ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (prin declinarea de la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal - Sentința civilă nr. 1359 din 25.02.2015), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/09.04.2014, emis de pârâtă.

Prin sentința nr. 3206 din 02 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Susține recurentul că instanța de fond nu a avut in vedere la pronunțarea sentinței dispozițiile legale invocate în raportul de evaluare nr. x/09.04.2014, invocând practic alte dispoziții legale care ar fi fost incălcate.

Astfel, se arată că dispozițiile invocate de către intimate-parata și care ar fi trebuit sa fie analizate de instanța de fond sunt dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, iar nu dispozițiile art. 79 alin. (2)-(4) așa cum s-a procedat la prima instanță.

Practic instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) așa cum s-a solicitat.

A mai menționat recurentul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, instanța de fond neverificând acest aspect cu toate că a fost investita cu acest fapt și care este esențial pentru a se stabili dacă este sau nu un conflict de interese.

În mod nelegal fără a argumenta în niciun fel, instanța de fond a considerat că în cauza este vorba de un interes patrimonial, ignorând dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.

In realitate, recurentul consideră că în cauza de față nu este vorba de niciun interes patrimonial, ceea ce i se imputa de către ANI fiind aceea că a propus avizarea celor doua entități de către MTS. Prin avizare nu se obținea niciun beneficiu patrimonial.

Pe de alta parte, se susține că propunerea făcută nu ducea automat la eliberarea avizului, fapt dovedit chiar de împrejurarea ca avizul în cele doua cazuri nu a fost eliberat.

În atare condiții, se apreciază că recurentul sau cele doua entități nu au obținut niciun folos material, cu atât mai mult cu cât cele doua entități sunt asociații fără scop patrimonial, așa cum prevede art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, care reglementează activitățile asociațiilor și fundațiilor și care specifică că aceasta face parte din categoria persoanelor juridice de drept privat "fără scop patrimonial", de unde rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de interese.

Se mai susține că, împrejurarea potrivit căreia, părinții săi au participat cu un capital de 500 RON la constituirea structurilor, nu poată sa duca la concluzia că ar fi avut un beneficiu material, cum în mod eronat arată instanța de fond.

Important de menționat este și faptul ca recurentul a întocmit notele prin care se propune avizarea, autorizarea și înregistrarea celor doua structuri dar care au fost verificate și semnate de către domnul director B. Ca atare prin semnarea notei de către director s-a stabilit ca propunerile recurentului au fost legale 4. Apărările intimatei:

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

Concret, se arată că, din cuprinsul sentinței civile nr. 3206/02.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, rezultă fără echivoc faptul că instanța de fond nu a analizat dispoziții legale străine de natura pricinii deduse judecății ci dimpotrivă, a analizat dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c), alin. (2)-(4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, raportat la care a reținut că sunt aplicabile în speța dedusă judecății.

Se precizează că instanța de fond a analizat și incidența dispozițiilor art. 79 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, raportat la apărările formulate de instituția intimată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin care s-a invocat aplicabilitatea în speță și a acestor dispoziții legale.

Apreciază intimata că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, față de aceste dispoziții legale reclamantul, în calitatea sa de funcționar public, avea obligația de a se abține de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii, și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct.

Prin prisma analizării materialului probator administrat în cauză, respectiv și a Notelor întocmite și semnate de reclamant, corect a reținut instanța de fond că, procedând astfel, A. a participat la luarea unor decizii, respectiv a propus, cu motivarea corespunzătoare, avizarea, autorizarea și înregistrarea în Registrul Sportiv a Asociației C. și a Asociației D. și a completat formularele certificatelor de identitate sportivă, fiindu-i astfel aplicabile și dispozițiile art. 79 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Se arată că prin motivarea dată, instanța de fond a reținut că deciziile reclamantului, în ceea ce privește întocmirea și semnarea Notelor prin care a propus avizarea, autorizarea și înregistrarea în Registrul Sportiv a Asociației C. și a Asociației D. și completarea formularelor Certificatelor de Identitate Sportivă pentru aceste două asociații, au fost influențate de calitatea pe care o au părinții săi în cadrul asociațiilor, și care au participat cu un aport în numerar la constituirea patrimoniului acestora în sumă de 500 RON împreună, afectând imparțialitatea, respectiv atitudinea neutră la care acesta era obligat în virtutea calității de funcționar public.

În concluzie, se apreciază că prin avizările date în maniera expusă, reclamantul A. a încălcat dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Argumentele invocate de recurentul-reclamant potrivit cărora " .notele întocmite de mine au fost verificate și semnate de directorul B .astfel că propunerile au fost legale " nu sunt de natură să înlăture starea de conflict de interese în care se află A., și nu echivalează cu îndeplinirea obligației prevăzută de legiuitor pentru funcționarul public la art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

În lipsa informării șefului său ierarhic superior, cu privire la faptul că se abține de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii. în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul A. nu a respectat dispozițiile art. 79 alin. (2)-(4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, ce îi sunt aplicabile raportat la calitatea de funcționar public pe care o deține.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 05.03.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 14.05.2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

O primă critică adusă de recurent hotărârii instanței de fond se grefează pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-se că este nelegală sub aspectul (ne)motivării și soluționării contradictorii a acțiunii.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Revenind la recursul declarat, se constată că recurentul a susținut acest motiv de casare din perspectiva faptului că instanța de fond ar fi analizat alte dispoziții legale decât cele aplicabile în speță, respectiv art. 79 alin. (2)-alin. (4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Totodată s-a susținut că, urmare a acestui fapt, instanța de fond nu s-ar fi pronunțat și cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Din cuprinsul sentinței civile nr. 3206/02.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, rezultă fără echivoc faptul că instanța de fond nu a analizat dispoziții legale străine de natura pricinii deduse judecății ci dimpotrivă, a analizat dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c), precum și alin. (2)-(4) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, stabilind că au aplicabilitate în prezenta cauză.

Astfel, se observă că prima instanță a statuat asupra situației de conflict de interese reținută în actul administrativ atacat, iar faptul că a amintit în motivare și prevederile alin. (2)-(4) ale art. 79 din același act normativ, nu are consecința antamată de recurent, această analiză fiind făcută tocmai din perspectiva apărărilor invocate de acesta.

Ca atare, în mod corect s-a menționat că în situația dată, reclamantului recurent i se aplica această dispoziție, iar acesta avea obligația de a se abține și de a înștiința șeful ierarhic în vederea desemnării unei persoane care să efectueze operațiunile date în competența recurentului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Un al doilea motiv de casare invocat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", susținând din această perspectivă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, cu privire la existența conflictului de interese în ce îl privește.

Cu titlu de principiu, un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal. Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul are relații politice sau de afaceri.

Prin urmare, un conflict de interese implică în mod obligatoriu un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui funcționar public, în calitate de persoană privată, interese care ar putea influența în mod necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut într-o decizie de speță că legiuitorul prin sancționarea conflictului de interese "a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorități publice. Aceasta presupune corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin sancționarea faptei s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau juridice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului public."

În cauză, s-a reținut în sarcina recurentului că, prin întocmirea și semnarea, în calitate de funcționar public în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a Notelor prin care a propus avizarea, autorizarea și înregistrarea în Registrul Sportiv a Asociației C. și a Asociației D. (în cadrul cărora are calitatea de reprezentant, conform statutelor acestora, iar părinții săi sunt membrii fondatori), precum și completarea certificatelor de identitate sportivă, s-a aflat în situația de conflict de interese prevăzută de dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Din perspectiva situației de fapt reținută de intimată și confirmată de instanța de fond, pe baza probelor administrate, nu pot fi primite apărările recurentului în sensul că notele și avizele întocmite au fost înaintate directorului B., întrucât aceasta nu echivalează cu îndeplinirea obigației de abținere și informare la care se referă textul de lege citat mai sus.

Pe de altă parte nici împrejurarea că asociațiile pentru care s-au întocmit avizele nu aveau un scop patrimonial, nu are vreo relevanță în stabilirea conflictului de interese, având în vedere că interesul patrimonial generat de modalitatea în care recurentul a acționat, este unul prezumat.

Așadar, așa cum a reținut și instanța de fond, deși nu există un folos material direct, există unul indirect, prin efectul funcționării celor două asociații sportive, unde părinții recurentului au adus un aport în numerar, fiind membrii fondatori.

De altfel, conflictul de interese conduce la afectarea relațiilor de serviciu și crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu în cadrul unei autorități publice, instituții publice sau altă persoană juridică de interes public.

Or, starea de pericol sancționată de legiuitor, se realizează prin îndeplinirea de către funcționarul public a unor acte care facilitează obținerea unui folos patrimonial pentru sine sau pentru o persoană cu care acesta se află într-o relație specială prevăzută în textul legal. Așadar, fapta mai sus indicată nu este una de rezultat, ci de pericol, prin faptul că, urmare a unei atari atitudini, se instaurează neîncrederea în obiectivitatea și imparțialitatea funcționarului public, există suspiciunea de fraudă, se decredibilizează instituția pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcționarului public, în care cetățeanul să aibă deplină încredere, iar actele și deciziile acestuia trebuie să fie primite fără îndoială și rezerve.

Prin urmare, este lipsit de relevanță, din perspectiva existenței conflictului de interese, faptul că din punct de vedere formal, nu recurentul a fost cel care a avizat funcționarea, ci doar a întocmit notele de propuneri, precum și faptul că nu a existat un folos material direct și cunatificabil.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3206 din 02 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2018.