ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată și înregistrată din 14 iunie 2007 la Consiliul Superior al Magistraturii, S.G. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii a arătat că a fost delegat în funcția de procuror militar șef al Serviciului Militar Teritorial Anticorupție, iar prin Ordinul nr. 1186/C din 3 mai 2004 al Ministrului Justiției, începând cu data ordinului a fost numit în funcția de procuror militar în Direcția Națională Anticorupție și promovat în funcția de procuror militar șef al Serviciului Militar Teritorial București, conform procedurii în vigoare la acea dată și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția arătată.

De la acea dată s-au succedat în timp mai multe evenimente, la cerere, recurentul fiind trecut în rezervă dar și eliberat din funcția de magistrat la data de 1 septembrie 2004 (fără să fi solicitat acest lucru) și ulterior în luna iulie 2005 a fost reprimit în magistratură, fiind numit procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În prezent recurentul este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Deși prin ordinul din 8 septembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a fost recunoscut gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost salarizat ca atare, prin ordinul din 5 decembrie 2005 al aceluiași Procuror General, a fost „coborât” de la gradul profesional arătat (prin rectificarea Ordinului nr. 1751/2005) la gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

Având în vedere cele arătate, recurentul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii pentru recunoașterea gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, grad dobândit prin numirea la Direcția Națională Anticorupție. Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea recurentului. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că în situația în care s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la această structură specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

De asemenea, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut și că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la Direcția Națională Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.G. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cazul său, ca și în cazul colegilor săi procurori ale căror cereri au fost respinse prin aceeași hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost vorba de o promovare în temeiul Legii nr. 92/1992 și al O.U.G.

nr. 43/2002 și că în aceste condiții prin emiterea actului contestat autoritatea intimată a ignorat principiul neretroactivității Legii nr. 303/2004 potrivit căreia promovarea se face prin concurs, precum și principii generale ale dreptului comunitar la care Înalta Curte de Casație și Justiție face trimitere în analiza unor cazuri similare, respectiv cel privind protecția încrederii legitime, al echivalenței postului și al gradului, al bunei credințe și al solicitudinii.

Recurentul a solicitat și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plata actualizată a diferenței dintre indemnizația primită și cea la care avea dreptul, începând cu data de 1 august 2005. Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat menținerea ca legală și temeinică a Hotărâri nr. 791/2007 și respingerea ca inadmisibilă a cererii privind plata unor pretinse drepturi salariale în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În apărarea sa intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a punctat următoarele: - procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcție de procuror la Direcția Națională Anticorupție; în acest sens procedura specială de numire a procurorilor în cadrul Direcției Naționale Anticorupție trebuie înțeleasă în raport cu scopurile pentru care a fost înființată și organizată această direcție, respectiv necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacității de luptă împotriva fenomenului corupției, care să răspundă provocărilor specifice actualului context intern și internațional; - potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Satutul magistraților, promovarea în funcții superioare de execuție se poate realiza numai prin concurs; - la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze – conform art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004; - dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în modul invocat de recurent ar crea o situație discriminatorie în raport cu ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public;

- deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauze similare și invocate de recurent nu au caracter obligatoriu; - nu poate fi vorba de o discriminare a recurentului față de ceilalți colegi ai săi care au obținut câștig de cauză prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece, așa cum rezultă din jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului, nu orice tratament diferențiat aplicat unor cazuri egale constituie discriminare, iar o violare a principiului egalității și nediscriminării există numai atunci când nu există o motivare obiectivă sau rezonabilă. Sesizată în procedura specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată și examinând cauza în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ. și în raport de probatoriul administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul de față (astfel cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor) este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Situația de fapt, mai exact evoluția carierei profesionale a recurentului nu comportă discuți, fiind evidențiată de actele depuse la dosar și necontestată de intimat. Problema de drept care a generat acest litigiu este aceea dacă numirea ca procuror în cadrul Direcția Națională Anticorupție are efecte în ce privește dobândirea gradului profesional corespunzător procurorului Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție (art. 1 din O.U.G.

nr. 43/202 republicată). Fără a face confuzie între numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție – în condițiile și conform procedurii reglementate inițial de O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările și completările ulterioare și apoi de art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 modificată și completată - și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în condițiile și după procedura reglementată inițial de Legea nr. 92/1992 și apoi de Legea nr. 303/2004 cu modificările și completările ulterioare – Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (O.U.G.

nr. 43/2002) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți în cadrul unei proceduri derogatorii de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 303/2004. Procurorii care lucrează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să aibă gradul profesional corespunzător și, deci, nu poate fi primită susținerea intimatului că este exclus ca acest grad profesional să fie dobândit deși sunt încadrați ca procurori la acest parchet, exercită competențe specifice uneia dintre direcțiile specializate și sunt salarizați corespunzător acestui nivel. Prin adoptarea O.U.G.

nr. 43/2002 este evident că voința legiuitorului a fost aceea de a institui o procedură specială în favoarea acestei categorii de procurori, asimilată promovării și derogatorie de la regula generală a susținerii unui concurs, avându-se în vedere specificul infracțiunilor asupra cărora Direcția Națională Anticorupție are competență. Această procedură specială nu reprezintă o încălcare a normelor legale privind promovarea, în condițiile în care numirea în această structură presupune calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție. În privința discriminării invocate prin întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea reține că în cauza dedusă judecății nu operează o discriminare față de ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”. În speță, justificarea obiectivă rezidă în necesitatea prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție – obiective ce au stat la baza înființării Parchetului Național Anticorupție și apoi prin reorganizare Direcția Națională Anticorupție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă constă în faptul că îndeplinind în parametrii stabiliți prin lege, o funcție în cadrul acestei structuri, procurorul numit la Direcția Națională Anticorupție dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține și faptul că prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”. Or, în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit în condițiile O.U.G. nr. 43/2002 la Parchetul Național Anticorupție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878/2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Cum în materia carierei și drepturilor magistraților Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, nu se poate face abstracție de deciziile pronunțate anterior de această Curte și prin care s-au admis cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție. Având ca argument și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, în care se subliniază rolul pe care îl are Înalta în eliminarea neîncrederii publicului în sistemul judiciar și a incertitudinii jurisdicționale, trebuie reținut că în această materie instanța supremă are o poziție constantă.

O altă abordare ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență și pe cale de consecință cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în acest sens a se vedea Cauza Beian împotriva României, Cauza Păduraru împotriva României). În acest context Curtea apreciază ca nelegală hotărârea recurată în ceea ce-l privește pe recurentul S.C.G. și în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C. proc. civ. va admite recursul va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, obligându-l pe acesta să recunoască recurentului gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. se va lua act că recurentul a renunțat la judecarea cererii privitoare la restituirea sumelor reprezentând diferențe salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de S.G. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și în consecință: Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurent. Admite cererea recurentului și obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ia act de cererea recurentului de renunțare la capătul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând diferențe salariale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.