ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1377/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1030 din 11 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 1349

din 11 martie 2004 și a Atestatului nr. 70 din 11 martie 2004 emise de C.N.V.M.,

invocată de reclamantul M.M., în dosarul nr. 8699/1/2007, aflat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, având

ca obiect judecarea recursului declarat de același reclamant împotriva

sentinței civile nr. 675 din 05 martie 2007 a Curții de Apel București, secția

a VlII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a

reținut, în esență, faptul că, la data de 11 martie 2004, pârâta C.N.V.M. a

emis Atestatul nr. 70, prin care a atestat transformarea SC Ș.N.D.G. SA în

societate de tip închis, în conformitate cu hotărârea A.G.E.A. a acestei

societăți. De asemenea, s-a arătat că societatea va fi radiată din

înregistrarea O.E.V.M. din cadrul C.N.V.M. și că acțiunile societății vor fi

retrase de la tranzacționare de pe piața R.A.S.D.A.Q.”

Pe de altă

parte, prima instanță a reținut că, la aceeași dată, a fost emisă și decizia nr.

1349 de către C.N.V.M., prin care s-a dispus că se retrag de la tranzacționare

pe piața R.A.S.D.A.Q. acțiunile emise de SC Ș.N.D.G. SA, începând cu data de 16

martie 2004.

Judecătorul

fondului a constatat că cele două acte administrative au fost emise în baza

dispozițiilor O.U.G. nr. 28/2002, respectiv a art. 42 alin. (l) și art. 136 din

acest act normativ.

În opinia

Curții, legalitatea derulării ofertei publice de preluare nu a făcut obiectul

celor două acte administrative, în privința cărora a fost invocată excepția de

nelegalitate. Prin aceste acte, pârâta C.N.V.M. nici nu a autorizat o ofertă

publică în conformitate cu art. 164 și următoarele din O.U.G. nr. 28/2002 și

nici nu a analizat legalitatea derulării ofertei publice de preluare.

În concepția instanței,

din lecturarea art. 136 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/2002, rezultă că C.N.V.M.

nu analizează, la emiterea celor două acte administrative contestate,

legalitatea desfășurării ofertei publice de preluare, ci doar existența

hotărârii A.G.E.A., notificarea acestei hotărâri și menționarea hotărârii la O.R.C.

Așadar, s-a

constatat legalitatea și temeinicia actelor emise de pârâta C.N.V.M., în

privința cărora a fost invocată excepția de nelegalitate.

În altă ordine

de idei, Curtea a constatat că susținerile reclamantului privind oferta de

preluare nu sunt reale, întrucât în ședința din 11 decembrie 2003 a A.G.E.A. a

societății, la care a participat și reclamantul, s-a prezentat procesul de

derulare a ofertei publice obligatorii de preluare, ce a avut loc în perioada

iunie - octombrie 2003, s-a făcut referire la raportul de evaluare și la faptul

că perioada efectivă de tranzacționare a fost 22 septembrie 2003 - 10 octombrie

2003.

De asemenea,

Curtea a constatat că reclamantul nu a atacat niciunul din actele sau

procedurile de preluare și nici hotărârea A.G.E.A. din 11 decembrie 2003.

În plus, la O.R.C.

nu a fost înregistrată nicio opoziție cu privire la această hotărâre.

În concluzie,

prima instanță a considerat că cele două acte contestate nu sunt nici avize și

nici alte acte de confirmare a legalității ofertei publice de preluare

obligatorii și că, prin urmare, nu trebuiau depuse documentele privind această

ofertă, invocate de reclamant în susținerea excepției, documente prevăzute în

Regulamentul nr. 5/2003 al C.N.V.M.

Excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. l alin. (l) și alin. (3) art. 7 alin.

(7) din Anexa la O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002 privind

Statutul C.N.V.M. și art. l alin. (3), art. 2 alin. (2) art. 289 alin. (l) din

Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, invocată de reclamant în cadrul

procedurilor desfășurate în fața Curții de Apel București, ca instanță

învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1349 din 11

martie 2004 și a Atestatului nr. 70 din 11 martie 2004 emise de C.N.V.M., a

fost respinsă de această instanță ca inadmisibilă, prin încheierea din 18

februarie 2009.

Recursul

declarat de reclamantul M.M. împotriva sentinței nr. 1030/2009 a Curții de Apel

București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins,

ca nefundat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4965 din 10 noiembrie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a constatat, în esență, că instanța de fond a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză

și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică.

Înalta Curte a

apreciat că și soluția dată excepției de neconstituționalitate este corectă:

textele invocate de reclamant ca fiind neconstituționale neavând legătură cu

soluționarea excepției de legalitate, dar nici cu fondul cauzei (prin

încheierea din 4 aprilie 2008, instanța supremă stabilise și că cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu aceeași excepție de neconstituționalitate este

inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei

deduse judecății, reclamantul reiterând așadar, aceeași excepție de

neconstituționalitate, care, neavând legătură cu fondul cauzei, cu atât mai

puțin, nu are legătură cu soluția ce se va pronunța cu privire la excepția de

nelegalitate).

Pe de altă

parte, instanța de control judiciar a constatat că, în discuție, este o

excepție de nelegalitate cu privire la două acte administrative cu caracter

individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel

încât, în conformitate cu jurisprudența sa anterioară, și în aplicarea

principiul securității raporturilor juridice, ca element constitutiv al

dreptului la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O.,

și a practicii judiciare dezvoltate de Curtea Europeană de la Luxemburg,

examinarea acestei excepții de nelegalitate, este inadmisibilă.

La data de 9

decembrie 2009, M.M. a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire”

împotriva deciziei instanței de recurs, nr. 4965 din 10 noiembrie 2009.

Ulterior, după

ce a luat cunoștință de considerentele acestei decizii, la data de 8 aprilie

2010, M.M. și-a modificat calea de retractare exercitată, în contestație în

anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (l) C. proc. civ.

Prin Decizia nr.

3430 din 25 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

contestația în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 4965 din 10

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Împotriva

Deciziei menționate M.M., la data de 9 decembrie 2009, a înregistrat o cerere

pe care a intitulat-o „de revizuire” împotriva deciziei instanței de recurs, nr.

4965 din 10 noiembrie 2009.

Ulterior, după

ce a luat cunoștință de considerentele acestei decizii, la data de 8 aprilie

2010, M.M. și-a modificat calea de retractare exercitată, în contestație în

anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (l) C. proc. civ.

La data de 9

decembrie 2009, M.M. a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de

revizuire” împotriva deciziei nr. 3430 din 25 iunie 2010.

Ulterior, la

data de 4 februarie 2011, M.M. și-a modificat calea de retractare exercitată,

în contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (l) pct. l

C. proc. civ.

În motivarea

contestației în anulare contestatorul arată că au fost nerespectate

dispozițiile art. 317 alin. (l) pct. l C. proc. civ., respectiv neîndeplinirea

procedurii de chemare în judecată cu acesta, pentru ziua când s-a judecat

pricina.

Celelalte

critici formulate de contestatorul M.M. vizează calitatea procesuală a

intimaților din prezentul litigiu.

Examinând

calea de atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există

motive pentru a fi admisă.

Referitor la nelegalitatea citării

Pentru a

exista motiv de contestație în anulare este necesar ca procedura de chemare

pentru termenul când a avut judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită

față de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac,

deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este

sancționată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată  numai de partea

lezată.

În speța de

față aceste dispoziții legale nu-și găsesc aplicabilitatea.

Așa cum reiese

din conținutul Deciziei atacate, instanța a reținut faptul că „la apelul

nominal se prezintă, personal contestatorul M.M., precum și intimatele C.N.V.M.

prin consilierul juridic și SC Ș.N.D.G. SA prin avocat.”

Potrivit

dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de înfățișare

aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii.

La termenul din

data de 25 iunie 2010 procedura a fost completă, au fost prezente toate

părțile, au fost puse concluzii pe fondul cauzei și de către contestator.

Prin urmare

deși la dosarul cauzei există înscrisuri doveditoare care combat categoric susținerile

contestatorului, cu toate acestea se apreciază că procedura de chemare în

judecată pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită.

Un alt argument conform căruia prezenta

contestație în anulare este

nefondată

este dat de dispozițiile art. 321 C. proc. civ., potrivit cărora

nu se poate face o nouă contestație pentru motive

care au existat la data celei

dintâi.

Așa cum se

poate observa din înscrisurile existente la dosarul cauzei, motivele celei de a

doua contestații nu sunt motive noi, acestea existau chiar și la data

promovării primei contestații.

Contestatorul -

reclamant a procedat la un istoric al speței supuse atenției instanței, istoric

care debutează în mod firesc cu data de 25 iunie 2005 dată la care a fost

promovată acțiunea din dosarul de fond.

Or, toate

aceste aspecte existau și la data promovării celei dintâi contestații în

anulare.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la

plata către intimata SC Ș.N.D.G. SA a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată

stabilite prin apreciere.

Pentru

considerentele expuse în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge

contestația în anulare de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 3430 din 25

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 martie 2011.