ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1287/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 decembrie

2007, B.G. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7)

din Legea nr. 317/2004, republicată, și al dispozițiilor art. 299 și urm. C.

proc. civ., împotriva hotărârii din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., prin care

i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței să constate

că a dobândit acest grad prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București.

În motivarea

recursului, recurentul B.G. invocă următoarele argumente:

prin hotărârea

din 1 noiembrie 2005, secția pentru procurori a C.S.M. a avizat favorabil numirea

sa în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.;

numirea sa

în cadrul D.I.I.C.O.T. s-a făcut prin ordinul nr. 2239 din 03 noiembrie 2005 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

conform dispozițiilor legale aplicabile, pe perioadă nedeterminată, ceea ce reprezintă

o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect ca și promovarea

realizată în urma promovării unui concurs sau examen;

prin numirea

la D.I.I.C.O.T., conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

În exercitarea

funcției în care a fost numit, îndeplinește acte ce intră în competența Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

potrivit

art. 77 din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 6 și 8 din Legea nr. 317/2004, procurorii

de la D.I.I.C.O.T. participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și participă la alegerea reprezentantului

în C.S.M. al acestui ultim Parchet.

În probațiune,

recurentul a depus, în copie, cererea adresată C.S.M. pentru recunoașterea gradului

profesional, hotărârea din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., hotărârea din 1

noiembrie 2005 a secției pentru procurori a C.S.M. și decizia din 05 iunie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Intimatul

C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat,

invocând următoarele argumente în susținerea legalității hotărârii din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentului

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție:

recurentul

a fost numit la D.I.I.C.O.T. din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

București;

este necesar

să se facă distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea”

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții

pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite;

deși funcționează

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuții,

competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială;

promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci,

dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai

în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;

astfel fiind,

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform

dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile

în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;

dispozițiile

legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție,

supuse unei interpretări restrictive;

procurorii

numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care

provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Împrejurarea

că sunt salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu

le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Cu referire

la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ

și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective

au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul

legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății

și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat

de B.G., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și

art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă

cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Prin

hotărârea din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse

cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori

de la D.I.I.C.O.T., recurentul B.G.

În motivarea

hotărârii din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele:

procurorii

vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă judecătorie,

Tribunal sau Curte de Apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat

la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare;

D.I.I.C.O.T.

este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii

nr. 303/2004;

prin acordarea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare

la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care reprezintă

„o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o

componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și „reprezintă un drept

câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”;

faptul că

procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional

corespunzător acestui Parchet.

În esență,

problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului B.G. care a fost numit

la D.I.I.C.O.T., în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat

faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 131/2006, conform cărora:

„Art.1. –

(1) Prin prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate

juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

De asemenea,

este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit

dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea

în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism) dispoziții cu caracter special, derogatorii de la dreptul

comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere,

reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor.

Astfel, recurentul

B.G. a fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin ordinul din 03

noiembrie 2005 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut de recurent în perioada 10

octombrie 2005 și avizului favorabil de numire în funcție emis de secția pentru

procurori a C.S.M. prin hotărârea din 1 noiembrie 2005.

Este evident

faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile

și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit

procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest

aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional

corespunzător acestui Parchet.

Rezultă așadar

că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă

parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut

necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat

adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condițiilor

și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți,

în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea

nr. 303/2004).

Aceleași necesități

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără a

trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade

diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri,

și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Având în vedere

modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare

ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată

de Legea nr. 303/2004.

De altfel,

în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă

a C.E.D.O. (a se vedea și decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra

României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta

nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop

legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat”.

Or, în speță,

justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea

D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii,

o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

(ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări – instituții

care nu se confundă cu „numirea” în funcție).

Sub acest

aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin hotărârea din 13 decembrie 2007,

a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional

al unui procuror.

Or, în cauză

este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale

(Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din hotărârea

din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia

Parchetelor.

Pe de altă

parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice

acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut

este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă

în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție, structură

similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului

comunitar, în sensul că a

admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi:

al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.

”.

În acest sens,

față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în

deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență

(practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu

privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de

jurisprudență

în

cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva

României, nr. 30658/05

, §37-39

).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

secția de contencios, administrativ și fiscal,

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu

sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

- rolul unei

jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios, administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a

regla contradicțiile jurisprudenței”;

- cât privește

menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura

o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe

jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine

și insecuritate juridică (mutatis mutandis,

Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99,

nr. 30658/05

, §37-39);

- invocarea

caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul

recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății

deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul

dispozițiilor art. 329 din C. proc. civ. , iar, pe de altă parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca jurisdicție

unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de

a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea

propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai

sus reținute, cu majoritate legală, Curtea apreciază că hotărârea recurată este

nelegală în ceea ce îl privește pe recurentul B.G., motiv pentru care, față de dispozițiile

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula

hotărârea

din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

în ceea ce îl privește pe recurent,

va admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să îi recunoască gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.G. împotriva hotărârii din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., cu majoritate

legală.

Anulează hotărârea din

28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe recurentul B.G.

Admite cererea recurentului

și îl obligă pe intimat să recunoască acestuia gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

.

Cu opinia separată a domnului

judecător E.A. în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.