ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 670 din 13 februarie

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția lipsei de interes, ca nefondată; a respins excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Administrației și Internelor, ca nefondate; a admis excepția inadmisibilității cererii

și a respins cererea formulată de reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul

Apărării Naționale, ca inadmisibilă.

Cu privire la excepția

lipsei de interes, Curtea a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat

împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada din care să reiasă că autorul său

a avut calitatea de veteran de război, decorat cu unul din ordinele sau una din

medaliile prevăzute la lit. b) alin. (4) art. 13 din Legea nr. 44/1994, însă, din

înscrisurile depuse de reclamant, rezultă că acesta este moștenitorul autorului

său, P.A.I., care a fost titularul unei legitimații de veteran de război și a fost

decorat cu „Virtutea Militară”.

Curtea a apreciat, așadar,

că reclamantul, ca și moștenitor al autorului său, justifică un folos material ce

ar fi obținut ca urmare a promovării acestei acțiuni, astfel că acțiunea sa nu este

lipsită de interes.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, curtea

a apreciat că nu poate fi de acord cu argumentația pârâtului, în sensul că nu are

calitate pasivă deoarece, potrivit H.G. nr. 34/2009, instituția nu are atribuții

și competențe de natura celor solicitate de reclamant, respectiv de a emite hotărâre

de guvern prin care să actualizeze despăgubirile prevăzute la art. 13 alin. (4)

din Legea nr. 44/1944, o astfel de argumentație neținând de natura juridică a calității

procesuale. Această argumentație ține de admisibilitatea cererii sau de temeinicia

acesteia, dar strict formal, câtă vreme reclamantul a adresat o solicitare scrisă

pârâtului, iar acesta, prin adresa din 3 iulie 2012 a răspuns în sens negativ, dispozițiile

legii contenciosului administrativ dau calitate pasivă pârâtului într-o acțiune

în contencios administrativ. Pentru aceste motive, Curtea a respins această excepție

ca nefondată.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor,

curtea a constatat că se aplică raționamentul de mai sus și cu privire la această

excepție.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, curtea a reținut că ceea ce solicită reclamantul este

obligarea celor trei pârâți să actualizeze cuantumul despăgubirilor prevăzute la

art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 și art. I pct. 3 din Legea nr. 303/2007,

respectiv „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează

anual prin hotărâre a Guvernului”.

Prima instanță a apreciat

că această acțiune este inadmisibilă, deoarece instanțele judecătorești nu au competența

să completeze actele normative cu norme create pe cale judiciară. Atributul instanței

este să aplice legea, nu să o creeze, astfel că acțiunea prin care se solicită obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act normativ este inadmisibilă, iar reclamantul

folosește acțiunea în contencios administrativ, dar nu în scopul pentru care a fost

edictată (revocarea unui act administrativ care îl vatămă pe reclamant sau obligarea

la soluționarea unei cereri de natură administrativă), ci într-un scop care depășește

limitele unei acțiuni în contencios administrativ: emiterea unui act cu caracter

normativ, emitere ce stă în competența Guvernului ca organ executiv.

Împotriva sentinței

civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs

în termen legal reclamantul S.G. și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne,

prin care s-a solicitat, de către recurentul reclamant, admiterea recursului și

casarea hotărârii atacate, cu consecința dispunerii măsurilor de actualizare

a cuantumului despăgubirilor legale în concordanță cu evoluția prețurilor,

și, de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, admiterea căii extraordinare

de atac cu consecința modificării sentinței recurate în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și a

respingerii acțiunii față de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reclamantul S.G. a învederat,

prin cererea de recurs, că în mod greșit instanța de fond a respins ca

inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ, întrucât obiectul acțiunii

reclamantului nu l-a constituit modificarea vreunui cadru normativ sau crearea altuia

nou, ci obligarea pârâților la respectarea celui existent.

Astfel, reclamantul a

făcut trimitere la conținutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr.

44/1994 și art. I pct. 3 din Legea nr. 303/2007 care prevede că „Cuantumul

despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează anual prin

hotărâre a Guvernului”, și a susținut că a apelat la instanța de

judecată tocmai pentru a-și exercita principalul său rol anume acela de a veghea

la respectarea prevederilor legale în vigoare.

A mai relevat reclamantul

recurent că dispozițiile legale la care a făcut trimitere deși sunt în

vigoare se refuză aplicarea lor de către instituțiile statului și că există

nici un alt mijloc legal de a asigura aplicarea acestora decât prin intermediul

instanței de judecată.

Recurentul pârât Ministerul

Afacerilor Interne a relevat, prin motivele de recurs, că instanța de fond

a respins în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, această instituție neavând, în raport de prevederile legale care reglementează

raportul juridic litigios, anume art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind

veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor

de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 8

din anexa la H.G. nr. 1217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a prevederilor art. 13 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind

veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor

de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 2

alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind instituția

prefectului, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 alin. (3) și

art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Afacerilor Interne, nici un fel de obligații directe față

de intimatul reclamant, ci doar obligația legală de a da curs cererilor instituțiilor

prefectului, respectiv de a asigura alocarea fondurilor de la bugetul de stat astfel

cum acestea au fost solicitate de către ordonatorii terțiari de credit.

A susținut recurentul

Ministerul Afacerilor Interne că legitimarea sa procesuală nu se justifică nici

raportat la soluțiile pe care instanța le poate pronunța într-un

astfel de litigiu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit cărora instanța, soluționând cauza, poate, după caz, să anuleze

în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită

un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice

alt înscris, putând hotărî și asupra daunelor materiale și morale cauzate.

Recursurile declarate

de S.G. și de Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile

nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sunt fondate și

urmează a fi admise, cu consecința casării sentinței recurate și

a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond,

prin sentința pronunțată, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei

de interes a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive invocate

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, precum și asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor, urmare constatării faptului că reclamantul justifică un folos

material, legitim și imediat ce ar putea fi obținut în calitate de moștenitor

al persoanei îndreptățite la aplicarea prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea

nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor

și văduvelor de război, și că pârâtele au calitate procesuală pasivă atâta

vreme cât reclamantul a adresat o solicitare scrisă pârâților iar aceștia

au răspuns în sens negativ.

Prima instanță a

admis, ulterior, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului,

invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (actualmente

Ministerul Afacerilor Interne), și a respins ca atare cererea de chemare în

judecată, cu motivarea că instanțele judecătorești nu au competența

să completeze actele normative cu norme create pe cale judiciară și că atributul

instanței este acela de aplicare și nu de creare a legii, astfel că acțiunea

prin care se solicită obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

normativ este inadmisibilă.

Înalta Curte reține,

în litigiu, că prin acțiunea în contencios administrativ îndreptată împotriva

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Finanțelor Publice și

Ministerului Administrației și Internelor (Ministerul Afacerilor Interne,

în prezent), reclamantul S.G. s-a plâns de refuzul nejustificat al celor trei pârâți,

cărora li s-a adresat cu petiții, de respectare a prevederilor art. 13

alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele

drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cu modificările și completările

aduse prin Legea nr. 303/2007, solicitând în consecință obligarea pârâților

„să ia măsuri de actualizare a cuantumului despăgubirilor și să actualizeze

anual prin hotărâre a Guvernului, așa cum precizează dispozițiile

art. 13 alin. (4) din Legea nr. 303/2007”.

Or, prin raportare la

petitul acțiunii în contencios administrativ, neclar, confuz și imprecis,

și la probatoriul administrat în cauză, se constată că prima instanță,

pentru a fi în măsură să soluționeze în mod temeinic excepțiile procesuale

invocate de pârâți, inclusiv cea vizând inadmisibilitatea acțiunii, avea

obligația determinării corecte, în prealabil, a cadrului procesual al pricinii

(obiect, cauză juridică, părți), iar în acest sens se impunea a se pune în

vedere reclamantului să facă dovada conținutului cererilor adresate pârâților

și cărora li s-a răspuns prin adresele din 2 iulie 2012, din 21 septembrie

2012, 31 iulie 2012 și din 14 august 2012 ale Ministerului Apărării Naționale,

din 4 iulie 2012 și din 16 octombrie 2012 ale Ministerului Administrației

și Internelor, și din 3 iulie 2012 a Ministerului Finanțelor Publice

și să își precizeze cu claritate pretențiile deduse judecății,

cu atât mai mult cu cât în recurs s-a învederat de către S.G. că obiectul acțiunii

în contencios administrativ l-a constituit nu cererea de obligare a celor trei ministere

la emiterea unui act normativ (s-a acceptat că competența în acest sens aparținea

Guvernului României), ci cererea de obligare a implicării pârâtelor să acționeze

în sensul de a propune (de a lua măsuri) la nivelul sesizării Guvernului asupra

necesității actualizării cuantumului despăgubirilor veteranilor de război cărora

le-au fost acordate ordine și medalii pentru fapte de arme săvârșite pe

câmpul de luptă.

Procedând altfel, instanța

de fond a nesocotit prevederile art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ.,

referitoare la rolul activ al judecătorului, care stabilesc că privitor la situația

de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea

pretențiilor și apărărilor lor judecătorul este în drept să le ceară acestora

să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea

lor orice împrejurări de fapt ori de drept, și, respectiv, că judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Prin urmare, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și pentru a se

asigura caracterul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în modalitatea accesului

la dublul grad de jurisdicție, se va dispune, în temeiul dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, și ale art. 312 alin. (1) și alin. (3)

C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de reclamantul S.G. și de pârâtul

Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 670 din data de

13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării

sentinței atacate și a trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de S.G. și de Ministerul Afacerilor Interne (succesor al fostului Minister al Administrației

și Internelor) împotriva sentinței civile nr. 670 din 13 februarie 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2014.