ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 670 din 13 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes, ca nefondată; a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondate; a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată de reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Apărării Naționale, ca inadmisibilă.

Cu privire la excepția lipsei de interes, Curtea a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada din care să reiasă că autorul său a avut calitatea de veteran de război, decorat cu unul din ordinele sau una din medaliile prevăzute la lit. b) alin. (4) art. 13 din Legea nr. 44/1994, însă, din înscrisurile depuse de reclamant, rezultă că acesta este moștenitorul autorului său, P.A.I., care a fost titularul unei legitimații de veteran de război și a fost decorat cu „Virtutea Militară”. Curtea a apreciat, așadar, că reclamantul, ca și moștenitor al autorului său, justifică un folos material ce ar fi obținut ca urmare a promovării acestei acțiuni, astfel că acțiunea sa nu este lipsită de interes.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, curtea a apreciat că nu poate fi de acord cu argumentația pârâtului, în sensul că nu are calitate pasivă deoarece, potrivit H.G. nr. 34/2009, instituția nu are atribuții și competențe de natura celor solicitate de reclamant, respectiv de a emite hotărâre de guvern prin care să actualizeze despăgubirile prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1944, o astfel de argumentație neținând de natura juridică a calității procesuale. Această argumentație ține de admisibilitatea cererii sau de temeinicia acesteia, dar strict formal, câtă vreme reclamantul a adresat o solicitare scrisă pârâtului, iar acesta, prin adresa din 3 iulie 2012 a răspuns în sens negativ, dispozițiile legii contenciosului administrativ dau calitate pasivă pârâtului într-o acțiune în contencios administrativ.

Pentru aceste motive, Curtea a respins această excepție ca nefondată. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, curtea a constatat că se aplică raționamentul de mai sus și cu privire la această excepție. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, curtea a reținut că ceea ce solicită reclamantul este obligarea celor trei pârâți să actualizeze cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 și art. I pct. 3 din Legea nr. 303/2007, respectiv „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului”. Prima instanță a apreciat că această acțiune este inadmisibilă, deoarece instanțele judecătorești nu au competența să completeze actele normative cu norme create pe cale judiciară.

Atributul instanței este să aplice legea, nu să o creeze, astfel că acțiunea prin care se solicită obligarea unei autorități publice la emiterea unui act normativ este inadmisibilă, iar reclamantul folosește acțiunea în contencios administrativ, dar nu în scopul pentru care a fost edictată (revocarea unui act administrativ care îl vatămă pe reclamant sau obligarea la soluționarea unei cereri de natură administrativă), ci într-un scop care depășește limitele unei acțiuni în contencios administrativ: emiterea unui act cu caracter normativ, emitere ce stă în competența Guvernului ca organ executiv. Împotriva sentinței civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamantul S.G.

și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin care s-a solicitat, de către recurentul reclamant, admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința dispunerii măsurilor de actualizare a cuantumului despăgubirilor legale în concordanță cu evoluția prețurilor, și, de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, admiterea căii extraordinare de atac cu consecința modificării sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și a respingerii acțiunii față de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Reclamantul S.G. a învederat, prin cererea de recurs, că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ, întrucât obiectul acțiunii reclamantului nu l-a constituit modificarea vreunui cadru normativ sau crearea altuia nou, ci obligarea pârâților la respectarea celui existent.

Astfel, reclamantul a făcut trimitere la conținutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 și art. I pct. 3 din Legea nr. 303/2007 care prevede că „Cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului”, și a susținut că a apelat la instanța de judecată tocmai pentru a-și exercita principalul său rol anume acela de a veghea la respectarea prevederilor legale în vigoare. A mai relevat reclamantul recurent că dispozițiile legale la care a făcut trimitere deși sunt în vigoare se refuză aplicarea lor de către instituțiile statului și că există nici un alt mijloc legal de a asigura aplicarea acestora decât prin intermediul instanței de judecată.

Recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne a relevat, prin motivele de recurs, că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, această instituție neavând, în raport de prevederile legale care reglementează raportul juridic litigios, anume art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 8 din anexa la H.G. nr. 1217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 alin. (3) și art. 12 alin. (5) din O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, nici un fel de obligații directe față de intimatul reclamant, ci doar obligația legală de a da curs cererilor instituțiilor prefectului, respectiv de a asigura alocarea fondurilor de la bugetul de stat astfel cum acestea au fost solicitate de către ordonatorii terțiari de credit.

A susținut recurentul Ministerul Afacerilor Interne că legitimarea sa procesuală nu se justifică nici raportat la soluțiile pe care instanța le poate pronunța într-un astfel de litigiu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanța, soluționând cauza, poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, putând hotărî și asupra daunelor materiale și morale cauzate. Recursurile declarate de S.G.

și de Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sunt fondate și urmează a fi admise, cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond, prin sentința pronunțată, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, precum și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, urmare constatării faptului că reclamantul justifică un folos material, legitim și imediat ce ar putea fi obținut în calitate de moștenitor al persoanei îndreptățite la aplicarea prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, și că pârâtele au calitate procesuală pasivă atâta vreme cât reclamantul a adresat o solicitare scrisă pârâților iar aceștia au răspuns în sens negativ.

Prima instanță a admis, ulterior, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (actualmente Ministerul Afacerilor Interne), și a respins ca atare cererea de chemare în judecată, cu motivarea că instanțele judecătorești nu au competența să completeze actele normative cu norme create pe cale judiciară și că atributul instanței este acela de aplicare și nu de creare a legii, astfel că acțiunea prin care se solicită obligarea unei autorități publice la emiterea unui act normativ este inadmisibilă. Înalta Curte reține, în litigiu, că prin acțiunea în contencios administrativ îndreptată împotriva Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Administrației și Internelor (Ministerul Afacerilor Interne, în prezent), reclamantul S.G.

s-a plâns de refuzul nejustificat al celor trei pârâți, cărora li s-a adresat cu petiții, de respectare a prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 303/2007, solicitând în consecință obligarea pârâților „să ia măsuri de actualizare a cuantumului despăgubirilor și să actualizeze anual prin hotărâre a Guvernului, așa cum precizează dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 303/2007”.

Or, prin raportare la petitul acțiunii în contencios administrativ, neclar, confuz și imprecis, și la probatoriul administrat în cauză, se constată că prima instanță, pentru a fi în măsură să soluționeze în mod temeinic excepțiile procesuale invocate de pârâți, inclusiv cea vizând inadmisibilitatea acțiunii, avea obligația determinării corecte, în prealabil, a cadrului procesual al pricinii (obiect, cauză juridică, părți), iar în acest sens se impunea a se pune în vedere reclamantului să facă dovada conținutului cererilor adresate pârâților și cărora li s-a răspuns prin adresele din 2 iulie 2012, din 21 septembrie 2012, 31 iulie 2012 și din 14 august 2012 ale Ministerului Apărării Naționale, din 4 iulie 2012 și din 16 octombrie 2012 ale Ministerului Administrației și Internelor, și din 3 iulie 2012 a Ministerului Finanțelor Publice și să își precizeze cu claritate pretențiile deduse judecății, cu atât mai mult cu cât în recurs s-a învederat de către S.G.

că obiectul acțiunii în contencios administrativ l-a constituit nu cererea de obligare a celor trei ministere la emiterea unui act normativ (s-a acceptat că competența în acest sens aparținea Guvernului României), ci cererea de obligare a implicării pârâtelor să acționeze în sensul de a propune (de a lua măsuri) la nivelul sesizării Guvernului asupra necesității actualizării cuantumului despăgubirilor veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru fapte de arme săvârșite pe câmpul de luptă. Procedând altfel, instanța de fond a nesocotit prevederile art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc.

civ., referitoare la rolul activ al judecătorului, care stabilesc că privitor la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, și, respectiv, că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Prin urmare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., și pentru a se asigura caracterul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în modalitatea accesului la dublul grad de jurisdicție, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de reclamantul S.G. și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de S.G. și de Ministerul Afacerilor Interne (succesor al fostului Minister al Administrației și Internelor) împotriva sentinței civile nr. 670 din 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.