ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost

respinsă cererea formulată de R.E.C., procuror în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, prin care solicita recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în

esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor,

conform procedurii speciale, la aceasta structură specializată, aceștia ar dobândi

în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale

privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres,

faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are

dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la

Direcția Națională Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs R.E.C., solicitând ca, în condițiile art. 29 din

Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii

legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta critică

hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând,

în esență, că motivarea ei constă într-o înșiruire de considerente ce țin de

managementul resurselor umane, fără să țină seama de situația sa individuală,

în sensul că a fost numită și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri

organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

conform unei proceduri speciale, prevăzute de Legea nr. 304/2004, în temeiul

căreia a dobândit gradul profesional corespunzător.

Recurenta a făcut, de

asemenea, referire la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat

succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea

structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând

că principiul activității legii, aplicarea normelor juridice în timp și

interpretarea logică și sistematică a acestora i-au creat o situație favorabilă

în sensul că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în

prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora

la parchetul respectiv.

În sprijinul cererii

sale, recurenta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea atacată,

ordinul nr. 170 din 22 mai 2006 al Procurorului șef al D.N.A., de numire a

recurentei în funcția de procuror în Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Ploiești, ordinele nr. 2889 din 22 iulie 2005 și nr. 632 din 30

martie 2006 ale Procurorului General, privind delegarea recurentei și,

respectiv, prelungirea delegării recurentei în aceeași funcție, precum și certificat

privind dispozitivul deciziei nr. 1113 din 21 februarie 2007 ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că

procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru

numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În sprijinul acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională

Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură

specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi

remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut

numai prin concurs.

În temeiul art. 13

din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția

Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu

privire la cererile formulate de 69 de procurori, printre care și recurenta,

care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național

Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama

de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă

analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 1

noiembrie 1995, recurenta a fost numită în funcția de procuror la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Moreni, ulterior fiind încadrată, succesiv, în funcțiile

de prim-procuror delegat și prim-procuror la același parchet, până la data de 1

ianuarie 2006, când a fost delegată în funcția de procuror în cadrul D.N.A.,

Serviciul Teritorial Ploiești, la data de 22 mai 2006 fiind numită în această

funcție, pe care o exercită și în prezent.

Parchetul Național

Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat

în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe

întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.

Inițial, Parchetul

Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu

personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un

procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu

modificări, prin Legea nr.26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat

funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concepția cu privire

la acest organism specializat în combaterea corupției a fost radical modificată

prin O.U.G. nr. 134/2005 care, la art. l, a prevăzut reorganizarea Parchetului

Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție,

structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul"

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, prin

Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală susmenționată, în sensul înființării Direcției Naționale

Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiindprevăzut de lege

caracterul autonom.

Direcția

Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al

direcției [art. 1 alin. ^

1

] din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările

și completările ulterioare).

Evoluția

legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul

caracterizării Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată

acestuia, alături de toate celelalte direcții componente.

Curtea

constată că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială

de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la

procedura de drept comun, stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004,

implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități

profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de

procuror la D.N.A.

În aceste

condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au

succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice

funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În practica

intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost

definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în

ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau

transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13

decembrie 2007,

www.csm1909.ro).

„Gradul profesional" nu

este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor

specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund

nivelului parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea. În mod

corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor

funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru

dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție,

în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc".

De asemenea, potrivit

art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției

Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul" acesteia, prin ordin al

procuroruluișef, fără a avea o competență materială diferită de cea a

structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile

teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în

structura centrală.

Având în

vedere rațiunile și scopurile specifice ce au stat la baza înființării actualei

Direcții Naționale Anticorupție, rațiuni ce vizează realizarea obiectivelor de

aderare a României la Uniunea Europeană și eficientizarea luptei împotriva

corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă

ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea

infracțiunilor de corupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în

sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca

efect o discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține

intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional

omisso medio, cu încălcarea principiului egalității".

În

jurisprudența sa constantă, CEDO a reținut că deosebirile de tratament sunt

discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza

Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).

Un argument

suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs

și care, atât prin deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și 1113/2007) cât

și prin alte soluții, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii

din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

O soluție

contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii

de schimbare a practicii înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004,

ar genera divergențe de jurisprudența care ar avea efect un climat de

incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces

echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28

noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o

privește pe recurentă, obligându-l pe intimat să-i recunoască acesteia gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de R.E.C. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează

hotărârea atacată, în ceea ce o privește pe recurentă.

Obligă

intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentei gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2008.