ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2784/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, întocmit de inspectorul de integritate B. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 4153 din 4 iunie 2014, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, prin cerere completatoare, reclamantul a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalității în activitatea de evaluare a reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 147 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competență, a dispus următoarele:

- a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant în prezenta cauză, cu privire la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispozițiile art. 16, 37, 45 și 53 din Constituția României;

- a dispus înaintarea prezentei hotărâri, a excepției de neconstituționalitate invocată și a punctului de vedere exprimat de pârâtă sub acest aspect către Curtea Constituțională a României;

- a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate;

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, sub aspectul constatării situației de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă a funcțiilor de "viceprimar" și de "administrator al S.C. C. S.R.L." și a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat;

- a respins în rest acțiunea completată și a menținut raportul de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "PFA".

Împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Agenția Națională de Integritate.

3.1. Prin recursul declarat, reclamantul A. a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin reținerea stării de incompatibilitate în legătură cu "calitatea de comerciant persoană fizică", deoarece, în opinia recurentului, această incompatibilitate nu este generică, nu vizează ansamblul/totalitatea persoanelor fizice autorizate, ci le are în vedere, expresis verbis, doar pe cele ce întrunesc calitatea de comerciant.

A apreciat recurentul-reclamant că simpla autorizare ca persoană fizică nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, motiv pentru care consideră greșită susținerea intimatei-pârâte din raport, precum și soluția instanței de fond.

A susținut recurentul că instanța era obligată să analizeze dacă PFA D., înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, are ca obiect activități specifice calității de comerciant, dacă activitatea specifică pentru care a fost autorizată PFA, potrivit legislației în materie la momentul înființării acesteia, atrage automat calitatea sa de comerciant.

În opinia recurentului, în raport de mențiunea din Certificatul de înregistrare Seria x nr. x din 2011, eliberat de ONRC Argeș, potrivit căreia activitatea principală a PFA D. este reprezentată de "Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase", autorizarea PFA s-a făcut pentru desfășurarea unei activități agricole, o activitate distinctă față de activitatea comercială.

Recurentul a apreciat că în cauză nu sunt de interes prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin care s-a stabilit că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990.

În opinia recurentului, textul legal are în vedere situația actelor normative în care este întâlnită numai sintagma "comercianți" și în care nu se face referire și la împrejurarea dacă acești comercianți sunt, după caz, persoane fizice sau persoane juridice.

A arătat recurentul că, în speță, textul legal de interes, adică art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, stipulează în mod clar cu privire la "..comerciant(ul) persoană fizică", astfel că apar ca irelevante, în analiza incompatibilității, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În opinia recurentului, pentru determinarea stării de incompatibilitate, de interes sunt dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text ignorat de emitentul raportului de evaluare, unde sfera noțiunii de profesionist prevăzută de art. 3 din noul C. civ. include mai multe categorii: comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului.

Recurentul a opinat în sensul că din interpretarea textului legal rezultă că, diferit de cazul comerciantului, în categoria profesioniștilor intră și persoana fizică autorizată (în baza O.U.G. nr. 44/2008), cum este cazul din speță al PFA D..

Recurentul a precizat că PFA a fost autorizată la 27.06.2011, deci înainte de intrarea în vigoare a Noul C. civ. la data de 1 octombrie 2011, astfel că ne regăsim în totalitate în ipotezele reglementate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

S-a arătat în motivele de recurs că, în raport de prevederile art. 3 din C. civ., coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, PFA D. este un profesionist ce exercită organizat- și autorizat activitate de producție în domeniul agricol, activitate ce constă în cultivarea de fructe semințoase și sâmburoase, ceea ce reprezintă o activitate distinctă față de cea comercială.

A apreciat recurentul că în speță nu poate fi reținută calitatea de comerciant a PFA, deoarece prin apariția Noului C. civ. și a legii de aplicare a acestuia nu au fost aduse modificări în ceea ce privește statutul activității pentru care a fost autorizat ca PFA, care, deși este în domeniul agricol, rămâne tot o activitate productivă, deosebită față de activitatea de comerț.

S-a mai susținut în motivele de recurs că din Adeverința nr. x/2014, depusă la dosar, rezultă că, în urma verificării registrului de evidență întocmit potrivit H.G. nr. 661/2001, în perioada anilor 2011 - 2014 nu au fost eliberate certificate PFA D. în vederea comercializării produselor agricole, astfel că în cauză nu se face dovada că PFA a desfășurat "activități de comerț", în accepțiunea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

A subliniat recurentul că PFA a fost înființată pentru îndeplinirea uneia dintre condițiile de eligibilitate în vederea accesării unei finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală a României, că aceasta a fost înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, că finanțarea a fost aprobată prin Decizia nr. x/14.07.2011, iar radierea PFA prin Rezoluția nr. 1858/12.02.2014 a ONRC Argeș s-a făcut întrucât a expirat contractul de finanțare și acesta nu constituie un argument în dovedirea stării de incompatibilitate, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

A solicitat recurentul admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și, procedând la rejudecarea cauzei, admiterea în totalitate a acțiunii cu consecința anulării raportului de evaluare.

În drept, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Prin recursul declarat, pârâta Agenția Națională de Integritate a aratat că hotărârea recurată, de anulare în parte a raportului de evaluare contestat, este nelegală, deoarece instanța de fond a pronunțat această soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare și respectiv a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, cu modificările și completările ulterioare.

A susținut recurenta că raționamentul instanței de fond în baza căruia și-a fundamentat soluția de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 emis de Inspecția de Integritate este nelegal, în vădită contradicție cu materialul probator administrat în cauză de instituția pârâtă și respectiv cu dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a arătat în motivele de recurs că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare și respectiv ale art. 5 și art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin faptul că la momentul pronunțării acestei soluții s-a limitat strict la a avea în vedere exclusiv înscrisurile depuse reclamant, respectiv cererea acestuia nr. 72/05.07.2012 privind renunțarea la funcția de administrator la S.C. C. S.R.L. și atestată sub nr. x/2012 de avocat, adeverința nr. 73/07.08.2012 emisă de această societate comercială privind retragerea sa din funcția de administrator al societății, ignorând cu desăvârșire și fără just temei înscrisurile depuse în probațiune de Agenția Națională de Integritate, cu referire la această stare de incompatibilitate.

A învederat recurenta-pârâtă că, în speță, instanța de fond a ignorat aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate anterior, pronunțând astfel o soluție nelegală.

A precizat că, în speță, documentele obligatorii pentru înscrierea în registru a mențiunilor privind retragerea din funcție a administratorului și respectiv numirea noului administrator, prevăzute de textele legale menționate anterior, nu au fost depuse la Oficiul Național al Registrului Comerțului, susținere confirmată de informațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Adresa nr. x/2012, cu privire la calitățile și funcțiile cu care dl. A. figurează în evidențele sale.

A subliniat recurenta că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc faptul că, începând cu data de 07.05.2012, dl. A. deținea calitatea de asociat și funcția de administrator la S.C. C. S.R.L., iar răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află acesta nu poate fi transferată altor persoane din cadrul societății, deoarece doar acesta, ca persoană evaluată, răspunde pentru starea sa de incompatibilitate. A apreciat că circumstanțele reținute de instanța de fond privitor la acest aspect nu pot reprezenta motive de anulare în parte a raportului de evaluare întocmit de către instituția pârâtă.

În opinia recurentei, în condițiile în care dl. A. deținea, potrivit evidențelor O.N.R.C, începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat și funcția de administrator la S.C. C. S.R.L., neexistând nicio mențiune înregistrată la Registrul Comerțului privind renunțarea sa la calitatea de administrator al acestei societăți, rezultă că soluția instanței de fond, de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, este nelegală.

Recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile nr. 147 din data de 26.01.2015, în ceea ce privește soluția de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 și menținerea ca temeinic și legal a acestui raport de evaluare și în ceea ce privește starea de incompatibilitate a dl. A. generată de deținerea simultană a funcțiilor de viceprimar și de administrator al S.C. C. S.R.L., prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul din 02.03.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu, iar problema de drept care se pune în aceste recursuri nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât ambele părți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă.

Prin decizia nr. 814 din 02.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

S-a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva aceleiași sentințe.

S-a casat în parte sentința atacată și, rejudecând, s-a respins în tot acțiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Împotriva acestei decizii a fost formulată contestație în anulare de către A..

Prin decizia nr. 869 din 02.03.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă contestația în anulare formulată, a fost anulată decizia nr. 814 din 2 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x și a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

6.1. În fapt, prin raportul de evaluare nr. x/14.02.2013 întocmit de recurenta-pârâtă A.N.I. s-a reținut că reclamantul a exercitat, începând cu data de 20.06.2008, mandatul 2008-2012 de consilier local în cadrul Consiliului Local Morărești, iar începând cu data de 27.06.2012 exercită funcția de viceprimar al comunei Morărești, județul Argeș.

Acesta a deținut în perioada 04.08.1995-24.06.2004 și deține începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat și funcția de administrator al S.C. C. S.R.L., iar începând cu data de 28.06.2011 deține calitatea de comerciant persoană fizică-PFA, conform relațiilor comunicate de O.R.C.

Prin urmare recurenta-pârâtă a reținut aplicarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 91 alin. (1) teza 1 din același act normativ, reclamantul aflându-se în stare de incompatibilitate începând cu data deținerii funcției de viceprimar-27.06.2012.

6.2. Recurentul-reclamant A. a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la soluția de respingere în parte a acțiunii și de menținere a raportului de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "PFA".

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material astfel că nu se impune reformarea acesteia pentru motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Apreciază recurentul-reclamant că simpla autorizare ca persoană fizică nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 iar cazul de incompatibilitate este statuat numai pentru situația în care persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant.

Această susținere nu va fi primită întrucât textul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 se interpretează în sensul că incompatibilitatea prevăzută de aceste dispoziții se referă la deținerea acestei calități, de comerciant persoană fizică și nu doar la desfășurarea de activități în cadrul PFA.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, în forma în vigoare în perioada în care a fost reținută starea de incompatibilitate definește la art. 2 lit. i) persoana fizică autorizată ca fiind " persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă".

De asemenea, noțiunea de "activitate economică" este definită la art. 2 lit. a) din același act normativ ca fiind:

"activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit".

Textul legal menționat are în vedere inclusiv desfășurarea unei activități agricole, nefiind făcută o distincție între formele de activitate economică desfășurate.

Invocă recurentul-reclamant prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 conform căruia:" Noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", respectiv prevederile alin. (2) al aceluiași articol conform căruia: "În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".

În consecință, în cadrul noțiunii de profesionist este inclusă orice altă persoană autorizată să desfășoare activități economice sau profesionale, cum este și cazul persoanei fizice autorizate.

În speță prezintă relevanță prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 potrivit căruia: " Orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată și autorizată, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Dat fiind necesitatea îndeplinirii formalităților legale în vederea înregistrării și autorizării persoanelor fizice astfel cum sunt definite la art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008, nu poate fi negată incidența în cauza dedusă judecății a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., impunându-se realizarea unei interpretări sistematice și teleologice a actelor normative.

Astfel, textul legal sus-menționat prevede că:" "(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege".

Norma legală face astfel trimitere la prevederile art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului care dispun ca:

"Înainte de începerea activității economice, au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege".

Textul art. 1 se coroborează cu cel al art. 3 alin. (1) din același act normativ potrivit căruia: "comercianții cer înmatricularea la oficiul registrului comerțului din județul sau din municipiul București, unde își au sediul".

Este evident că persoanele fizice autorizate au calitatea de comercianți, în accepțiunea Legii nr. 26/1990, indiferent de activitatea economică pentru care au fost autorizate, îndeplinirea formalității de înregistrare ca persoană fizică autorizată conferind această calitate.

Un alt argument adus de recurentul-reclamant constă în susținerea că nu s-a făcut dovada că PFA a desfășurat "activități de comerț" și în aceste condiții, nu putea fi reținută starea de incompatibilitate.

Înalta Curte reține că prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 s-a instituit starea de incompatibilitate între funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, textul legal nefăcând referire la activitatea de comerciant persoană fizică astfel că nu prezintă relevanță faptul că PFA nu a desfășurat în mod efectiv activitatea pentru care a fost autorizată.

Sancțiunea administrativă constând în starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a deținerii simultane de către recurentul-reclamant a două calități: aceea de viceprimar și aceea de comerciant persoană fizică autorizată, fiind suficientă simpla deținere a celor două calități, în accepțiunea textului art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nefiind necesară din partea intimatei dovedirea desfășurării efective de activități de comerț de către PFA.

În consecință, Înalta Curte reține că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a aplicat și interpretat în mod corect normele legale cu incidență în cauza pendinte, stabilind în mod just legalitatea raportului de evaluare nr. x emis de A.N.I. sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a recurentului-reclamant generată de deținerea concomitentă a funcției de "viceprimar" și de "PFA", potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

6.3. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la soluția de anulare în parte a raportului de evaluare nr. x sub aspectul constatării situației de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă de către reclamant a funcțiilor de "viceprimar" și de "administrator al S.C. C. SRL" și înlăturarea acestei constatări din raportul de evaluare atacat.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material astfel că nu se impune reformarea acesteia pentru motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: d)funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

Într-adevăr, este necontestat faptul că intimatul-reclamant a deținut calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L. însă un aspect important constă în renunțarea de către reclamant la funcția de administrator al acestei societăți la data de 05.07.2012, aspect dovedit prin înregistrarea cererii sub nr. x/2012, atestată sub nr. x/2012 de către avocat.

Această situație de fapt a fost confirmată și prin adeverința nr. 73/07.08.2012 emisă de această societate comercială în sensul că, începând cu data de 05.07.2012, intimatul-reclamant s-a retras din funcția de administrator al societății comerciale datorită situației de incompatibilitate generată de alegerea sa în funcția de viceprimar al Comunei Morărești.

Nu va reținută critica recurentei-pârâte în sensul că nu au fost efectuate la Regsitrul comerțului formalitățile prevăzute de Legea nr. 26/1990 cu privire la înscrierea mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este cerută prin dispozițiile legale.

Prin efectuarea înregistrărilor în Registrul comerțului se asigură opozabilitatea actelor înregistrate față de terți, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 însă ceea ce prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, din perspectiva reținerii unei stări de incompatibilitate prin prisma interpretării Legii nr. 161/2003 este intenția persoanei aflată într-un astfel de caz, deci elementele cu caracter volitiv, dincolo de efectuarea formelor de publicitate.

Această intenție trebuie, în mod evident, exteriorizată prin efectuarea de operațiuni din care să se poată deduce voința persoanei vizate și aducerea la cunoștința organelor decizionale din conducerea societății, indiferent de actul concret prin care se efectuează opozabilitatea, ceea ce în speță, intimatul-reclamant a și efectuat prin înregistrarea cererii de notificare nr. 72/05.07.2012, atestată de avocat din care rezultă renunțarea și retragerea sa din funcția de administrator, în termen de 15 zile de la alegerea în funcția de viceprimar, înscrisuri necontestate de către recurenta-pârâtă care nu a făcut probe în sensul că ar fi fost întocmite pro causa.

Înalta Curte interpretează în sensul că înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu reprezintă o condiție în vederea producerii efectelor demisiei în planul răspunderii personale a titularului ei sau în planul raporturilor comerciale ale societății comerciale, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act unilateral de voință față de terți, astfel că retragerea intimatului-reclamant din funcția de administrator al S.C. C. S.R.L. a devenit efectivă de la data înregistrării cererii în evidențele societății astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Potrivit prevederilor art. 91 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 161/2003: "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție".

Interpretând literal textul de lege menționat, singura obligație ce revenea persoanei aflate în stare de incompatibilitate era aceea de a renunța la funcția deținută, iar reclamantul-intimat și-a îndeplinit această obligație prin depunerea cererii de retragere, ceea ce reprezintă actul său de voință unilateral.

În acest sens a fost adoptată și soluția de principiu din ședința secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 noiembrie 2013, fiind obligatoriu a se da prevalență respectării principiului securității juridice prin coerența unei practice unitare, în vederea asigurării unui efect deplin al Convenției Europene a Drepturilor Omului și înlăturarea, pe această cale, a divergențelor de interpretare și aplicare a legii.

De asemenea, trebuie avută în vedere și împrejurarea că în ședința de unificare a practicii s-a adoptat o soluție de principiu, la data de 22 mai 2017, în sensul că există stare de incompatibilitate între funcția publică și calitatea de administrator la o societate comercială în situația exercitării efective a funcției de administrator.

Or, în cauza de față, intimatul-reclamant nu se află într-o astfel de situație, de a fi exercitat în mod efectiv funcția de administrator al S.C. C. S.R.L. tocmai pentru faptul că a renunțat la această funcție, fiind astfel lipsit de relevanță juridică aspectul învederat de recurenta-pârâtă în sensul că starea firmei este încă "în funcțiune".

În consecință, Înalta Curte reține că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a aplicat și interpretat în mod corect normele legale cu incidență în cauza de față, în ceea ce privește anularea în parte a raportului de evaluare nr. x sub aspectul constatării situației de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă de către reclamant a funcțiilor de "viceprimar" și de "administrator al S.C. C. SRL" și înlăturarea acestei constatări din raportul de evaluare atacat, nefiind întrunite condițiile răspunderii administrative a intimatului-reclamant, prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că în raport de criticile invocate de recurenți nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ..și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. și Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2018.