ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5317/2013

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, completată ulterior, reclamantul G.B.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate,constatarea nulității notei cu propunere de sesizare din oficiu din 16 ianuarie 2012, constatarea nulității actului de repartizare aleatorie a procedurii de evaluare, constatarea nulității întregii proceduri, precum și constatarea nulității raportului de evaluare din 3 august 2012. În motivarea cererii, reclamantul a susținut, în esență, că sesizarea din oficiu a Agenției Națională de Integritate din data de 16 ianuarie 2012 este viciată, întrucât este lipsită de orice motivare sau descriere faptică; raportul de evaluare din 3 august 2012 a fost întocmit de un inspector de integritate care se află în stare de incompatibilitate față de evaluarea persoanei reclamantului, neexistând nici dovada repartizării aleatorii a dosarului; că raportul este nul, raportat la conținutul său, sub aspectul inexistenței faptelor contestate și greșitei aplicări a regimului juridic incident privind conflictul de interese.

Excepția de neconstituționalitate invocată La data de 18 ianuarie 2013, reclamantul G.B.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1), (2) și (3), art. 10 lit. f), art. 21 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 26 alin. (1) lit. k) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și a dispozițiilor art. 13 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate și suspendarea judecării cauzei, precum și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 80 și art. 71 din Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Integritate - Ordinul Agenției Naționale de Integritate nr. 340/2010. În motivarea excepției, reclamantul a susținut că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21, art. 26, art. 30, art. 11 și art. 20, art. 124, art. 126 și art. 44 alin. (8) din Constituția României.

Încheierea recurată în prezenta cauză Prin încheierea din 15 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantului G.B.S. de sesizare a Curții Constituționale și, în consecință, a respins cererea ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de reclamant nu influențează soluția ce va fi dată fondului cauzei, nefiind, astfel, îndeplinită una din condițiile de sesizare a Curții Constituționale.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul G.B.S., solicitând respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și sesizarea acestei instanțe pentru a se pronunța asupra textelor de lege criticate de către recurent. În motivarea cererii de recurs, redând dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate invocate, precum și prevederile constituționale astfel încălcate, recurentul a argumentat că în speță erau întrunite condițiile de invocare a excepției de neconstituționalitate și de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale, dispozițiile criticate având legătură cu soluționarea prezentei cauze întrucât: - aceste prevederi legale au permis adoptarea actului administrativ contestat în prezenta cauză; - raportul Agenției Naționale de Integritate este produsul activității Agenției Naționale de Integritate, activitate derulată pe premisa procedurii prevăzute de prevederile legale contestate pentru neconstituționalitate; - în situația declarării neconstituționalității acestor prevederi legale, soluționarea prezentului litigiu de contencios administrativ va fi direct influențată, întrucât actele contestate se vor dovedi a fi lipsite de temeiul juridic al adoptării lor, atât prin raportare la competențele Agenției Naționale de Integritate, cât și prin raportare la conținutul concret al concluziilor și dispozițiilor adoptate prin raportul contestat.

Soluția instanței de control judiciar Analizând argumentele dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele și înscrisurile cauzei și prin prisma dispozițiilor legale incidente, inclusiv în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează. În speță, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Reclamantul G.B.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1), (2) și (3), art. 10 lit. f), art. 21 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 26 alin. (1) lit. k) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și a dispozițiilor art. 13 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate și suspendarea judecării cauzei. În motivarea excepției, reclamantul a argumentat detaliat motivele pentru care consideră că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21, art. 26, art. 30, art. 11 și art. 20, art. 124, art. 126 și art. 44 alin. (8) din Constituția României. Prin încheierea din 15 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului G.B.S. de sesizare a Curții Constituționale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat, sumar, că soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de reclamant nu influențează soluția ce va fi dată fondului cauzei, nefiind, astfel, îndeplinită una din condițiile de sesizare a Curții Constituționale, fără însă a expune motivele care au dus la formarea convingerii instanței sau rațiunile pentru care argumentele părții au fost apreciate ca neîntemeiate. Cu alte cuvinte, judecătorul nu a examinat în cuprinsul încheierii recurate relevanța împrejurărilor și argumentelor expuse în concret, în speță, de către reclamant, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, rezumându-se la o afirmație cu caracter echivoc. Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. indică, între elementele de conținut ale hotărârii judecătorești, și expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. În raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Rejudecând, după casare, instanța fondului va examina îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1), (2) și (3), art. 10 lit. f), art. 21 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 26 alin. (1) lit. k) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și a dispozițiilor art. 13 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, raportat la argumentele reclamantului, dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 și practica Curții Constituționale a României.