ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată și înregistrată din 14

iunie 2007 la Consiliul Superior al Magistraturii, S.G. a solicitat recunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În motivarea cererii a

arătat că a fost delegat în funcția de procuror militar șef al Serviciului Militar

Teritorial Anticorupție, iar prin Ordinul nr. 1186/C din 3 mai 2004 al Ministrului

Justiției, începând cu data ordinului a fost numit în funcția de procuror militar

în Direcția Națională Anticorupție și promovat în funcția de procuror militar șef

al Serviciului Militar Teritorial București, conform procedurii în vigoare la acea

dată și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția

arătată.

De la acea dată s-au succedat

în timp mai multe evenimente, la cerere, recurentul fiind trecut în rezervă dar

și eliberat din funcția de magistrat la data de 1 septembrie 2004 (fără să fi solicitat

acest lucru) și ulterior în luna iulie 2005 a fost reprimit în magistratură, fiind

numit procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În prezent recurentul

este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Deși prin ordinul din

8 septembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție i-a fost recunoscut gradul profesional corespunzător procurorului

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost salarizat

ca atare, prin ordinul din 5 decembrie 2005 al aceluiași Procuror General, a fost

„coborât” de la gradul profesional arătat (prin rectificarea Ordinului nr. 1751/2005)

la gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel.

Având în vedere cele arătate,

recurentul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii pentru recunoașterea

gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, grad dobândit prin numirea la Direcția Națională Anticorupție.

Prin hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă

cererea recurentului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că în situația

în care s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor

la această structură specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar

eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare

de execuție prin concurs.

De asemenea, Plenul Consiliul

Superior al Magistraturii a reținut și că legiuitorul a prevăzut, în mod expres,

faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze

potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la Direcția Națională Anticorupție

sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și

gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs S.G.

Invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cazul său, ca și în cazul

colegilor săi procurori ale căror cereri au fost respinse prin aceeași hotărâre

a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost vorba de o promovare în temeiul

Legii nr. 92/1992 și al O.U.G. nr. 43/2002 și că în aceste condiții prin emiterea

actului contestat autoritatea intimată a ignorat principiul neretroactivității Legii

nr. 303/2004 potrivit căreia promovarea se face prin concurs, precum și principii

generale ale dreptului comunitar la care Înalta Curte de Casație și Justiție face

trimitere în analiza unor cazuri similare, respectiv cel privind protecția încrederii

legitime, al echivalenței postului și al gradului, al bunei credințe și al solicitudinii.

Recurentul a solicitat

și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plata actualizată a diferenței

dintre indemnizația primită și cea la care avea dreptul, începând cu data de 1 august

2005.

Prin întâmpinarea formulată

intimatul a solicitat menținerea ca legală și temeinică a Hotărâri nr. 791/2007

și respingerea ca inadmisibilă a cererii privind plata unor pretinse drepturi salariale

în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul

Superior al Magistraturii.

În apărarea sa intimatul

Consiliul Superior al Magistraturii a punctat următoarele:

- procedura și condițiile

pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcție de procuror

la Direcția Națională Anticorupție; în acest sens procedura specială de numire a

procurorilor în cadrul Direcției Naționale Anticorupție trebuie înțeleasă în raport

cu scopurile pentru care a fost înființată și organizată această direcție, respectiv

necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacității de luptă

împotriva fenomenului corupției, care să răspundă provocărilor specifice actualului

context intern și internațional;

- potrivit art. 43 din

Legea nr. 303/2004 privind Satutul magistraților, promovarea în funcții superioare

de execuție se poate realiza numai prin concurs;

- la încetarea activității

în cadrul Direcției Naționale Anticorupție procurorul revine la parchetul de unde

provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze – conform art. 87

alin. (9) din Legea nr. 304/2004;

- dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în modul invocat de recurent ar crea o situație discriminatorie în raport cu ceilalți

procurori din cadrul Ministerului Public;

- deciziile pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauze similare și invocate de recurent

nu au caracter obligatoriu;

- nu poate fi vorba de

o discriminare a recurentului față de ceilalți colegi ai săi care au obținut câștig

de cauză prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece, așa cum

rezultă din jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului, nu orice

tratament diferențiat aplicat unor cazuri egale constituie discriminare, iar o violare

a principiului egalității și nediscriminării există numai atunci când nu există

o motivare obiectivă sau rezonabilă.

Sesizată în procedura

specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată și examinând

cauza în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. și în raport de probatoriul

administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul de față (astfel

cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor) este fondat pentru motivele ce vor fi

expuse în continuare.

Situația de fapt, mai

exact evoluția carierei profesionale a recurentului nu comportă discuți, fiind evidențiată

de actele depuse la dosar și necontestată de intimat.

Problema de drept care

a generat acest litigiu este aceea dacă numirea ca procuror în cadrul Direcția Națională

Anticorupție are efecte în ce privește dobândirea gradului profesional corespunzător

procurorului Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Direcția Națională

Anticorupție este o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național

Anticorupție (art. 1 din O.U.G. nr. 43/202 republicată).

Fără a face confuzie între

numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție  – în condițiile și conform

procedurii reglementate inițial de O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările și completările

ulterioare și apoi de art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 modificată și completată

- și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - în condițiile și după procedura reglementată inițial de Legea nr. 92/1992

și apoi de Legea nr. 303/2004 cu modificările și completările ulterioare – Curtea

reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea

în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de corupție,

organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (O.U.G. nr. 43/2002) de reglementare

a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți în cadrul unei proceduri derogatorii de la dreptul comun reprezentat

de Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 303/2004.

Procurorii care lucrează

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să aibă gradul

profesional corespunzător și, deci, nu poate fi primită susținerea intimatului că

este exclus ca acest grad profesional să fie dobândit deși sunt încadrați ca procurori

la acest parchet, exercită competențe specifice uneia dintre direcțiile specializate

și sunt salarizați corespunzător acestui nivel.

Prin adoptarea O.U.G.

nr. 43/2002 este evident că voința legiuitorului a fost aceea de a institui o procedură

specială în favoarea acestei categorii de procurori, asimilată promovării și derogatorie

de la regula generală a susținerii unui concurs, avându-se în vedere specificul

infracțiunilor asupra cărora Direcția Națională Anticorupție are competență.

Această procedură specială

nu reprezintă o încălcare a normelor legale privind promovarea, în condițiile în

care numirea în această structură presupune calități și rezultate profesionale deosebite

în combaterea infracțiunilor de corupție.

În privința discriminării

invocate prin întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea reține

că în cauza dedusă judecății nu operează o discriminare față de ceilalți procurori

din cadrul Ministerului Public.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a stabilit în mod constant că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta

nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop

legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat”.

În speță, justificarea

obiectivă rezidă în necesitatea prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor

de corupție – obiective ce au stat la baza înființării Parchetului Național Anticorupție

și apoi prin reorganizare Direcția Națională Anticorupție în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă constă

în faptul că îndeplinind în parametrii stabiliți prin lege, o funcție în cadrul

acestei structuri, procurorul numit la Direcția Națională Anticorupție  dobândește

ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

De altfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție reține și faptul că prin hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a definit gradul profesional

ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților”.

Or, în cauză, este necontestat

faptul că recurentul a fost numit în condițiile O.U.G. nr. 43/2002 la Parchetul

Național Anticorupție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878/2007,

a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Cum în materia carierei

și drepturilor magistraților Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă

și ultimă instanță, nu se poate face abstracție de deciziile pronunțate anterior

de această Curte și prin care s-au admis cereri de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul

procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție.

Având ca argument și hotărârea

Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, în care

se subliniază rolul pe care îl are Înalta în eliminarea neîncrederii publicului

în sistemul judiciar și a incertitudinii jurisdicționale, trebuie reținut că în

această materie instanța supremă are o poziție constantă.

O altă abordare ar echivala

cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență și pe cale de consecință cu o încălcare

a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului (în acest sens a se vedea Cauza Beian împotriva României, Cauza

Păduraru împotriva României).

În acest context Curtea

apreciază ca nelegală hotărârea recurată în ceea ce-l privește pe recurentul S.C.G.

și în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C. proc. civ. va admite recursul va anula hotărârea

nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

obligându-l pe acesta să recunoască recurentului gradul profesional de procuror

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 246

alin. (1) C. proc. civ. se va lua act că recurentul a renunțat la judecarea cererii

privitoare la restituirea sumelor reprezentând diferențe salariale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de S.G. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii și în consecință:

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce îl privește pe recurent.

Admite cererea recurentului

și obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ia act de cererea recurentului

de renunțare la capătul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând diferențe

salariale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.