Decizia nr. 869/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 4153/2014 a Tribunalului București

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare din 14 februarie 2013, întocmit de inspectorul de integritate B. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Prin Sentința civilă nr. 4153 din 4 iunie 2014, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Ulterior, prin cerere completatoare, reclamantul a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalității în activitatea de evaluare a reclamantului.

Hotărârea de fond Prin Sentința civilă nr. 147 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competență, a dispus următoarele: A admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, cu privire la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispozițiile art. 16, 37, 45 și 53 din Constituția României și a dispus înaintarea acestei hotărâri, a excepției de neconstituționalitate invocată și a punctului de vedere exprimat de pârâtă, către Curtea Constituțională a României; A admis, în parte, acțiunea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate; A anulat, în parte, raportul de evaluare din 14 februarie 2013, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, sub aspectul constatării situației de incompatibilitate generată de deținerea concomitentă a funcțiilor de viceprimar și de administrator al SC C. SRL și a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat; A respins în rest acțiunea completată și a menținut raportul de evaluare sub aspectul constatării situației de incompatibilitate a reclamantului generată de deținerea concomitentă a funcției de viceprimar și de PFA.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Agenția Națională de Integritate, prin ambele recursuri fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată în recurs și atacată cu contestație în anulare Prin Decizia nr. 814 din 2 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. De asemenea, a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva aceleiași sentințe; a casat, în parte, sentința atacată și, rejudecând, a respins, în tot, acțiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Soluția de mai sus a fost pronunțată în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, instanța de recurs reținând că prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor s-a considerat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu, iar problema de drept care se pune în cauză nu este controversată, sens în care s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât ambele părți au solicitat judecarea recursurilor în lipsă.

Contestația în anulare formulată Împotriva Deciziei nr. 814 din 2 martie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului, cu citarea părților. În motivarea contestației în anulare, contestatorul susține că nu a fost citat pe fond la judecata recursului și nu și-a exprimat acordul pentru soluționarea acestuia de către completul de filtru, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ. În susținerea punctului său de vedere invocă Decizia nr. 839/2015 a Curții Constituționale a României, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. în ceea ce privește sintagma "sau că recursul este vădit nefondat", având în vedere că această situație presupune judecarea pe fond a recursului, care poate avea loc. doar cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, inclusiv citarea părților și participarea procurorului, acolo unde este cazul. Susține că prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că în recurs, completul de filtru poate proceda la soluționarea cauzei, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: raportul întocmit asupra recursului, apreciază că acesta este admisibil; problema care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție; toți membrii completului sunt de acord asupra raportului; toate părțile trebuie să își dea acordul pentru soluționarea recursului de către completul de filtru, conform art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Consideră că soluționarea recursului de către completul de filtru, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 493 alin. (6) raportat la art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., dă expresie disponibilității părților în procesul civil, urmând ca, în eventualitatea în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste texte de lege, să se pronunțe o încheiere de admitere în principiu a recursului, fixând termen pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părților. Contestatorul arată că nu și-a exprimat acordul pentru soluționarea pe fond a recursului de către completul de filtru, iar cererea de judecare în lipsă a cauzei nu poate substitui acordul stipulat de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere reglementarea distinctă a acestuia, motiv pentru care apreciază că în cauză trebuia să se procedeze la fixarea termenului de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților, pentru respectarea garanțiilor procesuale specifice accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare.

Apărările formulate de intimata Agenția Națională de Integritate Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată, având în vedere, în esență, că motivele de fapt invocate de contestator nu se regăsesc între cele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia contestată a fost pronunțată cu respectarea C. proc. civ., și anume art. 493 alin. (6). Consideră că întrucât contestatorul nu a formulat un punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care s-a reținut că instanța urmează a se pronunța cu privire la incidența art. 493 alin. (6) C. proc. civ., acesta a acceptat în mod tacit faptul că părțile din dosarul nr. x/2013 nu vor fi citate. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, reține cele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În speță, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în calea de atac a recursului, criticând faptul că soluționarea cauzei s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, fără citarea părților. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte reține că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". Înalta Curte reține că prin calea de atac a contestației în anulare se tinde la desființarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă la situația în care contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata. În cauză, Înalta Curte constată că în contestația în anulare de față se invocă necitarea contestatorului pentru termenul la care a fost soluționată calea de atac a recursului, soluționare care s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., pentru care legiuitorul nu a prevăzut necesitatea citării părților, aspect care se încadrează motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.: "Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil și toți membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul se poate pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, care se comunică părților. În soluționarea recursului instanța va ține seama de punctele de vedere ale părților formulate potrivit alin. (4)." Pe de altă parte, conform art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., prin cererea de recurs, întâmpinare și răspunsul la întâmpinare "se va menționa dacă recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru prevăzut la art. 493." Interpretând coroborat textele legale precitate, rezultă că legiuitorul a urmărit excluderea de facto, a posibilității soluționării recursului în cadrul procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., în lipsa unui acord expres, dat în scris de către părți, pentru soluționarea recursului de către completul de filtru. Înalta Curte constată că acest aspect a făcut obiectul mai multor decizii ale instanței de contencios constituțional, al căror caracter general obligatoriu este consacrat prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Astfel, prin Decizia nr. 583 din 21 septembrie 2017, Curtea Constituțională a statuat referitor la posibilitatea completului de filtru de a se pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., că în acord cu principiul disponibilității, legiuitorul a acordat o importanță deosebită exprimării acordului expres al părților asupra judecării recursului de către completul de filtru, atunci când a instituit, prin dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., obligativitatea depunerii acestui acord împreună cu cererea de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare. Ca atare, în mod corelativ, instanța de judecată trebuie să țină seama de acordul scris al părților în acest sens și nu poate trece la soluționarea pe fond a recursului, fără citarea părților, atunci când nu există acordul părților pentru soluționarea potrivit procedurii reglementate prin textul de lege criticat. Prin aceeași decizie a instanței de contencios constituțional s-a reținut că în cazul în care nu există acordul părților pentru judecarea de către completul de filtru, fără citarea acestora, nu este asigurată o veritabilă contradictorialitate în cadrul procesului civil, reținându-se totodată și că "dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală din același cod au caracterul unor dispoziții generale, aplicabile întotdeauna în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, acestea completând condițiile de care trebuie să țină seama completul de filtru în cazul soluționării pe fond a recursului, fără citarea părților. Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialității și a disponibilității, pentru judecarea pe fond a recursului în cadrul completului de filtru, fără citarea părților, Curtea reține că întotdeauna este necesar să existe acordul expres al părților în acest sens. Prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală și a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., instanța de judecată realizează o veritabilă operațiune de interpretare, dând expresie competenței sale constituționale reglementate prin art. 126 alin. (1) din Constituție." De asemenea, având a se pronunța și anterior asupra aceluiași aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, a statuat că "acordul părților ca judecata să se facă fără citarea lor, pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, dă expresia unei valorificări a principiului contradictorialității, asigurată, în acest caz (în care judecata se face fără citarea părților), prin comunicarea actelor de procedură ale părților și a raportului, precum și prin exprimarea acordului intimatului și al recurentului în acest sens. (...) Pe lângă aceste condiții prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ., deși nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie și îndeplinirea condiției prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul și, respectiv, intimatul trebuie să își dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluționat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ. În lipsa acestui acord, chiar în situația în care celelalte condiții prevăzute de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ. sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluționat pe fond de completul de filtru, fără citarea părților." Prin urmare, soluționarea recursului conform procedurii reglementate de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., text de lege ce s-a dorit a asigura celeritatea soluționării cauzelor în materie civilă, este condiționată de existența acordului expres și prealabil al părților, dat în formă scrisă prin cererea de recurs, întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare, acord în lipsa căruia instanța nu poate păși la soluționarea recursului conform acestei proceduri, deoarece în caz contrar, se încalcă atât principiile contradictorialității și a disponibilității părților în procesul civil, dar și principiul consacrat constituțional al publicității ședințelor de judecată. Or, în cauză, părțile nu și-au exprimat acordul expres, dat în scris, pentru soluționarea recursului conform procedurii reglementate de dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., astfel cum a statuat Curtea Constituțională a României prin deciziile evocate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 504 și art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 814 din 2 martie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013; va anula Decizia nr. 814 din 2 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013 și va fixa termen pentru soluționarea recursului la data de 27 aprilie 2018, cu citare părți.