ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1377/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1030 din 11 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 1349 din 11 martie 2004 și a Atestatului nr. 70 din 11 martie 2004 emise de C.N.V.M., invocată de reclamantul M.M., în dosarul nr. 8699/1/2007, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect judecarea recursului declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr. 675 din 05 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut, în esență, faptul că, la data de 11 martie 2004, pârâta C.N.V.M. a emis Atestatul nr. 70, prin care a atestat transformarea SC Ș.N.D.G. SA în societate de tip închis, în conformitate cu hotărârea A.G.E.A. a acestei societăți. De asemenea, s-a arătat că societatea va fi radiată din înregistrarea O.E.V.M. din cadrul C.N.V.M. și că acțiunile societății vor fi retrase de la tranzacționare de pe piața R.A.S.D.A.Q.” Pe de altă parte, prima instanță a reținut că, la aceeași dată, a fost emisă și decizia nr. 1349 de către C.N.V.M., prin care s-a dispus că se retrag de la tranzacționare pe piața R.A.S.D.A.Q. acțiunile emise de SC Ș.N.D.G. SA, începând cu data de 16 martie 2004. Judecătorul fondului a constatat că cele două acte administrative au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G.

nr. 28/2002, respectiv a art. 42 alin. (l) și art. 136 din acest act normativ. În opinia Curții, legalitatea derulării ofertei publice de preluare nu a făcut obiectul celor două acte administrative, în privința cărora a fost invocată excepția de nelegalitate. Prin aceste acte, pârâta C.N.V.M. nici nu a autorizat o ofertă publică în conformitate cu art. 164 și următoarele din O.U.G. nr. 28/2002 și nici nu a analizat legalitatea derulării ofertei publice de preluare. În concepția instanței, din lecturarea art. 136 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/2002, rezultă că C.N.V.M. nu analizează, la emiterea celor două acte administrative contestate, legalitatea desfășurării ofertei publice de preluare, ci doar existența hotărârii A.G.E.A., notificarea acestei hotărâri și menționarea hotărârii la O.R.C.

Așadar, s-a constatat legalitatea și temeinicia actelor emise de pârâta C.N.V.M., în privința cărora a fost invocată excepția de nelegalitate. În altă ordine de idei, Curtea a constatat că susținerile reclamantului privind oferta de preluare nu sunt reale, întrucât în ședința din 11 decembrie 2003 a A.G.E.A. a societății, la care a participat și reclamantul, s-a prezentat procesul de derulare a ofertei publice obligatorii de preluare, ce a avut loc în perioada iunie - octombrie 2003, s-a făcut referire la raportul de evaluare și la faptul că perioada efectivă de tranzacționare a fost 22 septembrie 2003 - 10 octombrie 2003. De asemenea, Curtea a constatat că reclamantul nu a atacat niciunul din actele sau procedurile de preluare și nici hotărârea A.G.E.A.

din 11 decembrie 2003. În plus, la O.R.C. nu a fost înregistrată nicio opoziție cu privire la această hotărâre. În concluzie, prima instanță a considerat că cele două acte contestate nu sunt nici avize și nici alte acte de confirmare a legalității ofertei publice de preluare obligatorii și că, prin urmare, nu trebuiau depuse documentele privind această ofertă, invocate de reclamant în susținerea excepției, documente prevăzute în Regulamentul nr. 5/2003 al C.N.V.M. Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. l alin. (l) și alin. (3) art. 7 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002 privind Statutul C.N.V.M.

și art. l alin. (3), art. 2 alin. (2) art. 289 alin. (l) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, invocată de reclamant în cadrul procedurilor desfășurate în fața Curții de Apel București, ca instanță învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 1349 din 11 martie 2004 și a Atestatului nr. 70 din 11 martie 2004 emise de C.N.V.M., a fost respinsă de această instanță ca inadmisibilă, prin încheierea din 18 februarie 2009. Recursul declarat de reclamantul M.M.

împotriva sentinței nr. 1030/2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefundat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4965 din 10 noiembrie 2009. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a constatat, în esență, că instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică.

Înalta Curte a apreciat că și soluția dată excepției de neconstituționalitate este corectă: textele invocate de reclamant ca fiind neconstituționale neavând legătură cu soluționarea excepției de legalitate, dar nici cu fondul cauzei (prin încheierea din 4 aprilie 2008, instanța supremă stabilise și că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății, reclamantul reiterând așadar, aceeași excepție de neconstituționalitate, care, neavând legătură cu fondul cauzei, cu atât mai puțin, nu are legătură cu soluția ce se va pronunța cu privire la excepția de nelegalitate).

Pe de altă parte, instanța de control judiciar a constatat că, în discuție, este o excepție de nelegalitate cu privire la două acte administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, în conformitate cu jurisprudența sa anterioară, și în aplicarea principiul securității raporturilor juridice, ca element constitutiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 din C.E.D.O., și a practicii judiciare dezvoltate de Curtea Europeană de la Luxemburg, examinarea acestei excepții de nelegalitate, este inadmisibilă. La data de 9 decembrie 2009, M.M. a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire” împotriva deciziei instanței de recurs, nr. 4965 din 10 noiembrie 2009. Ulterior, după ce a luat cunoștință de considerentele acestei decizii, la data de 8 aprilie 2010, M.M.

și-a modificat calea de retractare exercitată, în contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (l) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 3430 din 25 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 4965 din 10 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Împotriva Deciziei menționate M.M., la data de 9 decembrie 2009, a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire” împotriva deciziei instanței de recurs, nr. 4965 din 10 noiembrie 2009. Ulterior, după ce a luat cunoștință de considerentele acestei decizii, la data de 8 aprilie 2010, M.M.

și-a modificat calea de retractare exercitată, în contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (l) C. proc. civ. La data de 9 decembrie 2009, M.M. a înregistrat o cerere pe care a intitulat-o „de revizuire” împotriva deciziei nr. 3430 din 25 iunie 2010. Ulterior, la data de 4 februarie 2011, M.M. și-a modificat calea de retractare exercitată, în contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (l) pct. l C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare contestatorul arată că au fost nerespectate dispozițiile art. 317 alin. (l) pct. l C. proc. civ., respectiv neîndeplinirea procedurii de chemare în judecată cu acesta, pentru ziua când s-a judecat pricina.

Celelalte critici formulate de contestatorul M.M. vizează calitatea procesuală a intimaților din prezentul litigiu. Examinând calea de atac exercitată pe fondul său, Înalta Curte constată că nu există motive pentru a fi admisă. Referitor la nelegalitatea citării Pentru a exista motiv de contestație în anulare este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea lezată. În speța de față aceste dispoziții legale nu-și găsesc aplicabilitatea.

Așa cum reiese din conținutul Deciziei atacate, instanța a reținut faptul că „la apelul nominal se prezintă, personal contestatorul M.M., precum și intimatele C.N.V.M. prin consilierul juridic și SC Ș.N.D.G. SA prin avocat.” Potrivit dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii. La termenul din data de 25 iunie 2010 procedura a fost completă, au fost prezente toate părțile, au fost puse concluzii pe fondul cauzei și de către contestator. Prin urmare deși la dosarul cauzei există înscrisuri doveditoare care combat categoric susținerile contestatorului, cu toate acestea se apreciază că procedura de chemare în judecată pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită.

Un alt argument conform căruia prezenta contestație în anulare este nefondată este dat de dispozițiile art. 321 C. proc. civ., potrivit cărora nu se poate face o nouă contestație pentru motive care au existat la data celei dintâi. Așa cum se poate observa din înscrisurile existente la dosarul cauzei, motivele celei de a doua contestații nu sunt motive noi, acestea existau chiar și la data promovării primei contestații. Contestatorul - reclamant a procedat la un istoric al speței supuse atenției instanței, istoric care debutează în mod firesc cu data de 25 iunie 2005 dată la care a fost promovată acțiunea din dosarul de fond. Or, toate aceste aspecte existau și la data promovării celei dintâi contestații în anulare.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., contestatorul va fi obligat la plata către intimata SC Ș.N.D.G. SA a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere. Pentru considerentele expuse în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 3430 din 25 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.