ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1760/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de F.M.F., prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la Direcția Națională Anticorupție, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la Direcția Națională Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.M.F., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esență, că motivarea ei reprezintă o înșiruire de considerente ce țin de managementul resurselor umane, fără să țină seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numită și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul profesional corespunzător.

Recurenta a făcut, de asemenea, referire la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora i-au creat o situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.

în sprijinul cererii sale, recurenta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea atacată, precum și hotărârea nr. 254 din 8 decembrie 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, emisă în considerarea ordinului ministrului justiției nr.l020/C/2004 privind numirea recurentei în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În sprijinul acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de 69 de procurori, printre care și recurenta, care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, înn prezent Direcția Națională Anticorupție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 1 noiembrie 1994, recurenta a fost numită în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, ulterior fiind încadrată, succesiv, în funcțiile de procuror delegat și, apoi, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, procuror delegat la Secția de studii, control și reprezentare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, procuror delegat în cadrul serviciului judiciar din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, până la data de 1 ianuarie 2005, când a fost numită în funcția de procuror în cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Pitești, la data de 15 iulie 2007 revenind în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pe care o exercită și în prezent.

Numirea recurentei în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2005, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1020/C/2004. Potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție, cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție. După încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care au fost numiți ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.

Pentru numirea procurorilor în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător. Această procedură deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel, și la parchetele de pe lângă instanțe. În acel context legislativ, numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror, care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor, constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de execuție.

Distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire" și cea de „promovare" nu ține seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei [art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004]. La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (l) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.

Susținerea intimatului nu poate fi, însă, acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție. Numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv. Parchetul Național Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.

Inițial, Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Concepția cu privire la acest organism specializat în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005 care, la art. l, a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G.

nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală susmenționată, în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiindprevăzut de lege caracterul autonom. Direcția Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. p 1 ] din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare). Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții componente.

În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Î n practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007, www.csm1909.ro). „Gradul profesional" nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

In mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc". De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul" acesteia, prin ordin al procurorului-șef, fără a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura centrală.

Având în vedere rațiunile și scopurile specifice ce au stat la baza înființării actualei Direcții Naționale Anticorupție, rațiuni ce vizează realizarea obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și eficientizarea luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalității". În jurisprudența sa constantă, CEDO a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007). Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, atât prin decizia invocată de recurentă (nr. 1112/2007) cât și prin alte soluții, de dată mai recentă,

a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o privește pe recurentă, obligându-l pe intimat să-i recunoască acesteia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.M.F. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează, în parte, hotărârea atacată, în ceea ce o privește pe recurentă. Obligă pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.