ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4730/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul București), reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/01.04.2014, întocmit în lucrarea nr. 38278/S/II/12.09.2013, solicitând anularea acestuia.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 04.11.2015, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din data de 22.03.2017, ca urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a deciziei civile nr. 3230 din 17.11.2016 în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 05.04.2017, Curtea a respins cererea de suspendare a judecății formulată de reclamant și a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 2864 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței de mai sus reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea in tot a sentinței civile pronunțate in cauza, in sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamant, iar pe cale de consecința anularea raportului de evaluare nr. x/01.04.2014 întocmit de către pârâta Agenția Naționala de Integritate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material privitoare la instituția conflictului de interese, reținuta din perspectiva art. 70 si art. 76 din Legea 161/2013). Deși în motivarea sentinței se retine in mod repetitiv aspectul juridic privitor la "folosul patrimonial" obținut de către recurent, acest aspect nu a fost pus în discuție ca atare. În mod eronat, prima instanță a reținut că "este evident ca reclamantul in calitate de asociat la cele doua societăți comerciale, a obținut un folos patrimonial". Or, la dosarul cauzei nu exista nici un document contabil/juridic din care sa rezulte asa-zisul interes evocat si reținut de către prima instanță in ceea ce privește încheierea contractelor de închiriere cu societățile la care acesta era asociat (recurentul, in calitate de asociat, nu a obținut nici un venit de pe urma acestei calități, nu a primit dividende, nu a exercitat acte de comerț, etc).

Or, prin interpretarea nelegala a textului de lege (art. 76 din Legea 161/2003) si prin aplicarea greșita a normelor de drept material, prima instanță a reținut faptul ca reclamantul a beneficiat de foloase materiale, desi din punct de vedere probatoriu se regăsește o realitate juridica in acest sens. In concepția legiuitorului, conflictul de interese generează o stare de incompatibilitate lato sensu, dar, sub aspectul cauzelor care determina aceasta incompatibilitate, conflictul de interese se deosebește prin faptul ca factorul determinant nu este neapărat o situație juridica sau o activitatea incompatibila cu activitatea care este realizata in cadrul atribuțiilor de serviciu, ci un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care ii revin potrivit constituției si altor acte normative. Aceasta deducere putea fi efectuata de instanța de fond, doar in situația in care existau probatorii in acest sens. Or, reclamantul doar in mod formal a avut rolul de asociat in cele doua societăți comerciale, acesta nederulând o activitate economica in acest sens, mai mult neobținând nici un beneficiu patrimonial in acest sens.

In ceea ce privește arendarea suprafeței de pășune de 63,99 ha către tatăl reclamantului, arendare ce a fost aprobata de către Consiliul Local Dobromir prin hotărâre de consiliu si nu de către reclamant, in motivarea expusa, prima instanță s-a aflat intr-o grava eroare de interpretare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei deduse judecații. Inițierea proiectului de hotărâre de către reclamant nu poate fi interpretata in sensul "folosului patrimonial" obținut de acesta, pentru tatăl său, ci în virtutea dispozițiilor si prerogativelor conferite de Legea 215/2001 privind administrația publica locala.

Astfel, in mod nefondat, prin interpretarea si aplicarea greșita a normelor de drept material in privința art. 70 si art. 76 din Legea 161/2003, retine faptul ca ar exista un conflict ce interese manifestat prin lipsa de obiectivitate in exercitarea atribuțiilor legale de primar, in privința creării "folosului patrimonial" unei rude a recurentului; acest folos a existat nu doar pentru tatăl reclamantului recurent (ce are calitatea de crescător de animale-acesta fiind indrituit in mod legal la arendarea pășunii), ci și pentru alți crescători de animale de pe raza UAT Comuna Dobromir.

Se invocă art. 61 alin. (1) și (5) și art. 63 alin. (1) și (3) din Legea 215/2001 a administrației publice locale și se invocă faptul că controlul autorității locale asupra propriilor servicii publice se exercita de către Primar, in conformitate cu dispozițiile legle mai sus menționate. Prevederile articolului enunțat anterior consacra rolul si locul primarului in administrația publica. Rolul de îndeplinire a funcției de "autoritate publica" se bazează pe consacrarea acesteia prin norma cu putere de lege, deci prin voința statului, pe de o parte, dar si pe incredintarea ei de către electorat.

Arendarea suprafeței de pasune de 63,99 ha a fost aprobata de către Consiliul Local Dobromir, nu de către recurent direct. Se mai invocă prev. art. 36 din Legea 215/2001 și se arată că, având in vedere faptul ca Primarul Comunei Dobromir a fost împuternicit de către Consiliul Local Dobromir sa semneze contractele de arenda, implicit rezultă că nu exista niciun element de conflict de interese in sarcina sa, recurentul, în calitate de primar al Comunei Dobromir, aducând la îndeplinire un mandat incredintat prin hotărârea consiliului local de către autoritatea deliberativa din cadrul UAT Dobromir. Primarul comunei are aceste prerogative stabilite de lege de a expune motive si proiecte de hotărâre consiliului local, care are rol deliberativ.

Mai mult, cu aplicarea greșita a normelor de drept material incidente in domeniul administrației publice locale (obligativitatea reclamantului de a duce la indeplinire hotărârile de consiliu local- conform dispozițiilor Legii nr. 215/2001), prima instanță a reținut faptul ca inițiativa adoptării hotărârii aparține reclamantului. După cum a menționat anterior, prin inițiativa avuta (legal consfințită de dispoziții legale prevăzute de Legea nr. 215/2001), reclamantul nu a urmărit favorizarea vreunei persoane, iar inițiativa nu a privit in mod direct o ruda a sa, ci crescătorii de animale de pe raza UAT Comuna Dobromir.

Recurentul a mai invocat și o contradicție de logica juridica din cadrul sentinței, prin reținerea că reclamantul a fost împuternicit de către Consiliul Local Dobromir, iar aceasta imprejurare ar crea un folos patrimonial unei rude. Or, Consiliul Local Dobromir a mandatat pe reclamant sa semneze contractul de arenda, pentru toți crescătorii de animale (la care face trimitere hotărârea de Consiliu Local), si nu doar pentru tatăl său. Prima instanță nu a ținut cont sub nicio forma de realitatea juridica a cauzei (inclusiv de drepturile pe care crescătorii de animale le au), prin prisma respectării atributiunilor legale pe care recurentul le are in virtutea calității de Primar al Comunei Dobromir.

În mod nefondat a reținut prima instanță că este nerelevanta ipoteza neatacarii la instanța de contencios administrativ a hotărârii de Consiliu Local, aceasta primind avizul de legalitate din partea instituției abilitate sa cenzureze actul administrativ.

In drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pârâta Agenția Naționala de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

La data de 12.09.2013, Agenția Națională de Integritate în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a fost sesizată de către o persoană fizică cu privire la faptul că A., primar al comunei Dobromir, județul Constanța, nu ar fi respectat prevederile legale privind conflictul de interese deoarece, în calitate de primar, a propus, aprobat și semnat contracte de arendă încheiate între Primărie și tatăl acestuia. -

Așa cum a arătat în apărările formulate în scris în fața instanței de fond și conform probatoriului depus în prezenta cauză, recurentul s-a aflat în conflict de interese întrucât nu a respectat dispozițiile legale prevăzute de art. 76 din Legea nr. 161/2003.

În urma analizării documentelor și informațiilor, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile legale prin care sunt reglementate conflictele de interese specifice fiecărei funcții deținute, respectiv aleșilor locali, respectiv art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și art. 76 alin. (1) și (2) din același act normativ.

Nu pot fi primite susținerile acestuia, potrivit cărora nu s-ar afla în situația de conflict de interese, întrucât nu a participat la procesele deliberative anterioare semnării actelor, el doar aducând la îndeplinire hotărârile acestuia, întrucât exercitarea atribuțiilor reglementate de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 trebuie să aibă loc cu respectarea si a celorlalte dispoziții legale, inclusiv a celor ce asigură transparența în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice si în mediul de afaceri, pentru prevenirea și sancționarea corupției.

Art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 prevede următoarele:

"Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia."

Este evident că emiterea și semnarea actelor de către primar, chiar dacă este ulterioară unor etape obligatorii prealabile, nu transformă această semnare a actelor administrative într-o simplă formalitate sau o obligație a primarului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispozițiile legii. Totodată, prin semnarea contractelor, se presupune verificarea de către primar a legalității actului administrativ, precum și asumarea respectivului act, prin semnarea sa de către reclamant, în calitatea acestuia de primar.

Or, atât timp cât actul care îi fusese prezentat primarului spre verificare și ulterior, asumare, se referea chiar la societățile unde evident avea un interese, primarul ar fi trebuit să se abțină de la verificarea îndeplinirii condițiilor legale în respectivul caz și, evident, de la asumarea acelui act prin semnare, astfel încât să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea și legalitatea actului. În acest sens, primarul putea delega atribuțiile sale pentru semnarea contractelor. Atât timp cât nu s-a abținut de la semnarea actului, reclamantul a încălcat prevederile art. 76 din Legea nr. 161/2003, urmărind evident un interes personal.

În mod corect instanța de fond a reținut faptul că recurentul a semnat contractul de arenda nr. x/24.03.2011 în calitate de împuternicit al Consiliului local Dobromir, însă, această împrejurare nu trebuie desprinsă din contextul general în care a fost adoptată HCL nr. 17/11.05.2011 prin care s-a aprobat arendarea, fiind relevant faptul că inițiativa adoptării acestei hotărâri aparține recurentului.

Împrejurarea ca HCL nr. 17/11.05.2011 nu

a îost atacată la instanța de contencios administrativ de către Instituția Prefectului Constanța, nu poate conduce la concluzia inexistentei conflictului de interese în ceea ce îl privește pe recurent. Evaluarea s-a realizat exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 70 si art. -76 din Legea nr. 161/2003, și nu prin raportare la faptul că actul administrativ prin semnarea căruia este generat conflictul de interese este sau nu este atacat la instanța de contencios administrativ în exercitarea dreptului de tutelă recunoscut Prefectului.

Astfel, din cele prezentate reiese foarte clar faptul că, sunt întrunite toate condițiile pentru existența unui conflict de interese, și anume: exercițiul unei demnități publice (reclamantul exercita calitatea de primar al comunei Doboromir, jud. Constanța conform încheierii nr. 187/C dată de Judecătoria Medgidia, prin care a fost validat mandatul de primar al persoanei evaluate); existența unui interes personal (reclamantul a propus, a prezentat și a semnat contractele mai sus menționate); obținerea unui avantaj. Relevant este faptul că legiuitorul nu distinge după cum este obținut folosul material de către persoana evaluată, simpla posibilitate ca respectivul act să fie semnat sau încheiat fără existenta unor garanții de obiectivitate (așa cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003) din partea celui care îl semnează, generează încălcarea regimului conflictelor de interese. Prin urmare, legiuitorul a stabilit că există conflict de interese, nu numai dacă este dovedită exercitarea unei influențe sau lipse de obiectivitate, ci prin simplul fapt că în calitatea de primar, intimatul ar fi apt să influențeze activitatea instituției inclusiv în favoarea unei societăți în cadrul căreia are interese patrimoniale.

Față de susținerile recurentului cu privire la faptul că acesta a fost împuternicit să semneze contractele, intimatul a arătat că interpretarea pe care recurentul o dă prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 ar lăsa, practic, fără aplicare această prevedere privind conflictul de interese administrativ.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția atașată la dosar s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

6.2. Recurentul-reclamant a formulat, odată cu cererea de recurs, și o cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că la data de 29.11.2017, s-a dispus înapoierea plicului cu care expediase cererea sa de recurs, cererea fiind expediată din nou la data de 20.12.2017.

La termenul de azi, la interpelarea instanței, recurentul-reclamant a arătat că nu stăruie în cererea de repunere în termen, având în vedere că nu a fost invocată excepția tardivității.

7.1. Aspecte de drept și de fapt reținute de prima instanță

În fapt, reclamantul a avut calitatea de primar al comunei Dobromir, județul Constanța, activitatea de evaluare desfășurată de autoritatea pârâtă vizând perioada cuprinsă între data validării mandatului de primar, 18.06.2008 și data încetării acestui mandat, respectiv luna iunie 2012.

În urma activității de evaluare, prin Raportul de evaluare nr. x/01.04.2014, s-a reținut că, în perioada 17.02.2009 - iunie 2012, reclamantul A., în calitate de primar al comunei Dobromir, județul Constanța, nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese prevăzute de art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței in exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, întrucât:

- a propus și prezentat expunerile de motive privind arendarea unor suprafețe depășune situate pe raza comunei Dobromir, județul Constanța;

- a propus și prezentat proiectul de hotărâre privind arendarea de către tatăl său, B. a unei suprafețe de pășune de 63,99 ha din perimetrul comunei Dobromir, județul Constanța;

- a semnat, în calitate de primar contractul de arendă nr. x/24.03.2011 prin care a fost arendată de tatăl său, B. suprafața de 63,99 ha din pășunea comunei Dobromir, județul Constanța, pe o durată de 5 ani, prețul arendei fiind stabilit la 50 RON/ha/an;

- a semnat în calitate de primar al Primăriei Dobromir, Contractul de închiriere nr. x/06.01.2010, prin care a închiriat personal un spațiu comercial în suprafața de 40 mp, pe o durată de 5 ani, cu prețul de 80 RON/an/mp., spațiu ce aparține Primăriei comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spațiul commercial închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. A. SALIM de ordine la RC x, societate la care reclamantul deținea calitatea de asociat și funcția de administrator conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului;

- a semnat în calitate de primar contractul de închiriere nr. x/17.02.2009 prin care tatăl său, B. a închirat un spațiu în suprafața de 32 mp, pe o durată de 5 ani, cu prețul de 5 RON/luna/mp, spațiu ce aparține Primăriei comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spațiul închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. D. S.R.L., societate la care reclamantul deținea calitatea de asociat conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Astfel, prin HCL nr. 17/11.05.2011 a fost aprobată închirierea unor suprafețe de pășune situate în localitățile componente ale comunei Dobromir conform Anexei 1. Această hotărâre a fost aprobată și votată în urma analizării următoarelor documente: expunerile de motive și proiectul de hotărâre inițiate si prezentate de reclamantul A., în calitate de primar, avizele comisiilor de specialitate și cererile crescătorilor de animale înregistrate la Primăria comunei Dobromir, județul Constanța. Conform HCL nr. 17/11.05.2011, a fost aprobata arendarea unei suprafețe de 63,99 ha din pășunea comunei Dobromir către tatăl reclamantului, B..

Ulterior aprobării HCL nr. 17/11.05.2011, a fost semnat contractul de arendă nr. x/24.03.2011, încheiat între Consiliul Local al comunei Dobromir, județul Constanța, reprezentat de către reclamantul A., în calitate de arendator și tatăl acestuia B., în calitate de arendaș. Prin acest contract s-a arendat pe o durată de 5 ani suprafața de 63.99 ha pășune aparținând Consiliului Local Dobromir.

Între Primăria Comunei Dobromir, județul Constanța, reprezentată de către reclamantul A., în calitate de persoană fizică și B., tatăl acestuia, au fost încheiate două contracte de închiriere:

- Contractul de închiriere nr. x/17.02.2009 prin care Primăria Comunei Dobromir, județul Constanța, reprezentată de către reclamantul A., închiriază lui B. pe o durată de 5 ani un spațiu stiuat în Văleni, jud. Constanța, în suprafață de 32 mp, prețul chiriei fiind de 5 RON/lună/mp, spațiu ce aparține Primăriei Comuna Dobromir, județul Constanța.

- Contractul de închiriere nr. x/05.01.2010 prin care Primăria reprezentată de către reclamantul A. închiriază pe o durată de 5 ani lui lusein A. un imobil - spațiu comercial, în suprafață de 40 mp, chiria aferentă fiind de 80 RON/an/mp.

Din adresa nr. x/31.10.2013 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă că reclamantul deținea următoarele funcții/calități în societăți comerciale înregistrate la Registrul Comerțului:

1.asociat unic al S.C. A. SALIM S.R.L., nr. de ordine la RC x, de la data de 07.01.2010 (data constituirii) și până în prezent;

2.administrator al S.C. A. SALIM S.R.L., nr. de ordine la RC x de la data de 07.01.2010 (data constituirii) și până la data de 27.04.2010; conform datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comerțului societatea avea deschis punct de lucru (sediu secundar) la adresa la care se află spațiul închiriat în baza contractului de închiriere nr. x/05.01.2010;

În drept, conform dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 76 din actul normativ menționat anterior:

"(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant și a apărărilor formulate de intimata-pârâtă

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, în cadrul dezbaterilor orale pe fondul recursului, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, introdus prin Legea nr. 54/2019, referitor la termenul de prescripție generală a efectelor ce se nasc din acest raport de integritate. La solicitarea instanței, acesta a precizat că a invocat acest text de lege pentru prima dată, având în vedere data intrării în vigoare a acestuia, ulterioară datei înregistrării cererii de recurs. Totodată, a arătat că a invocat aceste dispoziții ca și o apărare de fond.

Asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că recurentul aduce în discuție pentru prima dată în recurs chestiuni de drept noi, neinvocate în fața primei instanțe. Astfel, problema prescripției răspunderii civile sau administrative reprezintă, de fapt, un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare și, în cazul în care nu s-a invocat la fond ca atare, aceasta nu poate fi invocată direct în recurs, deoarece ar reprezenta o modificare a cererii de chemare în judecată în calea de atac a recursului, interzisă expres din coroborarea prev. art. 478 alin. (2) și 494 din C. proc. civ.. Ca urmare, instanța de recurs nu va putea analiza omisso medio acest motiv nou de nelegalitate a actului atacat.

În ceea ce privește criticile formulate prin recurs, în esență, acestea sunt centrate pe argumentul lipsei unui folos patrimonial obținut de recurent prin actele considerate ca nefiind permise de regulile evitării conflictului de interese; se susține lipsa dovezilor privind obținerea unui asemenea folos patrimonial, precum și nepunerea în discuție a acestor aspecte. Se mai invocă și împrejurarea că ceea ce deosebește conflictul de interese de incompatibilitate este interesul personal de natură patrimonială care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care ii revin potrivit constituției si altor acte normative.

Înalta Curte reține că, atâta timp cât obiectul judecății îl reprezenta verificarea condițiilor conflictului de interese, recurentul nu poate invoca o eventuală nepunere în discuție în mod expres a condiției existenței unui folos patrimonial, aceasta fiind inclusă în chiar textul legal incident cauzei. Apoi, prin acest folos material avut în vedere de text nu trebuie să se înțeleagă exclusiv un avantaj cuantificat în concret la momentul analizării incidenței sau nu a conflictului de interese, ci se are în vedere posibilitatea obținerii unor avantaje de natură patrimonială, posibilitate care nu poate fi exclusă în măsura în care contractele sunt încheiate cu societăți la care recurentul este asociat sau administrator sau la care tatăl său are o calitate similară. Încheierea ca atare a contractelor în favoarea acestor societăți sau a tatălui recurentului constituie un folos material în sensul avut în vedere de lege, contractele încheiate fiind contracte cu titlu oneros.

Pe de altă parte, este corect și argumentul adus de intimata-pârâtă, în sensul că legiuitorul a stabilit că există conflict de interese, nu numai dacă este dovedită exercitarea unei influențe sau lipse de obiectivitate, ci prin simplul fapt că în calitatea de primar, intimatul ar fi apt să influențeze activitatea instituției inclusiv în favoarea unei societăți în cadrul căreia are interese patrimoniale.

Nu poate fi reținut argumentul recurentului-reclamant, referitor la calitatea sa "formală" de asociat, deoarece interpunerea de persoane, chiar și dovedită, nu poate duce la înlăturarea conflictului de interese reținut în sarcina sa; transparența impusă de regulile referitoare la evitarea conflictului de interes aduce ca și consecință concluzia ca o asemenea interpunere nu poate fi realizată decât cu încălcarea acestor reguli.

În ceea ce privește semnarea contractului de arendare a suprafeței de pășune de 63,99 ha către tatăl reclamantului, nu se poate reține că prin inițierea proiectului de hotărâre reclamantul nu s-a aflat în conflict de interese, deoarece exercitarea prerogativelor conferite de prevederile Legii nr. 215/2001 trebuie făcută în mod obiectiv și transparent, fără a crea aparența de beneficii personale. Or, cât timp printre beneficiarii contractului se afla și tatăl reclamantului, acesta avea, potrivit legii, obligația de a se abține de la exercitarea acestei prerogative și de la întocmirea oricărui act în cadrul procedurii respective. Faptul că existau și alți beneficiari, pe lângă tatăl reclamantului, nu duce la acoperirea faptei reclamantului, de a iniția încheierea unui act în folosul unei rude.

Nici apărarea în sensul că arendarea suprafeței de pășune de 63,99 ha a fost aprobata de către Consiliul Local Dobromir, nu de către recurent direct și că acesta a fost doar împuternicit să semneze contractele de arendă, nu poate funcționa în sensul înlăturării răspunderii administrative a recurentului, întrucât exercitarea atribuțiilor reglementate de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 trebuie să aibă loc cu respectarea si a celorlalte dispoziții legale, inclusiv a celor ce asigură transparența în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice si în mediul de afaceri, pentru prevenirea și sancționarea corupției.

Art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 prevede următoarele:

"Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia."

Cum în mod corect subliniază intimata-pârâtă, emiterea și semnarea actelor de către primar, chiar dacă este ulterioară unor etape obligatorii prealabile, nu transformă această semnare a actelor administrative într-o simplă formalitate sau o obligație a primarului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispozițiile legii. Totodată, semnarea contractelor implică și verificarea de către primar a legalității actului administrativ, precum și asumarea respectivului act, prin semnarea sa de către reclamant, în calitatea acestuia de primar. Or, atât timp cât actul care îi fusese prezentat primarului spre verificare și ulterior, asumare, se referea chiar la societățile unde evident avea un interes, primarul ar fi trebuit să se abțină de la verificarea îndeplinirii condițiilor legale în respectivul caz și, evident, de la asumarea acelui act prin semnare, astfel încât să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea și legalitatea actului. În acest sens, cum arată intimata, pentru a nu se bloca semnarea contractelor, atribuția primarului putea fi delegată, conform legii.

Nu se poate reține nici existența unei contradicții de logică juridică în cadrul considerentelor sentinței, argumentele de mai sus fiind cele care înlătură acest argument al recurentului. Recurentul realizează o confuzie juridică între ceea ce poate face conform atribuțiilor și ceea ce are voie să facă raportat la eliminarea posibilelor conflicte de interese.

De asemenea, este corectă reținerea primei instanței în sensul nerelevanței neatacării la instanța de contencios administrativ a hotărârii de consiliu local, valabilitatea sau nevalabilitatea actelor încheiate cu încălcarea regulilor conflictului de interese nefiind o condiție pentru constatarea conflictului, ci, așa cum prevede art. 76 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, o consecință a inexistenței/existenței conflictului.

În concluzie, toate motivele de recurs invocate de recurentul/reclamant, sunt nefondate.

7.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2864 din 5 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2020 .