ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1760/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1760/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea

formulată de F.M.F., prin care solicita recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că în situația în

care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale,

la Direcția Națională Anticorupție, aceștia ar dobândi în mod automat gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la

promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea

activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la

parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze

potrivit legii, iar împrejurarea că

procurorii de la

Direcția Națională Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.M.F.,

solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit

principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate

că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Recurenta critică hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esență, că motivarea

ei reprezintă o înșiruire de considerente ce țin de managementul resurselor

umane, fără să țină seama de situația sa individuală, în sensul că a fost

numită și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii

prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul

profesional corespunzător.

Recurenta a făcut, de asemenea, referire la

evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în

combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității

legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și

sistematică a acestora i-au creat o situație favorabilă în sensul că numirea

procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent

reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul

respectiv.

în sprijinul cererii sale, recurenta a

anexat, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea atacată, precum și

hotărârea nr. 254 din 8 decembrie 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii,

emisă în considerarea ordinului ministrului justiției nr.l020/C/2004 privind

numirea recurentei în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție,

Serviciul Teritorial Pitești.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul

a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura și condițiile

pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În sprijinul acestei apărări, Consiliul

Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate

și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție

conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată,

de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004,

intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția Resurse Umane și

Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, formulate de 69 de procurori, printre care și

recurenta, care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului

Național Anticorupție, înn prezent Direcția Națională Anticorupție.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în

succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

La data de 1 noiembrie 1994, recurenta a fost

numită în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași,

ulterior fiind încadrată, succesiv, în funcțiile de procuror delegat și, apoi,

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, procuror la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Argeș, procuror delegat la Secția de studii, control și

reprezentare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, procuror

delegat în cadrul serviciului judiciar din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție și procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, până la data

de 1 ianuarie 2005, când a fost numită în funcția de procuror în cadrul D.N.A.,

Serviciul Teritorial Pitești, la data de 15 iulie 2007 revenind în funcția de

procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pe care o exercită și în

prezent.

Numirea

recurentei în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție, Serviciul

Teritorial Pitești s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2005, prin Ordinul

ministrului justiției nr. 1020/C/2004.

Potrivit

prevederilor art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii

Parchetului Național Anticorupție erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani,

cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție, cu acordul lor, și eliberați

din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării

procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

După

încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care au fost numiți ori

datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul

ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.

Pentru

numirea procurorilor în Parchetul Național Anticorupție era necesară

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calități

profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă,

pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6

ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această

procedură deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992,

care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de

execuție la tribunale, curți de apel, și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel

context legislativ, numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror,

care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia

parchetelor, constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de execuție.

Distincția pe

care intimatul o face între noțiunea de „numire" și cea de

„promovare" nu ține seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992

și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție de execuție sub

imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în

vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei [art. 43 din Legea nr. 303/2004

și art. 87 din Legea nr. 304/2004].

La data

intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea

judecătorească, magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul

art. 100 alin. (l) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale

pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.

Susținerea

intimatului nu poate fi, însă, acceptată nici din perspectiva cadrului

legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004

reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de

execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din

Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor

condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru

ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Numirea nu se

mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.

Parchetul

Național Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet

specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită

atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.

Inițial,

Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu

personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un

procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu

modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat

funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concepția cu

privire la acest organism specializat în combaterea corupției a fost radical

modificată prin O.U.G. nr. 134/2005 care, la art. l, a prevăzut reorganizarea

Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național

Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul"

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, prin

Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală susmenționată, în sensul înființării Direcției Naționale

Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiindprevăzut de lege

caracterul autonom.

Direcția

Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al

direcției [art. 1 alin. p

1

] din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările

și completările ulterioare).

Evoluția

legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul

caracterizării Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată

acestuia, alături de toate celelalte direcții componente.

În aceste

condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au

succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice

funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Î

n practica intimatului Consiliul Superior al

Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror

de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi

câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007,

www.csm1909.ro).

„Gradul profesional" nu este o noțiune

abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în

cadrul căruia își desfășoară activitatea. In mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de

lege, promovarea se face „pe loc".

De asemenea,

potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale

Direcției Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul" acesteia,

prin ordin al procurorului-șef, fără a avea o competență materială diferită de

cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile

teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în

structura centrală.

Având în

vedere rațiunile și scopurile specifice ce au stat la baza înființării actualei

Direcții Naționale Anticorupție, rațiuni ce vizează realizarea obiectivelor de

aderare a României la Uniunea Europeană și eficientizarea luptei împotriva

corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă

ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea

infracțiunilor de corupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în

sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca

efect o discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține

intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso

medio, cu încălcarea principiului egalității".

În

jurisprudența sa constantă, CEDO a reținut că deosebirile de tratament sunt

discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza

Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).

Un argument

suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea

prezentului recurs și care, atât prin decizia invocată de recurentă (nr. 1112/2007)

cât și prin alte soluții, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

O soluție contrară,

fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de

schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004,

ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de

incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces

echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea

ce o privește pe recurentă, obligându-l pe intimat să-i recunoască acesteia

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de F.M.F. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează, în parte, hotărârea atacată,

în ceea ce o privește pe recurentă. Obligă pe intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.