ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/l4.02.2013, întocmit de inspectorul de integritate B. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 4153 din 4 iunie 2014, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, prin cerere completatoare, reclamantul a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalității în activitatea de evaluare a reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 147 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competență, a dispus următoarele:

- a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant în prezenta cauză, cu privire la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispozițiile art. 16, 37, 45 și 53 din Constituția României;

- a dispus înaintarea prezentei hotărâri, a excepției de neconstituționalitate invocată și a punctului de vedere exprimat de pârâtă sub acest aspect către Curtea Constituțională a României;

- a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate;

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, sub aspectul constatării situației de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă a funcțiilor de "viceprimar" și de "administrator al S.C. C. S.R.L." și a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat;

- a respins în rest acțiunea completată și a menținut raportul de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "PFA".

Împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul întocmit în cauză asupra admisibilității recursurilor s-a constatat că recurenții au formulat critici care se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

La termenul din 02.03.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu, iar problema de drept care se pune în aceste recursuri nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât ambele părți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă.

I. Prin recursul declarat, reclamantul A. arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin reținerea stării de incompatibilitate în legătură cu "calitatea de comerciant persoană fizică", deoarece, în opinia recurentului, această incompatibilitate nu este generică, nu vizează ansamblul/totalitatea persoanelor fizice autorizate, ci le are în vedere, expresis verbis, doar pe cele ce întrunesc calitatea de comerciant.

Arată recurentul-reclamant că simpla autorizare ca persoană fizică nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, motiv pentru care consideră greșită susținerea intimatei-pârâte din raport, precum și soluția instanței de fond.

Arată recurentul că instanța era obligată să analizeze dacă PFA A., înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, are ca obiect activități specifice calității de comerciant, dacă activitatea specifică pentru care a fost autorizată PFA, potrivit legislației în materie la momentul înființării acesteia, atrage automat calitatea sa de comerciant.

În opinia recurentului, în raport de mențiunea din Certificatul de înregistrare Seria x nr. x din 2011, eliberat de ONRC Argeș, potrivit căreia activitatea principală a PFA A. este reprezentată de "Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase", autorizarea PFA s-a făcut pentru desfășurarea unei activități agricole, o activitate distinctă față de activitatea comercială.

Recurentul apreciază că în cauză nu sunt de interes prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin care s-a stabilit că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990.

În opinia recurentului, textul legal are în vedere situația actelor normative în care este întâlnită numai sintagma "comercianți" și în care nu se face referire și la împrejurarea dacă acești comercianți sunt, după caz, persoane fizice sau persoane juridice.

Arată recurentul că, în speță, textul legal de interes, adică art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, stipulează în mod clar cu privire la ".comerciant(ul) persoană fizică", astfel că apar ca irelevante, în analiza incompatibilității, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În opinia recurentului, pentru determinarea stării de incompatibilitate, de interes sunt dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text ignorat de emitentul raportului de evaluare, unde sfera noțiunii de profesionist prevăzută de art. 3 din noul C. civ. include mai multe categorii: comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului.

Recurentul opinează în sensul că din interpretarea textului legal rezultă că, diferit de cazul comerciantului, în categoria profesioniștilor intră și persoana fizică autorizată (în baza O.U.G. nr. 44/2008), cum este cazul din speță al PFA A.

Recurentul precizează că PFA a fost autorizată la 27.06.2011, deci înainte de intrarea în vigoare a Noul C. civ. la data de 1 octombrie 2011, astfel că ne regăsim în totalitate în ipotezele reglementate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Se arată în motivele de recurs că, în raport de prevederile art. 3 din C. civ., coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, PFA A. este un profesionist ce exercită organizat- și autorizat activitate de producție în domeniul agricol, activitate ce constă în cultivarea de fructe semințoase și sâmburoase, ceea ce reprezintă o activitate distinctă față de cea comercială.

Apreciază recurentul că în speță nu poate fi reținută calitatea de comerciant a PFA, deoarece prin apariția Noului C. civ. și a legii de aplicare a acestuia nu au fost aduse modificări în ceea ce privește statutul activității pentru care a fost autorizat ca PFA, care, deși este în domeniul agricol, rămâne tot o activitate productivă, deosebită față de activitatea de comerț.

Se mai arată în motivele de recurs că din Adeverința nr. x/2014, depusă la dosar, rezultă că, în urma verificării registrului de evidență întocmit potrivit H.G. nr. 661/2001, în perioada anilor 2011 - 2014 nu au fost eliberate certificate PFA A. în vederea comercializării produselor agricole, astfel că în cauză nu se face dovada că PFA a desfășurat "activități de comerț", în accepțiunea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Subliniază recurentul că PFA a fost înființată pentru îndeplinirea uneia dintre condițiile de eligibilitate în vederea accesării unei finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală a României, că aceasta a fost înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, că finanțarea a fost aprobată prin Decizia nr. x/14.07.2011, iar radierea PFA prin Rezoluția nr. x/12.02.2014 a ONRC Argeș s-a făcut întrucât a expirat contractul de finanțare și acesta nu constituie un argument în dovedirea stării de incompatibilitate, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

II. Prin recursul declarat, pârâta Agenția Națională de Integritate arată că hotărârea recurată, de anulare în parte a raportului de evaluare contestat, este nelegală, deoarece instanța de fond a pronunțat această soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare și respectiv a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, cu modificările și completările ulterioare.

Arată recurenta că raționamentul instanței de fond în baza căruia și-a fundamentat soluția de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 emis de Inspecția de Integritate este nelegal, în vădită contradicție cu materialul probator administrat în cauză de instituția pârâtă și respectiv cu dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se arată în motivele de recurs că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale art. 5 și art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin faptul că la momentul pronunțării acestei soluții s-a limitat strict la a avea în vedere exclusiv înscrisurile depuse reclamant, respectiv cererea acestuia nr. x/05.07.2012 privind renunțarea la funcția de administrator la S.C. C. S.R.L. și atestată sub nr. x/2012 de avocat, adeverința nr. x/07.08.2012 emisă de această societate comercială privind retragerea sa din funcția de administrator al societății, ignorând cu desăvârșire și fără just temei înscrisurile depuse în probațiune de Agenția Națională de Integritate, cu referire la această stare de incompatibilitate.

Arată recurenta-pârâtă că, în speță, instanța de fond a ignorat aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate anterior, pronunțând astfel o soluție nelegală.

Precizează recurenta că, în speță, documentele obligatorii pentru înscrierea în registru a mențiunilor privind retragerea din funcție a administratorului și respectiv numirea noului administrator, prevăzute de textele legale menționate anterior, nu au fost depuse la Oficiul Național al Registrului Comerțului, susținere confirmată de informațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Adresa nr. x/2012, cu privire la calitățile și funcțiile cu care dl. A. figurează în evidențele sale.

Subliniază recurenta că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc faptul că, începând cu data de 07.05.2012, dl. A. deținea calitatea de asociat și funcția de administrator la S.C. C. S.R.L., iar răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află acesta nu poate fi transferată altor persoane din cadrul societății, deoarece doar acesta, ca persoană evaluată, răspunde pentru starea sa de incompatibilitate. Apreciază recurenta că circumstanțele reținute de instanța de fond privitor la acest aspect nu pot reprezenta motive de anulare în parte a raportului de evaluare întocmit de către instituția pârâtă.

În opinia recurentei, în condițiile în care dl. A. deținea, potrivit evidențelor O.N.R.C, începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat și funcția de administrator la S.C. C. S.R.L., neexistând nicio mențiune înregistrată la Registrul Comerțului privind renunțarea sa la calitatea de administrator al acestei societăți, rezultă că soluția instanței de fond, de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, este nelegală.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile nr. 147 din data de 26.01.2015, în ceea ce privește soluția de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 și menținerea ca temeinic și legal a acestui raport de evaluare și în ceea ce privește starea de incompatibilitate a dl. A. generată de deținerea simultană a funcțiilor de viceprimar și de administrator al S.C. C. S.R.L., prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

I. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, respectiv constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalității în activitatea de evaluare a reclamantului.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea completată, în sensul că:

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, sub aspectul constatării situației de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă a funcțiilor de "viceprimar" și de "administrator al S.C. C. S.R.L." și a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat;

- a respins în rest acțiunea completată și a menținut raportul de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "PFA".

Recurentul-reclamant a criticat sentința pronunțată numai cu privire la soluția de respingere în parte a acțiunii și de menținere în parte a raportului de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "PFA".

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul-reclamant sunt nefondate, sentința recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de acesta.

Astfel, în mod corect a reținut Curtea de Apel că susținerile reclamantului privind nelegalitatea raportului de evaluare vizând deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de persoană fizică autorizată - PFA A., sunt neîntemeiate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că reclamantul a susținut în mod constant că, deși deține o astfel de calitate de persoană fizică autorizată, totuși, începând cu data alegerii în funcția de viceprimar, fie nu a desfășurat activitatea în vederea căreia a dobândit această calitate, fiindu-i necesară exclusiv pentru obținerea unor fonduri nerambursabile, fie că nu a obținut un certificat de producător necesar desfășurării efective a unei astfel de activități autorizate și înscrise în Registrul Comerțului, fie că dispozițiile Noului C. civ. impun ca noțiunea de profesionist să fie reținută exclusiv în situația în care activitatea în vederea căreia a fost autorizat se desfășoară efectiv.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Interpretarea pe care prima instanță a dat-o acestor dispoziții legale și probatoriilor administrate în cauză este legală, întrucât situația premisă pe care Raportul de evaluare a fost fundamentat este necontestată, reclamantul deținând simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică începând cu data de 27.06.2012.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale definește, în art. 2 lit. i), "persoana fizică autorizată" ca fiind "persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă".

La art. 2 lit. a) din același act normativ se statuează faptul că prin sintagma " activitate economică" se înțelege "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit".

În același timp, în art. 6 alin. (1) din același act normativ se prevede că:

"Orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată și autorizată."

În mod corect a reținut Curtea de apel că această formă de autorizare prevăzută de lege este circumscrisă ipotezei descrise de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind calitatea de comerciant persoană fizică, împrejurare care se coroborează cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora:

"(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege".

Chiar dacă recurentul a invocat necorelarea denumirilor din actul normativ cu cele din C. civ. referitoare la noțiunea de "comerciant", susținerile sale sunt nefondate întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., în art. 8, se prevede că noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului:

"Înainte de începerea activității economice, au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege."

Conform art. 3 alin. (1) din același act normativ, comercianții cer înmatricularea la oficiul registrului comerțului din județul sau din municipiul București, unde își au sediul.

Prin urmare, Legea nr. 26/1990 se referă la toate categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate la art. 1 alin. (1) ca fiind comercianți.

Acest fapt rezultă cu și mai multă claritate din art. 12 alin. (1) din același act normativ, care descrie alcătuirea registrului comerțului, astfel:

"(1) Registrul comerțului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăți, companii naționale și societăți naționale, regii autonome, grupuri de interes economic, organizații cooperatiste, societăți europene, grupuri europene de interes economic, alte persoane juridice expres prevăzute de lege, cu sediul principal sau sedii secundare în România, un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăți cooperative și societăți cooperative europene cu sediul principal sau sedii secundare în România și un registru pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare în România. Aceste registre se țin în sistem computerizat".

Deci, în sistemul Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianți persoane fizice, dispoziții care, de altfel, erau în vigoare și au fost avute în vedere la data adoptării Legii nr. 161/2003, când a fost edictată interdicția, sub sancțiunea incompatibilității, de la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Astfel fiind, nici susținerea potrivit căreia recurentul-reclamant nu ar fi urmărit realizarea unei activități comerciale la data când a cerut înregistrarea ca PFA la Oficiul Registrului Comerțului, nu îl absolvă de răspunderea administrativă, din moment ce dispozițiile generale ale Legii nr. 161/2003 (art. 87 - 90) nu impun existența unui scop în dobândirea vreunei calități, funcții etc., care atrage starea de incompatibilitate în raport cu funcția publică obținută.

Având în vedere dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ale O.U.G. nr. 44/2008 și ale art. 6 și 8 din Legea nr. 71/2011, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reținută situația de incompatibilitate.

Astfel, conform cadrului normativ aplicabil până la data de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011), recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării sale în Registrul Comerțului, calități incompatibile, conform legii.

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de persoană fizică (autorizată să desfățoare o activitate economică) supusă înregistrării în Registrul Comerțului, de asemenea, incompatibile conform legii.

Dincolo de diferențele terminologice, este de reținut că recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, funcționând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deținerea demnității publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităților, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Coroborând aceste dispoziții legale, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu este de natură a înlătura situația de incompatibilitate a reclamantului împrejurarea că acesta în fapt nu a desfășurat activitatea pentru care a fost autorizat anterior ca PFA, respectiv motivul care a stat la baza obținerii acestei calități sau împrejurarea că nu ar fi obținut un certificat de producător apreciat de acesta necesar pentru desfășurarea activității PFA, esențială fiind simpla deținere de către reclamant a calității de comerciant persoană fizică în forma de organizare a PFA, calitate care a și determinat emiterea raportului de evaluare de către pârâtă.

Astfel, Înalta Curte observă și menționează că prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat și a instituit pentru funcția de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "calitatea de comerciant persoană fizică", iar nu cu "activitatea/exercitarea activității de comerciant persoană fizică".

De asemenea, instanța de recurs menționează că prin această reglementare strictă legiuitorul a urmărit prevenirea și evitarea oricărei situații de conflict de interese, a oricărei abateri de la respectarea dispozițiilor legale în cazul unei funcții publice de maximă importanță în realizarea interesului general al comunității de către autoritățile administrației publice locale.

Din această perspectivă, criticile formulate, referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a desfășurat o activitate comercială și nu a efectuat nici un act de comerț, sunt lipsite de semnificația juridică pretinsă.

Pe de altă parte, în mod corect a apreciat Curtea de apel că situația de incompatibilitate a reclamantului nu poate fi înlăturată prin radierea calității de PFA ulterior emiterii raportului de evaluare (în temeiul unei cereri înregistrate, de asemenea, ulterior acestei date), acesta având obligația legală de a renunța la această calitate în termenul de 15 zile de la data alegerii în funcția de viceprimar, obligație pe care însă nu a îndeplinit-o.

Toate acestea dovedesc că raportul de evaluare contestat, în partea care se referă la incompatibilitatea dintre funcția de viceprimar și cea de persoană fizică autorizată, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, având în vedere și faptul că reclamantul nu a renunțat la una dintre funcții în termenul prevăzut de lege.

Referitor la aceste aspecte, relevante sunt înscrisurile existente la dosarul cauzei care atestă că din data de 27.06.2011 recurentul-reclamant figurează la Registrul Comerțului ca deținând calitatea de persoană fizică autorizată, PFA A., având ca domeniu principal de activitate "cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase" este irelevant domeniul de activitate în care își desfășoară activitatea, deținătorul de PFA având calitatea de comerciant, așa cum ea este menționată în art. 87 din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, recurentul a obținut calitatea de comerciant persoană fizică de la data de 27.06.2011, dată la care PFA - ul a fost înregistrat la O.N.R.C., încălcând regimul juridic al incompatibilităților începând cu data de 27.06.2012, întrucât a deținut această calitate simultan cu funcția de viceprimar în cadrul Primăriei Comunei Morărești, ceea ce contravine dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

De aceea, în mod corect a menținut instanța de fond raportul de evaluare sub acest aspect, reținând că reclamantul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de textul legal anterior menționat.

De altfel, practica secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți este constantă în a considera legale rapoartele de evaluare întocmite de A.N.I. și care se referă la incompatibilitatea dintre funcția de primar/viceprimar și persoană fizică autorizată (a se vedea Decizia nr. 804/24.02.2015, Decizia nr. 3382/23.09.2014 și Decizia nr. 274/28.01.2015).

Înalta Curte are în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 683/20.10.2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 103/10.02.2016, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, excepție invocată de reclamant în prezenta cauză.

Prin decizia pronunțată, Curtea Constituțională a reținut că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței sale anterioare, cu referire la Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 294/28.04.2011, Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 708/19.11.2013 și respectiv Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 351/21.05.2015.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse de către recurentul-reclamant hotărârii primei instanțe referitoare la actul administrativ contestat, instanța de fond înlăturând în mod legal și temeinic susținerile recurentului-reclamant referitoare la inexistența stării de incompatibilitate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel încât îl va respinge ca atare.

II. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-pârâtă a criticat sentința pronunțată cu privire la soluția de anulare în parte a raportului de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "administrator al S.C. C. S.R.L.".

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt fondate, sentința recurată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de aceasta.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă faptul că, așa cum s-a reținut și prin Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, reclamantul A.:

- a exercitat, începând cu data de 20.06.2008, mandatul 2008-2012 de consilier local în cadrul Consiliului Local Morărești;

- exercită, începând cu data de 27.06.2012, funcția de viceprimar al Comunei Morărești, județul Argeș (conform Hotărârilor nr. 2/27.06.2012 și nr. 5/27.06.2012 ale Consilului Local Morărești);

- a deținut, în perioada 04.08.1995-24.06.2004, și deține începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat și funcția de administrator al S.C. C. S.R.L. ("stare firmă: funcțiune", conform Adresei nr. x/2012, emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului);

- deține, începând cu data de 28.06.2011, calitatea de comerciant persoană fizică - "A. persoană fizică autorizată", x/2011 ("stare firmă: funcțiune", conform Adresei nr. x/2012, emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului).

Prin urmare, pârâta a reținut în raportul de evaluare contestat aplicarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003 și art. 91 alin. (1) teza I din același act normativ, constatând că reclamantul se află în stare de incompatibilitate începând cu data deținerii funcției de viceprimar - 27.06.2012.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;"

Problema ce se impune a fi soluționată în speță este aceea dacă se poate constata starea de incompatibilitate între funcția de viceprimar și cea de administrator la o societate comercială, în raport de data la care, în speță, reclamantul pretinde că a renunțat la funcția de administrator.

Astfel, cu privire la această situație de incompatibilitate, Curtea de Apel a reținut că reclamantul a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că a renunțat la funcția de administrator al S.C. C. S.R.L. la data de 05.07.2012, înregistrând în acest sens o cerere sub nr. x/2012 și atestată de avocat sub nr. x/2012. A mai reținut instanța de fond că aceste aspecte au fost confirmate de Adeverința nr. x/07.08.2012 emisă de această societate comercială, în sensul că începând cu data de 05.07.2012 reclamantul s-a retras din funcția de administrator datorită situației de incompatibilitate generată de alegerea acestuia în funcția de viceprimar al Comunei Morărești.

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:

- "Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune altfel" (art. 5 alin. (1);

- "În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la orice modificare privind actele, faptele și mențiunile înregistrate" (art. 21 lit. h;

- "Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare" (art. 22 alin. (1);

- "Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării" (art. 22 alin. (2).

Conform informațiilor publice postate pe site-ul oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului, documentele necesare comercianților în legătură cu obligațiile ce le revin cu îndeplinirea formalităților legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerțului a mențiunilor privind schimbarea membrilor organelor de administrare, sunt următoarele:

- cererea de înregistrare;

- actul modificator al actului constitutiv (hotărârea AGA);

- actul constitutiv actualizat;

- declarațiile date pe propria răspundere de către noii administratori, din care să rezulte că acceptă numirea și că îndeplinesc condițiile legale pentru deținerea acestor calități;

- actele de identitate a noilor membrii ai organelor de conducere sau al noului reprezentant al persoanei juridice care îndeplinește această calitate;

- certificatele de cazier fiscal pentru reprezentanții legali ai acesteia care au domiciliul/reședința în România, din care să rezulte că nu au datorii fiscale;

- dacă este cazul specimenele de semnătură ale administratorilor;

- dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale.

În vederea respectării dispozițiilor legale prezentate anterior, comercianții au obligația de a solicita înscrierea la registrul comerțului a modificărilor adoptate prin hotărârile luate de adunarea generală a asociaților, într-un termen de 15 zile, fapt concretizat prin depunerea unei cereri însoțită de o serie de documente obligatorii, în speță pentru modificarea administratorilor fiind necesare pe lângă depunerea hotărârii AGA și a actului constitutiv actualizate și declarația pe propria răspundere a noului administrator, specimenul de semnătură, actul de identitate, cazierul fiscal.

Mențiunile existente în Registrul Comerțului și comunicate potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din lege sunt publice, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terților.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului:

"(2) Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia".

Recurenta-pârâtă a învederat faptul că, în cauza de față, documentele obligatorii pentru înscrierea în registru a mențiunilor privind retragerea din funcție a administratorului și, respectiv, numirea noului administrator, menționate anterior, nu au fost depuse la Oficiul Național al Registrului Comerțului, susținere confirmată de informațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Adresa nr. x/2012, cu privire la calitățile și funcțiile cu care dl. A. figura în evidențele sale la acea dată.

Astfel, înregistrările oficiale existente în Registrul Comerțului la data întocmirii raportului de evaluare, atestau calitatea d-lui A. de administrator și asociat la S.C. C. S.R.L. începând cu data de 07.05.2012, starea firmei fiind "în funcțiune", conform Adresei nr. x/2012 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În opinia recurentului-reclamant, înregistrarea renunțării la funcția de administrator la Oficiul Național al Registrului Comerțului nu reprezintă o condiție necesară producerii efectelor revocării în planul răspunderii personale a titularului ei, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act față de terți, efecte juridice, sub aspectul existenței sau nu a stării de incompatibilitate, producând înscrisurile care atestă renunțarea în termen legal.

În susținerea acestei opinii, recurentul-reclamant a invocat jurisprudența majoritară a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a reținut că starea de incompatibilitate a aleșilor locali prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei sau revocării la organul competent să ia act de această manifestare de voință și nu are importanță, sub aspectul reținerii stării de incompatibilitate, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Înalta Curte apreciază, însă, că înscrisurile invocate de reclamant în susținerea afirmațiilor sale, respectiv Cererea nr. x/05.07.2012, privind renunțarea reclamantului la funcția de administrator la S.C. C. S.R.L., atestată de avocat sub nr. x/2012 și respectiv Adeverința nr. x/07.08.2012, emisă de societate, privind retragerea acestuia din funcția de administrator al societății, au în cauză un caracter pur formal, dată fiind situația de fapt concretă, reclamantul fiind asociat și administrator și chiar director în cadrul aceleiași societăți.

Simpla înfățișare de către reclamant a unor acte întocmite cu sine însuși și înregistrate chiar de el, nu poate constitui, din perspectiva jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, o îndeplinire a obligațiilor pe care le avea potrivit dispozițiilor legale.

Drept urmare, în cauza de față nu este incidentă soluția cu valoare de principiu adoptată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Formalitatea înregistrării la Registrul Comerțului se impunea a fi efectiv realizată de către reclamant pentru a înlătura starea de incompatibilitate, deoarece în cazul lui concret nu exista o altă persoană îndreptățită să o facă.

Adoptarea la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a unei soluții de unificare a practicii într-o anumită chestiune de drept, nu dispensează, în mod evident, instanța de judecată de verificarea, de la caz la caz, raportat la particularitățile factuale ale fiecăruia, a îndeplinirii cerințelor legale aplicabile.

Astfel, Înalta Curte constată că înscrisurile invocate de către reclamant și avute în vedere de către instanța de fond nu pot înlătura concluzia menționată în raportul de evaluare atacat în prezenta acțiune, nefiind de natură să înlăture situația de incompatibilitate rezultată din deținerea concomitentă a celor două funcții de către reclamant.

Așadar, reclamantul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care a exercitat simultan funcția de viceprimar și pe aceea de administrator la o societate comercială.

Este evident că răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află dl. A. nu poate fi transferată altor persoane din cadrul societății comerciale, deoarece doar acesta, ca persoană evaluată, răspunde pentru starea sa de incompatibilitate.

În acest context, susținerile reclamantului privind nelegalitatea raportului de evaluare vizând deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de administrator la S.C. C. S.R.L., sunt neîntemeiate.

Prin urmare, din perspectiva încălcării art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportul de evaluare contestat este legal, iar criticile recurentei-pârâte cu privire la soluția instanței de fond care vizează aceste aspecte sunt fondate.

Înalta Curte are în vedere faptul că din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, rezultă că instituirea incompatibilităților s-a făcut în scopul de a asigura integritatea și transparența în excitarea demnităților și funcțiilor publice.

Rațiunea instituirii regimului incompatibilităților este aceea de a preveni apariția unor situații în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcții de demnitate publică și în domeniul privat, ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va respinge în tot acțiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând, respinge în tot acțiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2017.