ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1968/2015

Decizia nr. 1968/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3.768 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. pentru anularea raportului de evaluare din 17 iunie 2013 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., în condițiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta a invocat motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, respectiv, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

2.2.1. Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 13 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, conform cărora, inspectorul de integritate avea obligația legală de a comunica persoanei în cauză posibilitatea de a prezenta un punct de vedere argumentat, prin care să răspundă tuturor aspectelor puse în discuție și analizate și nu doar cu privire la o parte din acestea, așa cum s-a întâmplat la comunicarea adresei din 8 august 2012.

Recurenta a susținut că în procedura de evaluare nu i-a fost asigurat dreptul la apărare, în principal, pentru următoarele considerente:

- raportul de evaluare din data de 17 iunie 2013 face referire la un volum foarte mare de documente care nu au fost indicate de inspectorul de integritate prin adresa din 8 august 2012 și această omisiune de informare a persoanei evaluate cu privire la toate aspectele a fost făcută cu rea intenție în condițiile în care, Primăria municipiului Sighișoara a procedat la comunicarea către A.N.I. prin adresa din 29 iunie 2012 a tuturor documentelor care au fost indicate în raport;

- instanța de fond avea obligația să analizeze toate probele administrate, inclusiv documentele comunicate de Primăria Municipiului Sighișoara cu adresa din 29 iunie 2012 și aceasta cu atât mai mult, cu cât au fost indicate prin acțiune pentru a se demonstra că nu a existat un conflict de interese.

2.2.2. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 70, 71 și 79 din Legea nr. 161/2003 și conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii.

Recurenta a susținut că nu se poate reține existența unui conflict de interese în cazul contractelor de servicii din 21 iunie 2011, din 22 februarie 2011 și din 23 februarie 2010 încheiate între Municipiul Sighișoara, în calitate de achizitor și SC "A." SRL, în calitate de prestator pentru servicii de cazare, nefiind îndeplinite condițiile cumulative pentru existența conflictului de interes față de următoarele aspecte care nu au fost avute în vedere de prima instanță:

- toate aceste contracte s-au încheiat conform procedurii furnizată de Biroul de achiziții: oferta, referat de oportunitate avizat de Direcția economică și aprobat de primar, respectiv semnarea contractului de Biroul achiziții - prin jurist - compartimentul de specialitate, recurenta sau alt funcționar public din cadrul Serviciului Relații Publice;

- la niciunul din aceste contracte recurenta nu a avut rol de decizie cu privire la furnizor;

- toate actele semnate și/sau avizate de către recurentă aveau la bază hotărâri ale consiliului local, oferte, referate de necesitate, note, semnate deja de alte persoane și aprobate de Primarul Municipiului Sighișoara, care avea cunoștință că aceasta este căsătorită cu B., asociat în cadrul SC "A." SRL;

- toate actele semnate de recurentă au fost îndeplinite cu respectarea procedurilor prevăzute de normele interne și cu aprobarea și confirmarea organelor abilitate;

- toate cele trei contracte au avut la bază contractul de asociere în participațiune încheiat la data de 27 septembrie 2002 între Primăria Municipiului Sighișoara și SC "A." SRL, având ca obiect exploatarea în participațiune a hotelului Sighișoara, amenajat în imobilul situat în Județul Mureș.

Intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., republicat, a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 4 martie 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul reclamantei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivului de casare invocat

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că soluția de respingere a acțiunii în anulare și de menținere a raportului de evaluare din 17 iunie 2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de procedură și a celor de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 176/2010 și în Legea nr. 161/2003.

Motivul de nelegalitate prin care recurenta-reclamantă a solicitat să se constate nulitatea actelor de cercetare efectuate în baza prevederilor art. 13 și art. 20 din Legea nr. 176/2010 a fost corect respins de instanța de fond în raport cu probele administrate, din care rezultă că intimata Agenția Națională de Integritate a îndeplinit procedura de informare a persoanei evaluate și a asigurat acesteia dreptul la apărare cu privire la elementele identificate în privința sa, sub aspectul unui conflict de interese în perioada supusă evaluării.

Cu adresa din 8 august 2012, inspectorul de integritate a comunicat recurentei-reclamante toate elementele necesare pentru a-și expune punctul de vedere și a-și formula apărări în legătură cu toate cele trei contracte reținute pentru existența conflictului de interese și în consecință, raportul de evaluare ulterior nu a fost întocmit în considerarea unor alte situații, necunoscute sau neprezentate persoanei evaluate, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

De altfel, așa după cum a constatat și judecătorul fondului, nu au fost indicate în concret acele elemente pentru care s-a pretins a fi existat omisiunea de informare a persoanei evaluate și critica în acest sens se dovedește a avea un caracter general și imprecis, nefiind de natură să afecteze legalitatea activității de evaluare și implicit, a actului prin care aceasta s-a finalizat și anume, raportul privind nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese.

Motivul de nelegalitate prin care recurenta-reclamantă a solicitat să se constate aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70, 71 și 79 din Legea nr. 161/2003 a fost de asemenea corect respins prin hotărârea recurată, cu expunerea detaliată a tuturor motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, a celor pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, în conformitate cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., republicat referitoare la conținutul hotărârii judecătorești.

Cu referire expresă la circumstanțele concrete ale cauzei și la cadrul legislativ incident pentru toată perioada supusă evaluării, judecătorul fondului a constatat întemeiat legalitatea raportului de evaluare din 17 iunie 2013 prin care intimata Agenția Națională de Integritate a identificat elemente de încălcare a dispozițiilor legale privind regimul juridic al conflictului de interese în sensul art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 de către recurenta A. prin săvârșirea următoarelor fapte:

- a semnat contractele de servicii din 22 februarie 2011, din 21 iunie 2011 și din 23 februarie 2010 în valoare totală de 58.658 lei încheiate între Primăria Municipiului Sighișoara (în cadrul căreia deținea funcția de șef serviciu) și SC "A." SRL, în cadrul căreia soțul acesteia era asociat și administrator;

- a avizat spre plată un număr de 27 de facturi, în valoare totală de 34.371 lei către furnizorii SC "A." SRL, SC "C." SRL și SC "D." SRL, societăți comerciale în cadrul cărora persoana evaluată sau soțul acesteia dețineau calitățile de asociat/administrator;

- a semnat 6 comenzi de servicii către furnizori - societăți comerciale la care persoana evaluată sau soțul acesteia dețineau calitățile de asociat/administrator.

În consecință, în perioada supusă evaluării, recurenta s-a aflat în conflict de interese, în sensul definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, ca fiind situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Pentru funcționarii publici, conflictul de interes este definit și în art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care prevede apariția unui asemenea conflict atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare că influențează îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus.

Față de definiția legală a conflictului de interese și de situația de fapt expusă anterior, instanța de fond a apreciat în mod judicios că nu pot fi reținute apărările recurentei - reclamante prin care a invocat că nu a avut calitatea de factor de deciziei, că actele pe care le-a semnat au fost aprobate și de către primar sau de alte persoane cu atribuții specifice, că interesele patrimoniale ale soțului său nu au influențat exercitarea propriilor atribuții în cadrul Primăriei Municipiului Sighișoara și că toate cele trei contracte de servicii au avut la bază hotărâri ale consiliului local și contractul de asociere în participațiune încheiat la data de 27 septembrie 2002 între Primăria Municipiului Sighișoara și SC "A." SRL pentru exploatarea în participațiune a hotelului Sighișoara.

Lipsa de relevanță a tuturor acestor aspecte este evidentă în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a contestat semnarea celor trei contracte, 27 de facturi și 6 comenzi de servicii către furnizori, existența relațiilor de căsătorie și participarea soțului său, în calitate de asociat/administrator, în societatea comercială care a avut raporturi contractuale cu Primăria Municipiului Sighișoara, fiind astfel dovedit interesul personal de natură patrimonială urmărit și realizat de persoana evaluată prin încasarea sumelor reprezentând contravaloarea contractelor și facturilor achitate societăților comerciale aparținând soțului său.

Fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru existența conflictului de interese cu privire la recurenta-reclamantă în perioada supusă evaluării, se constată că în mod legal și temeinic a fost respinsă prin hotărârea recurată acțiunea formulată pentru anularea raportului întocmit de intimata-pârâtă cu privire la acest conflict și în consecință, se dovedește a fi nefondat motivul de casare invocat în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, astfel că se va dispune respingerea prezentului recurs, ca nefondat.

4.2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3768 din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2015.

Procesat de GGC - CL