptului comunitar în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile

invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la

care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență

în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate art. Convenției și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept (cauza Beian împotriva României,

nr. 30658/05).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele

considerente:

- rolul unei jurisdicții

supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal în această materie este acela „de a regla contradicțiile

jurisprudenței” (Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții împotriva Franței,

nr. 24846/94; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00);

- cât privește menținerea

acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare

și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică

(mutatis mutandis Sovtransayto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, Păduraru

împotriva României, nr. 63252/00; Beian nr. 30658/05);

- invocarea caracterului

obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor

în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății, deoarece,

pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii, în sensul dispozițiilor

art. 329 C. proc. civ., iar pe de altă parte Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie,

judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar

legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

Prin urmare, pentru considerentele

anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va

anula hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii în ceea ce îl privește pe recurent, va admite cererea acestuia

și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.I. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii și în consecință:

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurent.

Admite cererea recurentului

și obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.