ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 528/2020

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chematre în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agentia Natională de Integritate, solicitand instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/26.05.2016 emis de pârâtă.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1116 din data de 29 martie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1116 din data de 29 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs invocat sunt, în esență, următoarele:

- hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, constând în dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 233 alin. (2) și art. 237 alin. (1) lit. b) alin. (6) și (8) din Legea nr. 31/1990, art. 96 din Legea nr. 1/2011, respectiv O.U.G. nr. 75/2005, dar și Recomandarea nr. 10/2000 a Comiteetului de Miniștrii al Consiliului Europei;

- în ceea ce privește prima situație de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare, susține recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a ținut cont de situația, potrivit căreia, societatea B.. S.R.L. fusese lichidată din oficiu, în baza art. 237 alin- 8 și 9 din Legea nr. 31/1990, respectiv la 3 luni de zilșe de la data ramânerii definitive a hotărârii de dizolvare (Decizia nr. 1526/COM/2010), astfel încât funcția de administrator nu mai putea fi reținută ca fiind exercitată la doi ani mai târziu;

- în ceea ce privește a doua situație de incompatibilitate, reținută în raportul de evaluare, constând în exercitarea simultană a funcției de viceprimar al orașului Medgidia și reprezentantul unității administrativ-teritoriale în consiliul de administrație al unei unități de învățământ de stat, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a ținut cont de actele normative ce impun situații juridice ulterioare. Afirmă recurenta-reclamantă că, în calitate de viceprimar și reprezentant al unității teritorial-administrative în Consiliul de administrație al unității de învățământ a acționat pentru un interes social și pentru realizarea unui obiectiv care corespunde scopului urmărit prin lege, neurmărind satisfacerea un interes personal, de natură patrimonială, nefiind astfel întrunite elementele stării de incompatibilitate prevpzuztă de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solciitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în parte, pentru argumentele în continuare prezentate.

În ceea ce privește prima situație de incompatibilitate, constatată de instanța de fond ca fiind corect reținută de către autoritatea pârâtă, recurenta-reclamantă susține, în esență, prin criticile dezvoltate în cererea de recurs, că nu s-a aflat pe perioada exercitării mandatului de viceprimar în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) Legea nr. 161/2003, în raport de deținerea calității de administrator la B.. S.R.L.

Din Raportul de evaluare întocmit de ANI, a cărui anulare se solicită, rezultă că perioada evaluată a fost cuprinsă între 22.06.2012 - 03.07.2014.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că, anterior perioadei pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate, respectiv la data de 17.02.2010, prin sentința nr. 1159/COM pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2009, irevocabilă, la solicitarea Oficiului Registrului Comerțului, s-a dispus dizolvarea societății comerciale menționate, prin raportare la dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare nu s-a formulat cerere de numire a lichidatorului potrivit alin. (7), are loc radierea societății din registrul comerțului.

În acest sens, recurenta-reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care reiese că între momentul dizolvării societății (2010) și momentul înscrierii mențiunii radierii în Registrul Comerțului (2013) nu au mai fost efectuate acte de comerț, nefiind formulată nici cerere de numiore a lichidatorului, iar începând cu data de 1.02.2010 în evidența CECCAR Constanța, reclamanta este menționată la membrii inactivi pentru o perioadă nedeterminată.

Înalta Curte, în jurisprudența sa constantă a ultimilor 2 ani, cu incidență la situația dedusă judecății în prezenta speță, a considerat că simpla deținere a două funcții incompatibile nu permite, în mod automat, stabilirea stării de incompatibilitate. Numai exercitarea simultană a calității de ales local, precum și a celei de asociat/administrator al unei societăți comerciale, conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, respectiv acela de înlăturare a condițiilor care pot determina savârșirea unor eventuale acte de corupție.

De altfel, nici înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu reprezintă o condiție necesară producerii efectelor radierii societății comerciale, în planul răspunderii personale a asociatului, în speța de față, radierea societății intervenind de drept, ex lege, la trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare, iar odată cu radierea, a încetat și calitatea de asociat/administrator a reclamantei, independent de faptul că mențiunea radierii societății s-a efectuat ulterior. Faptul că intimata-reclamantă nu a mai desfășurat activități de natură comercială în cadrul societății al cărei asociat unic era, acceptând dizolvarea acesteia și ulterior, radierea sunt împrejurări care fac certă intenția persoanei de a se deroba în mod voit și public de calitatea respectivă.

Totodată, Înalta Curte apreciază că interpretarea dată de instanța de fond este greșită și în raport de un alt argument, născut ulterior pronunțării sentinței atacate, reprezentat de soluția de principiu adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ din 22.05.2017, prin care a fost unificată practica divergentă de la nivelul secției, anterioară modificărilor legislative, practică neunitară în ceea ce privește problema de drept născută din deținerea/exercitarea efectivă și simultană a două funcții de natură a determina incidența cazului de incompatibilitate. Soluția de unificare a practicii neunitare identificată la nivelul secției a fost în sensul că în situația în care cele două funcții nu au fost exercitate efectiv și simultan este greșit a se reține incidența cazului de incompatibilitate.

Prin urmare, din perspectiva cazului de incompatibilitate reținut în sarcina intimatei-reclamante analizat anterior, sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, situație ce conduce la casarea parțială a acesteia.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate referitoare la al doilea caz de incompatibilitate reținut de autoritatea intimată prin Raportul de evaluare contestat și care vizează deținerea de către recurentă a calității de reprezentant al unității teritorial administrative în Consiliul de Administrație al Colegiului Tehnic Nicolae Titulescu Medgidia, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în forma în vigoare în perioada de referință și în temeiul cărora s-a constatat starea de incompatibilitate, prevăd următoarele:

"În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;".

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:(…) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

În perioada de referință, intenția legiuitorului a fost clară, funcția de primar și cea de viceprimar fiind incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, așa cum este Colegiul Tehnic Nicoale Titulescu Medgidia, ceea ce înseamnă că în consiliul de administrație al liceului trebuia să fie membru un reprezentant al primarului, altul decât viceprimarul, pentru care, de asemenea, exista instituită incompatibilitatea, prin art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, în acord cu cele reținute de instanța de fond, reprezentarea consiliului local în consiliile de administrație ale unităților aparținând învățământului de stat se poate realiza numai prin desemnarea persoanelor prevăzute de lege, desemnare care nu trebuie să încalce regimul incompatibilităților stabilit pentru funcția respectivă.

Instanța de control judiciar reține că, în raport de scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării art. 96 din Legea nr. 1/2011 și luând în considerare modificarea ulterioară a acestei norme prin O.U.G. nr. 49/2014, prezența primarului în consiliul de administrație, urmărește organizarea și desfășurarea eficientă a activității unităților de învățământ, prin identificarea în timp util a deficiențelor și luarea măsurilor ce se impun.

La formularea acestei concluzii se au în vedere și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că autoritățile administrației publice locale asigură, în condițiile legii, buna desfășurare a învățământului preuniversitar în localitățile în care acestea își exercită autoritatea, iar neîndeplinirea de către autoritățile publice locale a obligațiilor ce le revin în organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar se sancționează conform legii.

În plus, incompatibilitățile sunt de strictă interpretare ceea ce înseamnă că nu este permisă nici interpretarea restrictivă și nici cea extensivă, cum este cea propusă de recurentă.

Pe de altă parte, nici prin modificarea Legii nr. 1/2011, adusă art. 96 alin. (1) prin O.G. nr. 49/2014, intenția legiuitorului nu s-a schimbat în ceea ce privește viceprimarul, fiind permis, în prezent, doar primarului să fie membru în consiliului de administrație al unei unități de învățământ.

Temeinic, instanța de fond a reținut faptul că niciunul dintre considerentele expuse de recurentă nu au înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, acesta neaducând argumente pertinente și concludente în acest sens, atât timp cât a participat la ședințele Consiliul de administrație al colegiului Tehnic Nicolae Titulescu Medgidia aprobând punctele aferente ordinii de zi, astfel că aceasta și-a arogat calitatea de membru în Consiliul de Administrație, exercitând în același timp și atribuțiile specifice acestei calități.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este parțial dată cu aplicarea și interpretarea greșită normelor de drept material incidente speței, fiind întrunită ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în raport de soluția dată, în legătură cu primul caz de incompatibilitate reținut în sarcina reclamantei, celelalte critici fiind nefondate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) din din Codul de proecdruă civilă, raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei, anulând în parte Raportul de evaluare nr. x/26.05.2016, în ceea ce privește constatarea stării de incompatibilitate a reclamantei în raport de deținerea funcției de viceprimar concomitent cu calitatea de administrator la S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1116 din data de 29 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și anulează în parte Raportul de evaluare nr. x/26.05.2016 în ceea ce privește constatarea stării de incompatibilitate a reclamantei în raport de deținerea funcției de viceprimar concomitent cu calitatea de administrator la S.C. B. S.R.L.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2020.