ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1790/2020

Ședința publică din data de 27 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată sub nr. x/2016 inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și, ulterior, ca efect al declinării competenței, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată la data de 12.04.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2898 pronunțată în data de 10 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtA AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE - ANI, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 2898 pronunțată în data de 10 iulie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea contestației și anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate -ANI, cu obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a reluat argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, arătând, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea normelor de drept material.

Astfel, a învederat că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpetarea greșită a dispozițiilor art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010 pentru că inspectorul de integritate a întocmit actele lucrării de evaluare, inclusiv Raportul contestat, pe baza datelor sau informațiilor solicitate persoanelor juridice, respectiv Primăria comunei Ceaușu de Cîmpie, județul Mureș și Oficiul Național al Registrului Comerțului, fără ca persoana evaluată să fie informată si invitată să depună un punct de vedere, iar toate aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.

Se susține de asemenea că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor privitoare la nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de intimata-pârâtă ANI în lucrarea nr. 10453/A/II/05.03.2013, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, cu care a fost finalizată această lucrare, pentru că este întocmit cu nerespectarea garanției dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă și evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată. Învederează că vătămarea suferită este tocmai întocmirea Raportului de evaluare, care va produce consecințe nedorite în ceea ce îl privește.

Recurentul-reclamant consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material referitoare la prescripția extinctivă a răspunderii. A învederat că în cauză a intervenit prescripția extinctivă a răspunderii administrative pentru presupusa incompatibilitate reținută prin Raportul de evaluare contestat, prin împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii presupusei fapte, 17.07.2008 - 08.07.2013. În acest sens, învederează că în speță sunt aplicabile dispozițiile art, 2.517 C. civ. și că, raportat și la considerentele Deciziei nr. 449/2015 a Curții Constituționale, rezultă că în ceea ce-l privește s-a împlinit termenul prescripției extinctive a răspunderii administrative. O interpretare contrară ar încalcă flagrant Decizia CCR sus-mentionată, care impune în mod expres ca analiza legalității raportului de evaluare să includă și verificare prescripției extinctive.

Se învederează și că instanța de fond în mod greșit a apreciat în cauză nu s-au încălcat dispozițiile art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea 176/2010, potrivit cărora "în cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenției, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel", iar putea fi sancționat disciplinar doar în cuprinsul termenului de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, respectiv până la data de 22.02.2015. Referitor la cele 5 "contracte comerciale" încheiate după sesizarea ANI despre care aceasta susține că atrag incidența stării de incompatibilitate menționează faptul că în ipoteza dovedirii legalității Raportului contestat, sancțiunea incidență se impune să fie una proporțională. Art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, reținut de ANI în cuprinsul Raportului de evaluare stabilesc faptul că sancțiunea posibilă în situația existenței unei stări de incompatibilitate este încetarea de drept a mandatului de ales local și interdicția ocupării aceleiași funcții timp de trei ani. Această sancțiune este singura care poate fi luată față de Recurent, sancțiune care nu se raportează și nu este proporțională cu gravitatea faptei care a dat naștere respectivei situații de incompatibilitate. Apreciază că acest lucru contravine articolului 53 alin. (1) din Constituția României, care stabilește că exercițiul unor drepturi și ale unor libertăți poate fi restrâns doar în situații excepționale, printre care consideră că se poate număra și aplicarea unei sancțiuni administrative. De asemenea, principiul proporționalității sancțiunii este reglementat tot de Constituția României la art. 53 alin. (2), care impune ca orice sancțiune să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. În aceste condiții, se impune că dispozițiile ce sancționează regimul incompatibilităților să permită aplicarea principiului proporționalității, stabilind și alte sancțiuni mai ușoare pentru ca pedeapsa să poată fi individualizată în funcție de fiecare situație în parte.

Recurentul-reclamant susține și că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 10. alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 176/2010, precum și cu cele ale art. 11 din același act normativ. A învederat că Raportul contestat este lovit de nulitate, întrucât faptul că a exercitat două funcții publice atrăgea necesitatea efectuării a două evaluări distincte pentru fiecare funcție publică în parte. În perioada avută în vedere în Raportul de evaluare (2008 -2016), Recurentul A. a exercitat două mandate distincte, în perioada 2008-2012 - un mandat de viceprimar al Comunei Ceaușu de Cîmpie, iar în perioada 2012 - 2016 - un alt mandat de viceprimar al Comunei Ceaușu de Cîmpie. Aplicând dispozițiile mai sus citate, dispozițiilor referitoare la procedura de control și la perioada asupra căreia se efectuează controlul, consideră că este evident că, din moment ce persoana care deține o funcție publică este obligată să depună declarații de interese distincte pentru fiecare funcție publică ocupată, aceeași obligație incumbă și inspectorilor de integritate la momentul efectuării controlului.

Se mai arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că Raportul contestat are temei legal. Astfel, susține că situația de fapt reținută de intimata ANI nu intră sub incidența dispozițiilor legale ce reglementează starea de incompatibilitate. Pârâta ANI își întemeiază raportul de evaluare contestat pe o presupusă încălcare de către acesta a dispozițiilor art. 90 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 dar, analizând dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea 161/2003, apreciază că situația de fapt reținută de pârâta ANI, contrar celor reținute de instanța de fond, nu se circumscrie niciuneia dintre situațiile care atrag starea de incompatibilitate a consilierilor locali ori județeni, prevăzute în cuprinsul acestor dispoziții legale. Subliniază că dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea 161/2003 nu se referă la o stare de incompatibilitate, aspect ce rezultă și din faptul că legea prevede o sancțiune distinctă pentru încălcarea acestor dispoziții, față de ceea prevăzută pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant învederează că în mod greșit a statuat instanța de fond că ar fi fost implicat în relațiile contractuale desfășurate între Primăria Ceaușu de Cîmpie și Societatea B. S.R.L.. Arată că Raportul de evaluare contestat este netemeinic și pe cale de consecință se impune anularea acestuia având în vedere că nu a fost deloc implicat în relațiile contractuale desfășurate intre Primăria Ceaușu de Cîmpie și S.C. B. S.R.L. și nu a semnat nici un act emis în desfășurarea acestor relații.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând pe larg argumentele expuse în primul ciclu procesual.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate a fost reținută încălcarea regimului incompatibilităților deoarece, în perioada în care reclamantul A. a deținut mandatele de viceprimar al comunei Ceuașu de Câmpie (2008-2012 și 2012-2016), B. S.R.L. (la care fiul reclamantului deține calitatea de asociat unic și administrator) a încheiat 204 contracte de prestări de servicii și furnizare de produse (facturi emise în perioada 14.07.2008 - 08.07.2013, în valoare totală de 544.96,98 RON) cu Primăria comunei Ceuașu de Câmpie, fiind încălcate art. 90 și art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Reclamantul nu a contestat deținerea, în perioada analizată prin raportul de evaluare, a calității de viceprimar, iar la dosar au fost depuse facturile analizate.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul, cu respectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a solicitat anularea raportului de evaluare anterior menționat.

Cu privire la critica recurentului-reclamant potrivit căreia sentința recurată ar fi fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, aceasta nu poate fi primită, având în vedere că instanța de fond în mod corect a respins susținerile reclamantului, apreciind că în cauză informațiile solicitate sunt date de interes public ce puteau fi solicitate anterior informării persoanei evaluate, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010. Astfel, informațiile solicitate prin adresa nr. x/13.03.2013 de la Primăria comunei Ceuașu de Câmpie, și prin adresa nr. x/08.05.2013 de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au caracter public fiind vorba de hotărârile consiliului local prin care au fost validate mandatele aleșilor locali sau prin care a fost reținută suspendarea sau încetarea mandatului și de extrase de la Registrul Comerțului, eliberate la solicitarea oricărei persoane. De asemenea, și declarațiile de avere și de interese au același caracter public și, în plus, odată completate, acestea trebuie trimise Agenției în copii certificate, conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 176/2010, astfel că oricum ar fi trebuit să fie la dispoziția pârâtei.

În mod corect a fost respinsă de către prima instanță critica vizând nerespectarea garanției dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă și evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată. Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare și la informare a recurentului, fiind respectate dispozițiile art. 20 și art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, neputându-se reține aplicarea sancțiunii nulității. Astfel, recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare și a înaintat punctul său de vedere înregistrat la autoritate cu nr. 15260/G/II din 10.02.2016, anterior întocmirii raportului de evaluare. Punctul de vedere astfel înaintat a fost redat în integralitate în raportul de evaluare, raport care din punct de vedere formal este un act valabil în raport de dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. În ceea ce privește argumentul recurentului-reclamant potrivit căruia prejudiciul suferit ca urmare a faptului că apărările sale nu ar fi fost luate în considerare ar fi chiar întocmirea Raportului de evaluare, care va produce consecințe nedorite în ceea ce îl privește, Înalta Curte nu îl poate primi. Astfel, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 401/2013 "(…)Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Prin urmare, numai instanța de judecată are competența de a valida ori de a cenzura aspectele ce justifică existența unei stări de incompatibilitate/conflict de interese, precum și împrejurările grație cărora poate aprecia cu privire la gradul de pericol social, indisolubil legat de cuantumul valorii contractelor așa cum a fost stabilit de judecător (…)". Așadar, recurentul-reclamant are posibilitatea să supună Raportul de evaluare controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, ceea ce s-a și întâmplat în cauza dedusă judecății, în care vor fi analizate inclusiv și aceste apărări, iar în consecință nu există o vătămare în acest sens.

Nefondată este și critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material referitoare la prescripția extinctivă a răspunderii. Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, faptele susceptibile de a fi considerate că determină starea de incompatibilitate au fost săvârșite în perioada 14.07.2008 - 08.07.2013, în care au fost încheiate contractele dintre Primăria Ceuașu de Câmpie și B. S.R.L. Activitatea de evaluare a fost demarată la data de 05.03.2013, iar raportul de evaluare a fost încheiat la data de 29.03.2016, așadar, cu respectarea termenului de 3 ani calculat de la data săvârșirii faptelor, cel puțin în ceea ce privește contractele comerciale de prestări servicii și furnizarea de produse încheiate în perioada 29.03.2013 - 08.07.2013. Așadar, în acord cu instanța de fond, reținând faptul că pentru reținerea stării de incompatibilitate este suficientă o singură faptă constând în încheierea unui contract în condițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și că problema prescripției răspunderii administrative nu se poate pune decât în cazul unora dintre faptele care pot atrage reținerea stării de incompatibilitate, Înalta Curte apreciază că nici această critică nu poate determina admiterea recursului și, implicit, anularea raportului de evaluare contestat în cauză.

În ceea ce privește greșita interpretare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, se constată că prevederea legală invocată nu este aplicabilă în cauză, având în vedere că prin raportul de evaluare contestat nu s-a dispus sancționarea disciplinară a recurentului, pentru a putea fi analizat termenul în care poate fi aplicată sancțiunea. Astfel, eventuala sancțiune disciplinară intervine într-o etapă ulterioară, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare, printr-o măsură dispusă de autoritatea prevăzută de lege, iar dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu vor fi avute în vedere cu ocazia verificării legalității raportului de evaluare. În ceea ce privește critica recurentului-reclamant, referitoare la faptul că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu permite individualizarea sancțiunii, proporționalizarea acesteia în raport cu situația care a determinat-o și cu gravitatea faptei, situație care contravine art. 53 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, așa cum corect a reținut și instanța de fond, aceasta nu vizează în fapt raportul de evaluare, ci chiar textul de lege aplicabil. O astfel de critică nu poate fi valorificată decât pe calea unei excepții de neconstituționalitate, mijloc de care recurentul-reclamant nu a înțeles însă să se folosească nici la fondul cauzei, nici în recurs, astfel că textul de lege produce efecte atâta timp cât este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional.

Înalta Curte constată ca nefondată și critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 10. alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 176/2010, precum și cu cele ale art. 11 din același act normativ, raportul de evaluare contestat fiind astfel lovit de nulitate întrucât faptul că a exercitat două funcții publice atrăgea necesitatea efectuării a două evaluări distincte pentru fiecare funcție publică în parte.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 176/2010 (1) declarațiile de avere și declarațiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcție ori de la data începerii activității. […] (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activității, persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună noi declarații de avere și declarații de interese. Potrivit art. 10 din același act normativ (1) inspectorii de integritate desfășoară următoarele activități: […] d) evaluează, în condițiile prezentului capitol, diferențele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă; e) evaluează conflicte de interese sau incompatibilități ale persoanelor care ocupă demnități sau funcții publice, iar potrivit art. 11: (1) activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora. (2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice.

În cauză, recurentul-reclamant a deținut două mandate de viceprimar: primul în perioada 2008 - 2012, în baza Hotărârii Consiliului Local Ceuașu de Câmpie nr. 4/17.06.2008, iar al doilea în perioada 2012-2016, în baza Hotărârii Consiliului Local Ceuașu de Câmpie nr. 5/25.06.2012 prin care a fost din nou ales în funcție .

Activitatea de evaluare a fost declanșată de către intimata-pârâtă la data de 05.03.2013, deci în timpul exercitării celui de al doilea mandat de viceprimar și în interiorul termenului de 3 ani stabilit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și calculat de la data încetării primului mandat de viceprimar (2012). Chiar dacă raportul de evaluare datează din 29.03.2016 nu se poate aprecia că a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, având în vedere că această dispoziție legală se referă la "efectuarea activității de evaluare", nu la redactarea raportului. De asemenea, în urma finalizării activității de evaluare, inspectorul de integritate a reținut existența unei singure situații de incompatibilitate prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003, raportat la faptul că, în perioada exercitării aceleiași funcții de viceprimar 2008-2013, deci în perioada mandatului 2008-2012 și, respectiv perioada de început a celui de-al doilea mandat valabil pe durata 2012-2016, S.C. B. S.R.L., la care fiul persoanei evaluate C. deține calitatea de asociat unic si administrator, a încheiat un număr de 204 contracte comerciale de servicii si furnizare produse cu Primăria Comunei Ceuașu de Cîmpie. Așadar, nu poate fi primită interpretarea recurentului-reclamant potrivit căreia, în cauză, inspectorul de integritate trebuia să efectueze mai multe activități de evaluare pentru o aceeași situație de incompatibilitate și, pentru care, să fie emise mai multe rapoarte de evaluare în considerarea aceleiași funcții deținute.

Nefondată este și critica formulată de către recurentul-reclamant potrivit căreia instanța de fond a apreciat în mod greșit că Raportul contestat are temei legal. Înalta Curte reține că potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003: "(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

De asemenea, potrivit art. 57 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție, din rândul membrilor acestuia, iar potrivit alin. (7) al aceluiași articol, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut.

Coroborând dispozițiile legale anterior menționate, este corectă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia există o stare de incompatibilitate în situația în care societatea la care ruda de gradul I a alesului local (a consilierului local devenit viceprimar în cazul de față) deține calitatea de asociat încheie contracte comerciale (de prestări de servicii și furnizare de produse în speță) cu autoritățile administrației publice locale (cu primăria comunei Ceuașu de Câmpie în cauza dedusă judecății).

Astfel, situația descrisă la art. 90 din Legea nr. 161/2003 constituie o stare de incompatibilitate, fiind reglementată ca atare în Secțiunea a 4-a Incompatibilități privind aleșii locali din Capitolul 3 Incompatibilități, Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice din lege. Din titulatura Legii nr. 161/2003 și ansamblul normelor legale conținute de aceasta rezultă scopul, finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ, respectiv o garanție pentru exercitarea funcției publice, în condiții de imparțialitate și transparență, cu scopul protejării interesului public.

O altă interpretare a textelor de lege nu ar ține seama de scopul legiuitorului când a instituit acest caz de incompatibilitate, acela de a preveni apariția unor situații în care ruda de gradul I a alesului local, care deține o societate comercială sau ocupă o funcție în cadrul unei societăți comerciale, obține foloase materiale prin desfășurarea de activități comerciale cu autoritățile administrației publice locale.

Aceste aspecte au fost subliniate și de către Curtea Constituțională care a arătat că, examinând problema incompatibilităților privind aleșii locali, "a statuat, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice " și "că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce le revin potrivit Constituției, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public." (Decizia nr. 774/2016 a Curții Constituționale referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 și art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției publicată în M. Of. nr. 187 din 16 martie 2017. În același sens, Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în M. Of. nr. 708 din 19 noiembrie 2013).

Cu privire la art. 88 din Legea nr. 161/2003, care enumeră funcțiile/calitățile cu care este incompatibilă funcția de consilier local/județean, în mod corect s-a reținut că nu este incident în cauză raportat la situația de fapt reținută prin raportul de evaluare contestat, deoarece în cauză nu a fost vorba despre exercitarea de către reclamant a mai multor calități dintre cele enumerate, ci despre existența unei stări de incompatibilitate în raport cu relațiile comerciale desfășurate între societatea la care fiul reclamantului este asociat și primăria în care reclamantul ocupă funcția de viceprimar.

De asemenea, faptul că art. 92 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 prevede pentru situația prevăzută la art. 90 o sancțiune distinctă de cea reglementată de art. 91 alin. (4) în cazul nerespectării art. 88 alin. (1), nu exclude instituirea unor sancțiuni diferite pentru ipoteze diferite de încălcare a regimului incompatibilităților.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține ca nefondată și critica recurentului-reclamant potrivit căreia în mod greșit ar fi rețint instanța de fond că ar fi fost implicat în relațiile contractuale desfășurate între Primăria Ceaușu de Cîmpie și Societatea B. S.R.L.. În condițiile în care dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu prevăd ca pentru reținerea stării de incompatibilitate nici încheierea unui contract între consilierul local și societatea la care ruda de gradul I a consilierului are calitatea de asociat, nici semnarea contractului încheiat între autoritatea administrației publice locale și societatea la care ruda de gradul I a consilierului are calitatea de asociat sau a ordinelor de plată, ci doar încheierea unui contract între autoritatea administrației publice locale și societatea la care ruda de gradul I a consilierului are calitatea de asociat, nu pot fi avute în vedere susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora nu a fost implicat nici în semnarea facturilor fiscale emise de S.C. B. S.R.L. și nici în semnarea ordinelor de plată aferente acestora.

De asemenea, dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu pot fi interpretate în sensul că ar viza doar contractele încheiate/semnate de respectivii consilieri locali, aceste dispoziții vizând și contractele încheiate între societăți comerciale pe care soții sau rudele de gradul I ai aleșilor locali le dețin sau în cadrul cărora ocupă o funcție, cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte respectivii aleși locali, iar relațiile comerciale între S.C. B. S.R.L. și Primăria Ceaușu de Cîmpie sunt confirmate și de către recurentul-reclamant prin punctul de vedere trimis la Agenția Națională de Integritate.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2898 din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2898 din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2020.