ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2015

Decizia nr. 3433/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea raportului de evaluare din 03 iulie 2013, prin care s-a constatat, în privința sa, în perioada 2008-2012, 2012-2016, existența situației de incompatibilitate prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Prin sentința civilă nr. 1268 din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii menționate la pct. I.2. a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a pronunțat

hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, constatând greșit că dispozițiile Legii nr. 176/2010 nu prevăd obligația A.N.I. de a informa persoana ce face obiectul evaluării cu privire la cazul de incompatibilitate cercetat și că nu s-a prezentat la sediul agenției pentru a lua cunoștința de aspectele avute în vedere la stabilirea incompatibilității, ci a trimis un punct de vedere scris. În acest sens, recurentul-reclamant menționează că, deși a solicitat A.N.I. prin două cereri succesive (din 13 martie 2013 și 24 aprilie 2013), să-i comunice datele și informațiile, precum și actele și documentele care au stat la baza declanșării procedurii de evaluare a regimului juridic al incompatibilităților, în vederea transmiterii unui punct de vedere scris care să conducă la constatarea inexistenței stării de incompatibilitate, A.N.I. nu a dat curs solicitărilor sale, ci a procedat la întocmirea raportului de evaluare, considerând ca punct de vedere mențiunea cuprinsă în cererea sa din 24 aprilie 2013 că singura funcție publică pe care o deține este cea de viceprimar. În condițiile în care, din adresele A.N.I. din 04 februarie 2013 și din 26 februarie 2013, nu reieșeau temeiurile de drept încălcate cu privire la regimul juridic al incompatibilităților și nici situația care ar fi generat o presupusă stare de incompatibilitate, recurentul-reclamant susține că s-a aflat în imposibilitatea de a exprima un punct de vedere în apărare. Pentru aceste motive, recurentul-reclamant susține că raportul de evaluare contestat este lovit de nulitate, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Printr-o a doua serie de critici, recurentul-reclamant susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, precum și a dispozițiilor indicate din Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 51/2006, reținând în mod eronat că situația de incompatibilitate există și atunci când societatea comercială este de interes județean sau regional.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că, din analiza actului constitutiv al SC B. SA rezultă că: (i) are ca acționari mai multe unități administrativ-teritoriale, printre care și comuna Independența, care sunt și membri ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța; (ii) are ca obiectul principal de activitate activitățile de operare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare a cărui gestiune îi este delegată, conform contractului de delegare a gestiunii, prin care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, în calitate de delegatar, atribuie, pe o perioadă determinată, operatorului regional SC B. SA, în calitate de delegat, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de a furniza/presta un serviciu de utilități publice sau, după caz, activități din componenta acelui serviciu, inclusiv dreptul și obligația de a administra și de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului/activităților furnizate/prestate, în schimbul unei redevențe; (iii) actul de reorganizare este Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 257 din 18 octombrie 2006, modificată prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 73 din 25 mai 2007, societatea fiind succesoarea fostei Regii Autonome Județene Apă Constanța, fiind înființată prin hotărâre a Consiliului Județean Constanța, iar nu prin hotărâre a Consiliului Local al Comunei Independența; (iv) unitățile administrativ-teritoriale, printre care și comuna Independența, au fost reprezentate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 215/2001 în adunarea generală a acționarilor a SC B. SA și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța.

Astfel fiind, recurentul-reclamant susține că SC B. SA este un operator regional în sensul prevederilor Legii nr. 51/2006, iar distincția dintre societățile de interes local și operatorii de servicii publice comunitare de utilități publice locale sau județene rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. g) pct. 2 și 6 din Legea nr. 215/2001.

Instanța a apreciat, în mod eronat, că a existat un mandat acceptat, în condițiile în care a fost împuternicit prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Independența nr. 30 din 24 octombrie 2008 să participe la lucrările adunării generale a acționarilor SC B. SA Constanța, iar, prin Hotărârea nr. 6 din 04 ianuarie 2012, a fost împuternicit să susțină punctele de vedere și să voteze în numele și pentru comuna Independența cu privire la toate problemele înscrise pe ordinea de zi a adunării generale ordinare și extraordinare ale acționarilor.

Totodată recurentul-reclamant susține că în mod greșit prima instanță a considerat că este lipsită de relevanță împreiurarea că nu a fost remunerat pentru reprezentarea comunității și

învederează faptul că hotărârea atacată nu îndeplinește nici condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., iar nerespectarea acestor exigente atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 174 și urm. C. proc. civ., întrucât conține o motivare sumară și nu indică nici instanța la care se depune cererea de recurs și nici, în dispozitiv, codul numeric personal.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și considerentele Înaltei Curți

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond, cu citarea părților, la 03 noiembrie 2015.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, pentru considerentele arătate în continuare.

În condițiile în care circumstanțele litigiului dedus judecății au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate în contextul factual prezentat în sentința atacată.

În esență, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 în contextul în care instanța de fond a reținut că dispozițiile respective sunt incidente și în ipoteza în care societatea comercială este de interes județean ori regional raportat la împrejurarea că reclamantul a exercitat concomitent, în perioadele reținute în raportul de evaluare, atât funcția de viceprimar al Comunei Independența, cât și calitatea de reprezentant al comunei Independența în cadrul adunării generale a acționarilor SC B. SA Constanța.

Dispozițiile care reglementează situația de incompatibilitate reținută în privința recurentului-reclamant sunt cele ale art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, conform cărora:

„Art. 87. - (1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: […]

f) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local reglementate de Legea

nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți de interes național reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

În raport cu probatoriul administrat în fața primei instanțe, Înalta Curte reține următoarele:

- potrivit Hotărârii nr. 257 din 18 octombrie 2006 a Consiliului Județean Constanța, SC B. SA a fost înființată prin reorganizarea Regiei Autonome Județene Apă Constanța, inițial cu capital integral al Județului Constanța;

- conform contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, SC B. SA prestează serviciile respective pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale;

- ulterior, au dobândit calitatea de acționari ai SC B. SA mai multe unități administrativ-teritoriale, fapt atestat inclusiv prin listele de prezență a acționarilor în adunarea generală ordinară a acționarilor;

- Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Independența a devenit acționar al SC B. SA prin preluarea unui număr de 20 de acțiuni cesionate de Consiliul Județean Constanța, conform Hotărârii nr. 31 din 29 iulie 2007 a Consiliului Local al Comunei Independența și contractului de vânzare-cumpărare nr. 10631 din 27 septembrie 2007;

- recurentul-reclamant A. - viceprimar al comunei Independența a fost desemnat, prin hotărâre a Consiliului Local al Comunei Independența, să reprezinte interesele comunității în adunarea generală a acționarilor a SC B. SA.

Astfel fiind, din probatoriul administrat, rezultă cu evidență faptul că SC B. SA este constituită în integralitate din capitalul social al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Apă și Canalizare Constanța cu un capital social integral public, iar, potrivit obiectului de activitate, asigură gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale, membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.

În privința SC B. SA, în jurisprudența Înaltei Curți (decizia nr. 473/2015) s-a reținut că „de esența funcționării operatorului regional este așadar gestionarea prin delegare a serviciului de furnizare apă și canalizare în mod eficient și la aceeași parametri calitativi tuturor membrilor asociației și nu în funcție de aportul acestora, interesul fiind unul comun regional nefragmentabil și mai ales nesubordonat intereselor locale pe care unul sau altul dintre membrii asociații l-ar putea avea”, iar scopul societății este de a facilita „accesarea de către autoritățile publice a fondurilor europene în condiții specifice stabilite de către organismele europene abilitate, gestionarea în comun a serviciilor de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării modernizării și/sau și dezvoltării după caz a sistemelor de utilității publice aferentă acestor servicii”. Așadar, „instituția juridică a operatorului regional a sistemului public de alimentare cu apă și canalizare este distinctă de instituția juridică a societății comerciale de interes local, iar interesul propriu al primarului într-o astfel de entitate cu caracter regional însărcinată cu îndeplinirea unui serviciu public nu poate exista, din moment ce într-o astfel de entitate sunt reprezentate interesele fiecărui asociat din cadrul entității care a participat la capitalul entității respective, asociații participă în egală măsură în organele de conducere al acesteia și unitățile administrativ teritoriale asociate, exercită prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, un control direct asupra operatorului regional, similar controlului pe care îl exercită asupra departamentelor proprii, cu influență dominantă asupra tuturor deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului”.

În consecință, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că

SC B. SA Constanța este operator regional, care activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unități administrativ-teritoriale ce are calitate de acționar, astfel că, în cauză, nu se poate reține existența situației de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit

în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 06 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, parag. 39), Înalta Curte are în vedere practica sa anterioară, în care s-a reținut că primarul care deține calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acționarilor unei societăți comerciale - operator regional care asigură furnizarea sau prestarea serviciului ori activități de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale asociate, nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 163/2015, nr. 163/2015, nr. 431/2015, nr. 432/2015, nr. 473/2015, nr. 1908/2015, nr. 1339/2015, nr. 1410/2015, nr. 1970/2015, nr. 2147/2015, nr. 2180/2015, nr. 2181/2015, nr. 2183/2015 și nr. 3017/2015).

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând litigiul în fond, va admite acțiunea și va anula raportul de evaluare contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1268 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează raportul de evaluare din 03 iulie 2013 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 noiembrie 2015.