ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 aprilie 2011 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul M.A.I.

prin întâmpinare; a respins excepția de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordin

M.A.I. nr. 1501/2006, ca nefondată; a acordat termen la data de 30 mai 2011,

Completul 19 Fond, ora 12,00, pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, în raport de

dispozițiile art. 44 din Constituția României.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Deliberând

asupra excepției inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor prin întâmpinare, Curtea a constatat că este

neîntemeiată și a respins-o ca atare, reținând că și actele administrative

unilaterale cu caracter normativ pot constitui obiect al unei excepții de

nelegalitate, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 neputând primi o

interpretare în sensul menționat de pârâtul M.A.I., emitent al acestui act

administrativ.

Instanța

a reținut că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu exclud în mod expres

posibilitatea analizării pe această cale procedurală a legalității unui act

administrativ cu caracter normativ, iar interpretarea logică și sistematică a

dispozițiilor legii cadru a contenciosului administrativ impune concluzia

admisibilității analizării legalității unui act normativ.

Instanța

de fond a avut în vedere jurisprudența unanim adoptată în această materie și a

apreciat că posibilitatea invocării unei asemenea excepții de inadmisibilitate

nu poate fi analizată decât de către instanța investită cu analizarea fondului

cauzei, care poate statua asupra admisibilității invocării unei asemenea

excepții de nelegalitate, iar nu instanța investită cu însăși soluționarea

acestei excepții, motiv pentru care a respins excepția invocată de către pârât

ca neîntemeiată.

Pe fondul

excepției, instanța a reținut că la baza emiterii actului administrativ au stat

prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile

publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit

cărora procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea

autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a autovehiculelor se

stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor care se

publică în M.O. al României, Partea I.

Instanța

a reținut că faptul că prin O.U.G. nr. 50/2008 au fost abrogate dispozițiile art.

241

1

, 241

3

din C. fisc., care au impus obligația plății

taxei de primă înmatriculare, înlocuind-o cu obligația plății taxei de poluare

la prima înmatriculare pe teritoriul României a autoturismelor importate de

ocazie, nu are nicio relevanță sub aspectul legalității dispozițiilor criticate

pe calea excepției de nelegalitate, având în vedere caracterul general al

enunțului acestora, nefăcându-se referire la un act normativ special, prin

identificarea acestuia, respectiv la denumirea acestei taxe, de poluare ori de

primă înmatriculare, ci exclusiv instituind drept obligație pentru

înmatriculare obligația proprietarului de a face dovada plății taxei speciale

pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

S-a reținut

de către instanță că interpretarea pe care reclamantul o realizează cu privire

la temeiul invocat de către pârâta din dosarul de fond asupra obligației

privind plata taxei speciale de poluare nu poate avea o relevanță asupra

legalității acestui act administrativ normativ, având în vedere că privește

perioada ulterioară adoptării acestui ordin, respectiv adoptarea O.U.G. nr. 50/2008,

legalitatea actului criticat putând fi verificată prin raportare exclusivă la

momentul adoptării acestuia, respectiv cu referire la actele normative cu forță

juridică superioară în vigoare la momentul adoptării acestuia.

În plus

instanța a constatat că reclamantul nu critică însăși legalitatea ordinului

menționat, ci interpretarea dată de către instituția pârâtă în dosarul de fond

asupra dispozițiilor legale care instituie obligația de plată a taxei de

poluare pentru autovehicule, împrejurare care nu poate fi cenzurată pe calea

analizării prezentei excepții de nelegalitate, care privește exclusiv

conformitatea ordinului menționat cu actele normative cu forță juridică

superioară acestuia, în vigoare la momentul emiterii acestuia.

S-a mai

reținut în considerentele încheierii atacate că succesiunea actelor normative

cu putere de lege care au instituit obligația plății unei taxe la prima

înmatriculare a autoturismelor importate de ocazie nu poate avea relevanță

asupra legalității unor acte administrative cu caracter normativ anterioare,

care coroborate conduc, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, la

respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs reclamantul

B.B., întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul susține că instanța de fond a realizat o

interpretare greșită a actelor deduse judecății, deoarece s-a pronunțat în

lipsa dosarului de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și care conținea mai multe înscrisuri necesare soluționării cauzei și nu a solicitat

emitentului actului să depună la dosar toată documentația care a stat la baza

emiterii ordinului.

Printr-o a doua

critică de recurs, recurentul afirmă că instanța de fond a făcut o aplicare

greșită a legii, întrucât a făcut referire la art. 7 alin. (1) lit. 7 din

ordin, iar nu la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul respectiv,

precum și faptul că instanța în mod eronat nu a înțeles că excepția de

nelegalitate a fost invocată în raport cu dispozițiile din Codul fiscal, din

cuprinsul căruia au fost abrogate prevederile art. 214

1

- art. 214

3

,

care reprezentau temeiul juridic al art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul

contestat.

Mai susține

recurentul că instanța în mod greșit nu a reținut faptul că dispozițiile

contestate din ordin au fost emise în temeiul și în executarea art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., care ulterior au fost abrogate, astfel că

prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) au rămas fără suport legal, iar O.U.G. nr.

50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în

executarea căruia să fi fost emis Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 1501/2006.

Recurentul reia

susținerile referitoare la existența unui vid legislativ deoarece O.U.G. nr. 50/2008

nu a prevăzut expres faptul că se modifică denumirea taxei prevăzute de art. 7 alin.

(1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006,

iar adresa M.F. din 02 iulie 2008 nu reprezintă o modificare adusă ordinului

respectiv.

În esență, recurentul

reia susținerile referitoare la faptul că, ulterior abrogării dispozițiilor art.

214

1

- art. 214

3

din C. fisc., taxa prevăzută de art. 7 alin. (1)

lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 a

rămas fără temei legal.

Pârâtul M.A.I. a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Astfel, motivul de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în

condițiile în care, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că

reclamantul nu a criticat însăși legalitatea ordinului

menționat, ci interpretarea dată de către instituția pârâtă în dosarul de fond

asupra dispozițiilor legale care instituie obligația de plată a taxei de

poluare pentru autovehicule, împrejurare care nu poate fi cenzurată pe calea

analizării prezentei excepții de nelegalitate, ce privește exclusiv

conformitatea ordinului menționat cu actele normative cu forță juridică

superioară acestuia, în vigoare la momentul emiterii sale.

Înalta

Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că succesiunea

actelor normative cu putere de lege, care au instituit obligația plății unei taxe

la prima înmatriculare a autoturismelor importate de ocazie, nu poate avea

relevanță asupra legalității unor acte administrative cu caracter normativ

anterioare.

Într-adevăr, taxa

specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal (art. 214

1

- art. 214

3

), în perioada

01 ianuarie 2007 - 01 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu

data de 01 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate

prevederile art. 129 alin. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a

procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre

aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, și ultimul

motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

În cauză a fost

invocată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din

Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I.

Dispozițiile art. 7 alin.

(1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006

privind procedura

înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de

circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea

permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente,

printre care, începând cu data de 01 ianuarie 2007, se numără și dovada plății

taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ

unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de

referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este

abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu

actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față,

instanța de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului,

constată că recurentul invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a

unui act normativ.

De asemenea, Înalta

Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de

către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de

nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act

normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 01 iulie 2008 - se

abrogă art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc.”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în

situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,

stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru

autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de

idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 din

această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine

cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se

cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din aceeași ordonanță de

urgență, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care

intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea

acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului

pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

Asupra susținerilor

reclamantului referitoare la incompatibilitatea dintre prevederile O.U.G. nr. 50/2008

și dreptul european, prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii

Europene, este competentă a se pronunța instanța învestită cu litigiul în fond,

întrucât analiza efectuată de instanța de contencios administrativ în

soluționarea excepției de nelegalitate este limitată la verificarea legalității

actului administrativ în raport cu actele normative cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea

sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

La pronunțarea

prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa anterioară

reprezentată, cu titlu de exemplu, de decizia nr. 3248 din 3 iunie 2011,

decizia nr. 3350 din 9 iunie 2011, decizia nr. 3895 din 12 iulie 2011, Decizia nr.

3896 din 12 iulie 2011 și Decizia nr. 5023 din 28 octombrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.B. împotriva Încheierii din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.